#gatacugazul. Neptun Deep: o catastrofă climatică pe care încă o putem opri

de Carolina Vozian
Artă digitală de Nico Mureș

Între 15 și 17 septembrie 2023, oameni din întreaga lume au ieșit în stradă pentru a cere eliminarea rapidă, corectă și echitabilă a combustibililor fosili (cărbunele, petrolul și gazele naturale) – cea mai mare cauză a schimbărilor climatice.

Pe 15 septembrie 2023, mergeam pe trotuarul de pe Calea Victoriei, alături de câțiva zeci de oameni, pe lângă persoane care stăteau la terase mâncând sau împărțind o băutură și se uitau la noi cu ochi mari, și strigam slogane pentru oprirea combustibililor fosili odată și pentru totdeauna. Strigam pentru tranziția la o energie regenerabilă și nepoluantă, pentru viitorul, viețile noastre și întregul ecosistem în care trăim, care ar trebui să conteze mai mult decât profitul companiilor extractiviste. Sloganul central al marșului de protest părea să fie #StopNeptunDeep, un nou proiect masiv de exploatare a gazului din Marea Neagră la care Guvernul României a dat frâu liber. Mai mult de atât, se preconizează că prin Neptun Deep România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE, în 2027. Țineam în mâini o pancartă pe care scria „Neptun Deep Shit”, iar la final de protest, jandarmii au observat-o și mi-au spus că dacă nu o ascund, primesc amendă, din cauza cuvântului „licențios”. Prelungind absurdul situației, i-am întrebat dacă în lege se menționează ceva despre cuvintele „licențioase” din alte limbi decât româna.

Ca întotdeauna, m-am întrebat: de ce suntem atât de puțini, când trecem colectiv prin această criză care ne va afecta viețile din ce în ce mai profund? Și cum să facem să fim mai mulți? 

 

Criza climatică în 2023 

Cel puțin 12.000 de oameni de pe glob, cu 30% mai mulți decât în 2022, au murit în anul 2023 din cauza dezastrelor climatice, precum inundații, incendii, cicloane, furtuni și alunecări de teren, conform unei analize de date de la Salvați Copiii. În cele aproximativ 240 de evenimente climatice extreme înregistrate în 2023, baza de date internațională privind dezastrele EM-DAT a consemnat o creștere de 60% a numărului de decese cauzate de alunecări de teren, o creștere de 278% a deceselor cauzate de incendii și o creștere de 340% a deceselor cauzate de furtuni între 2022 și 2023, cea din urmă determinată în mare parte de numărul devastator de morți din Libia în urma inundațiilor provocate de furtuna Daniel, din septembrie.

Sute de mii și chiar milioane de oameni au fost strămutați din casele lor, devenind refugiați climatici din cauza temperaturilor globale actuale crescute cu de 1,2° C. Doar în 2022 dezastrele climatice au declanșat 32,6 milioane de migrații interne, cel mai mare număr din ultimul deceniu, și cu 41% peste media anuală din ultimii zece ani. În Bangladesh, de exemplu, 10 milioane de persoane și-au părăsit casele din cauza inundațiilor și a secetei. Se estimează că aproximativ 2.000 de persoane se mută zilnic în capitala Dhaka – 70% dintre acestea din cauza evenimentelor meteorologice. Dar, în timp ce migranții se deplasează spre Dhaka în căutarea unui loc mai sigur, orașul însuși se scufundă, amenințând supraviețuirea celor 168 de milioane de locuitori ai săi. 

În condițiile în care lumea se îndreaptă spre o încălzire globală de 2,7° C, aceste cifre ar putea fi doar o picătură de apă în ocean până în 2050. IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) estimează că incendiile se vor agrava, secetele se vor prelungi și inundațiile vor crește, iar Banca Mondială estimează că 143 de milioane de persoane ar putea fi migranți climatici până în 2050 – de patru ori mai mult decât numărul record de refugiați din lume, în prezent.

*** 

Ne confruntăm cu un cumul de crize globale interconectate. Criza climatică, criza datoriilor, criza foametei, războaiele, precum invazia Rusiei în Ucraina și, cel mai recent, genocidul desfășurat de Israel în fâșia Gaza. Peste tot în lume, 2 miliarde de oameni se confruntă cu foametea. Adesea asociem foametea cu sudul global, cu toate pământurile sărăcite de colonialismul și extractivismul vestului, însă în prezent, ca urmare a creșterii colosale a prețurilor, sunt milioane de oameni care nu-și mai permit mâncarea nici în nordul global.

