Ioana Nemeș: ALL TIME AT ONCE

de Alex Zorilă și Eva-Maria Luca

La 13 ani de la pierderea Ioanei Nemeș, Dragoș Olea și Sandra Demetrescu (Kilobase Bucharest) aduc la Muzeul Național de Artă Contemporană din București retrospectiva IOANA NEMEȘ. ALL TIMES AT ONCE. Poate fi vizitată până duminică, 13 aprilie 2025.

Pentru că uneori timpul vindecă parțial și răni foarte adânci, pentru că am simțit că este un moment bun pentru introducerea/ reintroducerea practicii ei. 
—Dragoș Olea

A fost pe de-o parte un privilegiu – cel de a lucra în mod susținut cu o bogată arhivă de artist, prin intermediul căreia am descoperit numeroase elemente pentru a înțelege mai bine gândirea din jurul unor lucrări, referințele din artă, literatură, cinematografie, muzică și, desigur, eforturile de a se poziționa într-un context cultural și social aflat în plină transformare. Pe de altă parte, a fost un proces în mod inevitabil extrem de încărcat emoțional, pentru fiecare dintre noi în moduri diferite. 

Este important pentru noi faptul că am început să lucrăm la recuperarea practicii Ioanei, printr-o serie de expoziții premergătoare retrospectivei de la MNAC, împreună cu alți curatori cu care am creat un dialog în jurul său (Viktor Neumann și Fanny Hauser pentru expozițiile de la Between Bridges Berlin și Kevin Space Viena, și Diana Marincu pentru expoziția de la Art Encounters Timișoara – fiecare dintre ele concentrate pe anumite serii de lucrări). Respectiv, pentru retrospectiva de la MNAC, am încercat să expandăm cercetarea arhivei și practicii Ioanei invitând mai multe curatori, scriitori, teoreticiene care, în marea lor majoritate, nu erau familiarizate cu subiectul. A fost o experiență extrem de pozitivă, care credem că poate contribui în mod real la viața operei Ioanei Nemeș, pe viitor.

Apoi, lucrul în sine la expoziția de la MNAC a fost atât o provocare, dar din categoria celor pe care le luăm în primire bucuroase – ne referim aici la cristalizarea viziunii curatoriale, la lucrul cu spațiul expozițional și găsirea formulelor spațiale și conceptuale care să articuleze cât mai bine un parcurs în care arta Ioanei să poată fi cuprinsă în toată complexitatea sa și totodată să poată vorbi de la sine. Dar și o satisfacție majoră, anume cea de a putea facilita accesul la opera ei (adusă împreună din multe locuri) prin această „capsulă” care rezumă munca noastră din ultimii ani și care credem că oferă, în sfârșit, o imagine de ansamblu demnă de semnificația, pentru istoria artei, a acestei artiste.

De ce acum? O dată, pentru că a trecut suficient timp – pentru Dragoș, la nivel emoțional iar, pentru ambii, din perspectiva cercetării pe care am făcut-o în ultima vreme în arhiva Ioanei – pentru a ne putea (re)apropia de acest subiect, de o manieră care să pună în lumină și elemente necunoscute până acum din practica și evoluția Ioanei. A doua, pentru că un astfel de demers recuperator era absolut necesar, pentru a menține vie memoria și opera Ioanei – asta prin formatul cel mai important/ potrivit, anume cel al unei expoziții retrospective, de muzeu, cu toate straturile care țin de contextul relevat grație arhivei sale de artistă și de întreaga polifonie rezultată în urma analizelor celor 10 scriitori invitați să o descopere sau redescopere și să o „citească” din perspectiva zilelor noastre. Un pariu care a fost de succes, demonstrând actualitatea operei Ioanei.
—Sandra Demetrescu + Dragoș Olea 

Notele autoarelor

Din dorința de a crea un mozaic cu toate elementele primite și făcute publice despre Ioana Nemeș, devine din ce în ce mai imposibilă ideea de separare pe capitole/ părți a acestui articol. Pentru că fiecare parte din viața artistei se leagă cu o alta și comunică/ curg împreună. Scriem cu respect și apreciere o poveste reală alături de și despre Ioana, care prin practica sa artistică ne-a lăsat o autoetnografie bogată a unei artiste queer, pe care o păstrăm cu grijă în memoria colectivă.

