Monopol, ouă și femei: ce s-ar întâmpla cu uterul artificial sub capitalism?

de Oana Uiorean
Ilustrații de Ana Kun

Acum vreo trei-patru ani îi citeam Mirunei Punguța cu doi bani și mă minunam. Pe de o parte, baba rea și găina hiper-specializată și fixistă care nu știe să facă decât ouă. Pe de alta, bătrânul, victimă a babei care nu vrea să împartă ouăle cu el, și cocoșul lui, care nu știe să facă ouă dar e înțelept și loial. După o haiduceală cu boieri lacomi, povestea se termină cu triumful veșnic masculilor asupra femelelor egoiste, și alungarea acestora din urmă din raiul îmbogățit peste noapte, datorită istețimii unuia dintre ei. Un rai în care nimeni nu mai are nevoie de ouăle fetelor, pentru că băieții au acumulat multe alte lucruri de o valoare mult mai mare. Cine știe la ce vârstă am citit-o prima oară și ce am înțeles din ea. Dar atunci, așezată pe canapea lângă fata mea de vreo patru ani, descrierea unei lumi în care dreptate se face doar atunci când bărbații reușesc să depășească dependența de femei, și mai precis de ouăle lor, mi se dezvăluia în toată splendoarea ei de fantezie misogină.

Nu a fost Creangă nici primul, nici ultimul să-și bată capul cu asemenea probleme. Vă amintiți cum s-a născut Atena? Din capul tatălui ei Zeus. Dar Afrodita? Din spuma formată în ocean de genitalele, ce-i drept retezate, ale tatălui ei Uranus. Și Dionis? Gestația lui a continuat în coapsa lui Zeus, până la naștere. Dar Oreste, ucigașul de mamă nedisciplinată și apărătorul ordinii patriarhale, prin intervenția cui a fost iertat? A Atenei, zeița virgină a înțelepciunii, a cărei naștere nu a avut nevoie de trup de femeie.

Șablonul e destul de bine conturat: fantezia despre o lume în care bărbatul nu depinde de femeie pentru reproducerea speciei, ci, dimpotrivă, se descurcă chiar mai bine fără ea, pentru că ceea ce produce el sunt cei mai minunați dintre nemuritori. Așa cum observa Luce Irigaray, cultura noastră s-a născut din matricidul originar. Părere pe care o împărtășește și Adrienne Rich, atunci când spune că bărbații sunt bântuiți pentru totdeauna de faptul că depind de femei pentru viața însăși.

Plecând de la aceste reflecții, am căutat să văd ce ecouri au asemenea fantezii dincolo de producția culturală. Așa am dat peste experimente medicale care vizează ectogeneza. Termenul se trage din ecto, care înseamnă afară în greaca veche, și genesis, adică origine sau început, și înseamnă dezvoltarea unui embrion de mamifer într-un mediu artificial. Dincolo de fantezii demne de vreun reddit de inceli, cât de multe probleme s-ar rezolva totuși dacă ne-am putea reproduce cu ajutorul unei mașini care să recreeze cele mai bune condiții oferite de uter, dar să lase deoparte dezavantajele. Ar putea avea urmași genetici oricine. Și cele* cu uter nefuncțional, și cele care preferă să nu treacă printr-o sarcină, pentru că e una din cele mai riscante perioade din viață, și cei fără uter care nu vor să depindă de cineva cu uter ca să aibă copii.

*Amărâta de limbă română mă condamnă la binaritate, dar evident că nu toate femeile au uter, și că uter pot avea și bărbații trans și persoanele non-binare. Când folosesc femininul nu îi exclud pe aceștia.

Și pentru viitorii copii ar fi mai bine, pentru că gestația ar putea fi atent monitorizată, riscul de accidente al corpului gestant ar fi înlăturat, de asemenea și expunerea la substanțe nocive, ca de exemplu droguri, alcool, radiații. Ar fi, poate, parțial rezolvat și conflictul din jurul avortului, astfel încât persoanele care se trezesc că sunt gestante fără să și-o dorească pot întrerupe sarcina fără să fie nevoie ca dezvoltarea embrionului să ia și ea sfârșit. Acesta ar fi pur și simplu transferat în uterul artificial eliberând corpul care l-a adăpostit, fără să fie nevoie să cădem de acord când începe viața și dacă un ghem de celule nediferențiate are mai multe drepturi decât un om în toată firea. Cum spunea Shulamith Firestone, am scăpa astfel de cea mai barbară dintre toate nedreptățile făcute femeii, și anume de monopolul asupra gestației, care, după părerea sa, e și la baza tuturor celorlalte asupriri de gen. De ce nu am putea reproduce omenirea integral in vitro, de la fertilizare la naștere, fără a exploata în acest scop pe purtătoarele de uter uman?

