Între plăcere și homofobia internalizată: sexul gay în România

de Oliver Pope
Ilustrații digitale de Tristan

Ani de zile am făcut sex fără să știu ce fac.

Nu m-a învățat nimeni ce este sexul, care sunt motivele pentru care oamenii fac sex, ce trebuie să oferi și ce trebuie să primești atunci când faci sex. În mediul în care am crescut, orice apropo, orice sugestie sau orice nuanță de natură sexuală erau strict interzise. Am fost învățat să apreciez principiul abstinenței și valoarea spirituală a virginității. Am fost educat într-un sistem religios care condamna orice act sexual premarital, Orice abatere era considerată perversiune.

Încă din copilărie, scenele sau discuțiile legate de sex erau sever cenzurate. În momentul în care la televizor actorii dintr-un film treceau de la săruturi la haine aruncate pe jos și acțiunea se muta în pat, canalul era schimbat. Oare ce se petrecea după? Ce făceau o femeie și un bărbat în pat după ce se sărutau și se dezbrăcau? Ardeam de curiozitate. Eram fascinat de intensitatea scenelor dinaintea schimbării canalului și simțeam aceeași intensitate și în mine. Ceva se întâmpla cu corpul meu în acele câteva minute, însă nu-mi puteam explica ce simțeam.

Cu câțiva ani în urmă, pe lângă rușinea pe care am simțit-o după refuzurile mamei de a-mi explica ce se întâmpla cu sexualitatea mea, în afara câtorva noțiuni anatomice, și pe lângă stări pline de atracția aproape mistică pentru ce simțeam a fi un concept atât de misterios – sexul –, am avut privilegiul accesului la informație prin intermediul Internetului. Dacă până atunci computerul era folosit doar pentru jocuri video și desene animate, rolul pe care urma să-l aibă în viața mea s-a modificat considerabil. Am deschis motorul de căutare și am tastat: „filmulețe cu oameni care fac sex”. Cumva, refuzul părinților de a-mi oferi o explicație potrivită vârstei mele m-a condus la descoperirea pornografiei.

Cu toate acestea, lucrurile nu au evoluat niciodată spre dependență sau obsesie, pentru că principalul meu scop era cunoașterea. Odată ce am realizat că am la dispoziție o arhivă imensă de informații cu privire la acest subiect, întrebările adresate părinților au încetat. Aveam toate răspunsurile la îndemână. Am început să citesc forumuri axate pe discuții despre sex și relații. Am citit despre masturbare, despre graviditate, despre metode contraceptive, în timp ce urmăream materiale pornografice heterosexuale, pentru că acesta era cel mai comun tip de conținut.

Dar, în paralel cu emanciparea sexuală, un alt proces intern se desfășura: cristalizarea propriei sexualități. Deja trecuseră câțiva ani de la descoperirea a ceea ce se portretiza pe net ca fiind „sex”, eram acum un preadolescent ce știa mult mai mult decât lăsa să se vadă. Cu toate astea, atât mediul familial, cât și cel extrafamilial erau dominate de religie. Începusem să fiu martor la discuții despre homosexualitate și alte „perversiuni sexuale”, mai ales pentru că mi-am trăit adolescența exact în anii în care căsătoriile mixte începuseră să fie legalizate în mai multe țări, iar acest subiect era în vogă în cercurile religioase pe care eram nevoit să le frecventez. Undeva, foarte adânc în sinea mea, știam că sunt atras de persoanele de același sex, știam că era vorba și despre mine în toate acele schimburi de replici intens homofobe, însă fiind victima unui sistem religios opresiv, am reușit să folosesc negarea timp îndelungat pentru a mă ascunde de adevăr.

Am fost martor la nenumărate discuții și dezbateri pe tema sexualității, toate cu aceeași concluzie: heterosexualitatea era singura formă de sexualitate aprobată de divinitate și orice abatere duce la damnare eternă. Am auzit lucrurile astea de atât de multe ori, încât am ajuns să le cred. Am ajuns să mă urăsc. M-au condus la depresie la vârsta de cincisprezece ani, când eram dominat de intense gânduri suicidale. Îmi petreceam nopțile rugându-mă dumnezeului pe care eram constrâns să-l divinizez, însă mă rugam să devin heterosexual, iar dacă nu e posibil, să mor. Nu am povestit nimănui drama prin care treceam. Încă nu eram conștient de faptul că legăturile mele atât de profunde cu lumea religioasă mă conduseseră la dezvoltarea unui sindrom înrudit cu Sindromul de Stres Post-Traumatic, și anume Sindromul de Traumă Religioasă (Religious Trauma Syndrome).