Așa cum zice Asad Rehman, activist climatic și director la War on Want, în acest video creat de colectivul Gastivists, „lumea noastră e sfâșiată de diviziuni, nedreptate, inegalitate și inechități. Iar în centrul acestora este un sistem economic alimentat de combustibilii fosili”.  

Știința a dovedit deja de multă vreme că petrolul, gazele naturale și cărbunele – adică combustibilii fosili – sunt de departe cei care contribuie cel mai mult la criza climatică, reprezentând peste 75% din emisiile globale de gaze cu efect de seră și aproape 90% din totalul emisiilor de dioxid de carbon. Pe măsură ce emisiile de gaze cu efect de seră acoperă Pământul, acestea rețin căldura solară. Dacă explicăm într-un mod hipersimplificat, așa are loc încălzirea globală, care produce schimbările climatice. În prezent, lumea se încălzește mai repede decât în orice moment din istorie.

În 2022, prețurile la energie au crescut de 40 de ori mai mult decât în ultimii 40 de ani. Agenția Internațională pentru Energie estimează că numai prețurile combustibililor fosili sunt responsabile pentru aproximativ 90% din inflația actuală, iar gazul e responsabil pentru jumătate din aceasta. Iar companiile de combustibili fosili, care au provocat aceste crize, și-au dublat profiturile în 2022. În ciuda profiturilor record, ele primesc în continuare subvenții considerabile din bani publici, subvenții care, în directă contradicție cu angajamentul UE de a trece la energie regenerabilă, au crescut masiv în 2022, în special cele pentru companiile care exploatează gaz, și sunt foarte puțin impozitate, în timp ce oamenii plătesc prețul crizelor climatice și economice prin austeritate. 

După cum putem citi în zina #gatacugazul, scrisă de Gastivists România, „UE are o listă de proiecte de interes comun (PCI list) care oferă proiectelor de energie un status prioritar și oferă milioane de euro pe acestea, din bani publici. PCI conferă proiectelor o importanță europeană, deși proiectele ajung acolo în primul rând pentru că există interese private. Apoi, proiectele astfel susținute, se prezintă Guvernelor aproape ca un dat – punând presiuni politice externe pe reglementările locale”. 

Cu cât aflu mai multe, observ că știm foarte clar, și de foarte mult timp (nu e o descoperire nouă!) că industria combustibililor fosili are cel mai mare impact asupra crizei climatice. S-au făcut mii de cercetări, nenumărați oameni de știință au adus dovezi peste dovezi, și totuși industria combustibililor fosili și-a dublat profiturile în ultimii ani, în timp ce majoritatea oamenilor de peste tot din lume trăiește pe piele proprie efectele inflației, creșterii colosale a prețurilor, foametea ș.a.. Parcă nimic nu poate opri această industrie! 

De-a lungul timpului, o mare parte din mistificările și îndoielile cu privire la criza climatică au fost provocate de mașinăriile de marketing ale acestor companii gigantice. Pentru o analiză mai profundă, filmul Merchants of Doubt ne arată cum e construită propaganda de îndoială referitoare la schimbările climatice, și cum corporația multinațională Exxon Mobil stă la baza ei. Industria de combustibili fosili este atât de bine țesută în economia capitalistă a prezentului, fiind chiar una dintre pilonii săi principali, că uneori pare mai ușor să ne imaginăm sfârșitul lumii care vine după efectele devastatoare ale extractivismului industriei, decât să credem că e posibil sfârșitul acestor mari companii. 

Totuși, dacă e să găsim un unghi pozitiv: în prezent nu se mai poate nega că există o criză climatică și că e cauzată de activitățile umane. O mare parte din lume cel puțin cunoaște, dacă nu acceptă, acest fapt. Iar ăsta poate fi începutul schimbării.  

 

Care-i problema cu gazul? 

În toamna lui 2023, începeam să explorez, să citesc, să caut să înțeleg mai bine ce înseamnă proiectul Neptun Deep și ce pericol reprezintă exploatarea gazului fosil pentru viețile noastre și ale ecosistemului din care facem parte. Multe informații le-am descoperit de la colectivul Gastivists, care „își propune să sprijine grupurile locale care luptă împotriva infrastructurii de gaze și exploatări noi. Colectivul contribuie la dezvoltarea unei mișcări care vrea să oprească (tot) gazul și va duce la o tranziție energetică justă.”

