google mi l-a tradus un drum spre iad

de Mara Cioroianu
Ilustrații de Cezara Pascu

Acest material este rezultatul atelierelor de scriere feministă Breaking The Waves, organizate împreună cu colectiva Literatură și Feminism. Poemul Marei Cioroianu fost scris în cadrul grupului Poezie-Proză coordonat de Medeea Iancu.

*** E bine să știți că în acest text se vorbește despre probleme de sănătate mintală, tulburarea borderline, precum și despre tulburări alimentare, auto-vătămare, tentative de suicid. ***

 

I.

Nu tot focul e foc. Poate fi și un monolog sau o palmă. De fapt, n-am cunoscut infernul decât în momentele în care credeam că nu e. Un exemplu ar fi când mersesem amândoi la mare și ne-am înghesuit în patul de o persoană fiindcă nu mai aveau pat dublu și nu voiam să dormim în paturi separate. Și ți-ai terminat berea aproape adormind la scenic route de pe pro tv pe care googleul mi-l tradusese drumul spre iad, iar eu m-am trezit și ți-am spus să-l dai mai încet. În timpul nopții m-am trezit iar și televizorul era stins pe beznă. Și tu dormeai buștean, pe burtă și cu ceafa întoarsă la mine. Și ți-am pus mâna pe spate și erai puțin transpirat (era și super cald în cameră cu tot cu geamul deschis), dar nu foarte transpirat pentru că atunci când mi-am retras-o, aveam palma încă uscată. De acum astea vor fi pozițiile. Eu mă trezesc brusc și tu adormi brusc și all along. Și nu zic asta că-i un lucru rău, dar multe ghinioane ne vor apropia cât de cât mai mult decât restul destul de mult. Și mă gândesc și la cât va dura.
Și am avut dreptate. Infernul era acolo și se simțea. Pentru că în toată liniștea aia și atmosfera chill, aveam un fier păcătos ce-mi strângea stomacul. Era verde și roșu, prea greu, un detaliu bun de ignorat ce mă trăgea în jos. Mi-am amintit atașamentele și cum reușesc să mă atașez de oameni, deși nu-i iubesc. Încă încerc să aflu dacă la mare chiar a fost afecțiune sau altceva subtil. Și am avut dreptate în noaptea aia de vară, în bezna aia moleșitoare, cu tine pe burtă dormind sau visând și cu mine pierindu-mi somnul. M-am întins lângă tine băgându-mă în tricoul tău și am încercat să nu mă gândesc la asta. Mai aveam să stăm așa doar de trei ori. Un hint tot fusese probabil și că ne opream la jumate și preferam amândoi să fim mai apropiați lipiți spate-n spate decât să ne punem mâinile peste noi; sau pe ale altora.
Și acum mai sunt momente în care îmi amintesc infernul, când sunt cu cineva sau single pentru că ori ți-l induci ori vine random. Uneori te ia din somn sau alteori îți provoacă genul de somnolență pe care nu poți adormi. Scenarii, gânduri intruzive și mult autoabuz. De fiecare dată când mă învinovățesc, altcineva e vinovat. Mi s-a zis de prea multe ori parcă n-ai suflet sau nu pare că ții la x, dar adevărul e că mă atașez repede. De la primul gest cu subînțeles sau chiar decent. Iar câteodată dispare atât de repede atașamentul față de o persoană de parcă nici n-a fost, tot după un gest decent sau chiar cu subînțeles. Încerc să văd dacă aici a fost și altceva și cred că a fost pentru că n-am mai simțit nimic în momentul ăla și am luat-o ca atare. De fiecare dată, nu eu sunt cea responsabilă de frustrarea pe care o voi simți mai târziu. Mă panichez și mă panichez și mă gândesc la un număr, dau cu banu’ să văd dacă mai am atâtea pastile, am o panică față de cutremure și o panică că nu mi-ar ieși. Și când mă simt vinovată, se simte de parcă fac ceva nobil, de parcă sunt singura capabilă să devină un om care greșește și evoluează. Mă idealizez de multe ori și tocmai d-aia mi-era frică să ajung în iad, că poate ajungeam să idealizez simpla imagine cu tine dormind pe burtă, transpirat și cu ceafa întoarsă spre mine.

II.

nu te fă de rușine ca să nu ne faci și pe noi

câteodată nu vorbesc despre ai mei la psiholog pentru că n-am chef nu pentru că vreau
să le datorez romburile din piele mă imortalizez ca lucru simplu
și-n timpul ăsta alunecos sunt lipicioasă
de felul în care m-aș comporta cu mine dacă aș fi fost în corpul altor persoane
sunt lipici pe mâini și ochi
dar mă întristează cum se întărește și doar irită ce ating

îmi plac reacțiile
pe ale mele alea nonșalante
sau pe ale altora pline de furie

*
Cum te simți, ce-ai făcut în weekend?
fac semn trasând cu degetul spațiul dintre alunițele de pe braț. Terapeuta mă întreabă:

De data asta cu ce?
Cu o coajă de portocală, și râd și nici eu nu știu de ce.

*

odată m-am uitat furioasă în oglindă și m-am văzut pe mine

am luat puloverul tatei și l-am tăiat cu foarfeca în bucăți l-am aruncat într-o pungă și după într-un tomberon și degeaba că nu întreabă niciodată de el

odată am mers cu bicicleta și am reușit să-mi văd reflexia pe un capac de tomberon

pun intenționat accent pe anumite detalii despre mine
de exemplu
menționez că-mi plac trandafirii portocalii
ca persoana aia să-mi facă origami
sau să mi-i ude când lipsesc
liniștită că-mi știe mai multe detalii decât tinderul
dar câteodată chiar spun pe fugă detalii despre mine
neintenționat
pe care persoana aia nu le ține minte
și nici eu de aproape

*
Îți vine să faci sex cu necunoscuți? Să ajungi să-l înșeli?
A doua nu, dar prima da.

