Gooning for God

de Tudor
Ilustrații de Lucian Barbu

Este bine să știți că citind acest text, veți găsi descrieri explicite ale actelor sexuale și interpretarea erotică a elementelor religioase. 

***

 

    Sunt aici, holbându-mă detașatx la un nou loc straniu: un bloc, alt bloc, o bucată de  pământ. 

    Mă îndoiesc când vine vorba de nenatural? Totuși, ceva ce nu spun bântuie acest text. Ceva ce nu poate acum fi de fapt descris și asta îmi afectează modul în care utilizez limbajul. 

    Unde e protectorul meu? Când am nevoie de el? 

    Mă mișc din loc în loc, fără să descriu spațiul în care locuiesc plin de realitate. 

    Locul care apare aici e o garsonieră, nu un castel cu arcade de o frumusețe grandioasă. 

(⊙ _ ⊙ ) 

    Vorbeam cu un tip care a fost botezat catolic la 20 de ani. Mi-a arătat cărțile sale scrise de  Teresa de Avila. Eu i-am arătat-o pe singura mea: Castelul interior. Am vorbit mai ales despre sex. După ce am fost bombardat de complimente, mi-a spus că sunt urâtx și că mă îmbrac urât.  

    Pe atunci aveam o înfățișare creștină sau, uneori, monahală/călugărească. Încercam diferite  moduri de a afișa modestia într-o manieră puternic estetizată. Inspirația era tatăl meu în copilărie. Vreau să spun o poveste despre tatăl meu, de când era copil. A fost pedepsit de părinți pentru că a zdrelit o pereche de pantaloni scurți de catifea reiată, pe care obișnuia să îi poarte vara la biserică. Purta șosete albe până la genunchi și pantofi din lac, negri, cu baretă în t. Când mă gândeam că tata a fost pedepsit, mă bucuram. Tatăl meu a distrus un marcator de bunăstare. 

    M-am agățat de trecut până la iluzie? Am devenit o amintire? 

    Traumă religioasă înfăptuită generațional…  

    Bietul tată. 

    Uneori percep călugărx ca și cum nu ar avea gen dpdv estetic. Motivul pentru care fac acest lucru este că îmi imaginez forma mea ideală, comparându-mă estetic cu călugărx, lipsind îmbrăcămintea pe care o poartă aceștx de rolul spiritual pe care îl are. Aceasta presupune o proiecție a mea, purtând o cămașă până în pământ, într-o culoare închisă, cu mâneci lungi și zeci de nasturi. Nasturii sunt în spate. Privesc îmbrăcămintea monahală nu în felul în care funcționează. Descriu modul în care un articol de îmbrăcăminte, pe care îl percep ca fiind modest sau călugăresc, poate avea efect aural asupra unei experiențe din viața de zi cu zi, cum ar fi o întâlnire cu cineva de pe Grindr. 

´ཀ` 

    Îl văd anemic, hot, cu cicatrici false… degradat și reînnoit. Folosesc dispozitive de măsurare, concepute de mintea mea pentru a aproxima mărimea semnelor pe care degetele lui osoase le-ar lăsa pe brațele mele. Mă uit la el și el la mine. Un fel de guler croșetat, de clovn, îi atârna de gât. Îi cer o brichetă. În timp ce el spune da, îi pot vedea dinții galbeni și negri și colții falși, din aceia pe care îi atașezi doar de canini. Presupun că dinți-i sunt vopsiți, așa că îl întreb ce a folosit și cum se dă jos. Lac de dinți, care oricum se duce bând alcool. Dinții, într-adevăr, erau deja spălați puțin de la alcool, având pe alocuri pete albe. 

    Sunt îmbrăcatx în uniforma mea modestă – o cămașă albă din bumbac gros, pantaloni scurți negri și niște mary janes cu șosete reiate, până la jumătatea gambei.  

    El e singur aici, eu sunt singurx aici. La petrecere, pe tricoul lui sunt pictate cuvintele: DADDY BAKHTIN. 

