Asta (nu) e o poveste de dragoste! LoveKills, punk și anarcha-feminism în România

de Adina Marincea

Contextul istoric din România face ca literatura și activitatea anarhistă pre-comunistă, de altfel destul de prolifică, să fi rămas în mare parte necunoscută. Regimul comunist represiv fie i-a alungat, fie i-a amuțit pe anarhiști, astfel că abia la începutul anilor ’90 a reînceput să se coaguleze o mișcare anarhistă, și asta datorită scenei punk. La nivel internațional, punk rock-ul a apărut în anii ’70. În România scena punk s-a dezvoltat în ’90, îndeosebi în Craiova și Timișoara, influențată de relațiile cu fosta Iugoslavie, cu precădere Serbia. Grupuri și mișcări punk au existat încă din anii ’80, de exemplu în zone mai izolate, la marginile Timișoarei.

Afinitatea dintre punk și anarhism nu este una întâmplătoare, ele având în comun anumite principii care au dus la formarea hibridului muzical-politic anarho-punk. Rebeliunea, etica Do It Yourself (DIY), autogestiunea economică și socială sau contestarea autorității sunt principii politice și militante care definesc mișcarea anarho-punk.

Munca depusă de unele grupuri şi publicaţii post-decembriste ca Manifest Underground Timișoara (1991), Revolta Punk (1994), Slogan (cca. 1997), Clipa Anarhiei (1999), Revolta! (2003) și multe altele a contribuit la răspândirea textelor și practicilor anti-autoritare. Din acest motiv, activitatea lor în acest sens rămâne una importantă și, s-ar putea spune, de pionierat. Cu atât mai mult în cazul colectivei LoveKills, care făcea practic o muncă de la zero, întrucât anarcha-feminismul era efectiv inexistent până atunci în România. Mișcările feministe mainstream erau mai degrabă cele din zona liberală, de altfel criticate de colectivele radicale.

În cele ce urmează veți citi despre istoria LoveKills, convingerile lor, motivații și demotivări, și cum se văd lucrurile la un deceniu distanță. Pentru documentare am trecut prin 14 din cele 17 numere ale zinei (3 dintre ele nefiind de găsit online) și prin alte materiale din diverse surse, printre care și un interviu din 2009 de pe platforma Grassrootsfeminism. Tot în acest format am povestit și eu cu câteva dintre inițiatoarele colectivei LoveKills, fragmentele din interviu fiind redate cu font italic pe tot cuprinsul acestui articol. Unde sursa citatelor nu este specificată, cititoarea poate deduce că provin din interviul luat de mine. Răspunsurile primite sunt comun agreate de mai multe dintre ele, dorința lor fiind de a nu fi numite nici măcar cu inițiale. Din acest motiv am optat în redarea răspunsurilor lor pentru denumirea Lilith-LK, așa cum este denumit și blogul colectivei, Lilith fiind un simbol al nesupunerii preluat adesea de anarcha-feministe.

LoveKills: Asta nu e o poveste de dragoste!

LoveKills [DragosteaUcide] a fost prima colectivă anarcha-feministă din România, activă între 2003-2009 în mai multe orașe din țară, printre care Craiova, Timișoara și București. A publicat o fanzină și a organizat un festival cu același nume, a organizat dezbateri, ateliere, proiecții de filme, lecturi, a realizat și distribuit broșuri de 8 Martie și s-a implicat în diferite acțiuni. LoveKills lupta împotriva patriarhatului, capitalismului, militarismului, rasismului, fascismului și xenofobiei, precum și pentru drepturile animalelor.

De ce LoveKills? Dragostea ucide este adevărul pe care l-am recunoscut în jurul meu. Peste tot unde apare dragostea, apar şi ura, gelozia, constrângerea. Cele mai multe limitări ale libertății se fac în numele dragostei. Cele mai multe crime se fac din dragoste. Părinții își bat copiii pentru că îi iubesc și le vor binele. Statul face războaie pentru binele poporului său, pentru a-l proteja. Statul și Biserica impun legi împotriva avortului pentru continuitatea neamului și din dragoste pentru cei ne-născuți. 