Ce înseamnă asta? Pe scurt, atunci când o persoană este crescută într-un sistem religios de tip autoritar, în care îndoctrinarea religioasă este impusă din copilărie, individul își construiește întregul sistem de valori, propria identitate și viziunea despre lume și viață pe baza dogmelor inoculate. Abandonarea unei astfel de religii nu este o experiență de tip „în copilărie credeam în Moș Crăciun, acum nu mai cred”, ci presupune deconstrucția propriei persoane, acceptarea faptului că a fost învățat să perceapă realitatea în mod eronat, realizarea faptului că niciodată nu a avut idei sau opinii proprii și că tot ce știe despre sine și despre ceilalți este fals. Această experiență este traumatică, individul trece printr-o criză existențială și este nevoit să-și reconstruiască sinele din temelii, să-și creeze propria filosofie și să reînvețe tot ce credea că știe. După multe nopți albe și după multe lupte cu mine însumi, am reușit să mă rup de lumea religioasă în care crescusem.

În acest context, am fost nevoit să-mi schimb perspectiva cu privire la sex și în special cu privire la relațiile homosexuale. M-am luptat mult timp cu homofobia internalizată – atunci când timp de aproape două decenii am fost înconjurat de atitudini homofobe, mi-a fost imposibil să nu mă afecteze. Homofobia internalizată este, din păcate, adânc înrădăcinată în comunitatea gay, atât mondială, dar mai ales în zonele geografice dominate de regimuri politice opresive, fundamentalism religios și lipsite de educație sexuală.

La nouăsprezece ani mi-am început viața sexuală fără să știu să fac sex.

Singura mea sursă de informare rămăsese materialul pornografic de pe net, care nu poate fi folosit ca manual de educație sexuală, pentru că portretizează o fantezie pusă în scenă de actori profesioniști și trebuie tratat ca atare. Aveam nevoie de o înțelegere profundă și lucidă a comportamentului meu sexual, deoarece îmi era teamă că făceam sex din motive nepotrivite, adoptând practici nesănătoase provenite din rămășițele experiențelor mele negative din copilărie și adolescență. Mult timp nu am înțeles că filmele porno sunt o fantezie. Credeam că a face sex înseamnă a imita practicile sexuale portretizate pe ecran.

Odată ce mi-am început viața sexuală, am adoptat instinctiv rolul de pasiv, și mi-am pus corpul la dispoziția oricui îl dorea. Eram prea timid ca să obiectez atunci când ceva îmi provoca disconfort, prea nesigur pe mine pentru a-mi cere propria satisfacție și prea speriat de un eventual refuz dacă nu mă conformam așteptărilor partenerului. Am fost pălmuit, scuipat, umilit crezând că iau parte la acte sexuale „standard” pentru orice întâlnire sexuală. Credeam că a merge la orele două dimineața într-o cameră de motel de la marginea orașului pentru a mă întâlni cu un străin și a-l lăsa să facă ce vrea cu corpul meu însemna să fac gay sex.

Am întâlnit persoane care spuneau că ei „doar fut”, că ei nu pun mâna pe penisul altcuiva, persoane care nu arătau nici cel mai mic indiciu de satisfacție în momentul orgasmului, persoane care nu scoteau niciun sunet în timpul sexului, care voiau ca lumina să fie stinsă, televizorul să fie dat la maxim – parcă să uite unde sunt și ce fac.

Poate ca am avut nevoie de prea multe experiențe similare pentru a-mi da seama că ceva nu era ok. Bărbați din diferite orașe, de diferite vârste, foarte mulți aveau același comportament. Deja începeam să văd un pattern, o teorie începea să-mi încolțească în minte, lucrurile se clarificau și am ajuns la o concluzie: comunitatea gay din România este puternic traumatizată, îmbâcsită de homofobie internalizată, puțini știm să facem sex într-un mod sănătos și nimeni nu vorbește despre asta.

De unde provine instinctul de a pălmui o persoană pe care tocmai ai cunoscut-o? Ce te face să scuipi în gură pe cineva care îți oferă plăcere? Ce te determină să-ți ștrangulezi partenerul în timpul sexului? I-ai cerut permisiunea înainte de a face unul dintre aceste gesturi? Ați avut o discuție înainte de a începe actul sexual pentru a stabili ce comportamente sunt ok și care nu? Te-ai gândit, oare, dacă plăcerea este reciprocă?

