Energia feminină și hainele noi ale conservatorismului

de Diana Manea
Ilustrații de Melinda Ureczki Lázár

„Bine ați venit la un nou antrenament de feminitate la Clubul femeilor în fustă! Eu țin niște întâlniri în oraș cu femei ce nu se cunosc între ele și nu există masă la care să nu se vorbească despre traume, copilărie și relații. Am zis că e ok că ne întâlnim la distracție, dar haide să ne vedem și pe partea asta de vindecare. Este ca orice antrenament din ziua de azi când practicăm un feminism masculinizat. Este bine să ne ținem de el. Ca cu mușchii. Venim și ne antrenăm feminitatea.”

***

Sub promisiunea dezvoltării personale, a devenit din ce în ce mai populară o tipologie de cursuri care promite rezultate rapide în arii ca sănătatea mintală, relația de cuplu și familială, sau avansarea în carieră. În această partitură de subiecte complexe, se distinge un refren: cel al energiei feminine. 

Textul de față își propune să contribuie la discuția mai largă despre cultura coachingului și a dezvoltării personale. Segmentul la care m-am uitat este cel al cursurilor ținute de femei autoproclamate „mentore de feminitate”, care plasează elemente de spiritualitate puternic genizată în centrul abordării lor. În efortul de a descifra juxtapuneri (aparent) contradictorii în metodele, conceptele și discursurile adoptate, propun câteva filtre prin care ne putem uita la acest fenomen. 

***

Mentorele

Clubul de feminitate este proiectul Danei Tărășenie (aka Femeia în fustă) căreia îi aparțin cuvintele citate în șapou. Dana se prezintă ca ghid de terapii alternative, dintre care amintesc Theta Healing, Tapping EFT, Matrix Reimprinting, Access Bars și altele care conțin sintagme ca Mandala Evoluției Spirituale Premium, Noua Medicină Germană sau Anatomie Intuitivă. Plurispecializarea e des întâlnită în rândul ghidelor de feminitate. Reiki, Ayurveda, Crystal Healing și orice combinație posibilă a cuvintelor holistic, life, coach și transformation sunt altele cu care ne întâlnim în acest context.

Încorporarea în practici de autocunoaștere și terapie a unor concepte sau metode provenite din forme alternative de cunoaștere nu ar trebui privită ca fiind inerent greșită. Merită însă văzut cum și în ce scop se petrece aceasta. Practica comună a facilitatoarelor este de a acumula, într-un timp scurt, cât mai multe specializări, ulterior așternute epistolar în secțiunea Ce mă recomandă din descrierile cursurilor pe care le vând. Aceste titulaturi se obțin în urma unor cursuri cu durate de ordinul orelor sau zilelor. De pildă, sunt suficiente trei zile pentru certificarea ca Practician EFT Nivel 1 și 2, și trei zile pentru a-ți lua acreditarea în Theta Healing. În schimb, alte facilitatoare evită complet și să prezinte ce le califică să profeseze în domeniu – Diana Torje, spre exemplu, ține cursuri despre echilibru hormonal, însă meseria ei e de juristă, și doar pasiunea a făcut-o să treacă „de la robă la halat”.

În spiritul marotei holistice care se promovează în domeniu, aceste specializări nu par să aibă importanță de sine stătătoare, ci ca parte a întregului dezvoltării personale. Cu cât lista de formări ale mentorei e mai lungă, cu atât cursul capătă mai multă legitimitate. E destul de intuitiv faptul că înțelegerea acestor subiecte e una superficială. Nu numai timpul alocat formării e un indicator, ci și modul în care sunt aplicate cele învățate. Sunt multe instanțe în care se folosesc alăturat concepte fără nicio legătură între ele, scoase din contextul cultural în care s-au dezvoltat, și resemnificate în cheia propriilor convingeri. 