Sistemul patriarhal, plin de ură și răzbunare, a transformat dragostea în cel mai groaznic sentiment, într-un sentiment al slăbiciunii. Și astfel, femeia este reprezentanta dragostei – iubirea întruchipată. Femeia este cea care își îndeamnă fiii să meargă la război și să-și iubească țara. Femeia este cea care, din dragoste pentru fiica sa, o îndeamnă să se mărite cu un bărbat bogat, pentru a-și asigura viitorul. Femeia este cea care își sacrifică trupul pentru Stat. […]

Dragostea ucide într-un sistem bazat pe ură, dragostea este un sentiment pervertit, care nu își are locul în această lume. 

LoveKills #17 (2008), în Fanzinul Fanzinelor TM 

Primul număr al fanzinei LoveKills a apărut în 2003 la Craiova, apoi s-a extins și în alte orașe. Era prima fanzină anarho-punk din România, care se concentra pe figura punkistei sau a anarhistei, nu pe partea masculină care domina scena punk. Aceasta a fost și motivația inițială a zinei, să demonstreze că femeile erau și ele activ implicate în mișcarea punk și că au avut o contribuție importantă de-a lungul istoriei anarhiste. Să demonteze ideile sexiste care predominau în societate și să militeze pentru o exprimare liberă. Însă tocmai acest lucru a deranjat orgoliile masculine și abia după ani de zile au început să simtă că primesc reacții bune de la oamenii care le descopereau.

Ce ne-a determinat? În orice direcție întorceam capul, observam cultura patriarhală, cred că asta ne-a determinat, contextul social de-atunci. […] Prima dată a apărut fanzinul, nu colectivul, prin 2003, l-a scris *** care scria deja în alte publicații anarhiste în care erau și tipi. Faptul că o tipă a început publicarea unei fanzine anarho-punk în care se scotea în evidență foarte mult fata punk și se vorbea despre sexism și patriarhat a deranjat extrem de tare scena macho-punk din Craiova. Din cauza asta, scena punk de acolo s-a divizat și apoi au început să apară tot felul de probleme, conflicte, violențe între grupuri, adică grupul activ care milita și ceilalți punkiști. Cumva, din solidaritate și din toate întâmplările astea, ne-am alăturat muncii ei, și eu și ***, asta ne amintim, și cred că ne-am numit colectiv când am decis să organizăm festivale. Până atunci era doar revista LoveKills. 

Feminismul: o relație complicată

LoveKills se revendica mai degrabă din mișcarea DIY și anarho-punk decât din cea feministă, pe care o asocia în general cu feminismul liberal. Punk-ul era văzut ca muzică eliberatoare pentru femei, pentru că își puteau alege propriul stil în afara convențiilor, fie el sexualizat sau desexualizat, puteau introduce noi reprezentări despre rolul femeilor în muzică și nu numai. Din acest motiv, în multe numere ale zinei sunt articole despre „Femei în punk”, versuri din diferite melodii sau interviuri cu punkiste, membrele colectivei identificându-se și ele astfel. La începuturile zinei era chiar un articol vehement cu titlul: Nu sunt feministă pentru că nu mă consider o victimă.

