Imaginea latentă, „Nu sînt deplin fericită decît aici, în țara mea”

Materialul de față aduce împreună două artiste din aceeași generație, Nona Inescu și Nicoleta Moise. Punctul comun al proiectelor lor Imaginea latentă și „Nu sînt deplin fericită decît aici, în țara mea” este cercetarea emancipării femeii în diferite decenii ale secolului XX. Procedeele artistice alese sunt filtrul fotografiei vernaculare (1920-1944) și documentarea (1935-1989) din arhivele revistei Femeia și a unor reviste similare din Spania din timpul regimului Franco. Ambele cercetări au fost realizate în perioada 2013-2016. Cele două publicații de artist sunt self-published, tipărite la Fabrik în 2016 într-o ediție limitată de zece exemplare.

Imaginea latentă/ Her latent image, 2016
Nona Inescu

Este un proiect care își propune să cerceteze emanciparea femeilor din primele decenii ale secolului XX din România prin filtrul fotografiei vernaculare. Cercetarea pornește de la premiza că istoria reprezentării femeii din România este foarte puțin documentată, în special în domeniul fotografiei, fotografia vernaculară fiind una din puținele resurse vizuale potențial accesibilă pentru a analiza și a specula asupra aspectelor sociale ale vieții femeilor din acea perioadă. O arhivă de imagini sugestive pentru reprezentarea femeilor din perioada interbelică este folosită ca punct de pornire pentru realizarea unei unei cărți de artist. Imaginile prezentate în carte, dincolo de a avea o valoare estetică relativă au și un scop documentar, prin care încearcă să prezinte frânturi din realitatea din spațiul românesc din prima jumătate a secolului XX, concentrându-se pe prezența feminină într-un context cotidian.

Analizând aceste imagini, privitoarea poate culege o sumă de informații, detalii, indicii care vorbesc despre aspecte precum viața de zi cu zi a femeii din mediul urban sau rural, moda din epocă, comportament, activitățile sociale sau timpul liber. Asemenea altor spații geografice europene sau americane, practica fotografică era extrem de răspândită în România anilor 1920-1940. În mai multe imagini se pot identifica elemente ce vorbesc despre societatea vremii, nu doar prin intermediul informațiilor pe care le conțin, ci și prin felul în care subiectul este plasat în relație cu actul fotografierii. Deși există în abundență imagini produse în perioada interbelică, istoria fotografiei din România este greu de accesat, sursele istorice fiind puține și dispersate.

Raportul dintre femei și fotografie în România este aproape inexistent, posteritatea ștergând urmele practicii femeilor din domeniu. În acest context, recuperarea imaginilor găsite, având autori anonimi și provenind de cele mai multe ori din arhive de familie, constituie un proces important de documentare istorică vizuală. Sursele fotografiilor sunt de obicei târgurile de vechituri sau anticariatele. Imaginile vândute în aceste târguri sunt uneori recuperate de la oameni care renunță la istoria personală a familiei lor, alegând fie să doneze imaginile unor anticari, fie să le arunce la gunoi.

Într-un număr total de 120 de pagini, Her latent image conține 67 de imagini alb-negru găsite în România, de la începutul aniilor 1920 pană în anul 1944. Fotografiile au fost selecționate începând cu toamna anului 2013 și majoritatea aparțin arhivei personale, completate de imagini extrase din colecția de fotografie anonimă a lui Vlad Nancă, Matei Câlția și cea a lui Ștefan Sava. Fotografiile din carte sunt însoțite de patru inserturi care conțin citate din aceeași perioadă ca și imaginile, punctand direcții diferite în interpretarea lor: expresia individualității și a emancipării prin intermediul modei, libertatea de mișcare și cultura corpului, feminitatea ca metaforă pentru „nou” și pătrunderea modernității prin intermediul ei, schimbările la nivelul arhitecturii de interior în raport cu schimbările din societate.

„Nu sînt deplin fericită decît aici, în țara mea”, 2013-2016
Nicoleta Moise

În 2013, când m-am întors în România de la studii din Spania, am găsit pe jos, în Valea Cascadelor, revista Femeia (principala revistă pentru femei din România, în special în anii socialismului) cu paginile deschise la articolul: „Nu sînt deplin fericită decît aici, în țara mea”, publicat în 1988. Aproape la un an distanță, în 2014, am reluat mersul la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, locul unde am găsit întreaga arhivă a revistei. Mi-am folosit telefonul pentru a face fotografii aproape fiecărei imagini unde apărea femeia muncitoare în fabrică. Am strâns în jur de 2000-3000 de imagini. În 2015, Olalla Castro m-a vizitat la București și mi-a spus că au existat publicații similare dedicate femeilor și în Spania, în timpul dictaturii lui Franco.

Pentru acest proiect am căutat în arhive și biblioteci din România și din Spania, am tăiat* și am pus împreună imagini din revista Femeia (1935-1989), și imagini din diferite reviste spaniole: Bazar, Consigna, Medina, Teresa, Vértice (1936-1977), publicate sub instrumentul de propagandă Sección Femenina, o instituție oficială înființată în 1936 de către mișcarea fascistă spaniolă Falange care a fost preocupată de rolul domestic al femeilor în sfera publică.

Muncă și sport. Corpuri disciplinate. Două ideologii paralele unde imaginea anonimă a femeilor este construită de regim.

Acest proiect a fost construit printr-un gest repetitiv și ritualic, „…a trebuit să solicit câteva reviste de la o altă bibliotecă, îmi pot aduce doar 10 numere de pe-o zi pe alta și sunt în total aproximativ 420 de numere”. În conversație cu Olalla Castro, Madrid 2015. Un proces birocratic exhaustiv, în lipsa permisiunilor de a avea acces la utilizarea anumitor imagini.

Grafica, editarea și pregătirea pentru print au fost realizate de Alin Cincă. Textul este publicat în română, spaniolă, valenciană și engleză, cu traduceri de Olalla Castro și Mar Reykjavik. Cartea a fost produsă în timpul rezidenței Hàbitat Artístic Castelló, în Valencia, Spania, în colaborare cu Espai d’art contemporani de Castello. În același an, a fost selectată printre cele 21 publicații din lista scurtă a premiilor Luma Rencontres Dummy Book Award Arles. Cartea a fost fotografiată de Claudiu Ștefan.

*O „tăietură” este un termen cinematografic despre care Hito Steyerl vorbește în Condamnații ecranului, capitolul: Tăietură! Reproducere și recombinare. Sternberg Press, 2012.

Acest articol face parte dintr-o serie de texte despre Arhive Feministe și Queer, curatoriată de Lav și Ali.