Cat-calling și abilism

de Sofia Righetti
Ilustrații de Maria Dimancea

Articol apărut inițial în limba italiană aici, pe blogul autoarei. Traducere de CUTRA

Pe perioada lockdown-ului, am ținut un workshop numit „Nu există feminism fără lupta împotriva abilismului”, pentru Rețeaua Donne Transfemminista di Arcigay. În timp ce învățam și mă pregăteam pentru curs, mi-am dat ochii peste cap când mi-am dat seama că feminismul nu a luat niciodată cu adevărat în considerare vocile femeilor cu dizabilități. Iar asta se întâmplă chiar și în feminismul intersecțional, care include în luptele sale, de exemplu, vocile femeilor LGBTQIA+, ale femeilor de culoare, alți factori de discriminare, clasa socială sau însuși capitalismul.

Dar femeile cu dizabilități sunt în primul rând femei, cum se face că mișcările feministe nu le-au luat în considerare niciodată?

Cartea Sarei Carnovali Il corpo delle donne con disabilità m-a luminat și m-a făcut să înțeleg că, în timp ce femeile fără dizabilități luptă să-și revendice dreptul de a nu fi văzute ca obiecte sexuale și de a nu avea valoare doar ca mame, sistemul patriarhal și abil-normativ a închis femeile cu dizabilități într-un stadiu anterior, în care sunt infantilizate și desexualizate și sunt nevoite să lupte pentru sexualizarea lor și pentru dezirabilitatea sexuală a corpurilor lor, pentru a-și vedea recunoscută valoarea ca mame și soții. Toate acestea intră în disonanță cu luptele feministe majoritare, care nu reușesc (sau nu vor) să găsească un loc pentru femeile cu dizabilități.

Un articol m-a impresionat în mod particular. Este scris de o femeie în scaun cu rotile, Kayla Whaley, care vorbește despre cum nu se simte reprezentată de comunitatea feministă, pentru că se ia de bun că toate femeie au experimentat dezgustul, frica, rușinea și furia de a fi tratate ca obiecte sexuale pe stradă, prin așa-numitul cat-calling:

Îmi invidiam prietenele care vorbeau despre cât este de dureros să fii redusă la nimic mai mult decât un obiect sexual. Detestam că le făcea să sufere și în principiu mi-era clar de ce întâmpla asta. Eram conștientă că nu de puține ori hărțuirea stradală escaladează, că femeile care refuză atenția sunt uneori rănite fizic sau chiar ucise.  

Dar oricât mi-aș fi detestat invidia, tânjeam ca măcar un fluierat rătăcit să fie îndreptat spre mine. Îmi doream ca măcar odată un bărbat să mă privească din celălalt colț al camerei, imaginându-și tot felul de lucruri pe care le-ar fi putut face corpului meu. Visam la bărbați care mă urmăreau prin campus, strigând după mine Hei, sexy! Vino un pic aici, iubito!

De ce este experiența mea atât de invizibilă pentru comunitatea feministă?

Când am căutat refugiu în mediile feministe online presupuse spații sigure în speranța găsirii unei comunități, am găsit doar discuții interminabile despre ubicuitatea hărțuirii stradale. Despre consecința universală a sexismului, misoginiei și a culturii violului. Despre acel ceva ce toate femeile îl pot înțelege și asupra a ce se pot mobiliza împotrivă. Iată experiența noastră unificatoare.

Am găsit feminismul și mi-am zis Poate că eu nu contez nici aici. (…)

Nimeni nu vrea să sugereze că dacă o femeie nu intră în majoritatea celor care se confruntă cu hărțuirea pe stradă, atunci ea nu contează, dar totuși asta se subînțelege. În ciuda bunelor intenții, modul în care feministele tind să discute despre hărțuirea stradală ca despre ceva dat întărește ideile abiliste despre condiția de a fi femeie, pentru că este un dat doar dacă corpul tău este văzut de patriarhat drept un obiect sexual. Al meu nu este.

Modul în care feministele tind să discute despre hărțuirea stradală ca un dat universal întărește ideile abiliste despre ce înseamnă să fii femeie.

Acestea sunt cuvinte ce pot fi citite în articolul publicat de Kayla și fructul experienței sale directe. Asta se întâmplă atunci când ești o femeie în scaun cu rotile: înainte de toate, oamenii observă scaunul, iar acest fapt face să dispară tot restul. Corpul tău, senzualitatea ta, ființa ta. Devii un corp asexuat, ce nu are valoare, nu are valență, nu este atractiv din punct de vedere sexual din cauza simplului fapt că ai o dizabilitate, că folosești un scaun cu rotile sau niște cârje. Sunt de ajuns aceste instrumente să declanșeze bias-ul social desexualizant.

Este o problemă a femeilor pe care mișcările feministe trebuie să o ia în considerare, trebuie să o asculte și să o accepte. Pentru multe, a ne simți valide și recunoscute de către societate, din punct de vedere sexual, este extrem de important pentru a ne simți în deplinătatea ființei, a nu ne simți respins propriul corp, pe care societatea abilistă și patriarhală îl face să devină invizibil.

Personal, am trăit tot timpul într-un fel de limbo. Pe de o parte, cunosc oroarea și furia de a fi supusă cat-calling-ului, pe de alta, cunosc umilința și durerea de a nu simți privirea doritore a băieților, dorința sexuală care, totuși, pe corpul tău devine jenă și te face brusc să devii invizibilă.