Colectiva LoveKills este un proiect anarcha-feminist, așa că direcția ar fi mai mult spre DIY, să zicem, și nu atât spre al treilea val feminist, deși etica DIY este considerată a face parte din el. Teoretic suntem feministe, desigur, dar în experiența noastră feminismul pe care l-am întâlnit, în special în România, este ceva la care noi ne opunem sau îl respingem, deoarece îl vedem ca pe un lucru care reafirmă binaritatea de gen și dominația. De exemplu, feminismul întâlnit în zilele noastre în România este foarte legat de Biserica Ortodoxă și merge mână în mână cu moralitatea creștin-ortodoxă. Prin urmare, subminează, în mod evident, drepturile de reproducere ale femeilor – de exemplu, drepturi care au fost redobândite la începutul anilor ’90, după decenii de dictatură. De asemenea, cere femeii să se supună cu evlavie modelului de familie patriarhal (valoarea absolută a societății românești). Femeia emancipată pentru aceste feministe este femeia manager/ politician/ președinte, cu un accent major pe afinitatea ortodoxă. Desigur, ne opunem unei astfel de emancipări, din moment ce apelăm la boicotarea alegerilor și luptăm împotriva oricărui tip de structură ierarhică. 

Ideea principală a activității noastre și accentul principal este anarhismul. Atașăm feminismul de anarhism, întrucât vedem că mai sunt probleme de abordat în ceea ce privește sexismul și dominația în mediile „libere” și „prietenoase”, așa-numitele medii anarhiste. Dar anarhismul este mai accentuat, deoarece considerăm că este acel mod pertinent de a obține libertatea absolută a tuturor ființelor. 

Interviu 2009 (traducerea autoarei)  

Undeva prin 2005-2006, la nr. 7 al LoveKills, s-a produs însă o schimbare în auto-identificarea zinei, care a trecut de la eticheta de „fanzin anarho-punk” la „anarho-feminist”. Am încercat să înțeleg mai bine relația lor cu feminismul, ce înțelegeau prin acest cuvânt, cum era el privit în comunitățile anarhiste. Răspunsul primit a fost că anarho-feminismul cu care se identificau nu avea nimic de-a face cu „feminismul”. „Feminismul” criticat de LoveKills era cel mainstream, liberal, ONG-izat, sau cel asociat cu actele de caritate sau serviciile sociale pentru femei realizate de biserici și alte organizații ale femeilor creștine. Critica LoveKills vine de pe o poziție anarcha-feministă, nicidecum pe una anti-feministă, și vizează limitările acestor tipuri de „feminism” liberal sau creștin – care mențin ierarhiile și inegalitățile tipice patriarhatului capitalist: 

Nu ne-am declarat feministe. […] A nu te încadra în feminism, a nu fi de acord cu el nu înseamnă că ești anti-feministă. Adică, feminismul [mainstream/ liberal] pentru mine nu vorbește deloc despre stat, nu merge deloc la rădăcină, unde e problema. Nu cred că feminismul ajută, dar NU mă declar anti-feministă. Mă situam clar anarhistă. 

Cum era perceput feminismul atunci?

Era destul de greu și-n scena anarhistă să vorbești despre anarho-feminism, sau feminismul nu își avea locul de discuție printre oameni sau printre anarhiști, în general nici anarho-feminismul, nici feminismul, nici orice altă luptă împotriva sexismului… era un subiect minat în perioada aia.

O parte dintre textele din zinele LoveKills, îndeosebi în primii ani, erau traduceri ale unor articole scrise de autoare sau colective anarcha-feministe internaționale, considerate relevante pentru propriile experiențe și istorii locale. Însă, îndeosebi în ultimii ani de activitate, zinele au și texte scrise de membrele colectivei, bazate pe propriile experiențe, precum și texte primite de la colaboratoare din afara țării. Scriau despre acțiuni și practici ale altor grupuri anarcha-feministe ca Rote Zora (Germania de Vest), Mujeres Libres (Spania) sau Mujeres Creando (Bolivia). S-au publicat și biografii anarhiste, interviuri cu alte colective, critici la adresa etatizării (instituționalizării) – inclusiv a relațiilor, texte despre roluri de gen și heteronormativitate, sexualitate, muncă sexuală, pornografie, obiectificare, dreptul la avort, violența împotriva femeilor și auto-apărare, muncă domestică – inegalități și exploatare capitalistă și patriarhală, vegetarianism și eliberarea animalelor, diferitele forme de opresiune, rasism, sexism, homofobie, critici la adresa diferitelor curente feministe (liberale/ capitaliste, rasiste și care sprijină patriarhatul), atitudinea bărbaților în lupta de emancipare a femeilor – teme dezbătute până în ziua de astăzi.

