„Femeia de pe munte” și „no title”

de Iuliana Lungu
Ilustrații de Covrig

Femeia de pe munte

care mușcă oamenii
(ca belzebuth)
din iubire, sînt
eu, femeia care luptă
cu flori în timp de

război.
„Fiți atenți, vă spun dinainte că
sînt țigancă și,
dacă aveți ceva cu mine că
sînt țigancă, vă rog să îmi
spuneți de pe acum,
vă rog să nu mă faceți mai
tîrziu să sufăr din cauza asta.
Pentru că eu (nu)
vreau să fiu
ca voi toți. Vreau să învăț”

legile superioare
legilor omenești.

munții se prăbușesc peste noi
pînă te decizi tu să vii.
ne băgăm telefoanele în
congelator și mă întrebi dacă
e cald la mine.
îți spun că sînt din
ultima generație de femei
care taie etichete,
întinde bluza bărbatului
la uscat pe calorifer,
noaptea, cînd ajunge acasă
transpirat pe sub uniforma

de paradă. sînt
din ultima generație
de femei care
mai poate iubi în lipsă,
mai poate înlocui o mamă,
mai poate înlocui un tată,
mai poate concepe
un copil în mintea ei,

ca tu să poți iubi
fără frică. ți-am spus
că atunci cînd nu-ți
voi mai răspunde,
înseamnă că am murit.

mamele pot face orice,
mamele găsesc soluții,

mamele vorbesc cu mîinile
la gură. desenează
călcînd pe ape. trag
după ele un troler cu

amintiri care au sens de
dramă foarte răspândită
despre care nu se vorbește,

cînd îți spun că nu te-am simțit
prea bine aseară și-mi răspunzi
prin semne (?):

n-am nimic emoțional,
ți se pare.

no title

cînd mă bag noaptea în pat
și nu pot să respir,
știu că ești tu,
mamă, îndesată cu fiecare atingere

printre gratii.
e o anumită distanță de lumină
albă între mîinile voastre și corpul meu,
e o anumită distanță în vocea ta
căzută pe lîngă mine
mereu, o anumită distanță
între sînii tăi și gura mea
care nu i-a atins niciodată,
o anumită distanță între
pielea mea și-a ta.

suspendate de generații,
toate am dus două lupte.
să ne naștem și să fim femei.

poate n-ai fost cea mai
depresivă mamă din lume.
poate nici tata n-a fost
cel mai alcoolic bărbat.
poate nici eu n-am fost
suficient abuzată,
și-ar fi fost mai bine să fiu
plantă, așezată
cuminte într-un ierbar,
să fiu premianta voastră.

poate nu trebuia
să folosesc cuvinte ca
histerectomie, uter, ovare,
să nu spun că femeia
se naște cu toate ovulele-n ea,
să nu fiu ariadna
veșnic îndrăgostită de erou
și nici jana orlova.

poate că nu trebuia să iubesc
un bărbat cu nume de rege
și nici alții cu nume de sfinți.
poate că trebuia să rămîn
acolo sus, pe acoperișul casei,
să fiu nebuna voastră care
zboară pînă la dezintegrare

de dorință.
poate că trebuia să-mi tai părul,
să-mi pun centură de castitate,
să mă călugăresc
și să scriu despre sfinții părinți.

acum am picioarele înghețate
și mă gîndesc că doar pe tălpi
m-ați atins.

azi e soare,
m-am pișat într-un recipient
steril cu capacul roșu,
am respectat toate instrucțiunile,
nu m-am futut dimineață,

ți-am spus.
gheața s-a topit,
au dat gardurile jos pe dîmbovița
iar puii de pescăruși

bătrîni au început să zboare singuri.

Iuliana Lungu

A publicat pentru prima dată poezie în anul 2016, în cadrul cenaclului literar qPoem, și în numeroase reviste. În 2017 a pregătit primul său volum de poezii de inspirație feministă. În 2018 a debutat la editura frACTalia, cu Kommos. Procesiune pentru histerectomie, care a obținut Premiul „Sofia Nădejde” la secțiunea debut poezie, și a fost nominalizat la Premiul Național de poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, ediția 2019.

Covrig

E o persoană care se trezește la 7 dimineața, face o oră pe drum până la muncă, se enervează din lucruri mici și bea câtă apă trebuie doar foarte rar. @covrigue

Categorii: Poezie • Proză
Taguri: , , , , ,
Previous Post
În față gardu’ și-n spate leopardu’. Sau ce este pinkwashing și cum să-i rezistăm
Next Post
Incel 101 sau Prospectul Black Pill
Menu