Fugi, fată

de Cami Diaconu
Ilustrații de Dariana Ilie

E bine să știți că citind acest text veți găsi mențiuni de violență fizică, sexuală, revenge porn. 

 

Cineva o apucă de păr, trage. Ea se dezechilibrează, pășește în spate, să rămână în picioare, și duce mâinile la cap. Nu-l vede, dar știe care e. Flutură brațele în aer o fracțiune de secundă, speră să prindă un obraz, un nas, să-l piște, să-l zgârie, degeaba, o doare, renunță. Se ține de păr, de la baza scalpului, și trage înspre ea ca să reducă tensiunea din firele întinse, să reducă olecuțică durerea, cât așteaptă.

Așa se ținea de păr și când o pieptăna mama, cu înverșunare, să se descâlcească tot, să nu rămână noduri prin care peria cu țepi, deși se împotmolește, ca să-i facă codiță palmier în vârful capului, au, mama, mă doare! stai cuminte, mai e puțin și trece. Mai și suferim pentru așatresăfiefetele, sau frumusețe, cum ar zice mama, dar corectează-mă tu, stimabile domn de la Academia Română, dacă nu folosesc cuvintele din dicționarul întocmit de dumneata. De părul din cap trage cu peria până îi arde scalpul și pe cel de pe corp îl smulge cu ceara care îi arde pielea – bărbații nu suportă durerea asta, zice cu mândrie cosmeticiana Mihaela – și ciorapii de nailon îi ard picioarele în teniși vara, până când degetul mare se rebelizează și iese prin materialul sintetic, fiindcă nu și-a mai tăiat unghiile, nu te mai las să-mi faci pedichiura, mamă, că-mi curge sânge când tai pielița, las-o acolo. E normal să curgă sânge, așteaptă, că mai e puțin și trece.

Așteaptă să o salveze cineva. E îndoită puțin pe spate, cu privirea în sus, dar le poate vedea totuși pe fetele din Bacău care dansează lângă ea, continuă să danseze, n-au remarcat, cum dracu’ n-au remarcat? Cum s-o tragă dracul de păr la un metru de ele și ele să nu remarce? Oare n-or să-și dea seama sau nu vor să-și dea seama? Primul val de rușine o trece din scalp până-n tălpile șlapilor, fetele alea din Bacău voiau să se distreze cu iubiții lor în club și a apărut ea, s-a aciuat grupului cu entuziasmul debordant pe care numai omul beat îl are când dă peste alți moldoveni la mare, ca și cum proximitatea localităților de origine ar conferi o semnificație mistică întâlnirii lor întâmplătoare în față la Fratelli Mamaia. Și acum le-a stricat seara. A vărsat zeama ei de scandal în mijlocul grupului de băcăoance prietenoase care au luat-o cu ele, practic le-a stricat complet seara. Păi n-ar fi de mirare dacă fetele s-ar preface că nu văd.

Nu, totuși ar fi cam nedrept, până și ea știe asta, dac-ar fi în locul lor, ea ar face ceva, ar sări la el, la brațe, șut în coaie, ceva, dar tocmai din instincte din astea a ajuns în situația în care e. Al doilea val de rușine – și-a făcut-o cu mâna ei.

Prima secundă lungă trece, o doare mai tare, tensiunea din păr crește, nu știe cât se mai poate ține pe picioare, tre’ să strige. Ajutor? Asta sună prea a domniță la ananghie bară femeie dintr-un film de Hitchcock bară femeie din orice film. Ar însemna să articuleze că are nevoie să fie salvată. No go. În schimb, merge pe un ambiguu și multifuncțional Heei, țipat tare și des, să străpungă refrenul de la Only Girl (In The World) de Rihanna.