Vreau să precizez că nu vorbesc și nici nu critic practicile BDSM asumate, negociate, comunicate clar și entuziast. Vorbesc despre acte sexuale considerate pur și simplu standard și „vanilla” de mulți oameni din comunitatea gay. Din ce în ce mai des se folosește expresia don’t kink-shame me, însă pentru mine este un semnal de alarmă momentul în care astfel de comportamente devin norma întâlnirilor de tip casual sex. Nu sunt absolut deloc împotriva dorinței de a te bucura de un sex mai dur, însă el trebuie consimțit de toate persoanele implicate în actul sexual. În prezent am sesizat lipsa generalizată a unui preludiu conversațional, în timpul căruia partenerii să-și poată exprima așteptările, dorințele, fetișurile, kink-urile, în timpul căruia să se seteze limite și să se cadă de comun acord cu privire la modul în care se va desfășura actul sexual.

Din păcate, straturile homofobiei internalizate sunt multiple, complexe, se suprapun, fiecare partener aduce în actul sexual propria dramă, propria traumă legată de experiența descoperirii sexualității lui. Cu toții am consumat aceleași materiale pornografice mainstream în care se practică aceleași comportamente sexuale, dar mai mult, cu toții am trăit într-o lume heteronormativă și homofobă, și astfel totul ia forma unui cerc vicios. Este cu adevărat trist să fie nevoie să pedepsești neconsensual persoana care îți produce plăcere pentru ca să îți permiți să simți plăcerea.

Însă cum putem învăța să facem sex într-un mod sănătos? Cum ne putem schimba perspectiva, la nivel de comunitate? Ce aș vrea să simt în mod ideal când fac sex? Fanteziile mele sunt chiar simple fantezii, sau au un punct de plecare din realitate, un punct poate situat într-o zonă gri a comportamentelor sănătoase? Așadar, ce reprezintă pentru mine a face sex? (Și te invit și pe tine să răspunzi în dreptul tău).

Am descoperit că pentru mine, scopul sexului este plăcerea reciprocă. Simplu.

Ținând cont de faptul că, în mod obișnuit, mai întâi învățăm să ne masturbăm, iar abia mai târziu facem sex, avem tendința să transferăm dinamica masturbării în sex, lucru ce nu va funcționa, pentru că sunt experiențe diferite, cu scopuri diferite. Dacă începi actul sexual fără dorința de a ridica la putere o plăcere individuală, iar scopul tău este încă satisfacția proprie, atunci partenerii vor rămâne, cel mai probabil, nesatisfăcuți.

Consider că fiecare persoană este capabilă de introspecție. Autoanaliza ne ajută să localizăm sursa psihică a comportamentelor și dorințelor noastre. Pentru mine a fost surprinzător să descopăr că resemnarea mea în fața altora, în timpul sexului, era masca homofobiei. La nivel inconștient, continuam să consider că făceam un lucru greșit și că meritam să fiu pedepsit pentru asta. Conștientizarea acestui aspect a dus la o modificare în comportamentul meu sexual: am încetat să fiu atras de clasicul stereotip masculin – dominant, hipersexual, matur, activ – și am început să cunosc persoane mai apropiate de vârsta mea, fluide din punct de vedere al genului și cu o mai mare disponibilitate spre autoeducare. Din discuțiile purtate despre experiențele noastre sexuale anterioare, am constatat că majoritatea s-a confruntat cu aceleași comportamente din partea partenerilor și că sexul nu fusese cu adevărat satisfăcător nici pentru ei.

În concluzie, doresc să inițiez o conversație despre homofobia internalizată din cadrul comunității gay, despre trecutul traumatic pe care încă nu l-am procesat, atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv, despre responsabilitatea autoeducației și exersarea empatiei. Sexul poate fi o experiență transcendentală atunci când este abordat dintr-o perspectivă altruistă, eliberați de sentimentele negative cu privire la propria persoană și cu deschidere spre conversație.

Oliver Pope

Scriu despre mine, despre experiențele prin care am trecut, despre dilemele cu care m-am confruntat. Eseul este ritualul meu cathartic. O dată ce ideile devin rânduri de text, editarea acestuia coincide cu reorganizarea lor în sinea mea.

Tristan

[Berlin]⚫fragilest still strong⚫

★ Ți-a plăcut articolul?

Ajută-ne să publicăm din ce în ce mai multe. Vrem să continuăm să-ți oferim conținut feminist original, însă n-o putem face fără sprijinul tău. CUTRA e un proiect editorial independent și fără finanțări corporate. Dacă poți, susține-ne! Poți face o donație aici:

Identitate • Corp
Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Meniu