Mai departe de „aici și acum”: posibilitatea unei lumi queer, de la Muñoz la #FLUID

de Luca Istodor
Imagini din videoclipuri #FLUID

„A fi queer nu este încă aici. A fi queer este un ideal. Cu alte cuvinte, nu suntem încă queer. Chiar dacă poate nu atingem niciodată modul acesta queer de a fi, putem să îl simțim ca pe o lumină caldă a unui orizont plin de potențialitate” – așa începe José Esteban Muñoz cartea Cruising Utopias. Muñoz, teoretician queer cubanez-american, explorează importanța ideilor de utopie, posibilitate și imaginație în crearea unei lumi queer. Conceptul de queer e folosit aici în mod larg, nu doar pentru a desemna o orientare sexuală sau identitate de gen non-normativă, ci pentru a descrie un alt fel de a privi și construi lumea. Pentru Muñoz, o lume queer e o lume justă, în care toate persoanele sunt respectate și celebrate pentru cine sunt, și, mai important, în care este respinsă exploatarea și inegalitatea ce stau la baza sistemului capitalist de astăzi.

O astfel de lume, cu adevărat justă, nu a existat, probabil, niciodată. De asta, spune Muñoz, e important să putem să ne-o imaginăm, ca să putem ști pentru ce luptăm și către ce vrem să ne îndreptăm în mișcările noastre de eliberare de sub opresiune. Măcar pentru câteva secunde, e important să putem trece de constrângerile lumii de aici și de acum, să reușim să ne uităm mai departe de realitatea imediată. Din acest motiv, ideea de utopie are un rol central pentru Muñoz. El preia ideea de utopie concretă a lui Ernst Bloch, definită ca o manifestare a speranței colective, ca produsul imaginației comune situate în cadrul conștiinței istorice a unui grup sau a unei mișcări, și nu în afara ei.

De ce e importantă utopia, mai ales azi? 

Contextul pentru intervenția lui Muñoz îl reprezintă tocmai modul în care mișcarea „gay și lesbiană” (așa cum o numește autorul) lucrează din ce în ce mai mult în cadrul sistemului și societății capitaliste în care trăim, mai degrabă decât împotriva acestuia, pentru un alt fel de eliberare, mai profundă. Autorul face distincția, atât la nivel semantic, cât și la nivel lingvistic, între o mișcare pe care o numește gay/ lesbiană mainstream – mai restrictivă și mai puțin intersecțională și incluzivă, formată din multe dintre organizațiile mari și cunoscute – și mișcarea pe care el o numește queer, radicală – intersecțională și anticapitalistă. E ușor să ne dăm seama despre ce vorbește, fie că ne uităm la contextul din SUA, fie că ne uităm la cel din România.

Unul dintre cele mai evidente exemple din SUA este cel al campaniei pentru includerea persoanelor gay (și, apoi, trans) în armată. Dacă ne gândim restrictiv la oportunitățile financiare pe care le poate aduce cu sine înrolarea în armată, putem spune că e important ca și persoanele gay să aibă aceleași oportunități. Însă, dacă ne gândim la violența cu scopuri imperialiste perpetuată de armata SUA, și, mai larg, de NATO, din care face parte și România, devine absurd să ne dorim ca persoanele gay să aibă „ocazia” să perpetueze la rândul lor o astfel de violență. O alternativă, în spiritul lui Muñoz, ar fi, mai degrabă, solidarizarea mișcării queer cu mișcarea anti-război, pentru a lucra împreună la oprirea sistemului bazat pe exploatare interumană, atât în interiorul diferitelor țări, cât și peste granițele lor.

Căsătoria între persoane de același sex este un alt exemplu dat de Muñoz în discuția despre pragmatismul și gândirea restrictivă a mișcării mainstream. În multe țări, căsătoria sau parteneriatul civil sunt portretizate drept cele mai importante, atotcuprinzătoare obiective ale activismului LGBT+. Istoria căsătoriei merge, însă, mână în mână cu patriarhatul, rasismul și controlul statal asupra populației și asupra proprietății, ca să nu menționăm normalizarea relațiilor monogame în detrimentul celor poliamoroase. Legalizarea căsătoriei între persoane de același sex e departe de a constitui o eliberare radicală, ci reprezintă mai degrabă o „includere” într-un sistem injust a încă unei categorii de persoane: cuplurile monogame de același sex, care au deja acces la cetățenie și la un adăpost. Acest lucru e valabil și în România, unde lupta pentru parteneriatul civil pare a fi prima pe lista de obiective a organizațiilor LGBT+. Cu toate că parteneriatul oferă niște drepturi importante cuplurilor de același sex, ne putem întreba, însă, dacă nu există alte probleme mai urgente, în special pentru persoanele cele mai vulnerabile din comunitate: persoanele queer rome, tinerii queer fără adăpost sau victime ale violenței în familie, lucrătoarele sexuale sau persoanele trans.