Îmi amintesc bine o poveste de când aveam 14 ani, când m-am dus în club cu prietenele mele. Rămăsesem așezată și priveam băieții cum flirtează cu ele. A fost de ajuns să mă mut și să mă așez pe o canapea, ca o mulțime de băieți să se îngrămădească să se așeze lângă mine și să încerce să-mi ofere ceva de băut. Pe bune, era destul doar să lipsească scaunul cu rotile să devin din indezirabilă super-atrăgătoare? Și totuși eram tot eu acolo, corpul meu nu se schimbase.

La fel de bine îmi amintesc când cu câteva săptămâni în urmă puneam benzină într-o benzinărie și doi bărbați au început să mă fluiere, să mă strige, iar eu nu puteam să le răspund cu un frumos „Du-te-n p*** mea de labagiu!”, din cauza fricii că ar fi putut să mi se întâmple ceva mai rău de atât. A trebuit să stau acolo să suport privirile lor oribile și libidinoase care-ți intră în porii pielii ca mocirla.

Sunt oribile, sunt oribile ambele situații. Și să citesc, în articole ca cel de mai sus, că există femei care, pentru a-și simți recunoscută valoarea sexuală a corpurilor lor, ar dori să fie victime ale cat-calling-ului, doare în mod chinuitor.

Doare pentru că le înțeleg. Înțeleg durerea monstruoasă de a fi considerate asexuate și indezirabile. Și cunosc scârba dezgustătoare a cat-calling-ului.

Hărțuirea nu este o chestiune de sex, este o chestiune de putere. A avea putere asupra unui om pentru a-l supune. Supunere prin hypersexualizare sau prin desexualizare.

Știți ce se întâmplă când o femeie în scaun cu rotile iese pe stradă?

Se întâmplă că și ea are parte de hărțuire, iar hărțuirea constă în agresiuni insuportabile, abiliste și desexualizante.

Oamenii o desexualisează, luându-i puterea printr-un proces de infantilizare.

Nu-i respectă intimitatea și încep să-i pună întrebări personale despre motivul pentru care este într-un scaun cu rotile.

O fac să se simtă inconfortabil întrebând-o dacă este vorba despre un accident sau o boală.

Presupun că iubitul ei este de fapt îngrijitorul său. (Iar despre un posibil iubit se vorbește mereu la masculin, pentru că niciodată lumea nu se gândește că o femeie cu dizabilitate ar putea fi lesbiană).

Nu se feresc să-i spună iubitului ei ce persoană specială este că a avut curajul să fie împreună cu ea.

Folosesc un ton și o voce paternaliste, care se folosesc de regulă cu o fetiță de trei ani.

O mângâie pe cap sau o ciupesc „prietenește” de obraz. Îi ating scaunul cu rotile fără permisiunea ei.

Infantilizându-ne, umilindu-ne, supunându-ne, lipsindu-ne de respect, făcându-ne să dispărem.

Aceste hărțuiri abiliste ne vulnerabilizează și mai mult cu privire la abuzurile sexuale (se estimează că femeile cu dizabilități sunt expuse la un dublu risc de a fi supuse la violență și viol comparativ cu femeile fără dizabilități), pentru că o femeie cu dizabilități, gândindu-se la corpul său că nu are valoare, poate deveni o pradă ușoară pentru primul abuzator care-i oferă un pic de atenție.

Sau poate ajunge să creadă că trebuie să fie recunoscătoare dacă cineva o atinge, poate și fără consimțământul său. Sau rămâne victima unei relații cu un bărbat violent, căzând în capcana abilistă că oricum nimeni nu o vrea, și dacă va părăsi relația va rămâne singură. Mai mult, bărbații se simt mai puțin vinovați când hărțuiesc sexual femei cu dizabilități tocmai pentru că trăiesc cu prejudecata abilistă că nu sunt persoane sexuale și dezirabile.

Acestea consider că sunt probleme foarte grave, probleme pe care orice feministă și mișcare feministă trebuie să le ia în considerare, să le asculte, să le înțeleagă, să vorbească despre ele.

Pentru că nu mai vreau să aud nicio femeie care să zică: mă simt invizibilă în ochii comunității feministe, nu contez deloc nici aici.

Pentru că suntem femei cu dizabilități, suntem supuse la discriminări multiple și feminismul trebuie să le înțeleagă, trebuie să vorbească despre ele în mod clar și deschis, să fie incluziv și să devină cu adevărat o resursă valoroasă. Pentru a putea da un răspuns, o replică și poate și o soluție, făcând revoluție și confruntând pe bune consecințele discriminatorii ale puterii care ne reglementează corpurile.

Pentru că trebuie să se înțeleagă că există corpuri care vor și trebuie să fie văzute, sexualizate, apreciate, dorite senzual. Iar asta este o chestiune feministă.

Acest articol face parte dintr-o serie de texte despre Sex și Sexualitate.

Sofia Righetti

Este licențiată Magna Cum Laude în Filozofia Dreptului la Universitatea din Bologna, campioană italiană la Ski Alpin Paraolimpic și activistă pentru drepturile animalelor și ale persoanelor cu dizabilități. Vegană, feministă și alitată lgbt+, ține numeroase conferințe, printre care și TEDx. Site-ul său oficial: www.sofiarighetti.it.

Maria Dimancea

Purtătoare convinsă a unui caiet de schițe, o pasionează granița dintre real și imaginar, ceea ce încearcă să surprindă în ilustrațiile sale. Desenează de când se știe și cel mai mult îi place să se regăsească în oamenii din jur. @mariasiminad

★ Ți-a plăcut articolul?

Ajută-ne să publicăm din ce în ce mai multe. Vrem să continuăm să-ți oferim conținut feminist original, însă n-o putem face fără sprijinul tău. CUTRA e un proiect editorial independent și fără finanțări corporate. Dacă poți, susține-ne! Poți face o donație aici:

Identitate • Corp
Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Meniu