În apărarea bisexualelor și bi-curioaselor de pretutindeni

Ei, doar cu radicalismul queer am reușit să-mi cumințesc bifobia internalizată cu care mi-am petrecut niște ani buni din tinerețe. Trecând prin diverse tipuri de persecuții, evaluări și normări, m-am apărat cum am crezut de cuviință – destul de prost adică – de misoginia internalizată care mi se lua pe piele.

E și mai ridicol dacă dau exemple concrete ale câtorva dintre consecințe. Am experimentat raționalizări de tipul „o să mă combin mai mult și mai des decât streiții?”. Am avut porniri de tip paradă de attention whoring: „a-ha, avantaj eu, băgați-mă în seamă!”. Am resimțit teamă de refuz din partea bărbaților dacă sunt ca toate celelalte, adică dacă nu vin cu bonus, dacă sunt doar streită.

Nu e ca și cum există un mod corect de a fi bisexuală, dar problematica dezbătută este că nu contează ce cred alții despre cum să fii bisexuală. Lumea mă întreba când afla: „dar te simți vreun pic băiat, așa?” „Da, eu da, dar sunt sigură că unele ca mine nu se simt și un pic băiat”, ziceam eu pe vremea când nu știam că oamenii n-au de ce să pună întrebări din-astea. „Unele se simt doar fete și le place de fete care se simt doar fete sau de fete care se simt și-și sau de fete care se simt băieți. Știi ce zic?”

Reacțiile celorlalți la chestionarea orientării tale sexuale declanșează două linii de ambiguitate: ambiguitatea de gen – „Oare ar trebui să mă simt mai băiat dacă sunt fată și-mi plac și fetele?” – și ambiguitatea de orientare – „Oare ar trebui să fac cumva să-mi treacă?”.

Cred că unii oameni sunt puși în dificultate dacă văd în jurul lor orientări sexuale fluide sau secvențiale. Sau dacă văd relații cu oameni cărora le alternează preferințele de orientare, care le amintesc de fluiditatea și complexitatea legăturilor interumane. Cred că unora le e pur și simplu greu, sau frică, sau ambele, să înțeleagă că nu e treaba lor, iar bisexualii și bisexualele cred că le stârnesc cea mai ambiguă angoasă. Oare ce ar avea oamenii ăștia de zis despre cei ca mine, care nu fac diferență între corpuri sau arhitecturi genitale, ci miros numai relațiile de putere?

Pentru că modelul meu de apropiere este să fiu mai întâi vânător și abia apoi vânat, am succes mare la bărbați vulnerabili, de obicei paradiți de mecanisme de auto-distrugere, deși aș vrea să mă ia cineva care să mă poată gestiona și conține în mod sănătos. Dacă atrag atenția unei femei, nu iese bine. Până acum, toate femeile pe care am reușit să le seduc nu au ajuns să mă poată domina sau eu să le pot accepta în poziția de putere. Dacă mă simt, pe de altă parte, „atacată” de o femeie, iar e game over. Mă întreb de câtă muncă am avea nevoie să deconstruim toată misoginia cu care am fost crescute și pe care am internalizat-o, chiar și noi, femeile queer.

Coming out-ul altor bisexuale, gata acceptate societal drept animale sociale și sexuale valide, este chestia care aduce un pic de consolare printre bisexualele ca mine, care sunt adesea și mândre și ușor rușinate în același timp. Bisexualele găsesc încurajare citind și auzind despre alte succese repurtate în încercarea de a primi acceptare, însă problema este că nu e vorba numai de sex, e vorba și de intimitate. Să fii acceptată ca bisexuală de ocazie e mai ușor, însă ca bisexuală pe bune – mai complicat.

În opinia mea, orientarea sexuală funcționează ca o frecvență pe care o emitem și poate fi subiect de schimbare pe parcursul vieții. Dinamicile de reacție în care pătrundem cu diverși parteneri ne pot plimba ulterior pe circuite diferite, ceea ce explică de ce unii indivizi se orientează de la heterosexualitate la bisexualitate sau invers. Dacă acceptăm că socializarea și culturalizarea ne influențează profund în căutarea și alegerea partenerilor și adăugăm și dinamicile de relaționare și cenușa lor metabolică, nu ne întrebăm oare dacă nu suntem cu toții măcar uneori sau măcar puțin bisexuale?