Dincolo de „aici și acum” și performance-ul queer

Cum arată o astfel de lume a posibilităților neîngrădite de limitările societății capitaliste? Pentru a o descrie, Muñoz vorbește despre performance-ul queer, și în special de arta creată de persoanele queer de culoare. Pe parcursul cărții, analizează diverse feluri de artă queer (spectacole, poeme, muzică, artă plastică, etc.) despre care spune că ne pot oferi scurte momente ce trec de „aici și acum”.

Să treci de „aici” se referă la o respingere a configurării spațiale actuale, la o respingere a separărilor pe care de multe ori nu le chestionăm. La nivel global, e vorba despre configurarea actuală a granițelor, a țărilor și a hărții care „fixează” statul-națiune ca unitatea spațială fundamentală. Uităm că alte configurații geografice sunt posibile, și că granițele țărilor nu sunt nici pe departe „un dat”, ci sunt rezultatul a ani de colonialism, a războaielor și a politicilor externe de exploatare a marilor puteri imperialiste. Să gândim mai departe de „aici” înseamnă să gândim mai departe de (homo)naționalism. Înseamnă să ne imaginăm noi configurări, mai juste, ale spațiului, prin crearea de rețele de solidaritate transnațională. La nivel interpersonal, respingerea unui „aici” se referă la îmbrățișarea noțiunii de colectivitate și respingerea separărilor dintre oameni, care în contextul actual sunt perpetuate de accentul neoliberal pe individ și individualitate.

Să mergi mai departe de „acum” se referă la ieșirea din viziunea timpului cu care suntem obișnuiți. Prezentul, spune Muñoz, „nu este de ajuns”. Modul queer de a fi destabilizează viziunea straight, lineară, asupra timpului. Linearitatea e modul cel mai frecvent de organizare a timpului în societatea de astăzi – totul merge pe o traiectorie dreaptă, suntem ancorați în rutină și într-un prezent perpetuu, care nu ne lasă să gândim mai departe de inegalitățile unei societăți bazate pe exploatare. Să ieși din această viziune înseamnă să-ți imaginezi noi posibilități pentru viitor, dar să și înțelegi trecutul și modul cum trecutul interacționează constant cu prezentul.

Muñoz oferă mai multe exemple de produse artistice care invită privitorul la a transcende acest „aici și acum”. Unul este poemul lui Frank O’Hara, „Having a Coke with You”. Poemul creează o stare de uimire, de reverie, de ieșire din realitatea imediată plecând de la un act aparent banal, ancorat inițial în consumerism: a bea o sticlă de cola cu cineva. Exemplul cu care Muñoz încheie cartea este cântecul trupei Magnetic Fields, „Take ecstasy with me”. În melodie, solistul își invită partenerul (și în același timp și pe noi, ascultătorii), să luăm ecstasy împreună. Cântecul este o invitație de a accesa o stare de extaz, în care trecutul, prezentul și viitorul converg. Particulele with me, din titlul cântecului și with you, din titlul poemului lui O’Hara sunt relevante. Artiștii ne invită să trăim această stare împreună cu cineva, în colectivitate, și nu individual. Modul queer de a fi are la bază ideea de a explora conexiunile și dorințele (fie ele sexuale, romantice, sau pur și simplu interpersonale) față de cineva. Suntem invitate să împărțim momentul de extaz, ieșirea din realitatea cotidiană, să îl experimentăm împreună.

#FLUID și posibilitățile scenei queer locale 

Muñoz arată că arta are un rol esențial pentru comunitatea LGBT+, putând să ne inspire să construim mișcări care trec de limitele prezentului și ale statului-națiune. Cu toate că scena artistică queer în România nu are, poate, o istorie la fel de lungă (sau cel puțin la fel de cunoscută) ca cea din SUA, despre care vorbește Muñoz, în ultimii ani au apărut din ce în ce mai mulți artiști și artiste queer locale. De la regizori de film (precum Patrick Brăila), la ilustratori (precum Paul Mureșan) sau artiști muzicali (precum colectivul de DJ Corp.), artiștii pot să ofere perspectiva de care mișcarea LGBT+ are, câteodată, nevoie. Iar când mă gândesc concret la ideea de posibilitate, de deschidere a unui spațiu al imaginației și al dorinței, primul lucru care îmi vine în minte este grupul #FLUID, format din Paula Dunker și Alex Bălă. Atât cântecele lor, cât și reprezentările live, m-au transpus de multe ori într-un spațiu în care certitudinile, regulile sociale și timpul linear se disipau.