Solidaritate și ajutor reciproc

Zinele erau distribuite la concertele punk din diferite orașe ale țării, la târguri de carte, în deplasări și alte întruniri locale, naționale sau internaționale. Sau prin poștă, către cei care nu ajungeau la evenimente. Lilith-LK povestește cum colectivele din diferite orașe erau mici, dar se sprijineau unele pe altele. Când un grup organiza un eveniment undeva, de exemplu în Timișoara, veneau persoane din celelalte orașe, București, Craiova, și în acest fel își și distribuiau reciproc materialele.

Pe vremea aia distribuția se făcea în toate orașele în care erau punkiști, activiști, anarhiști, concerte. Grupurile sau persoanele active colaborau între ele, colaboram și toți aveam broșuri, zine, fluturași de peste tot. Dacă se făcea ceva în Craiova, făceam un fluturaș împotriva fascismului, Noii Drepte, se împărțea cumva − ori în ziua respectivă în care mergeau ei, ori în săptămâna aia, în toate părțile, în alte orașe în care erau oameni. Dacă se făcea ceva în Iaşi cu animale, toată lumea împărțea fluturașul ăla. Cam așa se făcea. Na, nu te obliga nimeni, dar era solidaritatea. Fiind puțini, era mai ok să împărțim peste tot. Cam așa a fost atunci. Exista solidaritatea asta și ne ajutam reciproc.

Prin 2006, LoveKills a început să publice ediții speciale în limba engleză, pentru publicul din afara României, cu scopul de a strânge fonduri pentru festival. Aceste numere includeau atât traduceri ale unora dintre articolele din zinele în limba română, cât și articole scrise de alte colective sau persoane din afara țării, sau texte prezentate la atelierele sau discuțiile din cadrul festivalului LoveKills.

Festivalul a pornit tot în 2006 din dorința de a avea un eveniment care nu se rezumă numai la muzica punk, la concerte și distrat împreună, ci și de a avea dezbateri și ateliere, de a problematiza aspectele din interiorul culturii punk văzute ca problematice. Scopul festivalului era de a aduce împreună activiștii din scena anarhistă națională și internațională, a crea rețele și a face împreună muncă de autoeducare, de conștientizare și deconstruire a manifestărilor sexismului și patriarhatului dincolo de gen:

Sunt persoane anarhiste sau în general cu care te înțelegi și cu care nu te înțelegi. Din diferite motive. Nu le împărțeam atunci în tipi și tipe, și nici acum nu divizăm așa. Și pe atunci, și fetele și băieții erau la fel de patriarhali și sexiști. Cu toții suntem victime ale aceluiași sistem, patriarhatul, doar că femeia e dublă victimă, ea trebuie să fie supusă și bărbatului și sistemului. Dar nu, în niciun caz nu am avut chestia asta că sunt băieți… Dimpotrivă, am avut băieți care ne-au ajutat, după ce am început să devenim colectiv, să fim festival, am avut implicarea multor băieți care ne-au ajutat, și o grămadă de fete care ne-au alungat…   

Demoralizări, transformări și reveniri în forță

Colectiva a publicat 17 numere ale zinei în decursul a 6 ani și a organizat 4 ediții ale festivalului LoveKills. După spusele membrelor colectivei, destrămarea s-a produs undeva în jurul lui 2008-2009 (când au fost și ultimele ediții ale zinei și festivalului). A fost influențată de impactul asupra întregii scene anarhiste al violenței și abuzurilor „forțelor de ordine” asupra manifestanților de la summit-ul NATO, precum și de unele schimbări personale din viețile lor.