Am descoperit că mult mai puține persoane sunt familiare cu efectele negative ale gazului, în comparație cu cele ale cărbunelui sau petrolului (nici eu nu știam prea multe despre gaz, până de curând). Asta se-ntâmplă și pentru că gazul nu era primul pe lista de poluanți dintre combustibilii fosili, încă de când s-au creat aceste liste la summiturile climatice, dar și pentru că beneficiază de imense campanii de marketing din partea companiilor care-l exploatează, promovându-l drept „verde” sau ca parte esențială și aparent mai puțin nocivă dintr-o tranziție „verde”.

Pentru că gazul era puțin mai jos pe lista de poluanți, atenția tuturor s-a îndreptat spre cărbune, cel mai rău dintre combustibilii fosili, și spre eliminarea acestuia. Gazul a început să fie promovat ca „gaz natural” și chiar să fie căutat ca înlocuitor la cărbune, deși și el e un combustibil fosil (de aceea îl numesc și pe parcursul acestui articol gaz fosil). Așa cum citim în zina #gatacugazul, „industria a vrut să-l curețe și să-l prezinte ca pe o resursă curată, deși procesul de exploatare e la fel de dăunător ca cel al petrolului: forări de mari adâncimi cu scurgeri semnificative de gaze și cu impact asupra comunităților locale, cu arderi poluante, cu scurgeri pe tot procesul de producție, de la punctul de exploatare la consumator, și cu conflicte între țări (deseori armate) asupra monopolului pe piața economică.”

Elementul cheie care face gazul extraordinar de poluant este metanul. Gazul fosil e compus din 90% gaz metan (CH4), iar când metanul se scurge direct în atmosferă este mult mai poluant decât CO2-ul. Să clarific de ce, trebuie să explic înainte ce este CO2. CO2, sau dioxidul de carbon, este un important gaz cu efect de seră care ajută la reținerea căldurii în atmosferă, este esențial pentru viața pe Pământ și distructiv în cantități mari. Arderea combustibililor fosili este cauza principală a concentrației crescute de CO2 și, de asemenea, cauza principală a schimbărilor climatice. De aceea, CO2 a fost principalul indicator folosit la toate summiturile climatice și în planurile de a atinge neutralitatea climatică. Concentrarea pe CO2, deși utilă, a scos din vizor alte substanțe similar de poluante sau chiar mult mai poluante, precum metanul, acestea fiind puțin mai jos pe listele de poluanți din cauze precum exploatarea lor redusă la acel moment – în comparație cu petrolul, de exemplu, ș.a.. 

CO2 este conținut și în gazul metan, și acesta a fost încadrat până de curând ca dăunător „doar” ca emițător de CO2 în procesul lui de ardere, unde CO2 emanat este jumătate comparativ cu cărbunele. Din cauza asta, gazul fosil a fost promovat ca o alternativă pozitivă și „curată” la cărbune, sau cel puțin o alternativă de tranziție spre o energie verde. Acest fapt a făcut companiile să promoveze gazul ca această alternativă mai eco și să facă greenwashing (procesul în care corporațiile nu își schimbă impactul asupra mediului, dar pretind asta discursiv, prin diverse strategii de marketing), ignorând complet problema enormă a scurgerii de metan.

Metanul se scurge în atmosferă când gazul e extras/transportat etc. și acel metan este mult mai periculos decât CO2, iar companiile și guvernele ascund asta. Metanul scurs direct în atmosferă are capacitatea de a încălzi planeta de 84 de ori mai mult, pe o durată de 20 de ani, iar rata de scurgeri acumulate din ciclul de viață al gazului este semnificativ mai mare la gaz decât la cărbune și motorină. Toate datele despre emisii pe care le avem sunt despre CO2, pentru că scurgerile de metan sunt greu măsurabile, detectabile, predictibile. În vara anului 2021, IPCC a recunoscut metanul ca fiind extrem de periculos pentru climă și a declarat cod roșu pentru umanitate, din cauza creșterii la cote alarmante ale eliberării acestuia în atmosferă, în ultimii ani. Pe scurt, asta e problema numărul unu cu gazul: că pe lângă faptul că emite CO2 masiv (chiar dacă mai puțin decât cărbunele), mai vin emisii cu efect de seră și din scurgerile de metan, necalculate în general. Motivele pentru care în continuare este exploatat se leagă de neocolonialism, nedreptate, de economia capitalistă care centrează profitul deasupra nevoilor umane și ale mediului.

 

Cine pune gaz pe foc? 

Așadar, ce ne întrebăm acum cu toatx este: de ce se pornesc noi proiecte masive de exploatare de gaz în plină criză climatică?! 