Cântecul „18+”, de exemplu, are versurile formate numai din întrebări, preluate dintr-un poem de Matthew Yeager. Melodia trece de la întrebările aparent superficiale, can you identify flowers? [poți să recunonoști florile?], la cele profunde, cum ar fi: what is the worst you’ve ever burnt yourself? [cum te-ai ars cel mai rău?]. Prin aceste întrebări, multe registre și spații, pe care în mod uzual le considerăm separate, se contopesc: sinele (cu fricile și dorințele lui) se îmbină cu cei din jur (în special partenerx romanticx), dar și cu mediul înconjurător (arta, natura). Trecutul, prezentul, și viitorul se îmbină și ele, prin întrebări precum did you like high school? [ți-a plăcut în liceu?] și till what age do you hope to live? [până la ce vârstă speri să trăiești?], care ne trimit de la un univers al amintirilor la unul al planurilor viitoare. Întrebările sunt adresate direct ascultătorilor. Ritmul, inițial relativ lent, devine din ce în ce mai alert, lucru care contribuie la contopirea registrelor și a subiectelor de obicei separate. Unele întrebări se repetă, însă nu știm niciodată despre ce va fi următoarea întrebare, și avem întotdeauna doar una sau două secunde să ne gândim la un răspuns, până când cântecul trece la altă întrebare. Se creează atmosfera de extaz de care vorbește Muñoz, o atmosferă în care linearitatea e respinsă, în care spațiul și timpul sunt fluide, schimbându-se la fiecare secundă. Certitudinea nu există, afirmațiile sigure nu-și au locul aici, ci doar posibilitatea unor răspunsuri la întrebări, pe care, însă, nu apucăm să ni le dăm complet.

Ritmul din Snaking crește în mod asemănător cu cel din „18+”. „Snaking” este cântecul dorinței și al posibilităților care se nasc din dorințe. Îmi imaginez întotdeauna aceste posibilități ca un fel de unde care reprezintă diversele conexiuni dintre noi și cei din jur: unele reușite, altele nu, unele rămase la ideea de dorință, altele reciproce și transformate în contact emoțional sau fizic. Ideea de dorință apare pe parcursul melodiei, dar mai ales la sfârșit: scoate scoate hainele/ rupe-le/ arde-le/ dă-le jos jos jos. Citesc scoaterea hainelor ca pe un fel de eliberare completă de normele sociale, o deschidere către acest mediu al dorinței, al tensiunii (fie ea sexuală, romantică, sau pur și simplu interumană). Acest final e ilustrat și în videoclip, care arată o mulțime de corpuri nude dansând unele lângă celelalte. Separările dintre oameni aproape că nu mai există. De cele mai multe ori, nu le vedem fețele. Există doar piele, un colectiv de corpuri care își transmit energie. Corpurile sunt însă diverse, au forme și configurații diferite. Pentru un moment, simțim exact acea relaționare queer bazată pe dorință, despre care vorbește Muñoz. El numește acest mod queer de a fi, „a fi singular în pluralitate”: îmbrățișarea colectivității, fără uniformizarea sau eliminarea diferențelor dintre noi.

Universul #FLUID mai are și alte exemple de astfel de cântece care ies din sfera narațiunilor lineare sau limitate în timp și spațiu și intră în lumea explorării, a imaginației și a dorinței. De la „Das Ist Mein Berlin” (colaborarea dintre Oyio și Paula Dunker), o plimbare prin cartierele Bucureștiului, care sunt transformate din „gri și monotone”, așa cum le caracterizează mulți, în locuri ale memoriei afective; la „Stage is Yours”, care pare fi o invitație către cei care o ascultă, să se exprime oricât de excentric, oricât de queer, ca și cum lumea ar fi o scenă. Toate cântecele sunt cel mai bine ascultate live, atunci când sala devine întunecoasă, când te concentrezi exclusiv pe muzică, pe dans, și pe cei cu care împărtășești experiența. Mai mult, live, cântecele nu sunt niciodată la fel, ci Paula și Alex improvizează în funcție de reacțiile publicului, creând un dinamism constant și accentuând ideea de relaționare colectivă.

Universuri ca cel al #FLUID și cele create de alți artiști din comunități marginalizate ne pot încuraja, pentru o secundă, să ne imaginăm cum ar arăta o societate queer, o societate mai justă. Ne pot deschide ochii către altfel de moduri de a fi și de a conviețui cu ceilalți. Ne pot face să ne punem întrebări, în loc să avem doar răspunsuri. Ne pot face să ne dorim reconfigurări sociale și schimbări mai radicale. Ne pot face să vedem mai departe de sistemul capitalist care de multe ori ne extenuează și ne acaparează imaginația. Așa cum spune Muñoz, a fi queer nu este încă aici. Dar trebuie măcar să încercăm să ne imaginăm cum ar arăta lumea noastră queer.

Luca Istodor

Sunt activist queer și coordonatorul Super, festivalul de filme făcute de adolescenți. Tocmai am absolvit facultatea de studii de gen, cu o specialitate secundară în film. Călătoresc, scriu, și fac filme din când în când.

★ Ți-a plăcut articolul?

Ajută-ne să publicăm din ce în ce mai multe. Vrem să continuăm să-ți oferim conținut feminist original, însă n-o putem face fără sprijinul tău. CUTRA e un proiect editorial independent și fără finanțări corporate. Dacă poți, susține-ne! Poți face o donație aici:

Cultură • Artă
Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Menu