La o perioadă, cred că la al treilea festival, două dintre noi s-au mutat în alte țări, Germania, Italia, cumva a fost mai greu cu comunicarea, a apărut și lipsa de timp, și toate astea, și na… nu am mai continuat. […] Da, ce s-a întâmplat la NATO pot să zic că a distrus toată mișcarea, scena anarhistă, stânga, dacă era ceva scenă de stânga, dar a distrus și a apărut foarte greu, pot să zic că o reapariție a ei s-a format când a apărut Roșia Montană, și da, a rupt orice legătură, a avut un impact… controlul care a fost atunci și-n zilele dinainte și ce s-a întâmplat și după, controlul poliției… a adus multe probleme psihice sau frică, panică, tot felul de chestii din astea în care oamenii nu or mai avut putere de a reîncepe ceva.

Cum privești perioada respectivă? S-a schimbat ceva fundamental în poziționarea ta ideologică vizavi de anarhism, feminism, capitalism, socialism?

Anarhismul s-a construit, pot să zic, mai solid. La capitalism aș adăuga fascism. În momentul de față nu le văd separate, cred că trăim cea mai fascistă formă a capitalismului sau că e cel mai capitalist fascism global din toate timpurile. Nu știu, îs amestecate, eu nu mai pot să le văd separat. Cu socialismul eu nu mi-am bătut capul niciodată și cu feminismul [mainstream/ liberal] la fel, nu cred în el, e ca un pansament la buba capitalismului sau na, la buba patriarhatului, doar nu mergem la rădăcină. Punem acolo să nu se vadă buba și nu se merge la rădăcină. Să nu fiu înțeleasă greșit, în același timp solidarizez cu toate luptele, revoltele, rezistențele tuturor femeilor de pretutindeni, indiferent ce cred ele, în ce cred ele. Cel mai puțin cred în feminismul neoliberal… 

Câțiva ani a fost destul de liniște pe scena anarhistă din cauza demoralizării colective, până prin 2010-2013, când au început să se mobilizeze diferite grupuri pe fondul crizei, măsurilor dure de austeritate sau exploatării de la Roșia Montană. Odată cu CriticAtac, Occupy Conti (Cluj-Napoca), Occupy CNDB și apoi Facultatea de Istorie (București), Tinerii Mânioși, Occupy UBB (Cluj-Napoca) sau Roșia Montană, un nou elan activist a prins rădăcini și a crescut, încet dar organic, în amploare, formându-se noi colective, în timp ce unii dintre „vechii” anarhiști au rămas și ei activi, deși mai low profile. Noi colective și spații au apărut în diferite orașe ca Timișoara (Atelier DIY – 2009), București (Biblioteca Alternativă – 2010), Craiova (Spațiul Do-It-Yourself Craiova – 2012) sau Cluj-Napoca (A-casă – 2013).

Există astăzi în România cel puțin două proiecte de documentare și de recuperare a istoriei anarhiste românești încă active: Editura Pagini Libere și ANARHIVA. Pe website-ul ANARHIVA am găsit scanate majoritatea numerelor LoveKills, precum și flyere sau broșuri produse de alte colective anarho-punk din perioada respectivă. Până recent, pe partea de publicistică a fost foarte activ și Râvna – unul dintre colectivele anarhiste cele mai longevive, site-ul lor publicând materiale între 2010-2018.