Dar unele bisexuale sunt așa, din prima bisexuale! Să zică cineva asta, că nu mai contenesc miștourile. Și nu e un moment potrivit să spun că hei, eu m-am pupat la grădiniță cu o fată, iar abia mai apoi cu un băiat, că lumea crede că e o joacă. Sau să le relatez cu ce bătăi asurzitoare de inimă speram pe la doișpe ani să pierd la popa-prostu’ și să îmi dea cineva poruncă să o pup pe Creața, sub coroana protectoare a copacilor din spatele blocului. În schimb, lumea credea că mă uitam lung la ea ca să trag cu ochiul la gagică-su. Sau să zic că, dintre toate indiscrețiile mele, cel mai mult îmi plăcea când aveam o aventură cu o fată. La asta lumea zice direct clasicul „dar femeile sunt atât de frumoase încât mai că trebuie să se bucure una de cealaltă”.

Știți bărbatul straight care devine mai activ în flirt, interes și cucerire, odată ce a aflat că potențiala lui parteneră sau proaspăta iubită este măcar bi-curioasă? Bisexuala este privită în acest tandem situațional ca un animal exotic, este interpretată greșit drept o „tipă straight cu perspective” și tratată, drept urmare, ca o investiție. Bărbatul are un plus în „haită”: e ăla care poate să zică prietenilor că gagică-sa se bagă la chestii cu încă o tipă (fără măcar să o întrebe). Bisexuala ca parteneră bifează cu succes la categoria de plusuri pentru că pare adaptabilă fanteziilor partenerului ei straight. Asimilarea acestor roluri este o undă din întinsul lac al patriarhatului.

Alt scenariu: „eu și iubitul meu vrem să aducem puțină picanterie în dormitor. Căutăm o lady cu care să ne împlinim fanteziile sexuale” – zice un profil pe Tinder împodobit doar cu fotografii ambigue și niciun indiciu despre identitatea posesorilor. Aparent, căutarea de fete pentru threesome-uri este următorul pas pentru cuplurile straight din România amatoare de distracție sub anonimat, deja plictisite de ceea ce cred că au învățat din Fifty Shades of Grey. Unele astfel de profiluri menționează foarte clar că nu sunt interesate de parteneri bisexuali, ci doar de „domnișoare curioase și obraznice”. A treia persoană, „intrusa”, nu este văzută neapărat ca bisexuală, este doar cea mai posibilă reprezentare a fetișurilor individuale sau la nivel de cuplu. Ar putea să fie oricine! Mă rog, se înțelege, numai penis să nu aibă sau bărbat să nu fie!

Homofobia partenerului de sex masculin trebuie, deducem de aici, protejată, însă sexualitatea feminină este cea care, desigur, are rolul de a se îndoi ca o rămurică pentru mai binele cuplului. Unele astfel de profiluri dau de înțeles că cei doi membri ai cuplului sunt straight, dar vor „să exploreze”. Din majoritatea interacțiunilor cu aceste fantome curioase de amor deschis, reiese că nimeni nu pare a fi interesat de intimitate, ci doar de sex. De fapt cuplul dorește să rămână monogam, iar singurul compromis în fața unei vieți sexuale plictisite este invitația tipelor bisexuale cu care să-și spele putina. Și threesome-ul emoțional… ăăă, ăla ce e?

În apărarea tuturor experimentelor și experiențelor sexuale de orice natură, aici nu este vorba de un discurs anti-threesome. Departe de autoare vreun gând de genul. Dar foarte aproape de autoare stă aversiunea față de narativul din spatele acestor demersuri din societatea noastră conservatoare. „Două femei care se ating sunt ceva sexy, doi bărbați nu”, spune masculul straight curios să se denomineze drept un fin explorator socio-sexual. Masculul straight ar spune da unui threesome în care el și un tip ar avea, pe rând, interacțiune cu tipa, dar „sub nicio formă să nu ne dăm puță-n puță!”. Sună cunoscut?

