Îngrijitoarele românce din Austria se luptă pentru drepturi în timpul pandemiei și nu numai

de Venila Rice

16 Aprilie 2020. Mă întâlnesc cu Flavia și Elena prin ecranul calculatorului. Italia – Austria – România, un triunghi digital în vreme de coronavirus.

Flavia Matei este activistă și locuiește în Austria. De când s-a mutat acolo, acum zece ani, a început să facă activism pe mai multe fronturi. Cu trei ani în urmă s-a aliat în lupta pentru drepturile îngrijitoarelor migrante care venite din România în Austria pentru a îngriji bătrânii de acolo. Face parte din grupul DREPT pentru îngrijire, o platformă ce funcționează ca un sindicat informal care le comunică muncitoarelor drepturile, deseori încălcate de așa-zisele agenții intermediare sau de familiile pacienților din Austria. Activismul său la DREPT pentru îngrijire a început când a cunoscut-o pe Elena.

Elena Popa este îngrijitoare. A muncit în Austria câțiva ani, la două familii diferite – Nu-mi place să schimb familia des și acolo am dat doar de oameni deosebiți și de treabă, m-au sprijinit mult. Ea se află acum în satul său de lângă Timișoara. Momentan nu muncește pentru că nu vrea să-și pună în pericol sănătatea în aceste timpuri grele ale pandemiei. Adică muncește, pentru că munca domestică nu se oprește niciodată. Vorbim un pic în timp ce mâncarea se gătește în cuptor. Elena este o persoană cunoscută și foarte activă în comunitatea îngrijitoarelor din Austria, țară unde aproximativ 550.000 de oameni au nevoie de îngrijire intensivă, o muncă făcută în majoritatea cazurilor de către migranții din România și Slovacia, cum putem afla din manifestul lucrătoarelor și lucrătorilor din îngrijirea domestică intensivă din Austria.

În 2015, Elena a creat un grup Facebook devenit viral, cu peste 30.000 de membri, numit Feriți-vă de Intermediarii Țepari, unde îngrijitoarele se puteau cunoaște, puteau schimba sfaturi sau aveau posibilitatea să denunțe abuzurile agențiilor de intermediere. Dacă cineva era dată afară și nu avea unde să doarmă noaptea, acolo femeile se organizau foarte repede, imediat cineva răspundea, se găsea loc de cazare, se strângeau bani de drum înapoi în România, îmi povestește Flavia. Se crease un vibe mișto, o senzație de sprijin, solidaritate și putere. Se vedea că femeile se informau, prindeau curaj să vorbească.

Flavia îmi spune cum, în Austria, statutul legal al îngrijitoarelor este de muncitoare independente în regim de PFA (Persoane Fizice Autorizate), înregistrate la Camera de Comerț, iar agențiile de intermediere ar trebui să le ofere doar un serviciu de facilitare. Problema este că majoritatea îngrijitoarelor nu știu asta, nu se referă la firmele de intermediere ca la niște colaboratoare, toate zic „șefa mea”. Și adesea, agențiile perpetuează această dezinformare și au comportamente abuzive, după cum îmi povestește Elena: Fiindcă agențiile iau comision când fac legătura dintre o îngrijitoare și o familie, și apoi nu mai au de ce să le ceară bani, se poate întâmpla ca atunci când o femeie se întoarce în țară pentru o scurtă perioadă să primească un telefon prin care să i se spună: uite, familia nu mai vrea să te întorci, au găsit pe altcineva, și familia primește același telefon: uite, femeia nu se mai întoarce, trebuie să găsim pe altcineva – și așa merge afacerea. 

Foto de Ileana Ion

Manifestul de mai sus explică foarte clar că munca prin PFA înseamnă că îngrijitoarele nu beneficiază de protecția legală pe care o au persoanele angajate (cum ar fi salariul minim garantat, reprezentarea intereselor de către autoritățile specifice sau ajutorul de șomaj). Acest lucru le face neputincioase în fața clauzelor abuzive ale firmelor de intermediere (obligația de a plăti comisioane mari, transport nesigur, controlul asupra conturilor lor bancare), le expune la o mediere netransparentă cu familiile austriece în ceea ce privește plata și condițiile de muncă, ș.a.. În plus, în 2019, a intrat în vigoare legea prin care Guvernul Austriac a micșorat semnificativ alocațiile copiilor îngrijitoarelor, dacă aceștia nu locuiesc pe teritoriul Austriei. Cum îmi spunea Flavia, alocațiile reprezentau un procent semnificativ de bani care ajungeau la îngrijitoare, iar micșorarea lor este o schimbare negativă enormă pentru ele.