Cercetările în acest sens au avut deja un oarecare succes. Medici din SUA au reușit nu demult să creeze așa-zisul biobag, un uter artificial în care au gestat un miel de o vârstă intrauterină echivalentă cu cea a unui fetus uman de aproximativ 22 de săptămâni. Adică unul extrem de prematur. Mielul și-a continuat dezvoltarea în acest aparat și l-a părăsit la termen, dovedindu-se a fi viabil. Scopul acestor experimente pe animale, dintre care cel cu mielul e doar unul, este, bineînțeles, obținerea unui sistem echivalent pentru oameni. Doar că experimentele cu embrioni și fetuși sunt supuse unor serioase restricții, cel puțin în instituții care primesc fonduri publice. Însă cine poate spune ce se întâmplă în vreun laborator privat sau pe vreo bază militară din cine știe care ocean? De altfel, eticienii spun că vom ajunge la ectogeneză pentru oameni în moduri mult mai puțin controversate. O vom face salvând bebeluși tot mai prematuri, deci îmbunătățind tot mai mult incubatoarele, până când se vor transforma în utere artificiale. Spre deosebire de incubatoare, care doar ajută bebelușul prematur să prindă puteri și să-și dezvolte plămânii, uterul artificial ar recrea chiar procesele gestației. Ar avea lichid amniotic artificial, iar hrănirea și oxigenarea ar continua ombilical. Acum câteva săptămâni, Uniunea Europeană a acordat unei echipe de cercetători de la Universitatea Tehnică din Eindhoven, Olanda, aproape trei milioane de euro pentru dezvoltarea unui prototip de uter artificial, urmând exact aceste specificații.

Dar tot Firestone ne atrage atenția că orice tehnologie cu potențial emancipator poate și va fi întoarsă împotriva femeilor într-o lume în care acumularea e considerată mai importantă decât bunăstarea oamenilor. Silvia Federici formulează același gând: nicio emancipare nu e posibilă în capitalism, pentru că ierarhiile, dominația și asuprirea sunt chiar condițiile sale de posibilitate, fără de care ar fi afectat profitul. Dacă ele n-ar mai fi, n-ar mai fi nici capitalismul. De aceea, așa-zisul progresism capitalist e tolerat doar atâta vreme cât nu se leagă de structurile de asuprire, ci doar încearcă să le diversifice. Un bun exemplu e feminismul liberal, care dorește ca în vârful acestor structuri să fie și femei, la fel de multe ca bărbații, dar nicidecum nu le chestionează efectele dezastruoase pentru cei și cele care nu au șanse să ajungă pe astfel de culmi.

Așadar, ce soartă ar avea uterul artificial într-o astfel de lume? Dacă ne întoarcem la ecourile lăsate de ectogeneză în miturile grecești, avem motive să ne îndoim că această tehnologie, odată perfecționată pentru oameni, ar emancipa mai mult decât pe o mică parte dintre femei, și chiar și pe ele oarecum întâmplător, în timp ce mașinile gestante ar fi folosite la scară largă în cu totul alt scop. Pe de o parte, fanteziile și anxietățile, dezvăluite de aceste producții culturale de când lumea, ne sugerează că cercetarea în domeniul ectogenezei nu e mânată doar de ambiții medicale, ci de dorința de a depăși dependența de uter pentru reproducere. În capitalism, care și-a dovedit de nenumărate ori talentul de a coopta fantezii și anxietăți în scopurile sale binecunoscute – profitul și acumularea – cu corolarele nelipsite – exploatarea și dominația –, o astfel de eficientizare a reproducerii nu poate fi de bun augur.