Articolul îmbină:
+ interviu luat lui Dragoș Olea – parte a colectivului Apparatus 22 și Kilobase Bucharest, inițiat în 2010 împreună cu Ioana Nemeș, iar din 2016 imaginat împreună cu Sandra Demetrescu, Director (din 2022) de Expoziții și Programe la MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană din București, unde lucrează din 2014
+ informații din volumul Ioana Nemeș, Carte de artist apărută în februarie 2015
+ fotografii din expoziția IOANA NEMEȘ. ALL TIMES AT ONCE
+ intervenții scrise ale Evei Luca și Alex Zorilă

Linia de schimb
Intro

(informații preluate din: Ioana Nemeș, Carte de artist, 2015)

Ioana Nemeș (1979-2011) s-a născut în România și a studiat la Facultatea de Arte Plastice, secția Foto-Video, din cadrul Universității Naționale de Arte din București, unde a aprofundat tehnici de artă vizuală. Mai specific, fotografia. În continuare, a studiat la diverse instituții de prestigiu și a beneficiat de burse care i-au permis să exploreze noi teritorii în arta contemporană. A participat la Bienala de la Istanbul, U-Turn Copenhaga, Bienala de la Praga și Bienala de la București 2. Lucrările sale au fost prezentate de Art in General, New York, Secession, Viena, Smart Project Space, Amsterdam, Kunsthalle Fridericianum, Kassel, Royal College of Art, Londra, Salonul de Proiecte București, BOZAR, Bruxelles, Trafo, Budapesta, Galeria Jiří Švestka, Praga, precum și în publicații ca 100 New Artists (editura Laurence King) și Romanian Cultural Resolution (editura Hatje Cantz). Practica ei artistică s-a extins și în mai multe configurații colective, lucrând în contexte de artă, design și modă: Liste Noire (2004–2011), Rozalb de Mura (2005–2010), Kilobase Bucharest (2010–2011) și Apparatus 22 (2011). 

Apparatus 22 este un colectiv multidisciplinar de artă și design inițiat în 2011, în București de Maria Farcaș, Erika Olea, Dragoș Olea și Ioana Nemeș (1979-2011), ca o continuare a experienței comune de lucru în echipa label-ului progresiv de modă Rozalb de Mura. Din dorința de a porni de la experiențele anterioare din lumea modei și de a încerca să-i depășească contextul limitativ, membrii colectivului și-au schimbat perspectiva și au decis să lucreze în contextul mult mai generos al artei contemporane, dezvoltând proiecte ce includ referințe din design, sociologie, economie și literatură.

Linia de centru
Monthly Evaluations 

arta Ioanei Nemeș

Un eșantion de brilliance, de onestitate extremă, o practică de cele mai multe ori conceptuală dar care eludează un anumit grad de deshidratare de emoții tipice artei conceptuale și devine juicy.

La nivel individual înseamnă și un document al evoluției personale accelerate pentru că, timp de un deceniu, am fost alături de Ioana împreună cu Maria și Erika în etapele majore – uneori legat de producție, alteori legat de diseminarea internațională a practicii ei sau în diverse meciuri de ping-pong despre aspecte conceptuale.

Iar constelațiile colaborative la care am lucrat împreună (Rozalb de Mura, Apparatus 22, Kilobase Bucharest) au fost incredibil de fructuoase cu ideile care hibridizau interesele fiecăruia dintre noi și în creionarea unor metodologii de lucru în colectiv. 
—Dragoș Olea

Înaintea parcursului academic în artă, Ioana a practicat handbal de performanță, până când o accidentare la genunchi a pus capăt carierei sale sportive. De aici, disciplina pe care o vedem în practica sa artistică, cea care se regăsește și în sport. În acea perioadă, a început să-și pună întrebări legate de identitate, de memorie și de relația între individ și contextul social al vremii. 

arta Ioanei Nemeș

E în primul rând ceva care „keeps on giving”. Atât în ceea ce privește citirea și reactualizarea practicii ei, ori lucrul cu arhiva și, mai cu seamă, cu secțiunea „Evaluărilor Lunare” (unde sunt peste o mie de intrări). E totodată un studiu de caz extrem de interesant și relevant pentru ce era lumea artei în România începutului anilor 2000, aflată în plină evoluție (de la instituții și până la conștiința de sine a comunității artistice). Dar și pentru identitatea de artist din estul Europei și eforturile de poziționare într-un sistem occidental al artei, venind dintr-un context în care totul se afla în fazele incipiente – marcat, deci, de precaritate extremă dar și de entuziasmul asociat posibilității caracteristice unui astfel de moment încă foarte dinamic.

