Himera de sânge – Un studiu poetic asupra endometriozei

de Nicoleta Onofrei
Ilustrații de Arinda Crăciun

Endometrioza este o afecțiune în care țesutul care crește în mod normal în interiorul uterului crește în afara acestuia. Principalele simptome sunt durerea pelviană și infertilitatea. Aproape jumătate dintre paciente prezintă dureri pelviene cronice, în timp ce la 70% durerea apare în timpul menstruației. (…) Cauza nu este pe deplin clară. Factorii de risc apar la persoanele care au un istoric al bolii în familie. Cel mai frecvent sunt afectate ovarele, trompele uterine și țesuturile din jurul uterului; însă, în cazuri rare ar putea, de asemenea, apărea în alte părți ale corpului. Zonele cu endometrioză sângerează în fiecare lună, ceea ce duce la inflamare și cicatrici. (Wikipedia)

Greutăți de plumb îți atârnă de organele interne
Te fac să mergi aplecată
Ca un roboțel cu circuite disfuncționale
Ca un iisus cu crucea în spate, urcând Golgota, cu buze uscate
Cu coroana de spini în jurul bazinului, perforându-ți pelvisul
Abdomenul se umflă – o pungă cu mațe – o carne vie care crește și dă pe dinafară, pe care ai vrea să o apuci între mâini și să o arunci ca pe un venin
Dacă nu o ții în mâini, ai impresia că o să pice, o să se scurgă ca un cheag când pășești
O să cadă ca un căcat într-un WC
Un nod constant în gât îți oprește voma să nu iasă pe gură
Te însoțește mereu, ca o umbră înfricoșătoare noaptea, cu colți și coarne
Se suie pe tine, te posedă, te sufocă
Te pândește, te urmărește să sară pe tine, știi mereu asta
La fiecare pas, la fiecare mișcare, de după colț, de după uși, de după privire
Broboane se conturează pe șira spinării, mici, ca roua. Ai timp să le vizualizezi, pentru că cresc odată cu tine, lună după lună, ani și ani, broboanele au contururile lor, e ca și cum s-ar întoarce acasă
Hi, honey, I’m home!, spun ele
Un alien conceput la fiecare 28 de zile
Un calendar îți arată ceasurile de libertate
Tai zilele ca într-o închisoare
Le scrijelești pe ziduri, pe gânduri
AMR
Nu ai făcut armata, dar nici nu trebuie
Te trezește cu noaptea în cap, spală, pune absorbantul
Ia ibuprofenul, încălzește apa, pune în sticlă
Nu e târâș pe coate
Dar încerci să dormi în timp ce cuțite imaginare îți străpung pielea abdomenului
Un alt fel de răni
Și joacă, și mergi la școală, dar du-te la muncă, în timp ce lame te crestează pe interior
În timp ce capul ți-e într-o pâclă
Ca un taur în arenă, după ce țepușa a fost înfiptă, în aplauzele spectatorilor
Scurmi așternuturile
Ole!
Reluare, lumini, oameni.
— Ce zic oamenii ăștia? Mereu sunt niște oameni care zic ceva
Privesc de pe margine iisusul cum urcă muntele, râzând, bătând din palme
— Fata, ți-a căzut vata
Niște nori de mâzgă sunt desenați deasupra creierului tău
Se lipesc de circumferințe
Ca o vată de zahăr cleioasă pe ochelari, în păr, se întinde ca o gumă prinsă pe banca dintr-a șasea
Corpul tău arde, mai puțin organele alea din dreptul coapselor care par cuburi de gheață
Doar că nu zăngăne și nu le poți bea cu coniac
Toată pielea îți devine slinoasă, părul îți mulează cu atenție capul, te desenează, te caricaturizează, râde de tine
În timp ce muncitori minusculi dau concert de bormașini și picamere
Strigătul lui Munch
Ești un țipăt mut, pentru că nu naști și nu are cum să te doară ATÂT de tare
— Ce naiba, mai au și alte femei menstruație!
Te agăți de pereți ca de niște colaci de salvare, îi lovești, înșfaci cearșafuri, îți înfigi unghiile în palmă ca să dispară pentru puțin timp durerea aia
Ca să simți și altceva
— Urcă muntele, urcă-l, bestie murdară!
— Ce naiba, mai au și alte femei menstruație! În fine, până la urmă fiecare femeie simte altfel durerea…