Fără să fie pregătite cu adevărat să își deschidă relația, pentru că nu au ajuns să aibă realmente una, multe cupluri ajung la concluzia că o parte din prejudecăți trebuie păstrate – vezi homofobia, însă altele pot avea margini mai sensibile – vezi includerea unei jucării sexuale umane, cu genul și orientarea ideale. În multe cazuri rolurile sunt clar delimitate: sexul se face, ca atare, pe linii de coordonare numai între membrii cuplului, bisexuala este adesea pe verticală, undeva jos, pe locurile mai ieftine rezervate subordonării. Bisexuala mai are de reprezentat și crezuri de genul: intrusa vine să pondereze poftele bărbatului, despre care știm, desigur, de la explicațiile înrădăcinate istoric și biologic „că nu poate să fie chiar monogam, în timp ce femeia da” – am râs.

La propriile fantezii, numai invitata însăși, bisexuala, nu mai ajunge să aibă spațiu de gândire, pentru că e, după cum frecvent observăm, cumva… irelevantă. Bisexuala în acest caz este nimic mai mult decât un vehicul de tracțiune pentru fantezii proliferate în media și în narațiuni cu care persoanele straight pot opera cu ușurință, în mod special monogamii sau cei în relații deschise aflate la început.

Bisexualitatea este în mod frecvent o categorie care nu este luată în serios, din varii motive, nici în comunitatea LGBTQIA. Se internalizează, de fapt, eroarea logică de a compara motivații sau background-uri. Pentru unele, bisexuala pare o lesbiană neasumată, motiv pentru care anumite lesbiene mai bifobe o resping adeseori. Dacă, periodic, vreuna se mai aventurează printre bisexuale și intră în martorii-lui-iehova-mood, odată obținută o nouă cucerire în carnețel, tipa lesbiană bifobă se leapădă și-și caută mai departe gold stars – termen cu implicații bifobe și transfobe care înseamnă că o tipă nu s-a culcat niciodată cu bărbați. În acest fel, în interiorul unei comunități gata vulnerabilizate prin prisma faptului că este minoritară, se creează niște ierarhii nasoale ca și cum o experiență queer ar fi mai „pură” și mai validă decât o alta. Apar astfel noi pârghii de respingere și uneori chiar ură.

Pentru alții, bisexuala pare o confuză, o imatură sau una care încă „se prostește”. Sau vrea doar să trișeze, căutând parteneri în rândul tuturor genurilor, pentru că e un crez frecvent că bisexuala în relații hetero devine hetero, iar în relații gay, dacă ajunge să le aibă, devine lesbiană. Bisexualele trebuie însă să aibă voie la fluiditate, nu doar teoretic. Ele sunt și vor rămâne bisexuale indiferent de identitățile care le sunt acordate post-afiliere de către alții. Bisexualele nu sunt niște rătăcite.

Dar coming out-ul lor este irelevant, pentru că e un moft, nu? Nu are nimeni timp de așa ceva, avem altele de vorbit, parcă aud spunându-se dinspre comunitate. Nu e așa important, dragă. Ca și cum bisexualele nu experimentează opresiune și numai restul orientărilor au probleme mai mari când vine vorba de acceptare și garantare a drepturilor. Trist de constatat că femeile bisexuale, conform celor mai multe studii, sunt cele mai vulnerabile în fața abuzurilor sexuale și comparativ cu persoanele straight sau gay/lesbiene, au, printre altele, cea mai dificilă situație privind sănătatea mintală. Asta, bineînțeles, din cauza poziționării demografice, și nu din ceva inerent orientării lor.