(De)conexiuni și (dis)continuităţi istorice

În aceeași perioadă cu LoveKills a fost activ și colectivul ladyfest-ro, organizatoarele festivalului anarcha-feminist LadyFest, care au publicat două numere ale zinei omonime și au organizat marșul Take Back the Night! [Să ne luăm noaptea înapoi!] în 2007 la București. După cele două ediții ale festivalului LadyFest – din 2005 (Timișoara) și 2007 (București) – în 2008 acestea s-au reorganizat sub grupul F.I.A. (fete/femei/feminism în acțiune/activism), activ până prin 2015. Parte din grupul F.I.A, împreună cu un grup informal din scena anarho-punk locală, au inițiat în 2010 în București un proiect de locuire colectivă: Biblioteca Alternativă (BA). Tot în 2010 s-a format și Cercul de lecturi feministe, găzduit de BA, existând o suprapunere între cele două grupuri. BA funcționa și ca centru social-comunitar, organizator de întâlniri, ateliere, freeshop-uri, proiecții de filme, etc..

Între 2010-2012 grupurile s-au extins, s-au transformat, iar BA s-a mutat în diferite locații, fiind în continuare atât proiect locativ, cât și centru comunitar, gazdă a Mobilobibliotecii F.I.A și a cercului de lectură. În 2012 o parte din colectivul BA s-a mutat într-un nou spațiu − al treilea de la formare. Ulterior grupul s-a mărit, ca urmare și a evenimentelor socio-politice din 2011 (mișcarea Occupy și mișcările feministe). Un timp BA a rămas atât proiect locativ, cât și spațiu de întâlniri și organizare. Au fost în continuare active biblioteca, cercul de lecturi, cât și evenimente tip cafenea/ prânz vegan. În 2013 s-a produs însă o ruptură între grupuri. Drept urmare, o parte din colectiv a format Centru feminist Sofia Nadejde (CFSN), deschis pe 7 decembrie 2013. CFSN a rămas în spațiul de până atunci și a păstrat cărțile din Mobilobiblioteca F.I.A. A continuat să fie spațiu locativ, să organizeze cercul de lecturi feministe, a adăpostit timp de jumătate de an o familie evacuată din strada Vulturilor și a participat la acțiuni concrete de protest și proiecte grassroots. Au publicat informații despre activitățile lor pe website-ul CFSN timp de un an, deși au continuat să fie active și după.

Tot în decembrie restul colectivului BA s-a mutat cu partea lor din cărți în spațiul de la Fabrica Pionierul, formând centrul autonom CLACA. Pentru prima dată după aproape 4 ani, BA nu a mai fost spațiu locativ. A continuat totuși organizarea de întâlniri, discuții, ateliere, prânzuri, proiecții de film și cercuri de lectură. Noi oameni și grupuri s-au alăturat, printre care și Gazeta de Artă Politică (GAP) și Rhythms of Resistance. Pe 2 februarie 2015 s-a format cercul de lecturi feministe Dysnomia, una dintre inițiatoare fiind dintre membrele mai vechilor colective LadyFest/grupul F.I.A. Cercul Dysnomia, la fel ca și biblioteca (BA), a funcționat la CLACA până în octombrie 2015, când a avut loc incendiul clubului Colectiv. Fiind în aceeași curte cu fostul club, centrul s-a închis, iar BA a fost găzduită temporar de grupul Quantic (ianuarie – mai 2016).

La 1 mai 2016 s-a deschis MACAZ Bar Teatru Coop., care a găzduit pentru următorii trei ani atât BA cât și cercul de lecturi feministe Dysnomia. În această perioadă, în 2016 și 2019, au apărut primele două numere din zina Dysnomia, „publicație independentă feministă/queer/intersecțională”. Odată cu închiderea MACAZ, la 1 iulie 2019, BA și Dysnomia s-au mutat în noul spațiu de pe strada Eminescu 149 – Colectiva Autonomă Macaz. Deși mutarea a avut loc în noiembrie 2019, spațiul s-a deschis public abia în ianuarie 2020, primul eveniment găzduit fiind lansarea traducerii reeditate de Editura Pagini Libere a volumului lui Bakunin, Dumnezeu și statul. Colectiva Autonomă Macaz este, probabil, cea mai numeroasă de până acum, aducând laolaltă persoane din mai toate colectivele din istoria BA, precum și din grupuri noi (ex. CUTRA, Pagini Libere, Dezarticulat).

