„Coasem rana. Epilog la Forma-cuplu”. Un dialog în 3+ părți

Poem de Clémence x. Clémentine
Traducere de Bianca Ela
Note de Bianca Ela și echipa editorială
Colaje de Raluca Milescu

[Text original apărut în limba engleză pe GUTS magazine]

Am scris „Împotriva Formei-cuplu” în 2010.
Și după câteva revizuiri, în 2012 a apărut.
Era un text în care condamnam toate formele posibile de cuplare romantică.
Despre care credeam că stau în calea triumfului revoluției feministe.
De atunci, mai multe lucruri
Li s-au întâmplat unora dintre noi, s-au întâmplat între noi, și în lume.
Am fost uluite. impresionate. tulburate.
Am fost nevoite să regândim.

Prin 2013, gândirea noastră a luat o turnură psihanalitică.
Nu atât despre Freud sau Lacan este vorba, cât despre Klein.
Și despre psihanaliza experienței de grup rezultată din teoria relațiilor de obiect a lui Klein.
Și despre Wilfred Bion. Relații de grup.
Am tot rumegat.
Am fost purtate în direcții noi.
Am gândit prin intermediul proiecției și introiecției:
Pentru că nu vrem să tolerăm anumite afecte din interiorul nostru, le atribuim altora.
Pentru că nu vrem să tolerăm propriile noastre afecte, ne luăm de sentimentele altora.
Iar asta ne-a condus direct către un fel de jgheab al sentimentelor.

Denunțul cuplului, condamnarea ideilor de prieten, de partener, de plus unu
ar putea fi o formă de proiecție.
Un mod de-a alunga acele lucruri pe care ne temem să le vedem în noi însene
și pe care le transformăm în proprietăți ale cuplului
Contestarea propriei agresivități, externalizate sub forma bărbaților.

Feministele ar trebui să fie atente
Atente să nu proiecteze agresivitatea asupra categoriei bărbaților
fiindcă astfel, noi, femeile și bărbații-non-cis, suntem scutite să mai recunoaștem
Formele de agresiune care sălășluiesc în noi
Formele de violență pe care le putem dezlănțui, și chiar o facem
Credem că e important pentru femeile albe, femeile-cis, femeile cu resurse,
femeile care trăiesc în centrele imperiilor, femeile din multe, diverse poziții
Să-și poată recunoaște propria agresivitate.
Pe care o lansează atât în interiorul, cât și împotriva acestei lumi.
Feministele n-ar trebui să se auto-idealizeze.

Învățăm să ne dăm voie să simțim ambivalența.
Învățăm să ne dăm voie să recunoaștem ambivalența.
Față de noi însene. față de proiectele noastre politice. față de tovarășele noastre.

În experimentele noastre, în care ne-am abținut de la cuplu
Ne-am confruntat și noi cu dificultățile relațiilor non-cuplice
Cu felul în care ne dezamăgim unele pe altele și ne iubim unele pe altele și nu reușim să ne iubim unele pe altele.
Oamenii, grupurile nu sunt niciodată ceva unitar
Niciodată o simplă „ghenă” sau un simplu „ador”
Care să dea voie tristeții să se scurgă.

Ar trebui să te lași însuflețită de dezamăgiri
Sau vei muri înainte să mori cu-adevărat.
Chiar și în comunism, sau în lumea la care (noi, cele de la centrul imperiului, n.tr.) ne referim când folosim cuvântul ăsta,
vom avea momente de încetinire, de ezitare.

Învățăm să fim agile când umblăm cu sentimentele,
Să le abordăm cu aceeași atenție și grijă pe care le avem (noi, cele de la centrul imperiului, n.tr.) pentru cele trei volume ale Capitalului
Să fim la fel de riguroase cu înțelegerea sentimentelor noastre cum suntem cu analiza categoriilor economiei politice.

