Aspect fizic plăcut. Cum e să fii femeie și să cauți un job online

de Anna Kalimar

Acum vreo cinci ani, eram pe un site de anunţuri diverse și cumva am ajuns pe pagina cu locuri de muncă. Am început să mă uit prin ele. Poate le ştiţi şi voi – poziţii în general necalificate sau generice, unde numele jobului tău nu e în engleză – joburile mai specifice sunt postate de obicei pe site-uri de recrutare, nu lângă anunţuri de vânzări de piese, închirieri garsoniere şi transport moloz. Am ajuns pe pagina unde erau anunţuri pentru secretare/ asistente şi le-am luat la rând, dintr-o curiozitate oarecare. Mă întrebam ce ai nevoie să ştii să faci pentru jobul ăsta şi cam cât se plăteşte.

În schimb, ce am găsit au fost o mulţime de anunţuri mai mult sau mai puţin voalate de căutare a unei amante. Am intrat şi pe alte site-uri şi am căutat acelaşi lucru, iar situaţia stătea cam la fel. În jur de jumătate dintre anunţuri aveau un conţinut incompatibil cu poziţia căutată: cuvinte precum drăguţă/ discretă/ fără obligaţii, restricţii de vârstă (vârsta maximă sau cuvinte precum elevă sau studentă), un orar de lucru absurd pentru salariul afişat – 1-2 ore, de două ori pe săptămână, cu acelaşi salariu ca poziţiile full-time în cadrul altor firme. Lucrul ăsta m-a surprins foarte tare şi l-am văzut replicat la scară mai mică şi în cadrul altor oferte de muncă, cum ar fi cele de menaj pentru particulari.

Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, condiționarea participării la o activitate economică a unei persoane ori a alegerii sau exercitării libere a unei profesii de apartenența sa la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv de convingerile, de sexul sau orientarea sexuală, de vârsta sau de apartenența sa la o categorie defavorizată.

(Ordonanța nr. 137/2000, art. 5)

Diferența de tratament bazată pe o caracteristică legată de criteriile prevăzute la art. 2 alin. (1) nu constituie discriminare atunci când, în temeiul naturii activităților ocupaționale sau al contextului în care acestea se desfășoară, o asemenea caracteristică reprezintă o cerință profesională reală și determinantă, cu condiția ca obiectivul să fie legitim și cerința proporțională.

(Ordonanța nr. 137/2000, Formă aplicabilă de la 07 martie 2014, art. 5)

Discriminarea la locul de muncă este interzisă prin lege, dar în 2014 ordonanța care vorbește despre asta a fost modificată. E greu de zis dacă modificarea acestei legi e un lucru bun sau nu. În primul caz, este interzisă orice fel de discriminare, în timp ce în articolul modificat, se creează o portiţă de scăpare prin cuvinte interpretabile, ca „legitim” şi „proporţională”. Cu toate acestea, se legiferează şi o protecţie crescută a anumitor categorii de persoane, având în vedere că art. 2 prezintă o listă mai lungă de posibile discriminări:

Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

(Ordonanța nr. 137/2000, Formă aplicabilă de la 07 martie 2014, art. 2, alin (1))

Dar mulţi angajatori ignoră complet aceste legi sau şi mai probabil, nu le cunosc. Abundă anunţurile în care se caută fete sau băieţi pentru cluburi, restaurante, promoţii. Abundă anunţurile pentru meserii considerate tradiţional masculine sau feminine, unde angajatorii nici nu mai fac vreun efort ca măcar să pară incluzivi, una dintre ele fiind chiar cea de asistent(ă)/ secretar(ă). În astfel de cazuri, sunt discriminate toate genurile prin rotaţie. Există şi cazuri fericite, unele de un umor absurd, cum ar fi un anunţ pe care l-am văzut lipit în oraş: „ANGAJĂM FEMEI DE SERVICIU (FEMEI ŞI BĂRBAŢI) TEL. 07XX…”.

Întorcându-mă la poziţiile de secretară, acum aproximativ un an mi-am propus să includ aceste anunţuri într-una sau mai multe proiecte de artă vizuală şi, pentru că nu mai găseam anunţurile pe care mi le aminteam, am căutat din nou poziţii deschise. M-am bucurat să găsesc mai puţine anunţuri cu conţinut evident dubios, dar în acelaşi timp am observat că anumite tipuri de discriminare continuă să persiste chiar şi în cazul anunţurilor care par legitime.