În ultimii ani, în spațiul digital, grupul Feriți-vă de Intermediarii Țepari devenise un punct de întâlnire cheie pentru organizarea, sfătuirea și sprijinul reciproc al îngrijitoarelor care se confruntau cu aceste probleme. Dar, cum aflu de la Elena și Flavia, grupul și contextul lui empowering nu au avut o durată de viață prea mare. Acum trei ani, au început pentru Elena problemele de factură legală: procesele cu firmele de intermediere și un sindicat în care era membră (ce ar fi trebuit să îi apere drepturile), pe motivul „defăimării” online. În tot acest timp, grupul a fost blocat de mai multe ori, până când a fost închis definitiv. Deși firmele invocau comentariile „defăimătoare” ale Elenei de pe grup, Flavia crede că, de fapt, tot acest proces este o pedeapsă, un mod a amenința autonomia și autoorganizarea îngrijitoarelor. Consecințele au fost o frică generalizată printre muncitoare și o internalizare a discursului: dacă o să-mi văd cuminte de treaba mea, totul va fi bine, nu am de ce să mă plâng apoi. După acest scandal juridic, o perioadă când grupul era încă activ, apăreau foarte des amenințări sub postări: dacă mai scrii asta te dau în judecată, nu poți să zici asta, pot să te denunț, etc.. Elena încă se luptă cu procesele, nimic nu s-a rezolvat, pentru că ar avea nevoie de mai mult sprijin legal. Puțină lume vrea să-și asume cazul ei, ajuns deja la a treia amânare.

După părerea Flaviei, pentru a opri abuzurile din Austria, ar fi bine să se înceapă o campanie de informare chiar în România, prin sate, la țară. Femeile trebuie să înțeleagă dinainte să plece care sunt condițiile de muncă ce le așteaptă în Austria, care sunt drepturile lor, ce sunt de fapt aceste agențiii intermediare, și ce fel de muncă va presupune jobul lor de îngrijitoare. Pentru că, așa cum îmi spune Elena, foarte des se confundă, în mod mai mult sau mai puțin malițios, munca îngrijitoarelor cu munca unei asistente medicale. Munca mea este să am grijă de casă, să fac mâncare și curățenie, să am grijă de bătrâni, nu să fac injecții sau alte proceduri medicale… Evident că pot să mă informez și aș face asta dacă este nevoie, dar este posibil să am și probleme legale dacă ceva nu merge bine. Nu ar trebui sa fie responsabilitatea și munca mea, și tot timpul se face confuzia între îngrijitoare și asistentă medicală. Sunt două figuri diferite și deseori familia știe asta, dar preferă să pretindă că nu știe. În plus, îmi povestește Flavia, e foarte comun să nu fie comunicate clar condițiile de muncă de la început: ei zic că e doar o doamnă de optzeci și cinci de ani, dar ajungi acolo și, de fapt, este și soțul ei, tot pe la nouăzeci și, iar ea nu este chiar sănătoasă,  are demență de un anumit grad… și tu ce să mai faci? Ești deja acolo!

După închiderea grupului și după toate problemele legale – care au ajuns până la amenințări verbale și telefoane primite noaptea – Elena nu s-a demoralizat. Cum m-a sfătuit și Flavia, eu nu trebuie să mă las intimidată, pentru că altfel ei o să înțeleagă că pot face asta cu mai multe dintre noi. Eu nu mă las, sunt o femeie puternică! Astfel, Elena își continuă activitatea de informare și denunță nedreptățile prin paginile Nereguli în munca de îngrijitori bătrâni și DREPT pentru îngrijire, alături de Flavia și mai multe îngrijitoare (de fapt este cu noi și un îngrijitor bărbat, îmi zice zâmbind Flavia, o super minoritate în acest domeniu!).

