Gxrls Can’t Mix – misoginie și prejudiciu în lumea muzicii electronice

Text și fotografii de Andra Nikolayi

„La început credeam că doar se joacă cu noi, dar acum îmi dau seama că fata asta habar n-are ce face!”

„Ăsta nu e boiler room, e boring room”

„Ăștia ne pun rezonanțe Schumann ca să dormim mai bine?”

„Mai bine învârtea pizza decât platane”

„Du-te înapoi în bucătărie!”

Acestea sunt doar câteva din cele în jur de două mii de comentarii la primul live stream Boiler Room din România, la postul original de pe pagina lor de Facebook. Evenimentul a avut loc în vara lui 2016. La data redactării articolului, toate comentariile sunt încă pe pagină. Aș putea scrie o lucrare de doctorat pe tema misoginiei în lumea muzicii electronice, dar pentru moment aș dori să mă concentrez pe următoarea întrebare: de ce e așa de greu să fii DJ ca tipă?

Și aș mai pune câteva întrebări: ar trebui să ne mire că la noi colegii de breaslă îmi spun că o anumită DJ „pune mișto” dar este prea „urâțică” pentru a fi chemată într-un anumit club? Sau ar trebui să ne mire cum un tip pe care îl consideram apropiat îmi spune, în timp ce mixam împreună, cum a luat MDMA și îi par „ca o bucățică de carne apetisantă”? Sau să ne mire cum e OK ca absolut orice bărbat să te prindă de undeva din josul taliei când vorbește cu tine, dar dacă zici ceva te va face o „unchill bitch”? Să nu intervină nimeni să modereze potopul de comentarii pline de ură de la feature-ul cu Admina la Electronic Beats România? Sau cum la primul gig pe CDJ-uri al Dokiei, într-un loc din București destinat să încurajeze DJ-ii începători, un DJ internațional, pe care-l aprecia, a insistat să-i zică da, te-am auzit că ai „pus muzică” aseară (cu gest pentru ghilimele!)?

Răspunsul este DA. Ar trebui să ne mire, să ne înfurie, să ne sperie și să ne facă să facem ceva în privința asta.

Miss I, Boiler Room

Boiler Room-ul lui Miss I

În data de 6 iulie 2016, organizatorii de petreceri Interval au organizat primul eveniment Boiler Room din România. Pentru cele dintre voi care nu prea merg la club, Boiler Room este o platformă care organizează evenimente în cadrul cărora filmează DJ punând muzică și oameni dansând, în ideea de a le oferi celor de acasă un gust despre ce înseamnă un DJ set sau live act. Înființată în 2010, a ajuns un adevărat fenomen global, cu o imensă influență în industrie, iubit și criticat în egală măsură. Există canale de Youtube care extrag și parodiază clipuri (gen People of Boiler Room), dar realitatea este că majoritatea oamenilor tratează apariția la BR ca pe „examenul de DJ-ăla”, care îți poate propulsa sau distruge cariera.

Promoteri, colegi de breaslă, agenți și raveri urmăresc Boiler Room cu religiozitate. Cu toate că extrem de mulți DJ și producători au la activ un BR, a-l avea în repertoriu este un factor decisiv când vine vorba de booking-uri, mai ales pentru DJ-ii încă la început de drum. Spre deosebire de un mix, videourile BR înfățișează nu doar cum pui muzică, ci și ce reacție are publicul în direct. A, și ai doar șaizeci de minute pentru a demonstra cât de tare ești. În plus, în cazul pe care îl discutăm, Miss I – una dintre cele mai apreciate DJ de la noi, care activează de peste un deceniu și cea care a deschis primul nostru record store dedicat muzicii de club, Misbits – a fost chemată să deschidă primul broadcast BR ever din România. Dar no pressure, u do u grrrrl.

Reacțiile din comentariile live la set-ul ei au fost dincolo de orice limită la care se așteptau organizatorii, însă abia după patruzeci de minute au intervenit și moderatorii. După cum am constatat făcând research pentru articol, majoritatea comentariilor misogine sunt încă acolo. Mai mult, foarte mulți utilizatori care postau chestii dubioase nu au fost bannați sau atenționați. Da, OK, Boiler Room nu are un moderator live dedicat comentariilor de pe rețelele de socializare. Dar poate ar trebui.