BINE. E bine. Fetele din Bacău se întorc spre ea, una dintre ele își prinde iubitul de braț și o arată cu degetul, vede cu colțul ochiului niște necunoscuți agitându-se și în afara cercului dansant de moldovence. Valul 2 de hubris. Un bodyguard de o sută de kile o să-l apuce de umăr pe bărbatul care o trage de păr, o să-i dea un pumn și o să-l dea afară în șuturi, patronul clubului o să vadă toată harababura de sus, dintr-o cameră privată, și o să coboare să-și ceară iertare pentru ce ați pățit, domnișoară, e inacceptabil, permiteți-mi să vă ofer această sticlă de șampanie cu particule de aur din partea casei, dumneavoastră și prietenelor dumneavoastră, îmi pare rău că a trebuit să treceți prin așa ceva, fetele din Bacău o să o ierte, ea o să glumească și or să prindă împreună răsăritul pe plajă.

***

Valul 0 de hubris. E vara de după primul an de facultate și Ana e convinsă că e cea mai tânără persoană din lume. Pleacă singură într-o rochie albă de plajă și șlapi. Băută, înverșunată și cu chef de scandal, se gândește că nimic nu arată mai clar muie planetei decât șlapii într-un club din Mamaia, cu tocurile, pantofii de firmă și parfumurile Dolce & Gabbana pe cămășile transpirate ale bărbaților de patruzeci de ani. Amicul ei, Dan, a vrut s-o însoțească, ce să faci singură în club, haha, tu ești dusă cu capu’, dar purta și el șlapi și bodyguardul nu l-a lăsat înăuntru, s-a uitat în jos cu scârbă și a dat din cap negativ, fata poa’ să intre. Și unghiuțele ei pătrate cu colțuri ascuțite, pe care amână cu săptămânile să și le taie, trec de bodyguard, agățate de degete, picioare, gambe, coapse, vagin, sâni și buze, toată această valută cu care ar trebui să plătească accesul și câteva pahare de cuba libre de la niște străini. Bine, na, fugi, fată, distrează-te, îi zice Dan întorcându-se, și ea se bucură că e singură, i-ar fi fost rușine de Dan, nu știe încă de ce, dar sigur i-ar fi fost rușine. 

În club, o piscină. Destul de degeaba, suntem pe malul mării, dar fiindcă nu e nimeni în ea, Ana vrea să intre. O vede pe Laura, o fostă colegă de liceu, tipa care-n clasa a noua s-a îmbătat și s-a futut cu trei băieți care au filmat-o. Înregistrarea a ajuns și la cei din clasa ei, toți îi dădeau play pe sub bănci într-o oră de religie, îi spuneau Babenco 2. Adică nici n-avusese privilegiul să fie Babenco 1, situația fusese deja fumată, înghițită de banal, o altă fază ca altele despre care nu vorbește nimeni, nu tu știri, nu tu arestări, nu tu scandal. Maică-sa s-a temut ca valul de mâzgă groasă pe care justiția ar fi trebuit să îl arunce asupra celor trei băieți de-a doișpea să nu explodeze haotic în aer și să să reverse asupra familiei, și era dintr-o familie bună. A mutat-o pe Laura la un liceu din Cluj, să poarte singură rușinea sub piele, unde n-o vede nimeni. Într-o săptămână, toți au uitat de filmulețe. Și de Laura. 

Ce coincidență, ce revedere, Ana se duce s-o îmbrățișeze. Laura abia o recunoaște. Ce faci, de când nu te-am mai văzut, din liceu, cum mai ești, cum te simți? Bine, sunt foarte bine. Ana vrea să se conecteze, se simte îndreptățită să se conecteze cu Laura în locul ăsta guvernat de regulile absurde ale împerecherii, îmi dau corpul la schimb pe trei pahare de prosecco sau o vorbă bună, că mi-e rușine să profit de generozitatea ta fără să dau ceva la schimb și n-am decât corpul care nici ăla nu simt că e chiar al meu, așa am învățat că e frumos, altfel sunt o curvă. Ana vrea să se conecteze cu fata asta care știe, știe mai bine ca ea ce multă rușine e și când zici da, și când zici nu, și când nu zici nimic. Așa că încearcă un Man, de când nu te-am mai văzut, de când toată nebunia, cum ești, cum ai fost? Bine, bine, sunt foarte bine răspunde Laura dismisiv, se dă un pas în spate, continuă să danseze.