În interiorul comunității, bisexualele au mereu de recuperat capital de imagine pe filieră politică sau de activism. Oricum, ceva trebuie să facă pentru a-și crește credibilitatea și prestigiul. Dacă sunt și bisexuale și poliamoroase… good luck with the slut-shaming! Bisexualele aud în general multe mizerii ambalate frumos în glumițe de genul: „e, haide, tu tot la bărbați o să te întorci”, „tu nu poți gestiona o relație cu o altă femeie fără să o obiectifici”, „tu doar ești într-o perioadă de rătăcire”. Și să nu intrăm acum în discuția despre cât de nasol sunt tratați bărbații bisexuali.

Disclaimer: știu că societatea deseori gândește că a fi bisexual coincide cu a fi poliamoros – sau mai rău, infidel din principiu – iubind în același timp persoane de genuri diferite. Știu și că, pe de o parte, este important, ca bisexuali, să demontăm stereotipurile, dar și mai important este să ne lăsăm libertatea să ne materializăm dorințele așa cum visăm, fără frică. Și asta e ce-mi doresc. End of disclaimer.

Dacă e ceva ce bărbații straight pot strica mai ușor decât relația lor cu o femeie, păi e vorba despre relațiile dintre mai multe femei. Singurul iubit pe care l-am avut căruia am îndrăznit să îi vorbesc despre perspectiva mea ideală de a migra prin viață, anume threesome-ul sentimental, a reușit să înfăptuiască o hologramă a conceptului și să mimeze paradis câteva zile, ceea ce merită felicitat. După ce a reușit să se apropie de noțiunea că threesome-ul nu începe și nu se termină pe suprafața patului, fostul meu a migrat către dorința mea de a trăi, cumva, așa, cum să zic, în trei. Dar aici nu a văzut el din punct de vedere cultural adevărul meu: eu voiam relații de coordonare, el a vrut să ne considere prietenele lui. Știți, când zic asta, mă refer la accentul pus pe (ale) lui. Nu pe prietene.

O vreme scurtă am supraviețuit chiar și așa, pentru că-mi făcea plăcere, iar pe el l-am descoperit chiar într-o ipostază de … candoare?, trezit devreme dimineața să facă suc proaspăt de portocale „pentru fete” și a crezut chiar, pentru poate vreo câteva minute, că e îndrăgostit de amândouă. Dar nu era îndrăgostit nici măcar de sine, iar experimentul a început să falseze ca o casetă din `91 pe combina aia care agață. La mine s-au aprins becuri din zona îndoielilor, așa că am rămas într-o oarecare derivă, în care am continuat să jinduiesc și după ea, și după el, apoi după nimeni, apoi iarăși după amândoi, ba pe rând, ba simultan.

Dar oare există fezabilitate când vorbim de threesome-ul care pornește de la trei periuțe de dinți în suportul de la baie, trei perne în pat, trei persoane care brusc au să se uite la filme împreună și să discute bârfe și să facă apropiere? Există speranțe pentru relații de coordonare în triade poliamoroase? Există biarmonie, există, de fapt, acceptarea faptului că o bisexuală (gen, eu) se simte ca și când oricare din strofele unui duet de dragoste la radio îi pot fi adresate?

Nu mi-am pierdut speranța, chiar dacă aceste căutări și gimnastici de imaginație m-au obosit un pic. Căutându-mi cuplul ideal (adică un partener și o parteneră cu care să fiu), îmi folosesc bisexualitatea ca să navighez idei despre masculinitate și feminitate și raporturi de putere, ca să văd de unde și până unde mi se complică logica atracției.

Acum că am întrebat multă lume diverse chestii despre bisexualitate, am vorbit și despre mine, iar dinafară sună ca și când bisexualitatea mea este instrumentul cel mai la îndemână și mai organic prin care chestionez în ce măsură m-au influențat structurile patriarhale din jur – și din jurul mare, societal, și din jurul mic, domestic. Așa caut să corectez punctele în care feminitatea și masculinitatea intră în spectrul conotativ, pentru că eu încă nu trăiesc în confort cu bisexualitatea mea, și asta îmi doresc cel mai mult. O să o fac în clipa în care structurile în care viețuiesc nu vor mai apăsa peste mine întrebarea bun, deci cine sunt de fapt și ce vreau să fac?