Miss I, Boiler Room

Efectul Boiler Room

Povestea se întâmpla în 2016. Am putea să dăm vina pe cât de departe suntem de a ține cont de politicile de gen în viețile noastre profesionale, sau pe cum, în general, scena de tehno minimal este o bulă de băiețeală agresivă cishet care-l idolatrizează pe Villalobos. Din păcate, astfel de comentarii ne înfățișează o realitate mult mai tristă fiindcă, ghiciți ce, nu a fost nici primul, nici ultimul scandal Boiler Room.

În timp ce pregăteam acest material, am început să dau mai multă atenție comentariilor din livestream-urile recente și să îmi dau seama cât de dăunătoare poate fi absența unor moderatori social media. Pe 1 iunie 2019, a avut loc o petrecere în San Francisco, la care a participat și o persoană pe care o cunosc personal și cu care colaborez. Ceci aka CCL este DJ și agent la Discwoman, agenție de booking din NYC pentru persoane care se identifică drept femei/femme. Ceci este non-binary și preferă pronumele neutre, dar fiind AFAB (assigned female at birth – căreia i s-a atribuit genul feminin la naștere) cu o alură băiețească, dar nu neapărat masculină, ajunge să fie adesea misgendered. Prezentatoarea i-a folosit pronumele alese în introducerea făcută la începutul stream-ului, dar majoritatea comentatorilor se refereau la Ceci cu pronume feminine. Acest detaliu era doar cireașa de pe colivă, în urma unui potop de comentarii despre ce muzică ciudată pune și alte referințe la aptitudinile sale tehnice. Și totul se petrecea în cadrul unui eveniment de Pride, într-unul din cele mai gay orașe din lume și cu un line-up dedicat ocaziei.

Ceea ce Boiler Room refuză să accepte este influența pe care o are platforma lor și responsabilitatea care vine la pachet. A fi misgendered este mereu o experiență neplăcută, dar când se întâmplă într-un moment atât de important din cariera ta, efectul poate fi traumatic. În plus, o avalanșă de comentarii sexiste și lipsite de substanță nu poate avea un efect pozitiv asupra niciunui artist, indiferent de identitatea sa. Însă acest gen de reacție pare să fie îndreptat mai ales înspre persoane fem-identified sau non-binare.

Un alt incident despre care a vorbit toată lumea s-a întâmplat în luna martie 2019. Timp de aproximativ două săptămâni, discuțiile despre Boiler Room-ul lui Sherelle a fost singurul subiect pe #TechnoTwitter. Pe scurt, această DJ de culoare din UK, care pune bass și jungle, a creat în timpul set-ului o atmosferă incredibilă în care toată lumea dansa entuziast, până când cineva i-a atins CDJ-urile, oprindu-i piesa (minutul 19:50). Acea mână clandestină venită din spate și reacția de pe fața ei au creat o combinație de surpriză/frică/WTF demnă de meme-uri virale, într-un „accident” care a înterupt, cum spune și Yewande Adeniran în articolul ei pentru Mixmag, momentul care ar fi trebuit să fie doar despre Sherelle și skill-urile ei ca DJ.

În urma incidentului, comunitatea de pe Twitter l-a identificat pe băiatul în cauză, care surprize surprize, era nimeni altul decât Riz la Teef, DJ-ul care urma să pună muzică în seara respectivă. A fost bombardat cu acuzații de misoginie și rasism până când l-au făcut să-și șteargă contul. Ce a urmat, însă, a fost un val de DJ respectați care i-au sărit în apărare și i-au justificat acțiunea. Argumentul lor a fost că ceea ce a încercat el să facă este o mișcare din cultura grime/bass din UK, numită wheel up sau turn up – a învârti de disc sau roata CDJ-ului pentru a derula piesa înapoi de la început și a mări hype-ul, în semn de apreciere. Un fel de rewind manual. Însă tentativa de rewind nu i-a reușit și a creat mai multă confuzie. În plus, băiatul era amic cu ea, și în clip e filmat cum vine s-o salute și s-o îmbrățișeze. Au urmat apoi articole despre practica rewind din partea unor publicații majore precum Mixmag, și poze cu cei doi făcând pace ca semn că internetul trebuie să se calmeze. Cât despre Sherelle, mă întreb, ce altceva ar fi putut să facă decât să zică „OK, bine, hai să trecem peste”? E deja suficient de greu să te faci remarcată în industrie fără să fii catalogată ca that bitch care nu e chill cu un pic de caterincă.

