Cu B de la blues, cu B de la boală (partea 2)

Despre borderline, bipolaritate și alte suferințe invizibile

de Ileana Negrea
Ilustrații de Andreea Moise

Înarmată talismanic cu un caiet cu inorogi și constelații, în care îmi notasem simptomele și din care mi-a fost prea rușine să citesc, am intrat prima dată în cabinetul unei psihiatre. A urmat cea de-a treia adolescență (a doua fusese când mi-am făcut publică, față de alții și față de mine, orientarea sexuală) cu vânat de mărturii și literatură de specialitate, filme și interviuri, cu zeci de ore de terapie, cu scris mult pentru a mă înțelege și căutat de oameni asemenea mie pentru a mă simți conectată. Textele adunate aici sunt frânturi din experiența mea de utilizatoare conștientă a psihiatriei (nu „victimă” – termen problematic – întrucât am avut norocul să pot face propriile alegeri informate, nefiind manipulată sau constrânsă de doctori, familie, așa-numiții aparținători), încercări de a îmi găsi locul într-o lume plină de teamă & dispreț, de a îmi spune cumva, pentru mine și pentru cui i-o mai folosi, povestea.

***

UNU Pastila nouă are gust de anason.
Îmi vine să strig Ouzo!
Doar că nu mai strig.
(Ceea ce nu înseamnă că nu îmi mai vine.)

DOI Sedativul.
Apa are acum un gust amar.
Numai apa.

TREI Numele original este Abilify.
Abili-fy.
În română l-au tradus Aripiprazol
– unde „prazol” ți le taie –.

PATRU Anxietate mereu.
Rivotril la nevoie.

CINCI Sunt în parcul de distracții.
Uneori mănânc vată de zahăr și mă dau în leagăne.
Alteori stau singură lângă poartă.
Câteodată mai plâng.
Cert e că nu mai sunt parcul.

Brusc

Brusc,
ca apa din cadă când ai scos dopul.
Nu VINE, nimic nu vine, de ce tot spune lumea asta?
Nu e răceală sau amorțeală, acolo-e-dincolo și eu
nicăieri.

Tî tî tî, tî tî tî, călcâiul atinge ușor,
tî și tî,
talpa papucului.
Punctul de contact cu prezentul e în călcâi.
(Nu este o ironie, un simbol sau o pipă.)
Mintea mea e sunet gri,
puricei,
o furculiță legată cu o sârmă.
Continui să mă bâțâi
(tî tî tî).

Ce este dragostea? (De la asta am pornit?)
Ce este boala? (Cu asta a pornit?)

Probabil diferența este între a simți ceva foarte intens euforie-tristețe și a nu simți nimic poate doar anxietate anxietatea asta care mă urmărește oriunde precum o umbrelă de soare ale cărei spițe se odihnesc mecanic-religios pe vârfurile încovoiate ale degetelor pe sfântul organ al fonației pe arborele binelui și aerului din plămâni

Nu simt
cu ceva care, dacă ar exista, s-ar numi
extaz,
s-ar numi pasiune,
s-ar numi Toatăființa.

MANIFEST
*de ce este importantă stabilirea unei rețele de asistenţă comunitară pentru persoanele în criză/ ne-bine din punct de vedere mental*

Pentru că prețul ședințelor de terapie este de multe ori prohibitiv
Pentru că nu toată lumea optează pentru tratamentul psihiatric (și nici nu ar trebui)
Pentru că uneori nici tratamentul psihiatric nu este de ajuns
Pentru că fără asigurare medicală monitorizarea și tratamentul psihiatric presupun de asemenea costuri prohibitive
Pentru că de multe ori persoanele ne-bine mental nu au un sistem de sprijin solid
Pentru că acestea tind sa se însingureze/fie ostracizate de societate, abandonate de cei apropiați, stigmatizate
Pentru că atât pentru acestea cât și pentru apropiații lor se produce o dublare a rolurilor (prietenul/partenerul devine deopotrivă persoană de sprijin, iar sprijinitul devine, pe lângă prieten/partener, „pacient”) care conduce la îngreunarea dinamicii și epuizare
Pentru că aceia dintre noi care trec printr-o criza mentală nu au energia necesară sau voința de a cere ajutor
Pentru că s-a demonstrat că ajutorul comunitar în multe afecțiuni este mai eficient decât spitalizarea
Pentru că spitalizarea este un vis urât la care apelăm din pură disperare
Pentru că persoanele care striga „lupul” de multe ori nu vor doar atenție și nu se joacă
Pentru că a cere ajutor este deja un act de curaj și de vulnerabilizare extremă în fața căruia e important să nu rămânem tăcuți
Pentru că toți avem resurse care pot sprijini persoanele în nevoie, deși poate nu le conștientizăm
Pentru că terapia de cuplu costă chiar mai mult decât cea individuală
Pentru că simpla existență a unui terț cu o minimă pregătire sau pur și simplu înzestrat cu răbdare și blândețe ca martor și mediator al dificultăților dintr-o relație este foarte importantă
Pentru că relațiile noastre sunt diferite
Pentru că noi uneori nu avem sprijinul familiilor sau alte pârghii sociale la care să recurgem
Pentru că a fi queer și a găsi un psihoterapeut ok (nu doar queer friendly cât și în măsură să înțeleagă experiența persoanei ne-bine și să răspundă corespunzător) este un exercițiu dificil
Pentru că există deja și funcționează modele de asemenea acțiuni (chit că imperfecte) care ne-ar putea ghida
Pentru că o comunitate nu înseamnă doar vorbe și fapte făcute în lumina reflectoarelor
Pentru că unde există nevoie există și compasiune
Pentru că mulți dintre noi am trecut deja prin momente dificile
Pentru că a oferi ajutor ajută și ajutătorul
Pentru că avem nevoie să auzim povești similare
Pentru că poate fi un ajutor reciproc să ne împărtășim experiențele
Pentru că un martor inițiat („the enlightened witness” al lui Alice Miller) este mai de preț decât unul educat prin simpla putere a empatiei
Pentru că unii din noi ne-am autoeducat din curiozitate sau de nevoie
Pentru că nu e nevoie de educație cât de disponibilitate
Pentru că fiecare poate contribui cu un cuvânt sau o supă

Ileana Negrea

Femeie bună la toate, n-a făcut de niciunele prea mult timp. Ex-profesoară şi fostă cofetăreasă. Corectează ce scriu alţii, să poată scrie ce vrea ea. Crede în prăjituri şi dreptate socială, în poezie ca formă de protest şi terapie. Se tunde singură. Are mereu la ea o umbrelă.

Andreea Moise

Desenez ca să exprim ce nu pot exprima altfel. Iubesc simbolurile. Și pisicile. Și oamenii. Feed-ul meu de Instagram e o radiografie a emoțiilor pe care uneori reușesc să le domesticesc, alteori nu.

Poezie • Proză
Taguri: bipolaritate, boală, borderline, psihiatrie, sănătate mintală