    În picioare are niște platforme de dimensiuni impresionante, cu găuri prin care intră și ies lanțuri. Am vorbit – inspiratx fiind de imaginea pantofilor lui cu care doream să mă calce – despre bondage. 

    L-am întrebat care-i sunt pronumele. A zis că-n engleză ar folosi it, dar în romană el/lui. 

    În lumina clubului, îi vedeam ochii clipind încet, îi auzeam yappingul perpetuu. Înjurând și râzând, vocea lui puternică întreruptă de sunetul abraziv.  

    Nu vrei să vii la mine? Stau lângă pădure. 

    Mereu voiam să văd cum se vede pădurea din blocurile de lângă pădure. Și voiam să-l văd pe el în decorul sălașului său.  

    Am zis da, curioasx de ce gust au dinții lui în fake-putrefacție. 

༎ຶo ‿༎ຶo 

    Sub veșmintele frumoase și modeste, ca formă de mortificare, port o cușcă de castitate din metal. Sunt pe placul divinității? În alte zile port și un butt plug, tot cu intenția de a mă mortifica. 

    Exemplele pe care le-am dat sunt de natură sexuală. Al doilea vorbește despre penetrare. Nu este penetrarea extrem de importantă în gândirea religioasă? 

    Nu am trăit experiența de a fi penetratx. Nu mă pot supune controlului (nu corporal). Așa că L-am lăsat să-mi penetreze inima (emoțional). Negarea temporară a satisfacției, pentru ca trupul să obțină mai multă plăcere, nu este mortificare. Adică, actul este, dar rezultatul nu este. Doar dacă o faci pentru a-l găsi pe Dumnezeu. Fac asta pentru a-l găsi pe Dumnezeu și, în actul în care lumina Lui îmi pătrunde în inimă, sunt disipatx, sunt goalx, sunt întreagx. 

( ´ཀ` ) 

    Înainte să-și scoată colții falși și să-i pună în buzunar, mi-a mângâiat glandul cu unul dintre ei, apoi l-a înfipt în uretră atât cât a putut, deci nu prea mult. N-aveam suflu de la emoție. 

    La intrarea din pădure ne-am frecat de pământ și ne-am frecat unx de altx. Apoi, el s-a ridicat și a spus: putem vedea acest loc de la balconul meu. 

    Intensificând subiectivitatea, gen larping, îi dau o palmă falsă și jucăușă. El mă sărută din nou. Sunt capablix să manipulez ce se întâmplă, trăiesc în ceva ce am făcut. Între noi și scara lui de bloc sunt câțiva pași, un rând de copaci și o parcare. Mă ține după umeri ghiduș, dar antebrațul lui apasă tare traheea. 

    Ești proprietarul locului?  

    Da. 

    Extraordinar… Visez la proprietate. 

    Corpux mex picură păcat, stigmatele mele se deschid ca niște steluțe mizerabile. 

_(´ཀ`」 ∠)

    Gândurile mele sunt copleșitoare. Pot face orice. Pot să mă ridic din pat și să mă arunc pe fereastră. Leșin înainte de a ajunge la fereastră (istericx, petulantx și egocentricx). 

    Nu o voi face. De asemenea, nu o spun pentru a incita milă sau pentru a te face să te simți  inconfortabil.  

    În timp ce mă gândesc la asta, mă uit la tiktok-ul cu călugărul care spune că melodia lui preferată este rugăciunea inimii. Plâng. Sunt impresionatx. Arată atât de hot în hainele lui. 

༺༻ 

    Crezi în Dumnezeu? 

    Tu? 

    Da, eu cred că da, 

    Cea ce vreau să spun este că totul se întâmplă în același timp. 

    Sunt adolescent. Încerc să lovesc un perete. Tocmai i-am spus unui bărbat de pe Grindr să se masturbeze folosind șmirghel, într-o zi de duminică. M-am spovedit și preotul a râs de mine când i-am spus aproape plângând că începusem să mă masturbez.