Am întâlnit foarte puţine anunţuri care să nu menţioneze pe lista cerinţelor „aspect fizic plăcut” sau o altă expresie echivalentă, iar cele care nu o fac, cu siguranţă cer ca CV-ul să fie însoţit de fotografii. De multe ori, în societatea în care trăim, hărțuirea la locul de muncă este atât de normalizată încât e greu de zis dacă aspectul fizic este luat în considerare pentru o viitoare aventură sau angajatorul îşi doreşte cu adevărat o femeie care să facă muncă de birou, dar vrea ca ea să aibă şi funcţie decorativă, fără a plănui să-i facă avansuri concrete de natură sexuală. O femeie care îşi doreşte să se angajeze ca secretară trebuie să navigheze prin încărcătura ambiguă a cuvintelor utilizate în anunţuri şi să îşi aleagă cu grijă interviurile, pregătită ca angajatorul să o trateze ca pe o posibilă escortă sau să o hărţuiască. În acelaşi timp, alegând mai puţine anunţuri la care să aplice, şansele sale de angajare scad. Un bărbat care îşi doreşte să facă această muncă are șanse (extrem de) mici de a anticipa un tratament asemănător, dar are și şanse mai mici de a fi angajat, aproape toate anunţurile menţionând clar că angajatorii doresc o femeie, deşi nimic din specificul slujbei nu are legătură cu genul – atribuţiile pot fi îndeplinite de oricine. Conform legii, toate aceste anunţuri sunt ilegale, dar este o ilegalitate tolerată prin consens.

Ştim deja că munca femeilor nu este întotdeauna valorizată la fel ca a bărbaţilor, fie că vorbim de diferenţe salariale sau de posibilităţile de promovare, asta fără a lua în calcul discriminările specifice, cum ar fi cele faţă de femeile gravide sau mame. Dar ce facem atunci când însăşi natura muncii cerute este ambiguă, când munca sexuală se amestecă cu alte tipuri de muncă, sau când diverse ocupaţii sunt folosite ca paravan pentru cereri de muncă sexuală? Cum poate fi atinsă o stare de consimţământ în lipsa unor termeni clari şi înţeleşi la fel de toţi actorii implicaţi? Cum poate fi evitată hărţuirea şi discriminarea femeilor pe piaţa muncii?

Să privim acum din unghiul bărbatului care postează anunțuri ambigue – dacă își dorește să caute servicii de natură sexuală, nu e mai simplu să contacteze direct o lucrătoare sexuală, în loc să dea anunț pentru un post fals de secretară? Ei bine, nu chiar. Odată cu implementarea FOSTA-SESTA în SUA (cu repercursiuni directe și în Europa – majoritatea website-urilor ca Tumblr, Instagram, Facebook etc. operează și cad sub incidența legilor din SUA), conturile lucrătoarelor sexuale, anunțurile lor și rețelele lor se solidarizare au fost bannate. Asta înseamnă că și la nivel local, lucrătoarele sexuale nu își pot promova munca pe rețelele sociale cele mai folosite, asta pe lângă faptul că nu o pot face direct nici pe site-urile autohtone, din cauza legislației restrictive și a prejudecăților regăsite la nivelul întregii societăți. Pentru a rezolva această situație, lucrătoarele sexuale ajung să recurgă la metafore și eufemisme. Ambiguitățile limitează abilitatea de a consimți a tuturor celor implicați, a celor care caută și doresc să ofere muncă sexuală și a celor care caută și doresc să ofere alte tipuri de muncă. O soluție care poate aduce mai multă claritate și poate oferi tuturor posibilitatea de a se exprima liber și în termeni neechivoci este decriminalizarea muncii sexuale. Decriminalizarea ar oferi în același timp lucrătoarelor sexuale mai multă siguranță și protecție în fața abuzurilor. Puteți afla mai multe despre acest subiect pe pagina SWC.

M-am gândit să intru din nou și să mă uit la anunțuri, să văd dacă s-a schimbat ceva de anul trecut și până acum. Nu pot numi asta o cercetare, deoarece nu am folosit o metodologie anume, nu am folosit criterii măsurabile, este vorba doar de observațiile mele pur subiective de-a lungul anilor, punându-mă în locul unei persoane care își dorește să-și găsească un post de secretar(ă). Dacă aș vrea să-mi trimit mâine CV-ul către anumite firme, care ar fi ele? Aș ceda și aș trimite și la cele care cer fotografii, deși e un criteriu fără rost? Aș trimite și la cele care au o limită de vârstă, sperând că nu e un criteriu pentru o posibilă hărțuire sexuală, doar o prejudecată care deocamdată nu mă afectează?