Am ajuns de asemenea să observăm felul în care denunțul cuplului marchează o defensivă
O cârjă, un alibi, un mijloc de a fugi
Din fața provocărilor, a pericolelor, a vulnerabilităților care apar când suntem aproape
Când spunem ce gândim și ce simțim
Când suntem dispuse să cerem ce vrem
În relații, sexual, interpersonal.

Suntem în continuare sătule de cupluri și de persoane care o ard în cuplu non-stop. Considerăm că sunteți plictisitori și jalnici
De fiecare dată când ratați ocazia să vă susțineți prietenele și tovarășele
În stradă, la petrecere, în fața jandarmilor.
În cele mai haotice și mai sexy și mai înfricoșătoare momente.
Întreaga suculență a totalității sociale.
Și asta doar ca să vă puteți izola, ca să vă ascundeți în spatele ușilor închise ale lumii.
Ne dăm ochii peste cap de un infinit de ori.
Am pregătit un cocktail cu venin pentru voi.

Știm că această izolare provine din disconfortul pe care lumea îl creează în noi
Din frica să nu rămânem fără apărare, singure, neajutorate
Lipsite de senzația simplă, liniștitoare, pe care o ai când îți faci culcuș dintr-un alt corp
Dar și din oboseala, din tensiunea de a fi neînțelese, nevăzute, neobservate
Toate ne conduc la politicile pseudo-asiguratoare ale instituției cuplului

Și nu e vorba doar de cuplu
Am inventat atâtea moduri de a fugi din fața ororilor acestei lumi
Și a felurilor în care le trăim zi de zi, oră de oră.
Cuplul e doar o formă de a ne ascunde, printre altele, multe.
El reprezintă doar sunetul și tonalitatea (non)angajării cu socialul care ne dezgustă.

Simțim impulsul de a fi parte dintr-un cuplu pentru că toți ceilalți sunt
Și e același impuls care ne convinge că
Trebuie să plătim chirie pentru că așa fac toți
Sau să lucrăm pentru bani pentru că așa fac toți
Desigur, istoria poate coti brusc
Și dintr-odată să nu mai știm ce-s ăia proprietari, șefi sau soți.
Ne place. Vrem să ne vină momentul ăla.

Anumite moduri de a relaționa sunt în stare să ne spargă.
N-am știut că vreau să urc pe acoperiș până nu m-ai întrebat.
N-am știut că vreau să fiu futută în public până nu m-ai întrebat.
N-am știut că vreau să dau foc unui milion de dolari până nu m-ai întrebat.
Tot ce am aflat în interacțiunile cu iubitele
Practica de a fi atente la ce ne întețește respirația
De a observa ce ne excită
De a numi lucrul acela, de-al cultiva, de-al urmări

Credem că practica asta are, în cele din urmă, legătură cu
aceea ce ne va permite să nu mai mergem la muncă și să luăm pur și simplu ce avem nevoie.
Învățăm cum să ne descătușăm dorințele până în punctul în care ele se rup de capital
Vrem să le folosim pe post de giruete care arată doar
În direcția comunismului.

Și credem că de o reflexivitate, de o inteligență, de o vulnerabilitate emoțională — ce simt acum? cum pot descrie? cum afectează sentimentele mele felul în care interacționez cu cei din jur? —
Va fi nevoie, dacă vrem să avem încredere unele în altele
Și să construim tipul de legături care ne pot extrage din lumea asta.
Legături îndeajuns de lungi ca să susțină și cultivarea morcovilor și dezarmarea.

Am primit câteva întrebări despre rolul sexului în lupta împotriva cuplului.
Am vrea să ne clarificăm poziția:
Vrem să fim pălmuite când ne dăm drumul
Să fim penetrate în mai multe orificii simultan
Să fim futute și de proza amețitoare scrisă de femei
Și de culorile apusului, când soarele coboară peste oraș.
Am vrea să ne petrecem ani întregi atingând toate celelalte părți din corpurile voastre, pe lângă organele genitale.