    Am 23 de ani. Îmi curatoriez vocea astfel încât totul să aibă sens din punct de vedere estetic. Cineva să pună dezinfectant pe-al meu mădular, să-l pot scuipa. Am văzut un șarpe înghițindu-și coada. Am văzut un șarpe înghițindu-și propria coadă într-un videoclip. Disperată, persoana care locuia cu șarpele a pus niște dezinfectant de mâini pe coada șarpelui și a împins ușor capul șarpelui pe corpul său. Șarpele s-a vomitat. Vreau să fac asta, dar nu metaforic. Vreau literalmente să fac ce a făcut șarpele. Vreau să mă curăț, dar nu într-un mod pro ana. Nu mai sunt bulimic. Vreau bogăție generațională. Vreau să fiu nepo baby.

( ͠o͠ ͠ °o_o ͠ ͠ °

    Arăt acest mod de a produce text pentru a-l evita? Este bine să fac asta? Să reproduc discursul și violența Lui? Este satiră? Mă atrage șocul pe care îl implică acest gest? Este nivelul unul de suprafață, calitate formală care își recapătă forța pentru că este construită de un corp diferit? Modul în care vorbește El este resemnificat de corpul înainte menționat?

    Mă mortific prin incitarea la un fel de spectacol în care sunt extrem de depreciativx față de mine însxmi. Scriu lucruri astfel încât să fie clar că există adevăr în ele, dar, în același timp, fac imposibilă, impenetrabilă înțelegerea reală a lor, atât pentru mine, cât și pentru altx. Un fel de  propoziție care o contrazice pe precedenta, dar în așa fel încât să poată fi citită ca fiind interesantă sau bună într-un mod experimental normativ.  

    Ce e cu încercarea de a simți cu adevărat sau de a-mi fi expuse sentimentele? Violența care ar putea rezulta din asta mă înfurie și mă sperie. 

    O garsonieră într-un bloc de garsoniere dintr-un cartiercare înainte a fost un sat al  unui oraș din nordul României, aproape de pădure. Lemnul crucii, lemnul din pantalonii mei. 

    Sentimentele sunt adevărate, doar că nu mă pot lua în serios. 

    Nu cred că sunt rece, cadavericx, consumptivx. E departe de mine intenția de a fi așa. Cred că este interesantă lipsa unei imagini coerente a sinelui (am BPD).  

    Este emoția mea acum concentrată în relația pe care o am cu Dumnezeu? Oare mă calmează să spun rugăciunea inimii?  

    Este vocea mea teatrală? rezultatul interiorizării modului în care sunt perceputx? Înclinația mea de a alege haine modeste are de-a face și cu refuzul modurilor flamboaiante de manifestare a  sexualității? Adică, ar putea avea, dar, în același timp, nu are. Acestea sunt lucruri care îmi plac și  în care mă simt confortabilx. Unele lucruri ne plac, ne fac să ne simțim bine. Cum ar fi urina,  fanteziile de a fi supusx la durere, sau hainele modeste. 

    Desigur, am o cruce în casă și mă rog în fața ei, în genunchi. Bineînțeles că nu este performativ, dar să scriu despre asta poate fi și, în același timp, delegarea unei voci afectate să facă asta în locul meu m-ar putea ajuta să scriu, cu toată rușinea care vine, despre părțile sexuale ale religiei, despre tensiunea dintre a fi perceput și exhibarea comportamentului sexual, gesturi manieriste puternice. Un tip de scriere privată, un fel de notițe care nu sunt pentru publicare, dar care mă ajută să afectez identitate. 

    Crucea-i de la gât atârnând. O iau în gură și o mestec, capricioasx și mărinimoasx. 

(㇏´ཀ`ノ) 

    În estetica de donjon a dormitorului său nu-i spun maestru, îi spun magister. Face mewing abitir, iar când nu mai poate îmi spune lucruri despre scris. Lucruri de genul: mereu scriem despre scris. Vreau să scriu mai bine. Vreau să scriu mai blând și mai sensibil. Dar, înainte de a face asta,  trebuie să exorcizez ce am înăuntru.

    În timpul declamației lui, mă rugam și vapam într-un mod care mă liniștea. 