De pildă, Tatiana Filip, invitata Danei în calitate de mentoră de feminitate, argumentează în favoarea unei comunicări deschise între parteneri cu privire la viața sexuală și accentuează importanța plăcerii amândurora. Vorbește deschis despre orgasm și face o pledoarie în favoarea lui. Am putea bănui o fărâmă de progresism, mai ales în contextul pleasure gap-ului în sexul heterosexual. Scopul final, însă, nu este plăcerea femeii de dragul plăcerii, ci tot a partenerului: „prin chakra sacrală dăm viață, prin contactul sexual cu bărbatul îl hrănim cu energie pe acesta. El primește energia noastră, hrana noastră. Prin această energie el devine mai de succes, mai puternic, și se întoarce către noi cu atenție, grijă și cadouri. Dacă nu știm să primim, ce-i dăm, cu ce-l hrănim? De aceea este important schimbul de parteneri sexuali pentru că noi preluăm energia bărbatului și o ducem nu-știu-câte neamuri. Energetic, e nevoie de șapte ani să cureți coșul de gunoi, unde se adună resentimentele, supărarea, furia. Se curăță și prin dans oriental și 8-uri din bazin.”

Nu trebuie să credem în existența chakrelor sau în capacitățile vindecătoare ale dansului oriental pentru a ne întreba în ce măsură se justifică alăturarea unor filosofii cu istorii de mii de ani discursului conservator tip totul-pentru-bărbat, și comparației uterului cu un coș de gunoi. Tatiana Filip nu precizează în ce școală de gândire este uterul echivalat cu un coș de gunoi și nici cum a fost cuantificată perioada de curățare a sa. Lipsa surselor și a unei coerențe discursive sunt exact efectele abordării superficiale a acestor subiecte. Iar contextul care permite, de fapt, oricui să își aroge titlul de coach, instructor sau mentor, fără niciun fel de reglementare sau control, constituie una dintre problemele principale. 

Energia feminină 

Însuși termenul de „energie feminină” (folosit interșanjabil cu „divinul feminin”) este unul cu o istorie complexă, redusă în cazurile de față la viziunea binară heteronormativă. Astfel că îi vedem atribuite caracteristici și acțiuni asociate femeilor în cultura patriarhală: grijă, blândețe, emoție, vulnerabilitate; rol static, poziție de primire. În oglindă, avem energia masculină: bărbatul este logic, protectiv, puternic, asertiv și egoist; un vânător desăvârșit. Vedem rostogolită marota veche a determinismului biologic. E-n natura noastră să fim așa. Apelul la biologic nu miră, însă cel la tipul acesta de spiritualitate e relativ recent. 

În contextul în care e prevalentă în majoritatea culturilor antice și pre-moderne, e greu de spus exact ce înseamnă energia feminină. Dar asta și pentru că, în multe dintre aceste culturi, zeitățile, divinul nu erau înțelese în mod binar sau, oricum, nu în modul în care percepem acum binaritatea de gen. În unele culturi, energia divină feminină era strâns legată de natură – puternică, impredictibilă, iubitoare, hrănitoare, creatoare, opunându-se energiei masculine asociate războiului, distrugerii, dominării și exploatării pământului. Pe de altă parte, Ishtar în cultura mesopotamiană, Tlazolteotl în cultura aztecă, sau Hapi în Egiptul Antic sunt doar câteva exemple în care divinitatea păstrează atât energii feminine, cât și masculine. Cele două sunt menite să coexiste în aceeași persoană ca sursă de înțelepciune și înțelegere mai profundă a existenței umane, în echilibru cu natura. 

De altfel, și în prezent există voci în cultura coachingului și spiritualității vindecătoare care militează pentru o înțelegere a energiei în afara binarității de gen. Edgar Fabián Frías, de pildă, spune că „nu există un mod singular de a defini femininul pentru că înseamnă lucruri foarte diferite pentru oameni diferiți, în funcție de cultura și identitatea proprie – și e nociv să vedem sacrul feminin rezervat numai oamenilor care au fost asignați femei la naștere sau care prezintă anumite caracteristici specifice”. 

Nu face subiectul articolului o poziționare pro sau contra „energiilor” sau oricărei forme de spiritualitate. Argumentez, însă, că aceste concepte sunt un aliaj de credințe și tradiții pe care nu le putem înțelege fără să le analizăm în contextul culturilor care le-au creat. Este iresponsabil să le încărcăm cu esențialism de gen și alte semnificații conservatoare pentru a vinde cursuri bazate pe o așa-zisă „metodă personală”. 