Punctul de vedere materialist asupra acestor mituri și legende ne confirmă bănuiala. Robert Graves vorbește în Miturile Greciei Antice despre cum aceste istorioare, și mai ales diferitele lor versiuni succesive, reflectă istoria religioasă și politică a teritoriilor despre care vorbesc. Tranziția pe care ele o arată, de la închinarea la zeițe la coabitarea temporară a zeițelor și zeilor, iar apoi la subordonarea definitivă a zeițelor, se mulează pe descoperirile arheologilor, istoricilor și ale experților în religii comparate. Știm, așadar, că în perioada în care luau naștere aceste mituri, avea loc trecerea de la domnia reginelor pre-elenice la regatele masculine ale perioadei elenice. Astfel încât Zeus, care o naște pe Atena după ce o înghite pe Metis, mama ei partenogenetică și titanida stăpână peste înțelepciune, devine povestea mitizată a aheilor care suprimă cultul lui Metis și atribuie întreaga ei înțelepciune zeului lor, adică lui Zeus. Doar templele Atenei rămân în picioare, cu condiția ca Zeus, tatăl ei mitologic, să fie acceptat ca stăpânitorul absolut. Cu alte cuvinte, să fie acceptată stăpânirea aheilor, reinstituind înțelepciunea ca pe o prerogativă masculină. Deci nașterea Atenei și a lui Dionis, repovestită ca și când ar fi avut loc fără ajutorul unui uter, semnala sfârșitul tranziției de la organizarea matriliniară la patriarhat, atât în Olimp, cât și pe pământ.

Istoria economică a lumii afirmă, de asemenea, că originile asupririi femeilor se găsesc în nevoia de a controla monopolul pe care acestea îl au asupra reproducerii. Societățile omenești generează mijloace de producție, mijloace de subzistență și forță de muncă. Aceasta din urmă necesită gestație pentru regenerare, și pentru asta e nevoie de un uter. Pe măsură ce am trecut de la societăți de vânători-culegători, în care antropologii spun că egalitatea de gen era mult mai stabilă decât în tot ceea ce a urmat de atunci, la succesiunea de societăți împărțite în clase și organizate în jurul proprietății private, uterele au devenit resurse ce trebuiau controlate pentru a asigura acumularea pe linie paternă. Pentru că, nu-i așa, putem fi siguri cine e mama biologică, dar tatăl biologic era până nu demult o chestiune de opinie. Aceasta ar fi originea injustițiilor reproductive.

Reținând cele de mai sus, ar fi cazul să privim ectogeneza cu o doză zdravănă de scepticism. Să fie ea oare doar un mod de a-i ajuta pe toți cei care nu-și pot face proprii copii? Sau un fel de a salva bebeluși din ce în ce mai prematuri, care altfel nu ar fi viabili? Sau un instrument care va fi folosit ca să distrugă ierarhiile de gen emancipând femeia odată pentru totdeauna de diferența sexuală care o asuprește și o transformă în resursă? Ce altceva s-ar mai putea întâmpla? Cum altfel ar mai putea fi folosit un uter artificial?

Vreau să vă propun un exercițiu de imaginație, un scenariu pe cât de distopic, pe atât de posibil. Istoria ne învață că în capitalism tehnologiile nu sunt introduse în scopuri democratice sau emancipatoare, ci sunt folosite ca să eficientizeze, să aducă profit, și să înlocuiască omul. Un uter artificial ar putea, în timp, deveni mai ieftin și mai sigur decât gestația naturală. Asta înseamnă că o femeie care alege să gesteze ea însăși, în loc să folosească tehnologia, ar putea deveni ceva anacronic, de arătat cu degetul – presupunând că opțiunea ar mai exista. Odată ce nu s-ar mai face cercetare pentru a preveni bolile aparatului reproductiv, pe motiv că poate fi înlocuit cu succes de serviciile unui aparat, următorul pas ar fi sterilizările de rutină, ca măsură de prevenție a bolilor aparatului reproductiv. Ca o consecință directă, accesul la uterul artificial ar putea fi restricționat în scopuri eugenice. În plus, trăim într-o lume în care copilul a devenit o marfă, așa cum se poate vedea din succesul de care se bucură industria transfrontalieră a gestației prin surogat, extrem de profitabilă și, din cauza lipsei de protecție legală pentru lucrătoare, și extrem de exploatatoare. Un uter artificial ar putea fi acaparat de această industrie ca unealtă de producție și accesul la tehnologie n-ar fi nici pe departe universal și deci nici emancipator.

Dar să nu uităm că gestația e doar o parte din povestea reproducerii și a contribuției ei la asuprirea de gen. Indiferent cum se nasc copiii, ei trebuie crescuți. Chiar dacă femeile ar fi eliberate de povara gestației și de dimensiunea biologică a reproducerii, rămâne nerezolvat acest al doilea aspect, al dimensiunii sale sociale. Așa cum ne spune tot Federici, cea mai mare parte a tuturor muncilor depuse pe lumea asta are de-a face cu creșterea copiilor. Nimic din natura acestei munci nu cere ca ea să fie prestată de femei, și cu toate acestea e muncă femeiască în probabil toate societățile cunoscute. Dacă e să emancipăm femeile cu adevărat, nu e suficient să le scăpăm de gestație. Trebuie, de asemenea, să reorganizăm creșterea copiilor în feluri în care munca productivă și cea reproductivă se pot combina cu succes. Lucru imposibil, însă, în capitalism, care dă prioritate facerii de profit asupra facerii de oameni.