Să ne petrecem ani la rând cunoscându-ne dexteritatea
Pregătindu-ne pentru iubire, pentru revoltele care se întâmplă din senin.

Abia perceptibil, ascultați-ne murmurul:
fără dumnezeu
fără lege
fără soț
liberă frumoasă și nebună

<3,
Clémence x. Clémentine / infinite venom association

►Nota traducătoarei◄

Pe lângă lucrurile pe care poemul le exprimă într-un mod proaspăt și „liber”, lăsând asocierile să se petreacă, ideile să se succeadă fără obsesia controlului – și mi-au plăcut în special ideile despre rolul afectelor în cunoaștere, vulnerabilizare și acceptarea ambivalenței – sunt și altele cu care nu rezonez. De fapt, s-au adunat destul de multe de la prima citire, când îmi atrăseseră atenția doar cele cu care rezonam.

De exemplu, din punctul lor de vedere, de la centrul imperiului, comunismul reprezintă doar un viitor. „În comunism vom avea și nesiguranțe…” zic ele la un moment dat. Puțin mai încolo, dorințele le sunt giruete care arată calea spre comunism. Cred că dacă erau mai conștiente de poziționarea lor soma- și geo-politică vorbeau altfel. Poate aveau un punct de vedere mai incluziv, mai aduceau o perspectivă, ceva, sau cel puțin declarau că știu că sunt zone ale lumii pentru care comunismul e într-un fel și un trecut – din care s-au învățat lucruri, bune, rele, utile.

Ok, n-a fost comunism, dar în zona noastră de lume e un cuvânt uzual, cu implicații foarte clare, care vine cu asocieri senzoriale și istorice, și când îl traduc din engleză și-l pun pe foaie, sensul tot specific, de la centru, pe care i-l dau autoarele se diluează și tot demersul devine puțin șubred, nu știu cum altfel să exprim asta. În continuare, mi se pare că și raportarea la Marx, dar și datul foc la milionul de dolari tot din categoria „nu suntem conștiente de propria poziționare” fac parte.

Apoi, e o tensiune normativă în poem căreia nu-i văd sensul: sunt plictisitori și jalnici cei (cuplați) care nu-și susțin tovarășele în stradă, la petrecere, în fața jandarmilor. E oare necesar sau eficient, în scopuri revoluționare, să ne dăm ochii peste cap de un infinit de ori pentru că există și oameni pe lume pentru care locurile gălăgioase și aglomerate sunt stresante, și să le mai și pregătim un cocteil cu venin?

Eu cred, și aș susține asta oricând, în fața oricărui grup politico-artistic vestic sau estic, că introvertitele au dreptul să fie introvertite și să poată trăi liniștite, cuplate sau necuplate, și să nu vină la petreceri. Să stea acasă cu partenera, cu câinele sau cu pisica sau singure, să se uite la seriale și să nu frecventeze petreceri. Nu mi se pare deloc că petrecerea e din aceeași categorie cu strada, protestul, încăierarea cu jandarmii, parte din aceeași „suculență socială”.

Partea asta de poem, dur-normativă, în care autoarele își expun vehement punctul de vedere mai vechi, după ce ziseseră că s-au mai gândit, mi se pare cea mai puțin nuanțată și am simțit-o direct îndreptată împotriva noastră – a celor considerate oricum greșite în această lume a extrovertiților în care trebuie să exiști mereu în registrul vizibilului, să te prezinți mereu bine, să te vinzi, să-ți faci publicitate, networking etc. etc – căci dacă nu o faci nu ești cool și rămâi singură. Cam un sfert dintre oameni sunt mai degrabă introvertiți, așa că lumile mai bune pe care le imaginăm, organizările și atitudinile revoluționare pe care le construim împreună, ar fi bine să țină cont și de felul lor pentru că altfel persoanele care se feresc de interacțiune în exces sunt pierdute din start pentru orice organizare revoluționară.

