Mă gândesc uneori ce fel de om ar fi fost bunica mea de la Finișel (bunica din partea tatălui) dacă ar fi aparținut generației tinere de acum. N-aș mai fi văzut-o purtând basma și șorț, cu siguranță. Nu ar mai fi trăit, poate, la țară și nici măcar în țară. Ar fi fost feministă și (simt eu) queer. Și poate ar fi fost vreun nerd simpatic, care ar fi militat pentru prezența femeilor în e-gaming. Sau fermieră de canabis medical. Ce știu sigur însă este că și-ar fi păstrat trăsătura pentru care am admirat-o: ar fi gândit cu capul ei. Ar fi prospectat lucrurile. Ar fi îndrăznit. Ar fi fost o tânără plină de curiozitate care ar fi făcut ceva mult mai surprinzător decât tot ce am înșirat mai sus. Așa cum a fost, de fapt, la vremea ei. Și din această vreme a ei, din tinerețea bunicii, am redat mai sus o întâmplare, cum ea mi-a povestit-o.
Lucrează la intersecția dintre artă vizuală, reportaj și povestire grafică, din perspectiva artistului-martor (fact-finding artist). Avidă exploratoare a spațiului urban, ea culege zilnic note sub forma unor desene și texte, pe teme cât mai variate, pe care le transpune în diferite formate cu caracter narativ și scenic: arhivă, instalații, carte de artist, narațiune grafică, lectură cinematică, numindu-și practica fact-finding.
@alex_bodea_the_fact_finder