Unul dintre motivele principale invocate de guverne, în cârdășie cu companiile de combustibili fosili, este geopolitic. Odată cu invazia Rusiei în Ucraina, au început mari procese la nivel european pentru a ajunge la o independență energetică față de Rusia. 

Însă soluțiile propuse au fost noi proiecte mari de exploatare a gazului în țări precum România sau transportul de gaz din alte țări decât Rusia, precum Azerbaidjan. 

Toate aceste „soluții” alimentează războaiele, militarizarea, violența și încălcările flagrante ale drepturilor omului. Citim tot în zina #gatacugazul despre cum „în Mozambic forarea de gaz contribuie la violență, terorism și acapararea terenurilor, lăsând comunitățile locale sărace. În apele disputate ale Bazinului Levantine de lângă Cipru, guvernele israelian, turc și cipriot mențin zona într-o stare permanentă de conflict armat”. 

Un alt exemplu extrem de grăitor este cel al Azerbaidjanului, care își propune să-și dubleze exportul de gaz spre Europa până în 2027, pentru a umple „golul” lăsat de Rusia după invazia în Ucraina, în timp ce centrarea economiei azere pe combustibilii fosili joacă un rol direct în finanțarea agresiunii militare împotriva etnicilor armeni, din teritoriul Nagorno-Karabah. În 2023 a avut loc o epurare etnică a armenilor în Nagorno-Karabah, executată de guvernul azer printr-o blocadă totală de 9 luni și o agresiune militară, care au dus la fuga a 100.400 de etnici armeni, reprezentând 99% din populația rămasă în Nagorno-Karabah, până la sfârșitul lunii septembrie 2023. 

De ce nu a apărut agresiunea azeră asupra armenilor la toate știrile? Pentru că UE și Azerbaidjan sunt parteneri în afacerea gazului fosil. În vara de după invazia Rusiei în Ucraina, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a călătorit la Baku să se întâlnească cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, salutând țara ca fiind un „partener de încredere” în cursa pentru renunțarea la combustibilii fosili ruși. Deși, după agresiunea militară azeră asupra populației din Nagorno-Karabah, a crescut presiunea ca UE să impună sancțiuni Azerbaidjanului, țările europene se încălzesc cu gaz azer până în prezent. 

Urgența care ne-a fost comunicată este, din nou, că avem nevoie de o alternativă la gazul rusesc. Că avem nevoie să ajungem la o „securitate energetică”. Însă, exploatarea de gaz din alte locuri e o soluție la fel de compromisă, care ne este vândută ca singura alternativă, în timp ce ni se ia atenția de la pericolele care ne pasc odată cu ea – emisii de metan, poluarea apelor subterane, cutremure etc. Dar și militarizarea sporită, războaiele, încălcările drepturilor omului și sărăcirea populațiilor indigene din zonele bogate în combustibili fosili. 

În acest context, sunt de acord cu declarația lui Dominic Eagleton, activist de la Global Witness, care spune: „În timp ce ne îndreptăm spre un colaps climatic, ni se cere acum să ne punem viitorul în mâinile Azerbaidjanului, un petro-stat care este susținut de multinaționalele fosile și care își mărește masiv producția de gaze. Avem nevoie ca elaborarea politicilor climatice să fie condusă de lideri în domeniul climei, nu de țări care au un interes direct în a menține lumea dependentă de petrol și gaze.”

Despre gaz în România, focus pe Neptun Deep

De când au fost descoperite zăcăminte de gaze fosile în Marea Neagră, în 2012, au apărut în România marii investitori în combustibilii fosili. Guvernul împreună cu companiile locale, precum Romgaz (compania de stat) și OMV Petrom, au răspândit în spațiul public narațiunea despre independența energetică a României, dar și viitorul nostru rol de „hub energetic european”. În acest context, au fost modificate sau adoptate noi legi, pentru a face cât mai ușor pentru investitori să extragă gaz din Marea Neagră. 

Un exemplu de asemenea lege, specială pentru a ușura munca acestor companii, este Legea Offshore din 2022. Din 2018 până în 2022, a existat o altă lege offshore, care a fost considerată ostilă la începutul proiectului Neptun Deep din Marea Neagră, de către companiile de combustibili fosili, inclusiv de Exxon Mobile, care s-a retras din proiect din acest motiv, Romgaz cumpărând partea lăsată de Exxon. Dar după invazia Rusiei în Ucraina, în 2022, Guvernul României a trecut pe repede înainte această nouă Lege Offshore, creată în beneficiul companiilor de exploatare: s-au introdus taxe mai mici pe veniturile suplimentare ale industriei și s-a eliminat condiția ca jumătate din producție să fie vândută pe piața internă. 

