De ce să mergi la protestul „Împreună pentru siguranța femeilor”?

de Carolina Vozian

Artă digitală de Nico Mureș

Acest text face parte din seria de articole jurnalistice „AS REALITY UNFOLDS – O perspectivă feministă digitală asupra contemporaneității”, un proiect care promovează răspunsuri feministe asupra evenimentelor de actualitate și acoperă mai multe macro-arii de analiză: Socio-politică locală și din regiune, Socio-politică internațională, Literar-artistică și Pop-cultura Internetului.

***

Hai la proteste!

„Vrem servicii sociale la nivel local în urban mic și rural!” Așa începe descrierea marșului „Împreună pentru siguranța femeilor”, care va avea loc duminică, pe 22 octombrie, de la ora 15:00, simultan în mai multe locuri din România: București, Brașov, Timișoara, Baia Mare, Cluj, Giurgiu, Mizil, Valea Seacă.

Anul acesta, marșul a ajuns la a 9-a ediție, fiind organizat, an de an, de rețeaua VIF (Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor). Revendicări în același spirit, de responsabilizare a structurilor statului cu privire la serviciile sociale și accesul la sănătate al femeilor, au putut fi auzite și la protestul de pe 28 septembrie, de Ziua Internațională a Avortului în Siguranță, protest organizat de colectiva Mulțumesc pentru Flori (persoanele din colectivă fiind membre Feminism România, E-Romnja, Absorbante pentru toate și alte organizații și grupuri feministe formale sau informale). 

Sunt multe motive pentru care să ieșim la protest pe 22 și nu doar pe 22, ci să ne organizăm în mod constant și susținut pentru valorile feminismului intersecțional și ale dreptății sociale. Să cerem servicii sociale accesibile și nediscriminatorii pentru femei de toate etniile, din toate clasele sociale și orice identitate sexuală. Să cerem acces la sănătate reproductivă și neimplicarea bisericilor de orice fel în spitale și școli, educație sexuală și emoțională în școli, tranziție medicală asigurată de stat pentru persoanele trans, dreptul la autodeterminare pentru persoanele trans, asigurarea dreptului la locuire pentru toate persoanele, în special cele precarizate și rasializate în societatea contemporană. 

Drepturile femeilor și ale persoanelor LGBTQIA+ sunt printre primele afectate de un posibil regim politic conservator, așa că e necesar să organizăm cât mai larg și eficient cu putință, căutând constant un teren comun pentru toate feminismele noastre, pentru luptele queer, antirasiste și anticapitaliste, pentru a preveni ascensiunea la putere a unui asemenea regim. 

 

Ce este violența de gen? Definiții

Vă propun să (re)citim niște definiții ale violenței de gen, culese din broșura editată în cadrul proiectului Pluta, un spectacol despre violența psihologică din mediile artistice. 

 

Violența de gen se referă la orice agresiune perpetuată împotriva unei persoane sau unui grup de oameni pornind de la sexul, genul, orientarea sexuală și/sau identitatea de gen existente sau percepute.

Violența de gen e sistemică și traversează toate mediile vieților noastre. Se articulează, autoalimentează și reverberează fără oprire de la sfera familială și a relațiilor, la cea economică, de la cea politică și instituțională, la cea socială și culturală, în diversele sale forme și fațete (ca violența fizică, sexuală și psihologică).

Violența de gen e o expresie directă a opresiunii structurale venite din patriarhat, sistem de putere istoric care privilegiază masculinitatea și care, la nivel material și simbolic, a impregnat cultura politică și relațiile publice și private.

Violența de gen se răsfrânge asupra femeilor și asupra persoanelor cu alte identități de gen sau sexuale (LGBTQIA+) și se intersectează cu alte tipuri de opresiune prin care trec persoanele. De exemplu, violența de gen asupra femeilor rome funcționează mână în mână cu violența rasistă, la care acestea sunt supuse. 

Violența de gen poate avea loc în relațiile de cuplu, între parteneri, dar și între alți membri de familie sau din partea unor membri ai rețelei sociale (prieteni, colegi de muncă, angajatori, vecini), sau poate fi exercitată de o persoană străină.