Rămâne foarte important, cred, să ne gândim critic la formele cuplului, mai ales hetero, așa cum s-au dezvoltat ele în diversele lumi capitaliste, la cât sunt de paralizante și la cât de mult servesc la desolidarizare și în mediile noastre educate urbane. Rămâne foarte important să vrem să stăm treze și să ne luptăm cât putem cu comoditatea retragerii. Dar hei, îmi vine să le zic vocilor din poem, nu ne mai arătați atâta cu degetul pe noi, introvertitele, că și-așa avem de dus bătălii neștiute și grele. Voi mai lipseați. Beți-vă singure cocteilurile.

În fond, cred că poemul se vrea o mostră de coexistență între autocritică și denunț, ambele practicate cu aceeași hotărâre, ca să exemplifice recunoașterea și acceptarea coexistenței contrariilor, ambivalenței. Dar în ce mă privește, după ce l-am tradus și parcă i-am intuit mai bine substanța, efectul lui cel mai puternic a fost îndepărtarea. În afară de momentele de autocritică, normativitatea îndreptată nu împotriva unor instanțe și grupuri care ne subalternizează, rasializează, împing către margini etc., ci a unora din apropierea noastră, scoate deseori capul. La ce folosesc asemenea practici normative? Ideea nu e să identificăm pe bune relațiile de putere, centrele de dominație, axele de opresiune, și să ne concentrăm energiile demolatoare în direcția lor?

Am mai simțit și că autoarele ignoră și anulează, prin asertivitate, existența pe planetă a persoanelor mai puțin interesate și pasionate de sex sau de ce se înțelege de obicei prin sex, a persoanelor cu sensibilități, cu traume. Iar pe mine atitudinea asta mă debusolează, pentru că mă gândesc așa: că pe de o parte pot exista fluctuații de-a lungul vieții în privința interesului pentru sex, și pe de alta, că poate să existe o bază constantă, pe viață, de prea puțin interes față de sex, pentru unele dintre noi, și poemul nu mi se pare deloc un teren prietenos cu așa oameni.

Autoarele postulează doar preferințele proprii, credința lor în rolul epistemic al sexului sau erotismului (vezi la: „Tot ce am aflat în interacțiunile cu iubitele/ Practica de a fi atente la tot ce ne întețește respirația/ De a observa ce ne excită/ De a numi lucrul acela, de-a-l cultiva, de-al urmări.”). Și e foarte interesant ca idee, dar eu cred că nu servește la nimic postularea excluzivă, în care autoarele nu dau semne că ar vrea să le includă și pe unele mai puțin sau deloc interesate de sex și erotism, nici ca instrument de cunoaștere, nici ca nimic.

Mă întreb de unde vine așteptarea să fim tot timpul deschise pentru experiențe senzoriale, sexuale? De ce nu se prea chestionează, în gândirile „progresiste”, valoarea presupus „eliberatoare”, pentru toată lumea, a erotismului și a sexului?

Statisticile zic că cele mai multe dintre noi am fost hărțuite, agresate, violate de-a lungul vieții. Strategiile pe care le-am dezvoltat ca să facem față sunt multe și mărunte; individuale, intime, din nefericire. Unele dintre ele presupun complet dezinteres sau refuz sau mai știu eu ce. Și poate nu-i nici măcar o urmare a traumei uneori, poate e doar așa, ceva care este: un dezinteres, doar o altă formă de a trăi lumea. Deci de ce să nu avem o revoluție feministă incluzivă, întreb?

Note non-conclusive ale echipei editoriale CUTRA◄

Ca un grup mix de introvertite și extrovertite, sprijinim dreptul persoanelor mai puțin sociale sau anxioase de a nu participa la niciun fel de „suculență socială” care le-ar putea face să se simtă inconfortabil. Nu trebuie să urmeze presiunea socială de a ieși nicăieri. În același timp nu credem că există o ierarhie a evenimentelor sociale. Curajul de a fi prezentă la o petrecere poate fi la fel de important ca a fi împreună în fața jandarmilor. Vrem să nu ne simțim vinovate că resursele noastre emoționale ne permit mai degrabă să trăim momentele de bucurie colectivă decât cele „periculoase”. Long live mai multe petreceri cu tovarășele noastre! Totuși, recunoaștem că este important să fim conștiente de alegerile (ne)sociale pe care le facem: nu vrem ca bucuria trăită împreună să fie doar un trip hedonist neasumat și normativ.