Legea a fost modificată ca reacție la presiunea din partea industriei gazului, sub pretextul războiului din Ucraina și al urgenței de a obține așa-zisa independență energetică. Impactul de mediu și cel comunitar, posibil devastatoare, au rămas neadresate în acest proces. Discursul despre „ostilitatea” legii offshore este un produs al lobby-ului al industriei combustibililor fosili și o formă de presiune politică a capitalului occidental față de țările din Estul Europei, care ar trebui să-și pună resursele la dispoziția companiilor occidentale, fără să aibă roluri de parteneri economici egali, în această relație neocolonială. 

Neptun Deep este un perimetru de 7500 de kilometri pătrați (de 35 de ori mai mare ca Bucureștiul) și este prima exploatare de mare adâncime din Marea Neagră. Din zăcământul de gaze urmează să fie extrași, anual, 10 miliarde de metri cubi. Emisiile de CO2 rezultate se ridică la 27 de milioane de tone pe an, ceea ce corespunde cu 35% din emisiile anuale ale Austriei, de exemplu. Așadar, un singur proiect fosil din România ar produce mai mult de o treime din emisiile unei țări întregi. 

De asemenea, va fi instalată o conductă de gaz nouă de aproape 300 km, care va traversa aproximativ 11 arii protejate, de la Tuzla la Podișor, ca să poată fi livrat gazul direct în Europa de Vest. Cel mai probabil și această conductă va încălca drepturile oamenilor de a-și apăra proprietățile, la fel ca BRUA (un mega-gazoduct de 1.318 km care transportă gaz din Bulgaria – prin România, Ungaria și până în Austria), și va deveni un pericol pentru siguranța celor care se vor împotrivi. Pentru că așa cum știm, oamenii primesc adesea reacții violente și represiune din partea statului, în cârdășie cu companiile de combustibili fosili, atunci când aceștia se împotrivesc proiectelor de exploatare – violența jandarmeriei în cazul revoltei de la Pungești este un exemplu local recent. 

Investiția totală pentru Neptun Deep s-ar putea ridica la 4 miliarde de euro. Însă, grație reducerii impozitului pe profitul excedentar, acum OMV poate obține un profit maxim, reducând la minimum propriile riscuri sau pierderi. De asemenea, odată cu modificarea legii offshore din România, vânzările pe piața românească nu mai sunt obligatorii, ceea ce face posibilă livrarea directă a gazului către Europa de Vest, prin intermediul viitorului gazoduct de 300 km. 

Această livrare ar începe în 2027. În timp ce scopul UE ar fi reducerea maximă a exploatării combustibililor fosili și tranziția la o energie verde (poate pentru statele din vest), România ar deveni un „hub al gazului” și furnizorul nr.1 pentru toată Europa. Vestul Europei ar deveni verde, iar România l-ar asigura cu gaz cât are nevoie. De ce? Din cauza unui guvern capitalist corupt care dă frâu liber unor proiecte fosile devastatoare, în loc să își construiască o viziune pentru trecerea la energie regenerabilă. Din cauza alegerii constante, de către clasa politică, a susținerii profitului unor companii în fața vieților umane, a mediului și a ecosistemului – prezentând scuze precum „progresul economic al țării”. Din cauza unui raport colonialist dintre Vest și Est, Estul Europei fiind adesea locul de unde Vestul își ia forța de muncă ieftină și unde își aruncă gunoaiele, pentru a trăi curat la ei acasă. Și, n-aș ezita să afirm, și din cauza unei mândrii naționaliste fără rost venite (și) din autocolonizarea românească, că acum, odată cu gazul, putem să fim și noi, într-un final, primii în Europa, să devenim o putere economică de luat în serios etc.. 

Cercetarea Greenpeace despre impactul de mediu al proiectului Neptun Deep ajunge la următoarea concluzie: „companiile OMV Petrom și Romgaz devin cei mai mari poluatori cu emisii de carbon din România. Pe scurt, climate killers.” Aceeași cercetare menționează că  „impactul emisiilor de gaze cu efect de seră ale Neptun Deep este major” și că, prin proiectele desfășurate de OMV Petrom și Romgaz, pare că „ne propunem, ca țară, să poluăm cât de mult se poate până aproape de 2050, reperul european pentru neutralitate climatică”. Însă, în acest scenariu, ne prelungim dependența de combustibilii fosili și nu facem nimic pentru a pregăti o tranziție energetică treptată și eficientă, în timp ce mediul, biodiversitatea și sănătatea cetățenilor sunt impactate în continuare de efectele acestor proiecte dezastruoase. 