Oksana Ionașcu, spre exemplu, își prezintă metoda ca o combinație de cunoaștere vedică cu tehnici și instrumente din psihologia orientată pe valori. Judecând însă după pregătirea trainerelor cursurilor pe care le vinde, metoda mai e compusă și din cursuri de hairstyling, dans, teatru, aromaterapie sau manifestare. Las la latitudinea cititoarelor să decidă în ce măsură pregătirea acestora poate susține promisiunile programului de mentorat, dintre care amintesc: „să te eliberezi din lanțurile traumelor și tiparelor psihologice distructive“, „să știi cum să te raportezi la viață din postura de dătătoare de viață“, „să accesezi sursa de abundență financiară“, „să deții controlul suprem asupra emoțiilor tale“. Deloc întâmplătoare și profund simbolică pentru poziționarea ei ideologică este și garanția cursului de a oferi traiul unei vieți „ca în rai”.

De multe ori, dezvoltarea personală vine cu efort minim la preț mare. Andrada Dan, coach de relații în viața reală și pe TikTok, explică inutilitatea încercării de a face orice pentru a obține un bărbat, întrucât el „se îndrăgostește de o femeie care este conectată la energia ei feminină pentru că ea emană energie feminină” (nu recitiți, chiar e tautologic). În schimb, pe site-ul ei sunt disponibile cursuri – adică „șapte ore de consiliere avansată” – prin care înveți cum să accesezi „instrumente despre energia feminină, dating și relații”, „cum să îți schimbi vibrația astfel ca un bărbat să simtă natural atracție față de tine”, tehnici pentru a „transforma un bărbat care te rănește într-un partener bun și iubitor” și „singura cale care funcționează cu un bărbat toxic”. Mesajul implicit e cel pe care reprezentanții poliției române, BOR, AUR și alții asemenea îl promovează explicit cu regularitate și cinism: e în puterea celei rănite, a victimei, să preschimbe abuzul în iubire și toxicitatea în bunătate. Dacă nu, e tot vina ei. 

Împletirea limbajului psihoterapeutic cu cel spiritual e alt tipar în lumea coachingului. Femeia nu e în energia feminină pentru că are traume, triggere, nu și-a vindecat copilul interior, nu comunică limite în mod sănătos, nu e conștientă de sine ș.a.m.d.. Limbajul îl emulează pe cel terapeutic fără, desigur, să iasă din generalizări și să intre în profunzimi. În funcție de buget, Antonia Elena are pachete de vindecare a traumelor ori în 3 pași, ori în 21 de zile. „Femeile vorbesc din emoții și bărbații din logică pentru că sunt construiți fundamental diferit”, ne explică ea din fața unui tablou cu Elon Musk. 

Mai devreme argumentam că e iresponsabil să invoci spiritualitatea ca să vinzi cursuri în care se aprofundează, de fapt, rolurile de gen. Însă marșarea pe psihoterapie exact în același scop e de-a dreptul periculoasă. Nu numai că avem de-a face cu o (re)educare către submisiune, dar oameni fără formare în psihoterapie ajung să consilieze femei pe subiecte ce țin de sănătatea mintală. Ce se întâmplă dacă în fața lor ajunge o victimă a violenței? Care e procedura, ce metodă, din acelea multe pe care le utilizează, e aleasă pentru aborda această traumă? Și mai ales, ce se întâmplă cu victima după ce pachetul de 3 sesiuni online disponibile la preț promoțional se încheie? 

***

Interpretări posibile

Sunt mai multe moduri în care ne putem uita la această poveste. Cel mai la îndemână e filtrul feminist care ne-ar semnala un misoginism internalizat al femeilor din acest articol. Cultura patriarhală afectează pe toată lumea, iar dacă unele femei i se opun prin organizare politică și luptă colectivă, altele vor alege să o îmbrățișeze pentru a-i putea supraviețui. Fără să trasez o echivalență între cele două instanțe și fără să fac apologia conservatoarelor, merită să reflectăm, în acest context, și la discursul pick me ca strategie. Una dintre mentore, Laura Călin, argumentează chiar că trebuie „să folosim misoginia și nedreptățile bărbaților în favoarea noastră”. În loc să căutăm conflict, ea ne îndeamnă să căutăm strategii alternative prin care să obținem ce ne dorim. Sigur că discursul e absurd și înfurie, dar el ne reamintește cât de greu poate fi uneori să înlocuim reflexul submisiei învățate cu solidaritatea feministă intersecțională. În fine, dacă vrem o înțelegere mai complexă a fenomenului și nu căutăm să picăm în capcana blamării individuale, e necesară o altă interpretare.