Violența de gen se manifestă sub mai multe forme, precum: violența verbală, violența fizică, violența sexuală, violența psihologică, violența socială, violența economică, violența spirituală, revenge porn sau pornografia din răzbunare.

 

Așadar, violența de gen nu afectează doar femeile, ci și pe toate persoanele care se distanțează într-un fel sau altul, prin identitate și expresie de gen, sexualitate sau stil de viață, de normele sociale legate de gen și sexualitate. Această perspectivă ajută să vedem patriarhatul ca pe un sistem de dominație care afectează mai multe categorii de persoane, prin tot spectrul tipurilor de violență și normare. 

Ce aș mai adăuga la aceste definiții e că patriarhatul, rasismul, clasismul și alte sisteme de opresiune funcționează în simbioză, producându-se reciproc și venind împreună să asuprească persoane vulnerabilizate; toate acestea având loc în cadrul economiei capitaliste și a ideologiei neoliberale, care în ultimele câteva decenii, a alienat populația cu propagarea individualismului și a hiperindependeței, reducând astfel din puterea și prezența coeziunii comunitare. 

 

Statistici

Conform Barometrului Violenței de Gen 2022, 1 din 4 femei din România a fost victimă a violenței fizice sau sexuale din partea partenerului sau a fostului partener. În total, statistica IGPR arată că au fost 90174 de intervenții în cazuri de violență domestică și s-au emis 12972 de ordine de protecție provizorii, în anul 2022. 

Iar în primele trei luni a anului 2023, 13307 de fapte penale de violență domestică au fost înregistrate de poliția română, cu aproape 1000 mai multe cazuri decât în 2022. Organizațiile feministe de profil spun că, de fapt, nu e violența de gen cea care crește, ci cazurile raportate la poliție, odată cu implementarea mai multor schimbări legislative – precum introducerea, în 2012, a ordinului de protecție, în 2018, a ordinului de protecție provizoriu, și ratificarea Convenției de la Istanbul – și a lobby-ului și campaniilor feministe de conștientizare și sensibilizare cu privire la violența de gen, făcute la nivel național. Statisticile prezente în Barometrul Violenței de Gen arată că toleranța societății la violența împotriva femeilor a scăzut semnificativ din 2003 până în 2022, și considerarea acesteia drept o problemă la nivel societal a crescut. 

Viziunea reparatoare a situațiilor în care are loc violența de gen prezentată de discursul feminist mainstream este raportarea acesteia la poliție/autoritățile statului și înăsprirea pedepselor pentru cei care o comit. Fără îndoială, această cale a scos foarte multe femei din pericol și a salvat multe vieți. Însă, apare mereu și întrebarea: cum rămâne cu persoanele care merg la poliție să scape de violență și acolo se întâlnesc cu ea din nou, din partea autorităților de data aceasta? Pe ele cine le apără?

 

Diferite abordări feministe (feminism carceral/ feminism aboliționist) 

Există mai multe abordări feministe de gestionare a consecințelor violenței și tragere la răspundere a persoanelor care o comit. Deși acestea pot fi văzute ca fiind în contradicție, într-o schemă mai largă a lucrurilor, elemente din fiecare abordare pot coexista. 

O școală de gândire ar spune să fie educați polițiștii și toate autoritățile competente cu materiale din și despre feminism, antirasism, psihologie, identități LGBTQIA+, pentru a fi mai sensibili în intervențiile lor în situații de violență. Acest curent este numit, adesea în mod critic, feminism carceral. Feminismul carceral este o serie de principii și practici care consideră statul, prin aparatul său represiv – Poliția, Jandarmeria, SRI, închisori, etc. – un aliat în lupta împotriva ordinii patriarhale, scrie Veda Popovici în zina „Poliția Ucide!”