De asemenea, România nu are mecanisme eficiente și sigure pentru a identifica emisiile de metan, și nici legi adecvate care să forțeze companiile să o facă. Din cercetarea Greenpeace înțelegem că OMV și Romgaz poluează mai mult decât ajunge la cunoștința noastră, având pierderi de metan care nici nu le cuantifică, nici nu le raportează. Ambele companii se folosesc de o infrastructură veche, cu pierderi semnificative, iar șeful Gărzii de Mediu declară că nu există unelte pentru detectarea emisiilor. Într-un playlist de pe canalul youtube a Clean Air Task Force, putem vedea emisii de metan de la mai multe stații de comprimare a gazelor din România, majoritatea deținute de OMV Petrom. 

Pe lângă impactul asupra biodiversității și a cetățenilor, sunt și alte riscuri asociate exploatării de gaz din Marea Neagră, precum riscul militarizării. Citim în zina #gatacugazul că „exploatarea din Marea Neagră poziționează România în competiție directă cu Rusia pe piața gazelor din regiune, asta în condițiile în care Insula Șerpilor se află la mai puțin de 200 de km de Neptun Deep, iar militarizarea în zonă este cât se poate de reală. Ce fel de independență e aceasta, dacă trebuie să fie apărată cu arme?”. 

Din războiul, la scară largă, din Ucraina, și încă din timpul ocupării Crimeei de Rusia în 2014, se vede că Rusia beneficiază de conflictele interetnice și le încurajează, pentru a provoca haos în zonele prin care nu reușește să transporte gaze spre vest, pentru că autoritățile locale se împotrivesc. Descoperim, de exemplu, că „la 2 noiembrie 2015, din cauza intensificării ostilităților dintre forțele de securitate ucrainene și separatiștii susținuți de Rusia, Royal Dutch Shell a renunțat la explorarea gazelor de șist extractibile în regiunile Harkov și Donețk din Ucraina. […] Retragerea Shell a fost percepută ca o victorie tăcută a Rusiei, care s-a confruntat cu probleme semnificative cu Ucraina, în ceea ce privește transportul de gaz fosil către piețele europene.” 

E previzibil că interesul Rusiei este să fie în controlul distribuției gazului spre Vest, oriunde și oricum poate, iar asta ne face să ne întrebăm cum vor fi manipulate, încurajate și susține conflictele sociale de la noi, în relație cu devenirea României drept acest „hub al gazului”. Care vor fi părțile susținute discursiv (și nu doar) de Rusia? Poate deveni România un nou teren unde se dă lupta de putere între imperialismul Rusiei și cel occidental? „Gazele fosile, ca și petrolul, alimentează războaie și conflicte geopolitice”, zice zina #gatacugazul, lăsându-ne cu lecția despre Crimeea din 2014 și dinamicile de putere geopolitice desfășurate acolo. Analizând atent, putem preconiza ce ne paște? 

Militarizarea care vine la pachet cu giga-proiectele de combustibili fosili este evidentă. Nu doar că războiul este în proximitate, dar și antrenamentele militare sunt în creștere în regiune. Neptun Deep, fiind un proiect de „interes național”, este inclus în agenda NATO ca atare – ca punct de infrastructură critică de protejat pentru mijloace de securitate energetică. NATO, însă, nu ne protejează direct, susținând că acest aspect este o responsabilitate națională. Așadar, cu cât mai națională este energia, cu atât mai acută militarizarea care o „protejează”. România a solicitat la summitul NATO, din iulie 2023, creșterea securității asupra Mării Negre, nu doar datorită apropierii războiului din Ucraina, ci și din cauza necesității de a proteja noul proiect Neptun Deep. Aflăm că „planurile de apărare a infrastructurii strategice din Marea Neagră vin în contextul în care OMV Petrom și Romgaz au intrat în linie dreaptă pentru începerea construcției proiectului Neptun Deep, de extragere a gazelor din Marea Neagră, din două perimetre.” 

De asemenea, antrenamentele militare au început să aibă loc pe platformele petroliere românești, înscenând modalități de securizare și evacuare a persoanelor pe platformele maritime. Citim în articolul de mai sus că: „instituțiile cu atribuții în domeniul apărării au făcut planuri de intervenție la platformele maritime în caz de nevoie, iar din acest an, au reluat exercițiile cu mii de militari de la mai multe structuri, nave, avioane și elicoptere.”

 

STOP Neptun Deep! Dar cum?