*

odată am vomitat de la oboseală
și am țipat atât de tare
încât nu mai aveam gust de orbit

am rămas în fund pe gresia din bucătărie și de-abia când auzisem cheia-n ușă m-am ridicat și rearanjat tacâmurile

cât le puneam cu lama-n jos, îmi imaginam cum aș filma un scurtmetraj
care să nu fie despre mine

am oprit-o pe mama când descuia și i-am zis că eu am aruncat medicamentele
direct pe tobogan

f alunecoase
și m-au crezut toți copiii de la locul de joacă

am visat că fugisem de acasă și a doua zi am făcut-o
odată am avut un episod la distracție în camera de hotel
m-am oprit din a-i trimite cuiva mesajul m-am aproape vindecat deși l-ar fi apreciat
odată am mâncat toate boabele de orez din lume și n-am vomitat
dar am vomitat a doua zi când nu mâncasem nimic

m-am oprit din a transmite lumii vreun cotidian despre mine
și speram asta pentru ceva timp

*
Profa de engleză mi-a văzut din greșeală portocala de pe picior și mi-a spus că-mi va rămâne semn. Ce-ai făcut, m-a întrebat.

Am căzut. Voiam să zic că m-am tăiat în sticlă, dar mi-era teamă că aveam să zic și să rămân doar la M-am tăiat. Două persoane mi-au mai zis același lucru și mult mai târziu m-am uitat singură din curiozitate la o emisiune cu fructe 

și dispăruse.

*

sunt multe mijloace prin care am fost educată
multe parfumuri cu miros neutru pe care le încerc
multă invidie pe mine în mahmureala după tentativă
sunt și multe petreceri în capul meu unde doar muzica merge
iar eu cu corpul meu rămânem pe loc
blocați acolo în atmosferă

*
Crezi că poate fi suficient?

Nu când vine vorba de mine. Still, eu-s mișto din exterior.

*

 

III.

am citit articolul 

What’s your anger type? 

și curios
mai sunt empatică când vine vorba de asta
ce a declanșat empatia
cât să simt la fel de multă furie
și când e
mai puțină fericire

corpul meu avea o perioadă
în care nu înceta din a mă acuza
că-l controlez

când am desenat primul romb
am simțit că trebuia să-l fi decupat de la bun început

încerc să-mi imaginez cum ar arăta o vacanță pe mare
atât de confortabilă și fără iahturi
ca la final
să depășesc geamandurile

îmi place să fac atmosferă accesibilă pentru toate indiciile
uneori e bine ca organele
să știe înaintea mea

sunt la al treilea aparat dentar
primul a fost un plastic pe care îl poartă și boxerii în meciuri

poveștile zgomotoase au un mix de endinguri cu aur ars

sunt la ultimul aparat dentar

pentru că în sfârșit
mi s-au îndreptat dinții

i-am zis mamei că am creierul epuizat și ea mi-a zis că-s încă tânără

de câte ori tresar
îmi aduc aminte de corpul meu

calciul pentru oase e ca serotonina pentru o rezistență mai emotivă

două vapoare
din același punct trebuie să se despartă
ca să se unească în cerc la final

și e facil când îți dai ochii peste cap și simți durere
îmi e dor de patinoare pentru că stăteam pe margine
și acum stau pe bară cu multe cireșe-n gură
mici cât să le înghit cu tot cu sâmburi

sunt pupată pe obraz de fiecare dată când urmează să primesc vești proaste

la cinșpe ani a fost un vârtej în curte
iar acum două nopți am visat că mă jucam cu păpușile
care-i numitorul comun, momentul pauză sau fantezia adultă

câți stâlpi din new york merită să văd dacă lipsesc doar ziua
și nu apuc să văd vreunul iluminat aici în cartier
sper că nu sunt pregătită să-mi aresteze așteptarea
mă șochează cu viața de protejat

râd că actualmente rușinea mea seamănă cu ceva pe care în mod normal nu l-aș atinge de frică

trebuie să lăsați mereu coaja pe rană
ca ea să se vindece și să nu prindă infecții
nu luați ceva cu care să o tăiați
nu smulgeți cu dantura
nu râcâiți la ea
nu rupeți

așa cum eu sunt epuizată și după mă odihnesc
așa și rana

cu ce fel de furie țintesc când idealizez
și când mă conving să nu o mai fac și-mi cade mult păr din breton
și se mocnește
ajunge imaginea simplă de la început

Mara Cioroianu

(n.2002) s-a născut la trei și cinșpe am. Scrie mult poezie, deși vrea să scrie de toate. Îi place să filmeze și să vizioneze lucruri filmate. Simte că înăuntrul ei nu-i doar femeie și o bucură sparanghelul.

Cezara Pascu

Mă numesc Cezara Pascu, dar îmi puteți spune Cezara. Sunt viitor artist. Da, viitor artist. Încă nu mă consider întradevăr unul. Sunt încă studentă, mai am multe de învățat. Dar știu că am potențial. Și pe deasupra, sunt și destul de sinceră, evident. @07februarie 

Identitate • Corp
Taguri: , , , ,
Meniu