Altă școală de gândire ar spune că instituția poliției este parte integrantă a patriarhatului și capitalismului, că a fost construită să apere proprietatea și interesele claselor superioare și să „țină în frâu” populația care se revoltă împotriva acestora, orice revoltă legitimă fiind adesea încadrată la comportament antisocial și pedepsită prin lege. Această școală de gândire încurajează chestionarea bazelor pe care au fost construite instituțiile de pedeapsă și control și împuternicirea comunităților pentru a-și căuta practici reparatoare care nu implică pedepse din partea statului. Abordarea dată nu exclude complet/mereu implicarea statului în situații de violență, dimpotrivă, adesea militează pentru înlocuirea intervențiilor poliției cu servicii sociale adecvate pentru supraviețuitoarele, dar și făptașii violenței; primele având nevoie de vindecare și împuternicire, cei din urmă având nevoie de vindecare și susținere în realizarea unor acțiuni reparatorii. Acest curent este numit feminism aboliționist sau feminism anti-represiune. 

Aceste curente vin, în principal, din contextele activiste americane, unde poliția s-a dovedit a fi un pericol pentru viața persoanelor de culoare și, din acest loc, au crescut mișcările de justiție transformativă, care propun alternative sistemului judiciar, din conștiința acută a faptului că un apel la poliție pentru a cere ajutor se poate solda, frecvent, într-o tragedie. „Justiția transformativă este un tip de justiție – set de practici și principii cu scopul realizării dreptății – alternativă celei sistemului judiciar (deci justiției statale) prin care un act de violență este abordat în mod comunitar, cu accentul pe nevoile părții vătămate și având în vedere cauzele structurale ce au dus la comiterea violenței”, scrie Veda Popovici, în zina menționată mai devreme. De asemenea, în SUA există interesele închisorilor private de a crește numărul deținuților, iar persoanele de culoare sunt închise de 5 ori mai mult decât americanii albi

E important să observăm cum contextul local, est-european, este diferit de cel american/ occidental, căutând ce putem aplica din aceste școli de gândire cât să se potrivească contextului. La fel, este important să rămânem curioase legat de strategiile folosite de feministele care fac activism și organizare comunitară, la firul ierbii, cu unele comunități, dintre cele mai afectate de nedreptatea socială, cum sunt comunitățile precare de femei rome, alături de care lucrează organizația E-Romnja, sau persoane evacuate sau cu risc de evacuare, care se organizează pentru a-și face dreptate alături de Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire. 

De asemenea, nu putem ignora faptul că și în România, poliția și toate forțele de ordine au exercitat de-a lungul timpului nenumărate abuzuri rasiste asupra persoanelor rome, cum ar fi omorul tânărului Daniel Dumitrache într-o secție de poliție din București, intervențiile brutale ale poliției asupra mai multor comunități rome în timpul pandemiei de COVID-19 și agresiuni frecvente inacceptabile din partea poliției asupra romilor, în spații publice, cu un evident caracter rasist, cum este aceasta întâmplată recent. 

Cele două abordări, deși contradictorii, pot merge mână în mână. Feminismul anti-represiune poate fi abordarea filosofică, etică, poate chiar utopică, care să informeze modul în care ne raportăm la cex care (re)produc violența, fiindcă să îi vedem ca pe niște monștri și să-i trimitem undeva departe de societate nu e o soluție pe termen lung. Așa cum scrie și Veda în zină: „În abordările justiției transformative, persoana ce produce violența nu este demonizată și se caută moduri prin care aceasta își poate asuma responsabilitatea răului creat, fără producerea a mai multă violență”. Feminismul aboliționist poate fi și o alegere strategică locală, în comunitățile care aleg asta, de exemplu comunitățile deja vulnerabilizate de instituțiile statului, care gestionează situații de violență internă și nu se simt în siguranță să se expună unor autorități homofobe/transfobe/rasiste/misogine.

În același timp, populația largă trebuie să aibă acces la servicii sociale care pun la adăpost supraviețuitoarele și lucrează cu agresorii. Ar fi ideal ca modurile de a lucra cu agresorii să fie inspirate din justiția transformativă și să fie adoptate de serviciile sociale. Posibilitatea de a implica autoritățile rămâne valabilă pentru persoanele aflate în situații critice de violență, aceasta fiind una dintre puținele opțiuni accesibile, la momentul de față, ca soluții pe termen scurt pentru multe femei, pentru a ieși din ciclurile abuzului și a rămâne cu viață.