Este, apoi, o practică neobișnuit de complexă, care invită la „descoperiri” succesive și care își păstrează, fără nicio pierdere (chiar dimpotrivă), relevanța și acum. Nimic nu pare „datat”, sau tributar vreunei mode care să îi știrbească din forța expresivă și conceptuală. Este, așadar, o artă plină de vitalitate, care nu rămâne captivă momentului istoric în care a fost creată.
—Sandra Demetrescu

Perioada de tranziție dintre handbal și artă este inextricabil legată de crearea seriei Evaluări lunare (2001). Astfel, dintr-o mai mare dorință de a înțelege complexitatea lumii, dar și pentru a pava drumul către un spectru de exprimare nemijlocită, și-a canalizat energiile în crearea unor lucrări care aduc în prim-plan teme precum timpul, memoria și identitatea, fără să se limiteze la o singură tehnică de lucru – video art, fotografie, performance, instalații, sculptură. Stilul său se remarcă printr-o abordare conceptuală profundă, iar fiecare lucrare este un mijloc de a pune sub semnul întrebării realitatea în care trăim și o invitație de a citi, a privi și a reflecta, din exterior către interior.

Proiectul Evaluări Lunare a început în 2001 și este strâns legat de momentele care au concluzionat vocația Ioanei Nemeș ca artist vizual. Incidentul nefericit al accidentării la genunchi a deschis un nou mod de exprimare, inaugurând acest moment cu materialul cel mai la îndemână, aparatul de fotografiat, într-un loc personal ei: peretele sufrageriei apartamentului în care locuia cu mama și cu fratele său geamăn (The Wall). Peretele a fost împărțit în două părți: una care documenta visele și proiectele sale nerealizate și alta care descria ce a reușit să ducă la bun sfârșit. Fiecare schimbare de pe perete era fotografiată și arhivată.

În anul 2004, s-au întâmplat două lucruri esențiale pentru proiectul său: a expus Wall Project într-o galerie și s-a mutat din apartament. Aceste evenimente au influențat mult evoluția proiectului, care a început să se concentreze tot mai mult pe ideea de timp și cum poate acesta să fie făcut vizibil. Profund influențată de Virginia Woolf în modul în care înțelegea timpul, de John Fowles și de teoriile despre culori ale psihologului Max Lüscher a elaborat proiectul „Evaluări Lunare”. Astfel și-a creat un sistem în care fiecare zi din viața sa este evaluată pe cinci axe: fizic (F), emoțional (E), intelectual (I), financiar (F) și al destinului (L) [în engleză, „luck”]. Din 2005, a început să își evalueze fiecare zi conform acestor parametri și să le aloce câte o culoare și un citat, ori câteva cuvinte. Apoi, fiecare zi intră pe rând în arhivă, urmată de celelalte. Totodată, se prezintă în Evaluări lunare firul intim al trăirilor ei de zi cu zi, o incursiune în teoria cercului absolut, prin care poți deduce prezentul trăit la momentul creării și al scrierii prompt-urilor. Deși folosește un limbaj criptic, Ioana ne dă instrumentele să îl descifrăm. Ne dă dalta în mână să putem sculpta imaginea de ansamblu. Ne dă de făcut ceva, ne dă să gândim.

Am vrut să îmi observ propria eficiență, nu în sens personal, ci în sens funcțional. Am analizat din exterior, cât de rece și de obiectiv am putut, acțiunile și modurile în care am încercat să rezolv problemele zilnice. Sunt pasionată de psihologie, de modul în care este structurat sistemul nervos, de natura perfect logică a tuturor legăturilor dintre evenimente care, la prima vedere, par complet aleatorii.

—Ioana Nemeș, Ioana Nemeș, Carte de artist (2015)

Ea examina cum trauma, istoria personală și experiențele individuale se implementează în viața de zi cu zi, dar și în contextul unui grup mai larg. Cum se formează memoria colectivă? Ce se întâmplă atunci când aceasta este uitată sau distorsionată? Lucrăril sale au un statut iconoclast, căutându-și mereu drumul spre acea esență singulară a cunoașterii vizuale. Nu a putut fi asociată vreunei școli sau tendințe, modul său de expresie a fost, este și va fi un conglomerat de tehnici experimentale din care au rezultat lucrări emblematice.