    Are calitatea de a fi parțial în umbră. Adică fața lui e luminată dintr-o parte de o rază de lumină nefiltrată, de la lampa peste care a pus un tricou negru decolorat, care are o gaură. Îmi imaginez că folosea efectul vizual al luminii prin negrul decolorat – care face întreaga încăpere puțin roșie – al tricoului pus deasupra lămpii, pentru a încadra dinamica teatrală a sălașului său masculin. 

    — Care este problema cu aspectul butaforic sau exagerat? 

    — Nu am de unde să știu. Sunt perfect natural, mă comport ca o persoană. 

    Emoții profunde și flux narativ au trecut prin mine în timp ce mă întindeam spre cureaua lui, care avea o cataramă în formă de miel cu coarne. Unul dintre detaliile coarnelor ornamentale mi-a înțepat degetul și un jet fin și constant de lichid roșu s-a revărsat din el. Mi-am retras mâna,  terifiatx.  

    El s-a uitat la degetul meu și l-a băgat în gură, sugând sângele și gemând cu ferocitate.

    Ești în mine, a spus. 

    Mă mortific. 

    Port lenjerie ruptă ca un bărbat heterosexual (după ce el a rupt-o). 

    M-am terminat, botezat. 

    Mă pricep să numesc emoții, nu să le descriu. Eșuez? Se pare că nu pot să o fac niciodată direct și puternic, o sugerez doar prin exagerare. Nu este satiră. Este încă bizarx și în continuă  schimbare, queer și amuzantx, dar totuși credibil. Nu glumesc despre cum mă simt, vorbesc serios despre aceste accese de emoție. Așa funcționează creierul meu când percepe emoțiile, astfel că așa le văd și le descriu, gonflate și artificioase. Este ceva ce se întâmplă.  

_| ̄|○

   Te-am cancelat, Tată, te-am cancelat, Fiule, însă nu vă uit, matricea care pornește din steluța mizerabilă, întinzându-se înăuntrul meu, creând rețele prin care curge atât plăcere, cât și rușine. 

(人 ˘ ˘ ˘) 

    Înainte de extaz, muncindu-l gândurile, pe fruntea lui încordată răsar vene care iau forma  cuvântului nut – șanț ornamental săpat de-a lungul fusului unei coloane, al unui pilastru, etc., sau,  în engleză, nucă, sămânță, spermă.  

    De sus, fața-i era amenințătoare, dar – după cum sugeram anterior — plină de înțelepciunea unui magister. Trupu-i devenea cuvânt.

    E frumoasă lunga lui tăcere post coitală. Îmi indică ceva? Undeva în pieptul meu, vinovăția  deschide o mică rană. Mâna lui coboară spre noptieră. Se întoarce dinspre mine și începe să  citească (Liturghia neagră de Huysmans).  

    Capu-i ras tumblr balcanic violent, între așternuturile pătate de dese sângerări nazale, parcă separat de trup… Am sărutat capul și m-am întins lângă el docil, așteptând atenție în cazul în care mi-o va îngădui.  

    La un timp, citind cu voce tare, a zis: sodomia divină. 

    Am adormit așa, în aerul de sanctitate pe care îl emana gestul său.

***

Acest text face parte din proiectul „Autoetnografii periferice – ateliere de scriere feministă”, un program desfășurat în cadrul a trei serii de ateliere cu moduri diferite de abordare a scrierii feministe. Textul de față face a fost realizat în grupul Proză/scriitură (auto)ficțională, facilitat de Carolina Vozian

Proiect cultural co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Tudor

A debutat cu volumul de poezie softboi mimosa (2019, OMG). În proză este interesatx de modul în care convențiile unor anumite elemente de gen (nu numai literar) pot fi strâmbate evocativ pentru a provoca așteptările cititoxrelor și vidarea semnificației.

Lucian Barbu

desenează și trăiește în Timișoara. Lucian = ⅕ Balamuc + ¼ After Hours Work Club + ½ LuciAna. @lucian.brb

Poezie • Proză