Valul 0 de rușine – ce pizda mă-sii s-a gândit, că Laura o să vrea să vorbească cu ea despre traumele ei sexuale din adolescență în club la Mamaia, cum i-a trecut prin cap că are dreptul să dea cu toporul ca să intre acolo, sub pojghița groasă a timpului, să scormonească în balta de mâzgă, după ce? După conexiunea feminină care transcende prejudecățile societății moderne și aduce alinare tuturor fetelor de cinșpe ani pe care nu le-a lăsat nimeni să spună viol? Nup. Dacă voia asta, o suna în ultimii cinci ani. Ana scormonește după ceva meschin care să-i mângâie egoul de justițiara pizdii mă-sii, după o privire înduioșată a Laurei, care să-i spună știu că nu m-ai judecat, că nu ești ca ceilalți și îți sunt recunoscătoare pentru asta. Nici măcar nu e adevărat. Ana a judecat-o, a judecat-o că a plecat, că nu a luptat. A judecat-o că nu s-a urcat pe clădirea liceului să-și spună povestea și că Ana a trebuit – a trebuit? – să i-o spună ea, să se simtă ca o impostoare că și-o apropriază, că-i folosește trauma ca să se rebelizeze ea, să convingă, să schimbe lumea. Când ieșea la bere cu băieții și unul arunca un păi cu fusta aia, normal că și-o cere și justițiara din Ana sărea cu vocea cadențată de procuror, cu elocvența pedantă presărată cu inserții specifice vocabularului băiețesc, ca să fie luată în serios, dar de gașcă, convingătoare, nu isterică: Man, ce pula mea, cum adică și-o cere, într-a noua am avut o prietenă – nici măcar nu fuseseră prietene – pe care au futut-o și au filmat-o trei băieți de-a doișpea, avea cinșpe ani, era beată. Ea s-a mutat din oraș și ăia n-au pățit nimic, imaginează-ți cum se simțea ea când dracii ziceau că și-a cerut-o. Și nu, nu e diferit, puteam la fel de bine să fiu eu în locul ei, oricine, a fost o întâmplare că n-am fost eu, zicea Ana privindu-l în ochi pe băiatul care se întâmpla să fie iubitul ei la momentul respectiv, să vadă dacă îl rănește ultima remarcă, sperând că da, pregătită să-l judece dacă da.

Ana încearcă s-o dreagă, să-i spună Laurei ceva reconfortant, cald, din inimă, să se conecteze. Nu, mai bine ceva amuzant. Care-i faza cu piscina asta, de ce nu înoată nimeni în ea, altfel de ce e aici haha? Haha răspunde Laura ca atunci când colegul ăla prea beat care deja s-a făcut de râs la petrecere propune să sărim de pe casă și lumea râde politicos în timp ce se retrage în speranța că n-o să vină să vorbească fix cu ei. Se duce să danseze cu prietenele ei în altă parte.

***

De rușine, Ana pleacă. În alt club. Se împrietenește cu trei femei de treișcinci de ani. Una îi dă o pereche de cercei patinați în formă de frunză, simte că se conectează. Că vrea și ea să fie la treișcinci de ani ca femeile alea, să bea și să fumeze pe plajă într-un cocon de prietenie cu o studentă însuflețită căreia să-i explice cum merg lucrurile. 

Și, voi cu ce vă ocupați? Ne bucurăm de viață. Ana nu înțelege. Ar trebui să-nțeleagă? Cumva nu poate să-și imagineze că întrebările ei ar putea fi greșite, a învățat în sfârșit la facultate în vest că nu există întrebări greșite, că adevărul vine doar din explorarea nerestricționată a minții și sufletului celeilalte, iar oamenii cool și deschiși la minte de acolo părea că-ți răspund mereu la întrebări, oricât de personale, cu ușurință, stăpâni în limba lor pe cuvintele pe care ea nu le poate spune în română fără să-i sune fals. I’m queer and I just came out to me ma; I’ve started my transition and it’s confusing; No, I’m not vegetarian, I just can’t afford meat. Așa că presupune că nu a fost ea destul de elocventă în formulare. 