Intermezzo

Grădinar în verde 1: Ai animale acasă? Știi ca mama ta să fi avut gemeni? Ai chist hidatic, ba un chist dermoid. E format din păr și unghii și dezvoltat din resturi embrionare. Un frățior care nu s-a mai format, pe care l-ai absorbit și a crescut în tine
Grădinar în verde 2: Pare canceros, trebuie extirpat, nu se resoarbe. Markerul tumoral detectează o tumoră
N1 – tulburare anxioasă, tetanie manifestă, chist ovarian cu diametrul 4, 5 cm
N2 – chist cu diametrul 82 mm ce se dezvoltă retrovezical
N3 – chist ovar drept – operat laparoscopic – endometrioza ovarului. Epicriza: Pacientă internată și operată pentru diagnosticul menționat stabilit de examenul clinic și explorabil paraclinic. S-a practicat chistoctemie laparoscopică a ovarului. Evoluție postoperatorie favorabilă
N4 – ovar drept: fixat retrouterin și la rect prezintă un endometrium de 5.75/5.03 cm; sept recto-vaginal: nodul rector-uterin 1.93/2.05 cm, endometrioză stadiu III


*

Cina cea de taină
12 femei stau în jurul mesei
Cu endometrioza dumnezeul lor
Femei care merg cu schimburi la ele
Cu pantaloni și chiloți de rezervă în caz că sângele va năvăli iar în autobuz
Ca o fântână arteziană
Cu privirile învârtindu-se să descopere ocheade ciudate
Pe vine, la muncă, între picioare, pe scaun
Simți cum se scurge viața din tine
Îți legi instinctiv o bluză de bazin
— Ca să fie, pentru orice eventualitate
Rezecția – asta știi că e teama ta
Urci muntele ăla la fiecare ciclu
În fiecare lună te întrebi dacă nodulul ți s-a lipit de rect
Dacă va trebui să ți se taie
Dacă povestea ta va fi ca a celorlalte două-trei femei din micul grup de 12 persoane aflate la masa aceea
La masa aceea la care se povestește și despre copii
Despre cum s-au chinuit ele să facă copii

*

Te visai mereu băiat când erai mică
Erai Vasile de la unu, care ajuta mereu pe toată lumea, băiatul bun la toate care ajungea să salveze lumea
Erai Robert de la doi, care nu vedea bine, dar avea bicicletă și putea să plimbe fetele de pe scară
Erai Shredder când nu mai voiai să salvezi pe nimeni, ci doar să te răzbuni pentru că erai greșită
Și nu te vedea nimeni așa cum trebuie
Te desenai cu pieptul plat și genunchiere și role în picioare, pentru că așa le puteai cere prietenie fetelor
Urcai în nava spațială de sub masa din sufragerie și mergeai pe planete precum Amonit
Așa nu ai mai fi fost greșită
Nu ai mai fi fost otrăvită
— Te iubesc, i-ai spus Elisei
— Să nu mai spui niciodată asta, a zis ea. E greșit. Nu e voie, doar băieții iubesc fetele
A început să îți curgă sânge dintre picioare și ai început să plângi
Sângele a țâșnit cu aceeași putere cu care voiai să îl oprești
Cu lacrimi, cu pumni
Cu răcnet
Ca pe un regat pe care nu ți l-ai dorit niciodată
„Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”
„Dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi”
— Dar nu e nimic rău, ți-a zis mama. E natural, e ceva ce le vine fetelor, pentru a putea face copii
— Dar nu vreau să fac copii, ai zis, cu lacrimile șiroind pe obraji, udându-ți tricoul, cu mâinile acoperindu-ți fața
— Dar poți să nu faci copii, dacă nu vrei, mai spune sora ta
Ai vrut să iubești fete și sângele îți arăta că ești femeie
Ai vrut să iubești fete și acum ești un corp de chiste și microfibroame
La ovare, la uter, la rect, la sâni

Adevăr vă spun, una dintre voi, care mănâncă cu mine, mă va trăda
Și nu va vrea să procreeze