În timpul pandemiei de coronavirus, grupul lor este foarte activ și primește o vizibilitate deosebită – un mic avantaj al acestei situații extrem de dificile. Se vorbește foarte mult despre noi, foarte multă lume intră în contact cu noi, este un val de activitate în acest moment, povestește Flavia. Dar problemele îngrijitoarelor în timpul pandemiei sunt multe și situația este foarte grea. O întreb pe Flavia dacă îngrijorarea este că-și vor pierde jobul, dar ea exclamă: Din contră! Problema este că sunt obligate să muncească mai departe, practic nu pot să plece acasă. Granița a fost închisă de pe o zi pe alta, nu au avut timp nici măcar să se organizeze un pic, să-și facă un plan. Sunt obligate să stea acolo, sunt epuizate, muncesc non-stop de foarte mult timp și nu pot face schimb de tură. În plus, își fac griji pentru familiile lor din România și pentru sănătate, le este teamă să nu se îmbolnăvească sau să moară aici, în Austria, fără să-și mai revadă apropiații. Momentan am facilitat o linie de ajutor psihologic prin telefon, dar nu e suficient. Și Elena îmi atrage atenția asupra faptului că îngrijitoarele sunt pur și simplu blocate în casă și în situații de abuz, nu au, practic, unde să se ducă.

Într-un fel, situația este deosebită doar pentru că duce la extrem condiția de izolare cu care se confruntă tot timpul îngrijitoarele. Cum argumentează foarte bine un articol apărut recent pe Platzforma, numit Carantina ca o lecție de empatie, carantina este deja o realitate a multor îngrijitoare care se luptă cu izolarea și singuratatea. Același lucru îl vedem explicat și în studiile făcute asupra așa-zisului Sindrom Italia, un fel de depresie contextuală datorată izolării sociale a femeilor migrante ce muncesc în casele italienilor. Flavia susține că sprijinul psihologic ar fi necesar pentru multe dintre ele și în afara perioadei de pandemie, dar momentan acest serviciu este temporar, doar pentru urgențele din această perioadă.

În această situație, grupul DREPT pentru Îngrijire împreună cu comunitatea de îngrijitoare slovace a formulat o scrisoare deschisă, un fel de petiție pentru statul austriac: COVID 19 și îngrijirea domestică 24/24, unde se subliniază problemele specifice datorate pandemiei:

Noi, personalul de asistență și îngrijire, suntem acum în prima linie în munca de protejare a semenilor noștri, pentru care virusul Corona reprezintă un mare risc. Fără noi, s-ar afla o mare parte dintre persoanele cele mai vulnerabile din societatea noastră în pericol de moarte. În ciuda tuturor acestor greutăți, noi dorim să ne aducem mai departe contribuția la binele comun prin munca de îngrijire pe care o prestăm. Cea mai mare parte dintre noi vine din țări est-europene și muncim cu PFA. Măsurile țărilor din Uniunea Europeană privind circulația transfrontalieră ne limitează posibilitățile de mobilitate. Multe dintre noi nu putem în momentul de față să ajungem la pacienții noștri. Schimburile de tură nu mai au loc. Pentru pacienții noștri, acest lucru reprezintă un pericol. Și pentru noi, îngrijitorii și îngrijitoarele, acest lucru reprezintă o problemă existențială deoarece momentan nu mai avem nici un venit. (…) Colegii și colegele noastre care sunt nevoite să rămână acasă nu câștigă în tot acest timp nimic. Ele nu își pot pune PFA-ul pe pauză pentru că vor pierde accesul la asigurarea medicală – iar acest lucru ar fi în aceste zile ale pandemiei un pericol pentru toată lumea! În același timp, multe dintre noi suntem nevoite să lucrăm acum ture mult mai lungi decât ne dorim, deoarece nu mai dispunem de colegele de schimb care ar fi venit din celelalte țări europene (…).

EDIT 23.04.2020. Aflăm cu bucurie că petiția și-a atins parțial scopul. Într-o postare publică pe grupul DREPT pentru Îngrijire se comunică: Negocierile noastre cu ministerele austriece au avut succes! PUTEȚI REVENI ÎN ȚARĂ SAU CĂLĂTORI ÎNAPOI LA MUNCĂ ÎN AUSTRIA! Începând cu luna mai, se vor organiza trenuri săptămânale directe, în care îngrijitoarele pot circula ÎN SIGURANȚĂ între România și Austria. Explodăm de bucurie pentru noi și voi, pentru toată lumea!! În sfârșit, după atâtea săptămâni de muncă, se văd și rezultatele.