CCL, Boiler Room

Misoginia noastră cea de toate zilele

Acum, am să vă povestesc un alt incident de pe meleagurile noastre, care se întâmpla în 2016 la un Queer Night în Guesthouse. La pupitru erau Lakuti/Lerato și Tama Sumo, un cuplu de DJ lesbiene, una din Africa de Sud și cealaltă din Germania, rezidentă la Panoramabar – gen unul dintre cele mai respectate cluburi din lume. În timp ce Lerato mixa, cineva din fața pupitrului își întinde mâna și îi atinge discul, făcând-o să înghețe pe moment. A continuat totuși să mixeze. Apoi individul a intrat în spațiul DJ-ului și-a început s-o atingă. În acel moment, Tama a sărit și l-a scos de acolo. Evident, paza a refuzat să-l dea afară din club din diverse motive – amic cu patronul? băiat de-al casei? „n-a bătut pe nimeni”? – și poate și organizatorii ar fi putut face mai mult decât să încerce să minimizeze incidentul.

Restul nopții a decurs bine și femeile au avut un super set, dar în discuția de la hotel de dimineață nu părea să fi fost un incident minor: Lerato mi-a mărturisit că deși a călătorit și a mixat în absolut toată lumea, nu i s-a întâmplat niciodată ceva similar.

Mi-ar plăcea să spun că aceste întâmplări reprezintă cazuri izolate. Din păcate, realitatea este mult mai tristă. Dacă luăm ca referință set-urile Boiler Room făcute de femei/ femmes, găsim pe videourile lor de pe Youtube extrem de multe comentarii de genul „cât de prost mixează” sau „tehnica lasă de dorit”. Probabil știm cu toții că a face comentarii la adresa înfățișării cuiva, mai ales a unei femei, este sexist și de prost gust, și totuși bărbații din industrie susțin că Peggy Gou sau Jayda G au ajuns unde au ajuns doar fiindcă sunt hot. (Dar de ce nu se leagă nimeni de Marcel Dettman că arată ca un model?) În schimb, comentariile legate de „tehnică” sau „skill” sunt aparent OK fiindcă se referă la ceva (spun ei) obiectiv. Nu vi se pare că seamănă cu un alt discurs familiar de pe internet? Poate cel al videourilor adulate de băieții de dreapta cu „X DESTROYS feminists with FACTS and LOGIC”?

Rezultatele și exemplele concrete ale sexismului sistematic sunt peste tot, de la faptul că Resident Advisor a ajuns să închidă permanent pe site-ul lor secțiunea de comentarii la anumite feature-uri cu femei DJ, din cauza abundenței de comentarii nasoale, până la declarațiile recente ale DJ-ului german Konstantin, care sunau exact ca argumentele incelilor despre determinanța biologică și despre cum femeile nu au creierul potrivit pentru mixat. A urmat o petiție, semnată de mii de persoane împotriva includerii lui în patru petreceri importante din cadrul Amsterdam Dance Event, unul dintre evenimentele cheie ale industriei muzicii electronice. Din păcate, nici unul dintre promoteri nu a luat în seamă cererea, ba dimpotrivă, l-au chemat să participe la un panel chiar despre sexism în cadrul aceleiași convenții.