Ca să prospere, capitalul trebuie să scadă, pe cât posibil, cheltuielile de reproducere și să scoată cât mai multă eficiență din producători. Asta duce la tensiuni sociale pe care societățile bogate le rezolvă folosindu-se, nu pentru prima oară, de cele sărace. Exemplul potrivit aici este o industrie transfrontalieră, cea a muncii de îngrijire. Copiii, bătrânii și gospodăriile societăților bogate sunt tot mai mult îngrijiți cu ajutorul unor migrante precare din țări mai sărace. Astfel, unele femei par eliberate de sub jugul muncilor domestice, pe care le pasează altora, mai vulnerabile, în timp ce ele se împlinesc prin carieră și se bucură de o oarecare independență financiară. Dar sigur că e o doar o falsă emancipare, chiar și în cazul lor. Exploatarea de la locul de muncă e tot exploatare, doar că s-a mutat afară din casă. Soluția pentru tensiunea dintre producție și reproducere nu e transferul asupririi către alte femei, prin comodificarea muncii de îngrijire. Direcția cu adevărat emancipatoare ar fi o colectivizare a ei la nivel de societate, implicând pe toți cei care fac parte din ea și cu susținerea financiară a statului. Doar astfel ne-am putea apropia de emancipare.

Dar analiza poate merge chiar mai departe. Dacă pentru capital, cea mai incomodă cheltuială e cea pe care vrând-nevrând trebuie să o aloce nevoilor reproductive ale forței de muncă, concluzia este, în logica lui simplistă, că ar avea interesul să scadă cheltuielile, reducând cât mai tare aceste nevoi. Ca femeile migrante și adeseori rasializate, despre care vorbeam mai sus, să fie disponibile pentru munca de reproducere în societățile mai privilegiate, ele sunt nevoite la rândul lor să-și transfere propria muncă de reproducere către familie, comunitate și tot așa. Dar, din punctul de vedere al capitalului, cel mai bine ar fi dacă nevoile lor reproductive ar fi minime. Astfel, restricțiile reproductive motivate eugenic și facilitate de uterul artificial și-ar găsi și justificare economică din punctul de vedere al asupritorilor.

Toate acestea nu se vor citi însă ca o pledoarie contra ectogenezei. Dimpotrivă. O tehnologie care să ne permită să ne reproducem fără riscuri ar fi un pas înainte. Dar asta nu în lumea în care trăim acum. În această lume, ea ar reprezenta doar împlinirea fanteziilor matricide de care vorbeam la începutul acestor reflecții și care au luat naștere odată cu apariția proprietății private și a ideii de acumulare. Chiar dacă nu ar duce la dispariția femeilor, așa cum se tem alte comentatoare, ar întări ierarhiile clasiste și rasiste existente intra- și inter-genuri. Și nu ar schimba în niciun fel problema creșterii copiilor. Problemă care a reprezentat o amenințare pentru homo sapiens încă de când s-a trezit cu un creier de câteva ori mai mare decât al celorlalte primate și ca urmare, cu niște nou-născuți extrem de neajutorați și de costisitori din punct de vedere metabolic. Atunci devenise imposibil pentru o mamă să-și crească bebelușul singură. Dacă rudele noastre apropiate, cimpanzeii și bonobo, tind să-și crească copiii individual și chiar să și-i ferească de alți membri ai cetei, femeia de om a învățat să se alieze cu mama, cu surorile și cu celelalte femei ale tribului și să-și crească copiii împreună.

Doar într-o astfel de lume ar putea ectogeneza să-și îndeplinească potențialul emancipator. O lume în care valoarea morală supremă e solidaritatea, nu realizarea individuală pe umerii altora, în care copiii sunt ai tuturor, și în care toți, fie că avem o contribuție genetică la existența lor, fie că nu, punem umărul la munca titanică din spatele transformării lor în oameni.

Oana Uiorean

Scrie din exil, unde crește copii. Ocazional organizează greve feministe.

Ana Kun

mâzgălitoare. @kun.ana

★ Ți-a plăcut articolul?

Ajută-ne să publicăm din ce în ce mai multe. Vrem să continuăm să-ți oferim conținut feminist original, însă n-o putem face fără sprijinul tău. CUTRA e un proiect editorial independent și fără finanțări corporate. Dacă poți, susține-ne! Poți face o donație aici:

Societate • Comunitate
Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Menu