Totuși, anunțurile pe care le-am găsit mi-au dat speranțe că situația s-a ameliorat. Astăzi majoritatea anunțurilor au un caracter mai puțin discriminatoriu, cu accent pus pe atribuțiile și competențele necesare postului și mai puțin pe caracteristicile personale ale aplicanților. Unele anunțuri sunt foarte scurte și lipsite de detalii, iar așteptările angajatorului sunt imposibil de dedus. A crescut numărul anunțurilor deschise tuturor, indiferent de gen, cuvinte ca persoană sau asistent manager sunt folosite mai des, în loc de femininul secretară. E greu de spus dacă firmele și-au îmbunătățit doar discursul sau și viziunea despre rolul și atribuțiile asistenților, la fel cum e posibil și ca site-urile de anunțuri să nu mai permită anunțurile complet neprofesionale. Aruncând o privire superficială, pare că situația s-a îmbunătățit considerabil față de acum un an și ceva, dar ar putea la fel de bine să fie o coincidență fericită, aflându-ne într-o perioadă în care sunt disponibile mai multe locuri de muncă, iar cererea este atât de mare încât se renunță la cât mai multe criterii discriminatorii.

Încă am întâlnit anunțuri care menționează aspectul fizic sau sunt cereri voalate de posibilă muncă sexuală, ca cel de mai sus, dar numărul acestora a scăzut față de anul trecut. Față de acum cinci ani, procentul lor este mult mai redus, cel puțin la prima vedere. Singurul criteriu discriminator care persistă insistent este cel al vârstei: multe anunțuri folosesc cuvântul tânără și includ criterii de vârstă sub alte exprimări. Poate fi vorba de un criteriu economic, căci multe firme caută persoane fără experiență sau studenți pe care să îi poată plăti mai puțin, dar poate fi vorba și de o aversiune reală față de angajații trecuți de o anumită vârstă (în general 30-35 de ani), în special când e vorba de femei.

Sper că într-o zi acest gen de discriminări să dispară complet, măcar la nivel discursiv, apoi încetul cu încetul, la nivel de mentalitate și stereotipul cultural de secretară-amantă să fie lăsat în urmă. Recunosc că și media are o parte de responsabilitate (nu vorbesc doar de cea românească) în răspândirea acestuia, când de multe ori femeia-secretară e portretizată în postura unei seducătoare care își dorește o relație cu șeful. Există, desigur, multe contexte în care stereotipul este ironizat chiar în timp ce este folosit (de regulă în comedii), dar și contexte în care este prezentat ca atare, ca un simulacru de realitate în care este imperativ ca o femeie cu „aspect fizic plăcut” să-și dorească o relație la locul de muncă, simpla ei prezență fiind un consimțământ implicit și citit ca atare.

Fie că realizăm, fie că nu, de multe ori ne bazăm pe ficțiune – cărți, filme, seriale – în interpretarea realității, ne creem convingeri și prejudecăți sau le modificăm pe baza lor, în special în perioada de formare. Eu nu cred neapărat că autorii, scriitorii, artiștii, etc. ar trebui să se vadă pe sine ca formatori de opinie și să acționeze ca atare, sau să lase o percepută responsabilitate să le afecteze actul artistic. Dar ar putea să chestioneze onest elementele pe care le introduc în poveștile lor, să vadă dacă ele mai sunt potrivite cu realitatea sau sunt doar scurtături preluate din alte forme de ficțiune, cu care au interacționat ei la un moment dat și care pot perpetua o cultură opresivă. Dacă nu având un scop etic, măcar pentru a aduce mai multă originalitate și noi perspective într-un peisaj dominat de multe ori de clișee, în special în ceea ce privește rolurile personajelor feminine. Pentru mine ca artist este în mod constant o temă de gândire.

În încheiere, vă las cu o galerie cu niște anunțuri din ultimii doi ani + un bonus la final.

BONUS!

Anna Kalimar

(n. 1991) scrie & explorează mediul vizual. A publicat un volum de proză scurtă, „Iradierea unei lumi oarecare” (Leda, 2008). Din 2017 face parte din programul european Connecting Emerging Literary Artists, în cadrul căruia textele sale au fost traduse în italiană, spaniolă, portugheză şi neerlandeză.

★ Ți-a plăcut articolul?

Ajută-ne să publicăm din ce în ce mai multe. Vrem să continuăm să-ți oferim conținut feminist original, însă n-o putem face fără sprijinul tău. CUTRA e un proiect editorial independent și fără finanțări corporate. Dacă poți, susține-ne! Poți face o donație aici:

Societate • Comunitate
Taguri: , , , , ,
Menu