Asemenea discursuri sunt atât de normalizate încât ajung ușor și în presă. De exemplu, în urma festivalului Movement din Detroit (locul de baștină al muzicii techno), într-un articol care trebuia să fie despre ascensiunea femeilor în muzica electronică, jurnalistul a citat un DJ „veteran” care spunea că femeile nu au deloc cunoștințe tehnice și folosesc laptopuri sau programe pentru a mixa. Cu toate că argumentul nu aparținea jurnalistului în cauză, el a ales să ofere spațiu unei opinii misogine. Astfel de poziții nu sunt doar greșite și ar trebui demascate pentru sexismul evident, dar simplul fapt de a le prezenta în presă le oferă o platformă și legitimitate. Cu cât vom continua să le validăm, cu atât ele vor deveni din ce în ce mai prezente.

Queer Night, Control Club

Și totuși, de ce continuăm să spunem că femeile nu știu să mixeze?

Oare gagicile chiar n-au simțul ritmului? Critica legată de tehnica de mixat este una dintre cele mai frecvente aduse DJ-ilor fem-identified. Dar de ce este încă atât de răspândită?

Prin mixat, arta care definește DJ-ul modern de muzică de dans, majoritatea oamenilor înțeleg a crea o poveste muzicală în care nu există pauză între piese. Însă când oamenii din industrie vorbesc despre mixat, se referă de fapt la beatmatching, adică a aduce într-o stare de convergență armonioasă piese din aceleași genuri muzicale – ale căror tempouri separate pot fi încetinite sau date mai rapid prin butonul de pitch, astfel încât să se sincronizeze. Tempoul general se menține constant sau poate crește subtil de-a lungul mixului. Stilul de mixat cu tranziții lungi și armonioase, fără schimbări de tempo sau registru stilistic, este definitoriu mai ales pentru zona de minimal sau tech-house, care este și cea mai lucrativă parte a industriei în țări ca Franța, Germania și aparent și în România. Însă, după cum au demonstrat în trecut DJ legendari ca Larry Lavan sau David Mancuso, acesta nu este singurul mod de a mixa sau de a gândi un set. Stilul cosmic sau loft este notoriu pentru amestecuri de genuri muzicale și utilizarea de piese pe ringul de dans care nu au fost neapărat făcute pentru club.

Dar, de când muzica de dans a ajuns o industrie de miliarde de dolari, paradigma „mixatului perfect” a ajuns să fie stilul dominant. A fi DJ înseamnă în primul rând a ști să mixezi, altfel nu exiști. Sau, cel puțin asta este perspectivă androcentrică de a privi lucrurile. Și da, din acest punct de vedere, criticile la adresa „aptitudinilor tehnice” ale persoanelor fem-identified vin pe același filon sexist ca și comentariile despre cum femeile nu sunt bune la matematică/ știință/ condus sau alte îndeletniciri „masculine”. A face o remarcă despre cum mixează cineva nu e nimic sexist, nu? „Doar n-am făcut-o grasă, doamne ferește!”

Skill-ul mixatului este o abilitate ca oricare alta, adică o aptitudine care se învață și necesită timp și practică. Majoritatea celor care sunt încurajați să învețe practici ce țin de muzică și tehnologie, care nu se confruntă cu obstacole și prejudecăți în legătură cu talentul lor, care găsesc în gașca lor o rețea de sprijin, care se simt validați social în a investi bani într-un echipament tehnologic costisitor, care, în sfârșit, dețin acest echipament (fie el controller, platane sau CDJ-uri), este de gen masculin. Nu pot să spun de câte ori am auzit povestea „ păi nu am un mix online pentru că fostul meu prieten/ iubit/ partener avea CDJuri/ platane/ controller și acum nu mai vorbim și nu mai am acces la ele”. Sau fete plângându-se că n-au învățat niciodată să mixeze bine pentru că, în mod invariabil, de fiecare dată când un băiat le invita la el să „exerseze” se termina cu respectivul făcându-le avansuri.

Din punctul ăsta de vedere e bine că există grupuri precum Room 4 Resistance, No Shade sau Discwoman, care au început să facă ateliere gratuite de mixat pentru persoane fem-identified sau non-binare. Și la noi există structuri și initiative precum Corp. sau Queer Night care încearcă să încline „balanța de gen” pe plan local, însă din păcate eforturile lor nu sunt suficient sprijinite, lipsindu-le infrastructura și suportul material sau instituțional necesar.

DJ Dokia

Și acum?