*

Îți vizualizezi microfibroamele cum cresc ca niște degețele
Simți cum îți cresc muguri de sânge închegat în mușchii uterului
Îi vezi cum cresc și se transformă în crengi
E plin de muguri la tine aici
Îi vezi lipiți de rect
Îi simți în fiecare dimineață când te duci la toaletă
Noaptea când dormi
Când respiri, mănânci și bei apă
Flori roșii e flora ta
Niște flori roșii carnivore cu țepi
Te mănâncă pe dinăuntru
Îți amintești de muguri când erau doar niște rădăcini
Ai vrut să le scoți, lungită pe o masă, ca un Hristos pe cruce
Gata, ai urcat Golgota, acum trebuie să fii răstignită
Cu gura uscată de anestezie
— Ce-ți place mai mult, Shopenhauer sau Freud, a sunat întrebarea în timp ce te scurgeai din tine
Au încercat să le scoată, să le smulgă, grădinarii în verde
În verde ți-au dat palme peste față
Ți-au dat palme peste față că nu era vremea ta
Ai înotat prin pământ, aveai tot echipamentul necesar – un aparat de ventilare mecanică
Pufăia ca un tren, ofta ca un bătrân sau poate respira ca un covid
Ai înotat o zi și o noapte să te desprinzi de rădăcini
Ai ridicat capul din pământ, dar rădăcinile au fost puternice și după o lună a crescut un vlăstar frumos, bogat în muguri gata să explodeze, cu flori gata să fie polenizate și sădite pe alte ogoare organe
Dă cu ciocanul, spuse grădinarul în verde
Dacă vrei să distrugi această plantă care crește în tine, dă cu ciocanul
Sau ca o Marie, dă naștere unui prunc

Adevăr vă spun, una dintre voi, care mănâncă cu mine, mă va trăda

Ce lucru simplu, să aduci pe lume un copil să ucidă în tine planta
Apoi ție nici nu îți plac ciocanele și nici nu știi cum se folosesc
Și chiar dacă ar fi așa, nu ar mai exista femei cu plante în ele sau cu muguri sau cu flori cu spini
Așa ai ajuns tu să îți mărești grădina
De ai acum muguri peste tot
Și flori și spini peste tot înțeapă de zici că vor să iasă
Cred că între timp au apărut și niște vietăți care fac baloane
Se joacă și le umflă și le pocnesc de zici că mestecă ciungă

*

Acum
Burta mea e un suport pentru ace
Lângă mine cineva se așază la mașina de cusut
Își destinde degetele ca înaintea unui concert de pian
Reglează lumina, face recensământul acelor scoțându-le și punându-le la loc
Concertul începe
Împrumută câte un ac și îl înfige la loc
Coase și înfige
Sunt o cârpă gata de cusut
Ațe și ace trec prin mine
Prin stomac, prin anus, prin fiere, prin trompe, ovare, vagin
Sunt cusută sub formă de scaun
Ca să pot sta așa la program
Și cu burta plină de ace

Acum
O să devii un mare chist cu mânuțe și degețele lipit de pat
Te trezești și speri să vină odată menopauza aia
Poate scapi de cuțitele din burtă și din fund, când mergi, când stai pe scaun

Te gândești că vei sta iar ca un Hristos cândva și că vor încerca să scoată planta cu tot cu pământ
Să scoată tot pământul, că altfel arunci tu cu el în ei

Acest articol face parte dintr-o serie de texte despre Sănătate și Dizabilitate, curatoriată de Ileana Negrea.

Nicoleta Onofrei

Animalia Chordata Mammalia Primates Haplorrhini Simiiformes Homininae Hominini Homo Sapiens. Nume de cod: Nicoleta Onofrei. Se mișcă prin lume din 1985. A scris despre animalele fără pene și despre „ghiulelele iubirii” lor, despre cum „străzile deveniseră prea mici/ catedralele prea puține” și cum „aveau costume și mănuși drept arme”.„Ar fi vrut/ visul unui căluț de mare”, să-și schimbe dimineața culorile, dansând la răsăritul soarelui.

Arinda Crăciun

Este din Brașov, locuiește în Berlin și lucrează alături de trei colege în atelierul Petit 4. Ilustrează în diferite tehnici de monotipie pentru reviste si cărți. @arinda.illustration

Ileana Negrea

Femeie bună la toate, n-a făcut de niciunele prea mult timp. Ex-profesoară și fostă cofetăreasă. Corectează ce scriu alții, să poată scrie ce vrea ea. Crede în prăjituri și dreptate socială, în poezie ca formă de protest și terapie. Se tunde singură. Are mereu la ea o umbrelă.

★ Ți-a plăcut articolul?

Ajută-ne să publicăm din ce în ce mai multe. Vrem să continuăm să-ți oferim conținut feminist original, însă n-o putem face fără sprijinul tău. CUTRA e un proiect editorial independent și fără finanțări corporate. Dacă poți, susține-ne! Poți face o donație aici:

Poezie • Proză
Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Meniu