Trăim într-o societate patriarhală, rasistă, homofobă, capitalistă. Marea majoritate a persoanelor sunt afectate, într-un fel sau altul, de aceste sisteme de dominație.

Ca să parafrazez o idee din podcastul How to survive the end of the world al surorilor Brown, activiste feministe de culoare și scriitoare americane: nimeni nu se întâlnește pentru prima oară cu violența atunci când o comite. Violența de gen nu apare, astfel, într-un vacuum, ci e cel mai des produsul societății patriarhale și exploatatoare în care trăim, și adesea se răspândește cu un efect de domino, persoanele care sunt victime ale abuzului și violenței, de multe ori, reproduc la rândul lor violența. Această idee clatină puțin binomul victimă-agresor, făcând loc pentru contradicții și nuanțe, în special când violența se întâmplă în interiorul unor comunități discriminate social și instituțional, pe mai multe paliere, dar și la nivel general, de societate. 

În orice fel am colabora cu autoritățile în organizarea noastră feministă, rămâne să ne amintim mereu că o încredere totală în cadrul legislativ și o creștere a criminalizării nu e soluția, aceasta fiind un instrument folosit și în funcție de interesele politice și ideologia dominantă; nici nu trebuie să ne uităm foarte departe în istorie ca să ne amintim că existența persoanelor queer a fost criminalizată până de curând, iar munca sexuală rămâne în continuare criminalizată în România, deși lucrătoarele sexuale luptă de ani de zile pentru dezincriminare. Așadar, ajută să gândim critic, chestionând criminalizarea și legalitatea ca practici de a ne organiza societățile, pentru că mereu persoanele cele mai vulnerabile sunt în pericol de a fi criminalizate sau, pur și simplu, lăsate în afara „protecției” legii. 

 

Împreună pentru siguranța tuturor femeilor și a persoanelor queer 

Violența de gen se întâmplă în toate clasele sociale, indiferent de etnie, educație, vârstă ș.a.: trăim într-o societate patriarhală. Însă, persoanele care trec și prin violență economică din partea statului și a societății, și au și multiple vulnerabilități, duc o povară dublă, triplă, și devine din ce în ce mai greu să iasă din situațiile violente, din cauza barierelor economice. 

Conexiunea dintre violența de gen și violența economică, din sistemul capitalist, nu poate fi ignorată; aceasta fiind situația cea mai clară care arată că violența nu e o chestiune individuală, ci sistemică. 

Lipsa accesului la locuire în siguranță, lipsa accesului la sănătate reproductivă și la avort gratuit, subfinanțarea serviciilor sociale își spun cuvântul în prelungirea unor situații de violență de gen în care femeile sunt, pur și simplu, blocate. Putem să ne gândim la femeile care stau în locuințe cu persoane care le supun violenței domestice și nu pot pleca, neavând unde să meargă; la persoane cu dizabilități care stau cu familia extinsă – părinți, bunici, frați, surori – sunt expuse violenței și nu au unde să se ducă; sau la femeile rome sau femeile trans pe care proprietarii nu le primesc în chirii. Pe fondul rasismului sau transfobiei, ele rămân în tot felul de situații riscante pentru sănătatea lor. 

Putem vedea, de exemplu, în acest articol faptul că Vasilica, femeia trans din Iași omorâtă de partenerul ei în 2022, a trăit violență sistemică în nenumărate rânduri, refuzându-i-se joburi sau fiind dată afară din casă de proprietari în legătură cu identitatea ei de gen. Toate aceste abuzuri fac o situație de violență domestică, să pară fără ieșire. De multe ori, pe lângă un risc se cumulează mai multe, violența economică exacerbându-le și multiplicându-le, devenind un labirint din care e din ce în ce mai greu să se găsească ieșirea. 

Un factor determinant care scade siguranța femeilor și a persoanelor queer este existența acestor vulnerabilități multiple. Dacă ne gândim la femeile trans supraviețuitoare ale violenței de gen, ne dăm seama că ele au un acces foarte limitat la forme de sprijin. De exemplu, dacă vor să meargă într-un centru de protecție pentru victimele violenței sau vor să meargă într-un centru de adăpost, e aproape imposibil să fie primite acolo, deoarece ca femeie trans nu ești binevenită, ești trimisă în altă parte, o altă parte care nu există. Iar organizațiile pentru drepturile LGBTQIA+ adesea nu au infrastructura necesară cât să ofere adăposturi beneficiarelor lor care se confruntă cu violența de gen. 