Feminisme și complicități

Alte grupuri feministe din stânga românească, nu neapărat anarhiste, dar care au susținut inițiative sau au colaborat cu colective anarhiste/ anarcha-feministe sunt următoarele, lista nefiind însă exhaustivă:

Grupul h.arta din Timișoara, unul dintre cele mai longevive – format în 2001 de trei artiste – este activ și astăzi. h.arta a colaborat cu LoveKills (și cu alte grupuri cărora le-a oferit spațiu și platformă pentru întâlniri și festival) în 2007, în proiectul Project Space din cadrul Spatiul Public București, iar apoi în cadrul proiectului Feminisme din 2008-2009.

La Cluj-Napoca este activ din 2013 grupul informal zine fem, care „militează pentru spații sigure pentru femei, împotriva hărțuirii sexuale și a violenței de gen și a câcaturilor patriahale de zi cu zi”. Organizează marșuri de 8 martie, ateliere practice şi teoretice, discuţii despre consimțământ sau stiluri alternative de relaționare, brunch-uri și alte evenimente destinate femeilor și persoanelor non-binare. Grupul a publicat două ediții ale fanzinei feministe zine fem, în 2018 și 2019, și s-a implicat în organizarea Târgului Autonom de Carte de la Cluj, din noiembrie 2019, alături de Pagini Libere.

Formată în 2016, Corp. este prima colectivă feministă intersecţională queer cu misiunea asumată de a promova femeile și persoanele non-binare muziciene și DJ de muzică electronică din România. În acest scop, pentru organizarea de evenimente și construirea unei comunități, colectiva a creat și spațiul Corp. X în București.

Tot la București apare pe 1 decembrie 2018 primul număr CUTRA, revistă autodefinită ca feministă intersecțională, pop-radicală, queer și antifascistă. Al doilea număr a fost lansat în 2019, fiind publicate articole periodic și online. Colectiva CUTRA adoptă o abordare ușor diferită, mai „instituționalizată” decât a altor zine, în sensul că revista a pornit și continuă prin co-finanțare sporadică AFCN. Acest lucru a permis colectivei să își extindă rețeaua de distribuție, să publice periodic articole și să implice un număr mare de persoane în producerea de conținut online și print.

Deși Dysnomia, zine fem și CUTRA preferă mai degrabă să se prezinte drept colective și fanzine „intersecționale” decât explicit anarcha-feministe, acestea sunt compatibile cu principiile anarcha-feminismului și pot fi văzute ca o metamorfozare a mișcării începute de LoveKills sau LadyFest/FIA.

***

La procesul de documentare au avut o contribuție valoroasă mai multe persoane printre care Elena Airim, Adrian Tătăran, Carolina Vozian, Veda Popovici, Maria Crista, Cristian-Dan Grecu, Alice Călin, Ioana Vlad (a cărei teză de doctorat cuprinde o cercetare despre colectivele feministe post-2000) și, bineînțeles, membrele colectivei LoveKills. Mulțumiri!

Acest articol face parte dintr-o serie de texte despre Arhive Feministe și Queer, curatoriată de Lav și Ali.

Adina Marincea

Libertară-socialistă existențialist-absurdistă călătoare prin viață, membră fără carnet a cultelor Panait Istrati și Elena Ferrante, antidogmatică și autorevizionistă. Fac slalom împiedicat printre idei, ideologii și ocupații. Uneori scriu.

★ Ți-a plăcut articolul?

Ajută-ne să publicăm din ce în ce mai multe. Vrem să continuăm să-ți oferim conținut feminist original, însă n-o putem face fără sprijinul tău. CUTRA e un proiect editorial independent și fără finanțări corporate. Dacă poți, susține-ne! Poți face o donație aici:

Cultură • Artă
Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Menu