Încă este posibil ca o mișcare colectivă bine organizată, cu strategii și tactici multiple, să oprească proiectul Neptun Deep. Este posibil ca proiectul să fie boicotat și împiedicat strategic, la fiecare dintre etapele sale de desfășurare. Ca asta să se întâmple, e nevoie de organizare la un nivel mult mai mare decât în prezent, cam așa cum ne amintim organizarea (și victoria, parțială) pentru Roșia Montană. Niște dificultate în plus stă în faptul că e un subiect cu multe detalii tehnice și legislative, greu de popularizat, și o zonă discursivă adesea masculinizată, intimidantă pentru persoane încă nefamiliarizate. De asemenea, pericolul unei mișcări sociale largi e aproprierea discursivă a cauzei de către extrema dreaptă și alunecarea într-o pantă naționalistă (așa cum s-a întâmplat, într-un final, și cu mișcarea pentru Roșia Montană), pentru că are loc exploatarea resurselor „noastre” de către o companie vestică (parțial, proiectul fiind deținut și de compania locală Romgaz).

Între timp, organizațiile de mediu din România și colectivul Gastivists România au întreprins mai multe demersuri pentru a contracara acest proiect. Printre acțiunile recente, proiectul Neptun Deep a fost atacat în justiție de către Greenpeace. Organizația a înregistrat, la Tribunalul Municipiului București, o plângere prin care solicită anularea avizului pentru infrastructura proiectului. Greenpeace afirmă, printr-un comunicat de presă publicat pe site, că „APM (Agenția pentru Protecția Mediului) Constanța a acordat avizul de mediu fără studiu de evaluare adecvată a impactului asupra mediului, fără studiile privind impactul asupra sănătății populației, corpurilor de apă, schimbărilor climatice și fără evaluarea impactului transfrontalier, astfel cum sunt solicitate prin reglementări naționale, unionale și internaționale.”

Și colectivul Gastivists, și organizațiile de mediu precum Greenpeace sau Bankwatch Romania au făcut mai multe cercetări, documente și materiale de popularizare a efectelor distrugătoare pe care le va avea proiectul Neptun Deep, odată dat în exploatare. Organizațiile Greenpeace și Bankwatch se concentrează, în mod special, pe efectele nocive asupra mediului și amprenta de carbon a proiectului. Gastivists integrează și o analiză critică geopolitică, mai largă, a proiectului, iar soluțiile prezentate de colectiv sunt unele mai globale, care cer să se pună stop nu doar acestui proiect, ci tuturor proiectelor similare, căutând o reorganizare socială locală, potrivită fiecărei comunități în parte, și în afara logicii capitaliste a profitului fără margini. 

În 2022, Gastivists România a co-organizat protestul Totul e prea scump, de la Cluj, iar împreună cu Fridays For Future, a co-organizat o acțiune artivistă la sediul Romgaz, în care au fost proiectate pe clădirea companiei mesaje precum „E gazul să plecați”, „#gatacugazul”, „Schimbați macazul, nu scoateți gazul”, „Solidaritate cu muncitorii”, „Forați? Viitorul ne furați” ș.a.. În 2023, a avut loc marșul pentru oprirea combustibililor fosili organizat de Fridays For Future în București, cu atenția sporită pe oprirea proiectului Neptun Deep, marș despre care scriam la începutul acestui articol. 

76 de oameni de știință din Austria au semnat o scrisoare deschisă în care cer anularea megaproiectului de gaze din Marea Neagră, avertizând că exploatarea de noi rezerve de gaz nu este compatibilă cu obiectivele Acordului de la Paris cu privire la climă. Între 22 și 24 martie 2024, la Viena, Coaliția internațională împotriva gazului s-a organizat împotriva Conferinței Europene a Gazului, punând cap la cap o contra-conferință (pentru a o contracara pe cealaltă, dar și pentru a face schimb de informații și experiență între activistx) și organizând mai multe proteste de succes, care într-un final au provocat anularea Conferinței Gazului. 

În continuare este nevoie de toate aceste acțiuni și multe altele, de organizare susținută și amplă pentru a contracara proiectul Neptun Deep, pe toate palierele posibile. Este nevoie de o conștientizare mai largă a situației, iar pentru asta sunt necesare asemenea texte de popularizare, ca cel de față; întâlniri, grupuri de lectură și discuții, precum STOP NEPTUN DEEP. Feminism Intersecțional împotriva Combustibililor Fosili – un eveniment care s-a întâmplat la Iași, pe 27 aprilie 2024; inițiative artiviste ca cea apărută de curând în Timișoara, unde au fost afișate niște contra-reclame la companiile de combustibili fosili sau spectacolul Camera Comună, care a avut premiera în 2023 și anul acesta va avea turneu prin țară. 