Am rămas și cu întrebarea: oare autoarele sunt împotriva introvertitelor sau doar împotriva persoanelor care înainte de a fi într-un cuplu erau sociabile/ sociale și odată „cuplate” nu mai sunt? [din versiunea în engleză a poemului: So that you can seclude yourself, couple down behind the locked doors of the world. / Infinite eye roll.] Putem, mai bine, să chestionăm motivele pentru care acești oameni simt nevoia de a fi sociali când sunt single și de ce ei „dispar” din viața socială când sunt parte dintr-un cuplu? Care este de fapt dinamica pe care o regăsim aici? Oare este o presiune consumeristă care ne scoate din casă când ne simțim singure și o presiune în oglindă, de self care, care ne lasă, în sfârșit, să fim domestice? Sau este o forță comunitară care ne impulsionează să fim sociale și o forță opresivă și normativă care ne închide în casă și în cuplu?

Ceea ce traducătoarea denumește „normativitatea” discursului îndreptat „nu împotriva unor instanțe și grupuri care ne subalternizează, rasializează, împing către margini etc., ci a unora din apropierea noastră”, ni s-a părut și nouă un mod arogant de-ți arăta punctul de vedere ca un adevăr absolut. Însă, faptul că există forțe opresive împotriva cărora să luptăm, nu exclude posibilitatea de a trece printr-un proces autocritic în ceea ce privește problematicile noastre „interne”, queer și feministe. De fapt ni se pare și că „forma-cuplu”, așa cum este ea exercitată în societatea cis-patriarhală, are tot „dreptul” să fie enumerată printre forțele care ne subalternizează și ne împing către margini.

Ultimul punct, sexualitatea. Visăm la o lume sex positive pe bune. Ne imaginăm discursuri despre sexualitate care nu lasă margini de neînțelegere și nu implică faptul că alte moduri de a exprima dorința (sau lipsa ei) sunt rușinoase. Nu vrei să faci sex? Perfect! Vrei să faci sex non-stop? Super! Visăm la o lume în care nu există ierarhii sexuale, în care ne trăim sexualitatea (sau lipsa ei) fără a fi în competiție, în care avem toate loc să ne exprimăm entuziasmul sau reticența. Pentru toate, cu orgasme multiple sau fără nicio atingere, fericite, împlinite, revoluționare, forever!

Bianca Ela

Este scriitoare și traducătoare. De 25 de ani, ține jurnale care uneori se transformă în ierbare sau în caiete cu liste. Face poeme fără pretenții, mai ales pentru că nu știe să deseneze. Are trei plante de apartament pe care le iubește și crede cu toată puterea în solidaritățile feministe la care și cele mai singuratice dintre noi pot pune umărul.

Raluca Milescu

Prin aliasului ‘ccrocodile tearss’ își folosește magia pentru a rupe, tăia, face și desface imagini, relicve, corpuri și peisaje. Rezultatul, colaje și alte designuri cu tente de kitsch și camp, hipersexualizare, legătura cu natura, satira și stereotipizare, îmbrățișate de estetică suprarealistă. Când nu face colaje, face mixuri și pune muzică, sau cel mai probabil mănăncă sărățele cu brânză. @ccrocodile tearss

★ Ți-a plăcut articolul?

Ajută-ne să publicăm din ce în ce mai multe. Vrem să continuăm să-ți oferim conținut feminist original, însă n-o putem face fără sprijinul tău. CUTRA e un proiect editorial independent și fără finanțări corporate. Dacă poți, susține-ne! Poți face o donație aici:

Poezie • Proză
Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , ,
Menu