Adică, la job întreb. După o pauză scurtă și apăsătoare, în care Ana încă nu-și dă seama, lidera grupului, tipa blondă cu părul scurt și breton, care i-a dat cerceii, răspunde Noi stăm aici la mare jumate din an, cât e cald, bărbații noștri plătesc ca să stăm aici. Acum justițiara dă repede să sară cu păi și…, dar Ana o calmează, își dă seama că nu știe ce urmează după păi și, adevăru-i că păi și ce? Păi și… aveți copii? Telefoanele cu poze cu bebeluși se perindă prin fața Anei și coconul prieteniei începe să se construiască iar în jurul lor, avansând nesigur și lent, dar avansând, ca un copil care învață să meargă pe tricicletă.

Un bărbat de patruzeci de ani vine să se dea la ele, beat, se clătina, cămașa neagră descheiată, transpirată, înconjurat de un norișor de parfum, ce faceți fetele? Ana se simte în siguranță cu femeia cu cerceii, adică nu că nu s-ar fi simțit în siguranță fără ea, ideea de pericol e incongruentă cu un club păzit de bodyguarzi, doar ei de ce sunt acolo, nu pentru siguranța ei? Ca să-i dea afară pe bărbații în șlapi? Tace, știe că femeia cu cerceii o să știe exact ce spui în situația asta ca să-i dai de înțeles individului să plece, dar fără să-l superi, să-l întărâți, subtil, ca o așatresăfiefetele. Tace și așteaptă să-nvețe cum se face. Femeia cu cerceii îi răspunde și noi ca fetele, îi face cu ochiul, îl lasă s-o ia de mână, să ne ia de băut, nu vreți să mergem la mine?, dada, îi zice ea jucăuș, non-committal, îi face Anei cu ochiul acum, ca și cum Ana ar trebui să înțeleagă jocul, poanta, obiectivul comun la care lucrează ele împreună, care? Adică râd, de el, asta e? Și când se opresc? Și pe el cine îl oprește? Cum? 

Asta mic-o suge bine, rânjește individul la Ana bălăngănindu-se. Pe asta n-o mai auzise. Are cineva voie să-i zică asta? Poate regulile nescrise pe care le știe doar femeia cu cerceii spun că da, că odată ce ai dat de înțeles, l-ai păcălit, sedus, manipulat, ai zis dada și ai râs de el, asta meriți, fiecare cu armele sale, e război. Simte că pierde. Justițiara se aprinde, probabil că exact asta aștepta, o insultă, o abatere, un atac, ca să se desfășoare, să se simtă îndreptățită să se desfășoare, fără rușine sau vină, până la urmă nu vorbești așa cu nimeni. Boss, nu poți să vorbești așa cu o femeie, – nu zice cu mine, asta ar fi personal, ea nu e aici să se răzbune, ci să le răzbune pe toate femeile neîndreptățite, e profesoara venită să-i învețe pe bărbații din Mamaia un feminism contorsionat – pentru că ai spus asta, consider că e necesar să-ți dau o palmă peste față, dacă îmi dai voie – consimțământ, altă fază pe care a învățat-o în prima săptămână de facultate, nu-mi revendic dreptul asupra corpului tău, îți cer mereu permisiunea. 

Individul se hlizește, femeia cu cerceii râde cu jumate de gură. Ana o vede, înțelege că a ieșit în afara regulilor nescrise, e prea târziu. Bărbatul se pune în fața ei și se clatină ca un luptător de box în reluare, dar cu mâinile pe lângă corp, pregătit să pareze lovitura cu ușurință. Nu e prima dată când Ana face asta. Începe cu o mișcare verticală cu dreapta, se oprește brusc, el duce mâna s-o blocheze. Ana-l lovește peste față cu stânga, el se clatină. Merge de fiecare dată. Valul 1 de hubris. Mulțumirea de sine i se răspândește prin partea aia de pelvis unde ar trebui să stea dorința sexuală, uscată și rece ca o dimineață însorită cu sania pe derdeluș, când femeia cu cerceii o ia mai la o parte și se apleacă înspre ea, așa cum cobori la nivelul unui copil când vrei să-i vorbești. Dar de ce, erau aproape la fel de înalte, oare-și amintește ea prost? Își amintește că se uită la femeia cu cerceii de undeva de jos și ea-i zice fugi, fată, fugi!