Așadar, când ești afectată și de violență economică, rasistă, transfobă, homofobă, abilitistă, să ieși din mediul în care ești afectată de violența de gen devine o provocare mult mai dificilă, neavând alte opțiuni mai sigure. Iar dacă ai trecut de nenumărate ori prin violență din partea instituțiilor, de exemplu ai primit constant amenzi de la poliție pentru că vindeai ghiocei la colț de stradă sau poliția te-a evacuat din casa în care stăteai, sau locuiești pe stradă și ești constat exclus/ă din spațiile publice, în primul rând de poliție, probabil că nu te mai simți în siguranță să apelezi la instituțiile statului în cazul violenței de gen cu care te confrunți. 

În situațiile persoanelor cu vulnerabilități multiple, vedem clar cum violența acționează sistemic și că e nevoie de o luptă nu doar feministă, ci și anticapitalistă, care să ceară un stat social, și o luptă intersecțională, care să fie atentă la nevoile diverse și situațiilor complexe a persoanelor celor mai marginalizate de societatea actuală. 

 

Marșul Împreună pentru siguranța femeilor: revendicări

În evenimentul de facebook al marșului, revendicările sunt următoarele: 

Fetele/femeile care devin victimele violenței domestice să fie în siguranță

Fetele și femeile de etnie romă și fetele și femeile din toate categoriile socio-economice să fie crezute, tratate cu atenție și respect

Victimele violenței domestice să își poată construi o viață așa cum își doresc

Victimele violenței sexuale să fie respectate, crezute și sprijinite, iar agresorii sexuali să fie pedepsiți de lege

Copiii martori la violența domestică să fie protejați cu adevărat

Să scadă numărul femeilor omorâte de agresorii domestici

Vrem ca serviciile sociale să acționeze în colaborare inter și intra instituțională în intervenția și monitorizarea cazurilor

Aș mai adăuga următoarele:

Acces ușor și gratuit la locuințe sociale dintr-un fond de locuințe publice, pentru toată lumea care are nevoie, și asistență socială adecvată care să faciliteze procesul

Educație sexuală și educație antirasistă în școli și în universități (în special în universitățile care pregătesc viitoarx angajatx în serviciile sociale)

Acces nediscriminatoriu la servicii complete și gratuite de sănătate reproductivă

Servicii sociale incluzive și sensibile, care să acopere o varietate de experiențe și identități (inclusiv persoane LGBTQIA+) și să fie specializate în lucrul cu trauma de pe urma violenței de gen și a violenței sistemice; persoanele să fie tratate cu respect și demnitate

Adăposturi incluzive pentru supraviețuitoare ale violenței, accesibile și pentru femeile trans și persoanele queer; pentru persoane cu abilități diferite fizice sau psihice.  

 

În loc de concluzie, o chemare la acțiune

Principiile intersecționalității în feminismul nostru și în mișcările sociale conexe sunt un cadru teoretic și discursiv inspirațional, dar și provocator în practica de zi cu zi. Ușor de spus, greu de făcut, rămâne ceva la care mereu să tindem. Din diferite poziții sociale în care ne aflăm, e posibil să ne scape complexitatea situațiilor și luptelor altor persoane, ceea ce e uman și normal, nu putem să înțelegem niciodată până la capăt particularitățile și interioritatea altcuiva, așa cum nimeni nu o poate înțelege cu totul pe a noastră. Dar putem, de câte ori avem resurse, să ne extindem empatia și înțelegerea, și să ne adunăm sub umbrela unor largi principii comune. 