Dacă citești acest text și rămâi cu dorința să faci ceva, ai mai multe direcții unde îți poți duce energia, de exemplu în susținerea acestor organizații și colective care desfășoară de ceva timp demersuri împotriva proiectului Neptun Deep, precum Gastivists, Greenpeace, Bankwatch, Fridays for Future ș.a., oriunde simți că îți regăsești mai mult vocea și valorile. 

   *** 

Imensitatea și puterea acestui sistem economic, care are companiile de combustibili fosili la baza sa, tinde să ne intimideze. Pare că doar o revoluție mare poate fi soluția, ceva și mai intimidant și greu de crezut, când forțele dominante (politic, economic, social) merg în cu totul altă direcție. Însă, toate revoluțiile mari au început de la organizări mici, sporadice, aparent fără rezultate; un protest, o discuție, o acțiune locală, care se pot anima reciproc, lua forme noi și extinde în moduri cu totul neașteptate. Și poate scopul final nici nu ar trebui să fie o revoluție mare, globală, care să rescrie realitatea tuturor oamenilor și locurilor de pe lume (aceasta fiind adesea o țintă a utopiilor masculiniste grandioase), ci mai degrabă ce putem face să avem grijă de această bucată de pământ pe care s-a întâmplat să ne naștem și de comunitățile care locuiesc aici, și cum o putem face ferm, curajos, solidar, din deschidere pentru un viitor just pentru toate viețuitoarele, și fără să ajungem în narațiuni vechi-noi naționaliste/autoritare/dogmatice/normative. 

Avem nevoie să creăm o societate a viitorului care va fi organizată în jurul vieții, nu al profitului. Avem nevoie de o democratizare a sistemului energetic: corporațiile fosile nu vor trece niciodată de bunăvoie la energie regenerabilă și nu vor renunța la profit. Așadar, trebuie să facem din energie un bun public, să o aducem sub controlul public democratic, pentru o tranziție către un sistem energetic echitabil din punct de vedere social, fără a se baza pe exploatarea locală sau în alte părți ale lumii.

Avem nevoie de soluții sustenabile pentru muncitorii și muncitoarele de la companiile de combustibili fosili, odată ce acestea își minimizează activitatea. Unul dintre argumentele primare pentru noi începuturi de proiecte distructive, precum Neptun Deep, este crearea unor locuri noi de muncă – argument care poate fi atractiv într-o țară cu sărăcia la cote maxime și rate mari de șomaj. Sărăcia dată e provocată, însă, de același sistem economic care permite îmbogățirea companiilor de combustibili fosili și distrugerea planetei. Așadar, este un cerc vicios și corporațiile date doresc să ne mențină în interiorul lui, în continuare. Față în față cu sărăcia sau cu pericolul pierderii locurilor de muncă, desigur că mulți muncitori și muncitoare se vor împotrivi desființării companiilor, sau vor susține construcția unor proiecte noi nocive, de aceea tranziția verde trebuie să se întâmple la un nivel social și economic mai larg, care oferă muncitoarelor alternative viabile pentru locuri de muncă și vieți decente. 

Avem nevoie de economii bazate pe cooperare, care să ofere demnitate nu doar oamenilor din nord-vestul global, ci și celor din sud-estul global – impozite imediate pe profiturile corporațiilor și banii redirecționați către spitale, școli, locuințe sociale, infrastructuri publice și subvenții pentru energie regenerabilă.

Pentru a opri Neptun Deep, dar și pentru a visa, trăi, îngriji, organiza și merge spre o lume bazată pe cooperare, în loc de extracție și dominare, avem nevoie de toate pârghiile și de toate luptele sociale adunate laolaltă. Organizații, grupuri, colective, inițiative locale și regionale, abordări mai radicale și mai moderate, mai centralizate și descentralizate, toate eforturile, alianțele și resursele pentru a schimba direcția acestei lumi din jurul profitului, extractivismului, naționalismului, injustiției și fricii spre grijă radicală, spre respectul pentru pământ, apă, soare și viață ca parte din noi, corpuri umane și non-umane, care putem să trăim împreună în demnitate. 

 

Mulțumiri:

În scrierea acestui articol m-a ajutat adesea, cu informații, sfaturi și încurajări, Ani Mărincean, prietenă și activistă, parte din Gastivists. Pe această cale, îți mulțumesc enorm, textul de față n-ar fi existat fără contribuția și cunoașterea ta.