Suntem în 2019. DJ-i ca Nina Kraviz, The Black Madonna, Octo Octa și Eris Drew, sunt din ce în ce mai căutate. Ele propun alte abordări ale unei petreceri și a ce poate însemna un DJ set. Băieții albi cishet se simt amenințați de succesul lor și caută în continuare argumente pentru a le face reușita să pară mai puțin legitimă. „Da, dar Octo Octa are succes numai acum că e femeie trans” – de parcă cineva ar vrea să treacă prin tot ce înseamnă o tranziție de gen pentru că e „cool” să fii trans/ queer/ non-binary! „Dacă aveam țâțe primeam și eu mai multe gig-uri” – se plângea un amic. Și bonus, un lamento misogin: „dar de ce fetele cheamă numai alte fete să pună muzică?” sau „ce se întâmplă cu băieții super talentați care acum au mai puține șanse de reușită pentru că femeile au prioritate?”

Băieții albi să tacă din gură! Timp de decenii și încă și în prezent majoritatea patronilor de club și a promoterilor sunt încă bărbați cishet și au creat obiceiul de a se chema și promova între ei. Da, acum vedem mai multe femei în line-up-uri, dar procentul este tot mult inferior celui de băieți. Cea mai sănătoasă cale înspre o lumea muzicală mai incluzivă și mai justă este nu ca bărbații să facă eforturi de tokenism și să cheme DJ fem-identified, non-binary, de culoare sau artiști care de multe ori nu au nimic în comun între ei în afara identității de gen doar pentru că acum avem #metoo și #timesup și „așa e trend-ul”. Soluția este să se facă loc pe pozițiile de putere oamenilor din aceste grupuri marginalizate, fiindcă tot o femeie cu un interes real pentru această scenă va știi să facă booking-urile potrivite în funcție de afinitățile muzicale și politice. Și poate așa nici situațiile de hărțuire (încercările să te prindă/ atingă așa casual într-un mod nu tocmai sexual dar total inconfortabil) nu vor mai fi atât de comune.

Femeile sunt atât de obișnuite să fie atinse și agresate în mod constant încât a ajuns să fie un aspect normalizat, care vine odată cu meseria. Pentru a vedea o îmbunătățire a situației ar trebui să devenim și mai radicali în atitudinea noastră față de discriminare și să atragem atenția asupra comportamentelor misogine, rasiste, homo/ transfobice, fiindcă de fiecare dată când lăsăm un abuz să treacă neraportat sau un episod de hârțuire oricât de mic să fie justificat cu „era beat” sau „am făcut numai o glumă, n-ai și tu simțu’ umorului” contribuim și noi la această cultură discriminatoare.

Vestea bună este că putem ajuta cu toții la schimbare, prin acțiuni mici ca ne mustra prietenii și cunoștințele care fac comentarii sexiste și a nu mai susține persoanele din industrie care sunt misogine sau abuzive sau pur și simplu a merge să le vedem mixând pe una din multele DJ locale. Noi vom continua să punem muzică, să ne apărăm spațiul din DJ booth, ca pe zona de siguranță personală care este, să ne înregistrăm set-urile cum putem, să devenim de zece ori mai bune ca toți DJ-ii băieți la un loc și să nu mai tolerăm să ni se spună că nu știm, nu putem sau n-avem „conformația biologică necesară”. Dar, mai ales, să facem lumea să danseze.

Andra Nikolayi

Ceea ce o caracterizează pe Andra Nikolayi este dualitatea, deși nu este Gemeni. Practica ei gravitează între muzeu și dancefloor. Scrie despre artă contemporană și muzică electronică pentru platforme ca Resident Advisor, Bandcamp Daily și Revista Arta. . Organizează petrecerile Saint Hollywood de la Control, unde invită diverse talente din underground-ul local și internațional. Preferă pronumele feminine și neutre.

Categorii: Societate • Comunitate
Taguri: , , , , , , , , , , , , , , ,
Previous Post
„durerea de spate în contexte metafizice crunt dezbătute” & alte poezii
Next Post
3 1/2 etape din viața unei fete băiețoase. Note despre devenire
Menu