Ca să parafrazez o idee pe care am auzit-o la filozoafx feministx queer Judith Butler, conservatorii și extrema dreaptă ne pun la grămadă pe toatx care nu ne încadrăm în viziunea lor naționalistă creștin-ortodoxă. Cel mai recent exemplu îl putem vedea în „Marșul pentru apărarea credinței”, care a avut loc pe 7 septembrie în București, adunând la un loc mesaje și discursuri homofobe, transfobe, împotriva accesului la avort și împotriva muncii sexuale. Nouă ne rămâne să ne solidarizăm cât de mult putem în fața curentelor conservatoare crescânde, dar și a mamuților neoliberali care îndeamnă la privatizarea tuturor serviciilor sociale, medicale, educaționale, ca să devină accesibile doar pentru cine are resurse financiare și „se descurcă prin forțe proprii”, lăsând persoanele cele mai precare fără nicio ieșire, sufocându-le practic orice posibilitate de viață decentă. 

De asemenea, ar fi foarte important să putem redirecționa energiile spre o solidaritate de clasă trans-identitară, încercând să contracarăm, pe cât posibil, desemnarea unui grup oprimat drept țap ispășitor pentru toate problemele sociale (o tactică constantă a ideologiilor de extremă dreapta) și să vedem economia capitalistă drept una dintre principalele surse ale exploatării, precarității, crizei climatice, costului enorm al tuturor lucrurilor, care afectează, în măsuri diferite, o majoritate dintre noi. În acest spirit, construirea de alianțe și poduri între mișcări sociale este esențială, pentru a ajunge la o solidaritate largă, care să facă față oricăror ofensive conservatoare, dar și să lucreze împreună/separat, cu strategii multiple, spre o lume mai justă. 

Așadar, organizarea feministă poate merge mână în mână cu cea pentru justiție climatică (un exemplu ar fi implicarea în acțiunile de protest pentru stoparea proiectului fosil al OMV Neptun Deep, în Marea Neagră); organizarea pentru drepturile și demnitatea persoanelor LGBTQIA+ poate merge împreună cu cea antirasistă; iar mișcarea pentru dreptul la locuire se poate intersecta cu cea pentru justiție reproductivă. Una dintre acțiunile la care putem participa în timpul apropiat este să ieșim în stradă pentru mai multe dintre aceste cauze. 

Sâmbătă, pe 21 octombrie, de la ora 16:00 la ora 18:00, în București, va avea loc un protest de solidaritate cu populația din Gaza și pentru a denunța „complicitatea la crimele comise de Israel împotriva poporului palestinian – în special asupra celor peste două milioane dintre ei, închiși, supuși blocadei ilegale și genocidului în Ghetoul Gaza.”, așa cum scriu organizatorii, Asociația Comunității Palestiniene din România. 

Duminică, 22 octombrie, are loc simultan în București, Brașov, Timișoara, Baia Mare, Cluj, Giurgiu, Mizil, Valea Seacă marșul Împreună pentru siguranța femeilor. 

Ne putem alătura marșurilor săptămânale de protest împotriva defrișării parcului IOR, sau altor acțiuni ale grupului de inițiativă aici a fost o pădure/ aici ar putea fi o pădure

Sâmbătă, pe 4 noiembrie, are loc în București marșul anual pentru dreptul la locuire; urmăriți paginile Frontului Comun pentru Dreptul la Locuire pentru alte detalii. 

Carolina Vozian

este scriitoare, lucrătoare culturală, activistă. De mică iubește să se imerseze în povești și să le scrie pe ale sale.
În ultimii ani a facilitat ateliere de scriere creatoare, a organizat evenimente, a publicat o carte și alte texte în volume colective, a coordonat un spectacol și un volum de proză scurtă. Împreună cu Andy Andreea, îngrijește platforma de artă speculativă radicală lumiposibile.ro.
Caută des să ajungă în natură și în conexiune.

Nico Mureș

(n.1996) trăiește și lucrează în Cluj-Napoca. Folosind fotografie și corpuri umane 3d, creează colaje digitale care reprezintă indivizi captivi pe tărâmuri virtuale. Lucrările sale prezic un viitor distopic, în care oamenii se confruntă cu emoții ireale, izolare, separare de trup, fiind influențați de modul în care tehnologia alimentează dorința de consum a umanității.

Societate • Comunitate
Taguri: feminism, marș, protest, protest feminist, sănătate reproductivă, servicii medicale, sexism, violență de gen