***

În fața clubului numărul trei se întâlnește cu băcăoancele, au tricouri și pantaloni scurți, sunt studente, sunt ca ea, e în siguranță, poate să mai bea și să fumeze țigara aia care-ți spune că nu tre’ să mai bei, că o să vomiți sau o să adormi sau amândouă, și să o stingă și să uite într-un minut și să-și mai ia un cuba libre. Alt bărbat de patruzeci de ani – altul oare, nu știe – se apropie de grupul lor, de băcăoanca de vizavi de ea din cerc, fata îl respinge, bărbatul pleacă, lucrurile au sens, sunt normale în cercul ăsta de studenți moldoveni unde regulile sunt aceleași pe care le știe și ea, cercul în care Mamaia nu poate pătrunde. Bărbatul vine înapoi, se dă iar la fată, e deja a doua oară, – sau a treia? – ce nu a-nțeles, de ce nu a-nțeles, cineva trebuie să-l facă să-nțeleagă, Ana. Este gestul ăla umilitor prin care îi arăți cuiva dosul palmei și îți flexezi degetele în semn de flit, suficient de teatral ca să se asigure că bărbatul o vede, justițiara pizdii mă-sii, apărătoarea de la distanță a moldovencelor cumsecade de pretutindeni. Trec vreo două minute – sau douăzeci – până când simte că cineva o trage de păr.

***

I wanna make you beg for it, Then I’ma make you swallow your pride, cântă Rihanna cât iubiții băcăoancelor dispar din aria ei vizuală, probabil vin să o ajute, de ce tre’ să vină ei, de ce nu vin bodyguarzii, dacă pățesc ceva băieții? Cineva trage de bărbatul din spatele Anei, știe fiindcă tensiunea din scalpul ei crește, nu mai poate rezista în picioare, o să cadă, nu poate să cadă brusc, dacă ăla rămâne cu părul ei în mână și i-l smulge, a așteptat doi ani să crească așa, încearcă să cadă lin, duce o mână la spate, cu una încă se ține de baza părului, bărbatul cade și el? Nu știe, i-a dat drumul. Vrea să se uite în spate, îi e frică, o băcăoancă vine la ea ești bine? E ok, acum e cineva lângă ea, ar putea să se uite în spate, să-l vadă pe bărbat dat afară din club, un bodyguard tre’ să vină să-și ceară iertare de la ea și de la băieții care au ajutat-o, ea tre’ să-și ceară iertare de la fete, toată lumea tre’ să-și ceară iertare, dar înainte Mi-am pierdut șlapul, mă ajuți să-mi găsesc șlapul? Lasă, fată, șlapul, fugi!

***

O să le zică oamenilor ce i s-a întâmplat? I s-a întâmplat sau a făcut să i se întâmple? În ce s-a băgat, mai bine? Poate știu cei de la Academia Română cum se zice. N-o să le zică. Or s-o întrebe unde-i e șlapul. Poate să mintă. Nu. Tre’ să le zică, tre’ să-i zică cuiva, mama e prima la care se gândește, exclus. O să le zică că a tras-o unul de păr în club fiindcă i-a dat cu flit, chiar dacă el se dădea la altă fată. Asta s-a întâmplat până la urmă. A tras-o de păr, acest tip de violență specific feminină, asociată cu cuvinte ca isterică, pe care încă trebuie să le scriem cu italic ca să se înțeleagă că sunt ironice, o violență ascuțită la vârf, dar cumva molcuță la mijloc, fără greutate, care poate isca o reacție gen da, și? Cel mai frică îi e de reacția asta, n-o să le zică. Să le zică c-a fost bătută în club? Asta ar fi o minciună, mai mult, ar însemna că revendică experiența femeilor care chiar au fost bătute în club, ca și cum ai spune viol când tu n-ai zis că nu vrei, sau de fapt nici măcar așa, acolo știe și ea că chiar e viol, se simte și mai vinovată să compare ce i s-a întâmplat ei cu ce pățesc fetele violate, fetele despre care se spune că și-au cerut-o și ei îi vine să bată și să muște când aude asta. Atunci de ce simte că și ea și-a cerut-o, de ce nu poate să găsească cuvinte în care să o pună pe asta a ei, cuvinte cu care să fie împăcată, cuvinte despre care să fie sigură că nu o să le facă pe alte femei să o judece, așa cum ea le judecă pe ele? 