Înainte de această victorie, după părerea Elenei, Guvernul României nu s-a mobilizat astfel încât să le ajute pe îngrijitoare să plece înapoi acasă, din Austria. Din contră, au fost organizate zboruri speciale să aducă forță de muncă în Austria, nu pentru schimbul de tură atât de așteptat, ci pentru a ocupa noi locuri de muncă, punând în risc sănătatea și viață muncitoarelor. O problemă similară o reprezintă forța de muncă ieftină a muncitoarele și muncitorilor sezonieri, care sunt transportați în masă din România în Germania, Anglia și Italia, sacrificându-și sănătatea pentru foarte puțini bani în sectorul agricol din Vest. Flavia, care este activă și în apărarea drepturilor muncitoarelor și muncitorilor sezonieri, descrie cum acestea sunt încălcate tot timpul: sunt plătiți extrem de precar, li se confiscă buletinele și nu sunt lăsați să plece înapoi acasă.

Diferența dintre cele două domenii – munca agricolă și cea de îngrijire – este că cea din urmă este o muncă pe care o putem numi mai degrabă reproductivă, decât productivă. Munca reproductivă este o munca feminizată și, cultural vorbind, este de așteptat să fie făcută de o femeie. Munca domestică, îngrijirea copiilor și a bătrânilor sunt, în viziunea patriarhală, „naturale” pentru femei. Așa că munca de îngrijire este foarte greu de separat de munca și implicarea emoțională. Când vor să plece din „familie”, intermediarii le șantajează emoțional, pun presiune pe ele zicând: Cum să părăsești familia acum? Cum poți să-i părăsești așa? Unde ți-e umanitatea? Noi încercăm să deconstruim acest discurs și să le explicăm că munca lor de îngrijire este pur și simplu muncă, nu o extensie a datoriilor lor din „familie”. Cu toate că de multe ori ele își numesc persoanele pe care le au în îngrijire „Oma” sau „Opa” [bunica sau bunicul], aceștia rămân doar pacienții lor, și așa trebuie să fie, zice Flavia și apoi continuă: problema muncii de îngrijire ar trebui să fie centrală în feminismul din România. Este foarte important pentru că privește ceva central în nodul dintre clasă, rasializare, migrație și așteptări de gen.

Foto de Theodor Moise

Munca colectivului DREPT pentru îngrijire este o muncă feministă asumată. Ele s-au aliat la greva feministă de pe 8 martie, din Viena, unde au manifestat și unde au ținut un discurs public foarte bine primit. Pentru Elena a fost prima dată când a participat la un protest și prima dată când a ținut un discurs public la o manifestație. Este foarte mândră de implicarea sa și mulțumită de cum a fost primită de către aliate și celelalte participante austriece sau migrante. Discursul ei, în română și germană, a fost documentat și poate fi văzut aici.

Munca activistă a îngrijitoarelor continuă, și, pe lângă deconstruirea prejudecăților și dezinformării, cerințele sunt foarte practice, momentan sumarizate în cele unsprezece puncte ale manifestului lor. Scopul lor este să unească vocile lucrătoarelor și lucrătorilor autorizați din Austria care muncesc în îngrijirea intensivă la domiciliu, și împreună să condamne nedreptățile din această branșă. Pe lângă transparentizarea sistemului de lucru, cer sprijin politic și administrativ pentru asigurarea condițiilor decente de muncă.

Flavia, Elena și toate celelalte activiste și îngrijitoare de pe platforma DREPT pentru îngrijire, fac o muncă extrem de importantă pentru un sector dublu discriminat în sistemul patriarhal și capitalist european, care depreciază în mod constant viețile și munca femeilor migrante. Ele, totuși, au puterea să se organizeze, să lupte și să își facă vocile auzite. Acum, mai mult decât oricând, susținerea demersurilor lor din mai multe direcții – în media sau în grupurile activiste – le poate ajuta pe termen lung să-și atingă obiectivele și să poată munci în siguranță și în cele mai bune condiții.

***

P.S. Ascultă și un documentar audio în patru părți despre femeile care muncesc ca îngrijitoare în Austria și abuzurile la care sunt supuse, realizat de Diana Meseșan! Aici poți găsi primul episod.

Venila Rice

Chiar dacă se simte ca o cățea, se desenează ca pisică. Asta e viața.

★ Ți-a plăcut articolul?

Ajută-ne să publicăm din ce în ce mai multe. Vrem să continuăm să-ți oferim conținut feminist original, însă n-o putem face fără sprijinul tău. CUTRA e un proiect editorial independent și fără finanțări corporate. Dacă poți, susține-ne! Poți face o donație aici:

Societate • Comunitate
Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Menu