„Aproape departe” și alte poeme

de Ana Bănică
Ilustrații de Gabri Roșca

Fata tatei

e mai mult decât căldura corpului
pe care o simte celălalt corp,
sunt incompatibilități între senzațiile particulare
și statutul autoimpus de a nu simți nimic

când l-am întrebat de ce a luat fix coasta
și nu alt os din toată arhitectura omului
s-a uitat la mine și a dat ochii peste cap
de asta mă dau bărbații la o parte
atingându-mi spatele?
sau mai punctual, șoldul
ca pe un obstacol

să dai seen unei prezențe fizice
e mai dureros decât să aștepți un răspuns
la un mesaj târziu
candid, și nesemnificativ de serios.

repet constant întrebările
până primesc răspunsul dorit
și te deposedez de personalitate

toate smaraldele
le cumpăr pentru mine
le cumpăr, fiindcă merit
în cea mai mare parte a timpului
alegerile mele sunt spontane, tardive și asumate

în caz de inevitabil disconfort
folosesc cuvântul de ajutor
pe care l-am convenit

macaroane

ai renunțat la obsesii
macaroane
îți transpiră palmele în fața unei mulțimi
macaroane
de ce ești așa slabă
macaroane
de ce nu mănânci
macaroane?
de fapt aveai timp, dar nu ai vrut
macaroane
o să îmi spui mie prima dată, da
macaroane
și dacă e bolnav
macaroane
spune sincer că te mai gândești la el
macaroane
și dacă moare
macaroane
te mai întreb încă o dată
tu mă iubești
macaroane
crezi că se mai întoarce în țară
macaroane
și tu ai crezut
macaroane
ești de acord cu mine?
macaroane.

dau share location cum urc în bolt
ca să nu mă pierd de tot în mulțime
nu știu dacă îmi place să fiu văzută de oameni
sau să fiu privită de acei câțiva
care ar lăsa cafeaua să se răcească
și ar ieși din sala de cinema la mijlocul filmului
ca să îmi dea un molekin.

sunt sau nu sunt
conștientă de realitățile alternative
ale sensibilității
și că uneori nu le găsesc locul
în oameni pe care tot îi iubesc

nu ne mai facem bine

dintre toate fricile posibile
m-am ales cu cea mai banală
am nume de sfântă, dar nu sunt mătușa Rodica
ce stinge flacăra lumânărilor între degete,
superputere pe care o râvnesc până azi

cad în gol ușor, sub greutatea propriei ficțiuni
îmi ridic telefonul cu ecranul spart
și mă îndepărtez tacit de tot ce ai însemnat pentru corpul meu.
toate paharele și rugămințile cu interes
între împrumuturi și pufuri de comoditate
simt că mă șterg rapid și sigur din peisaj.
lasă că alții au probleme mai grave

mă liniștești tu
raportându-te mereu la scenariile altora
ai uitat că dan s-a operat și a stat luni întregi la pat

sunt cea mai nenorocită dintre ființe
am uitat de dan
dar acum că mi-am amintit
cu siguranță o să fiu bine
bine de tot

stau pe marginea patului și îmi legăn piciorul
mușc din plăcinta cu stafide care nu îmi place,
dar crezi că dan a avut confortul tău
dan s-a operat și a stat luni întregi la pat
în primul rând, eu stau pe marginea patului
în al doilea rând, piciorul meu nu e operat, e în ghips
am toate motivele să fiu recunoscătoare.

te doare dacă pun mâna aici
și te mint, doar ca să închid mai repede minutele
și să disipez obligațiile.
Singura legătură dintre noi e osul meu de la picior
legătura dintre noi e ruptă, cu deplasare
oscilez între a sta aici cu tine
sau în debaraua îngustă
să cronometrez ce mă triggăruiește mai tare

Aproape departe

sparg ecoul din fundul minții

mă doare
lumina asta ce încadrează
firele negre de păr.
o să încep să uit detaliile feței
dar nu deformarea luminii
nici materialul zgronțuros al momentului.
mușuroiul ăsta de senzații noi mă umilește
mă vulgarizează din membrană.
corpul meu nu e modelat după senzații tari
e suficient să plângi

nu mai plânge
e tânără
e în putere
e păcat de dumnezeu
tragi a rău
a spurcat
a veșted
de cicoare
scuipă
întoarce-te de trei ori înapoi
departe 
unde nu te vede nimeni
unde nu miroase a fum

acolo

las mâinile să curgă pe jos
de la mirosul de boală
din palma ta

fierbinte
caldă
călduță

mirosul tău de boală nu se spală
rămâne impregnat în stomac
mirosul tău de boală nu se evaporă
se așterne
peste mine
în timp
cu zvâcniri sigure