Feminismul neoliberal ne explică, de ani de zile, că feminismul și-a atins scopul sau, în orice caz, că nu mai e mult până departe. Avem, mai ales în Vestul din care vine cu aplomb această teorie, femei în politică, femei antreprenoare, femei la conducerea unori mari corporații ș.a.m.d.. Lucru care, ni se spune, ar trebui să limiteze substanțial nemulțumirile și revendicările feministe. Era girlboss e în plină ascensiune, iar fiecare e liberă și în perfectă capacitate să-și construiască viața pe care și-o dorește. Iar conservatoarele pot adera lejer la acest dicton. Trebuie doar să împace trope-urile neoliberale ale ascensiunii în carieră și dezvoltarea personală cu apanajul doctrinei conservatoare – femeia-soție și femeia-mamă. The wifeboss, prin urmare, jonglează carieră și afaceri, se preocupă cu dezvoltarea self-ului, iar toate acestea pentru a-și atinge scopul ultim – să-și întemeieze și să se îngrijească cât mai bine de propria familie. 

Melinda Cooper, în cartea Family Values: Between Neoliberalism and The New Social Conservatorism, demonstrează, de altfel, că motorul de dezvoltare al neoliberalismului nu a fost de fapt nicicând individul, ci familia nucleară. Etosul liberal al responsabilității personale a fost dintotdeauna strâns legat de imperativul responsabilității și obligațiilor familiale. Analizând politicile neoliberale din America ultimelor secole, autoarea argumentează că prin subfinanțarea sănătății, a educației și, în general, a sistemului public, alternativa la statul bunăstării a devenit familia. E firesc, așadar, să vedem o împletire atât de naturală între ideologia conservatoare și cea neoliberală, chiar în niște cursuri de dezvoltare a feminității.

Și nu numai familia este punctul de întâlnire al celor două ideologii. Dacă acceptăm premisa neoliberalismului ca ideologie care însoțește și legitimează sistemul capitalist prezent, conservatorismul pe care îl vedem astăzi este și el tot un produs al neoliberalismului. În lupta pentru supraviețuire, pentru consolidarea și legitimarea propriei sale identități, postconservatorismul suferă mutații, ca să îl parafrazez pe Matthew McManus, din cartea The Rise of Post-Modern Conservatism: Neoliberalism, Post-Modern Culture, and Reactionary Politics. În contextul postmodernității, al suprapunerii și fluidizării identităților, conservatorismul se reconstruiește pe sine prin aproprierea unor identități și concepte contradictorii cu care nu s-ar fi asociat în trecut. La nivel ideologic, din punctul de vedere al consecvenței istorice, această mutație nu e mai mult decât o pastișă identitară, cum o numește autorul. Spiritualitatea, feminismul, sănătatea mintală devin doar noțiuni abstracte și anistorice, decontextualizate și recontextualizate, distorsionate și reconstruite pentru a servi agendei conservatoare și economiei de piață. 

Concluzie

Cultura coachingului dedicat femeilor utilizează un limbaj asociat spiritualității și psihoterapiei, cu scopul de a acomoda și promova valori conservatoare, consolidând astfel locul conservatorismului în logica neoliberală. Împuternicirea feministă e doar un fals pretext pentru a ni se mai vinde încă ceva. În cazul de față, cursuri de dezvoltare personală; în altele, dependență de jocuri de noroc (vezi campania „Lucky Ladies” derulată de Betano), sau mâncare la suprapreț (vezi campania TAZZ având-o în prim plan pe Delia delimitând, teoretic, femeia de cratiță și bucătărie). E încă un mod, plin de salturi în logică, contradicții și aproprieri culturale, prin care ni se reamintește care e locul femeii în patriarhat. E necesar, așadar, un antrenament de feminitate (sic!) colectiv și solidar prin care să facem acest sistem uitat.