Cuvântul e umilință și-i răsună țiuitor în cap în timp ce merge desculță prin parcarea dinspre apartament cu un șlap în mână, uitându-se pe jos după cioburi. Sunt umilință, rușine și vină, cuvintele alea pe care nu trebuie niciodată să le spunem, ci doar să le arătăm, noi nu suntem aici să spunem, ci să-i facem pe oameni să simtă, să construim o poveste care să se desfășoare prin fața ochilor lor; nu e umilință, e când te trage unu’ de păr în club și te ridici să mergi mai departe, cu spatele drept și privirea în sus, fără să îndrăznești să te uiți în stânga și-n dreapta să vezi cine te-a văzut, să vezi cine te-a; nu sunt rușine și vină, e mama ta spunându-ți te mutăm la altă școală unde nu te știe nimeni după ce te-au filmat trei băieți cum îți dețin corpul. De asta Ana nu poate să le zică, există deja definiții în DEX pentru cuvintele astea, scrise de cei de la Academia Română, ele aparțin deja altcuiva. N-o să le zică până n-o s-o pună cineva, în terapie, până n-o să-i arate că nu se poate altfel, și, cum te-a făcut să te simți? Și ea o să se gândească nu-nțeleg ce nu-nțelege femeia asta, i-am zis povestea, e clar cum m-a făcut să mă simt, dar bineînțeles că nu e. Și plânge. Lacrimi, lacrimi și hohote și lacrimi și un horcăit adânc, ca o balenă răgușită, se uită în jur dacă o vede cineva, efectiv îmi plâng de milă se gândește. Și gândul ăsta intrus și meschin o face să plângă și mai tare, și mai horcăit, judecata asta care îi strânge suferința ca o menghină și nu o lasă să se reverse afară din corp. Judecata asta a ei care se întoarce mereu asupra lui eu și asupra cine știe câtor alte ele aflate în momente la fel de vulnerabile, cine știe, ea nu știe, știe că nu mai vrea, dă-mi voie să sufăr singură și dă-ne voie să suferim împreună. 

Dar nu azi. În parcare o vede plângând un bărbat de patruzeci și doi de ani cu un lanț de floricele colorate din hârtie în jurul gâtului. Ea-i zice s-o lase în pace, el îi zice că nu-i face nimic, îi pune lanțul în jurul gâtului, Ana-l crede, îi povestește ce s-a întâmplat, merge cu el pe plajă să vadă răsăritul. Războiul s-a terminat și a pierdut, pe azi rămâne doar umilința și instinctul de autodistrugere care o poate acoperi. Bărbatul o ascultă, așa că-l lasă s-o sărute, îi zice că nu vrea sex, el zice ok. Vrea să se debaraseze de corpul ăsta, să-l predea, să-l dea cuiva care știe mai bine ce are de făcut cu el, care poate să preia responsabilitatea asupra lui, ea nu mai știe cum să aibă grijă de el, nu-l merită, vrea să-l dea pe cinci minute în care e ascultată sau pe nimic, numai să nu-i fie luat cu forța. Te rog nu-l lua cu forța, și îi e teamă că cere prea mult, așa că-l dă înainte să i se ia. Se dezbracă, îl duce pe bărbat de mână în mare, se pune cu spatele la el și-și dă jos chiloții. Penisul se lasă după două minute de sex acvatic eșuat. Mai bine așa. N-ar fi știut cum să-i zică să nu-și dea drumul în ea.