Atunci când proiectul era expus într-o galerie, Ioana reflecta asupra celorlalte lucrări din expoziție și asupra conceptului curatorial, după care căuta prin arhivă și făcea o selecție de zile. Aceste evaluări au fost, cel mai adesea, transformate în intervenții pe perete sau în obiecte din plastic care amintesc de lespezi funerare. 

…curiozitatea sa intelectuală, abilitatea de a se antrena în domenii diferite, de la fashion, design interior, design grafic, arta practicată în diferite medii și constelații; apoi era disciplina autoimpusă, aproape draconică, cu siguranță ecou al carierei sale de sportivă de performanță și dedicația pentru orice își punea în minte, alături de caracterul ei super intens. Exemple ar fi nenumărate, sunt chestii mici care se sedimentează în timp apropos de caracterul cuiva. Avea mereu urechile ciulite ca o coțofană fascinată de lucruri strălucitoare și când am propus schimbarea scalei de evaluare pentru „Monthly Evaluations” de la versiunea primitivă de la 0 la 3 la cea care era mult mai largă, de la minus 10 la 10, a început sa lucreze imediat la noua versiune; am dezvoltat în timp mici coduri, precum „positive voodoo”, „muntzomani” etc.
—Dragoș Olea

Am încercat să văd cu ce poți să rămâi din cantitatea de timp pe care o ai la dispoziție într-o zi obișnuită. Așa că am început să țin un jurnal zilnic în care dau note, pe o scară de la -10 la +10, (zero fiind starea de echilibru) pentru mai multe domenii ale vieții mele: fizic, intelectual, emoțional, financiar, destin. Iar la finele fiecărei zile aleg și o culoare care să i se potrivească. În timp am adăugat și text. Când fac toate astea încerc să fiu cât mai obiectivă cu putință, să mă detașez și să văd ce se întâmplă cu toată energia care intră într-un om și iese din el, sub o formă sau alta, într-o zi oarecare. Piesele acestea sunt un fel de portrete ale timpului.
—Ioana Nemeș, Artista care a reinventat timpul, Ziarul Financiar (18 decembrie 2009)

Obiectul devine în sine cuvânt, iar cuvântul devine obiect. Fiind profund marcată de lecturile Virginiei Woolf, data de 18 octombrie 2004 marchează prima notare din seria evaluărilor lunare, primind calificativul „+”. “accidental meeting” with Virginia Woolf este textul relevat pe un fundal albastru. Întâlnirea Ioanei cu volumul Virginiei Woolf, O cameră doar a ei, într-o librărie din Amsterdam a schimbat modul în care artista a început să privească timpul, narațiunea și chiar, literatura. Cuvântul devine în acest proiect substanța, convoiul de materialitate care îi este atribuit în Evaluări lunare. De asemenea, independența sexuală și materială (obiecte palpabile devenind concepte imateriale) a scriitoarei care a marcat mișcarea modernistă în literatură sunt starting points în dezvoltarea viitoarelor proiecte pe care Ioana le-a demarat și documentat. 

Linia de restricție
Embrace (to M.)
Identitatea safică a Ioanei Nemeș

Pentru mine, un artist de succes este în primul rând un artist sincer cu el însuși, iar apoi cu publicul căruia i se adresează. Într-o lume atât de cool & glam ca a noastră, sinceritatea poate părea penibilă și kitschoasă, dar de fapt tocmai de aceea este incredibil de dificil de obținut și de menținut.
—Ioana Nemeș, Ioana Nemeș, Carte de artist (2015)

Dimensiunea queer este vizibilă pe diferite planuri în practica Ioanei, nu atât ca (sau nelimitându-se doar la) tematica pe care o vedem în arta sa, cât mai ales ca strategie și abordare în sens larg. Biografia sa personală corelată cu cea artistică reprezintă, desigur, un prim nivel de contextualizare și descifrare a genezei mai multor lucrări: de la prima sa sculptură, Embrace (To M.), un fel de monument în miniatură dedicat relației sale queer și până la nenumărate lucrări din seria Evaluări Lunare, o serie majoră care acompaniază atât devenirea ei artistică (încercările, căutările, interesele etc.) și care este totodată mereu ancorată în viața ei afectivă – lucru manifest prin unul dintre cele cinci criterii de evaluare ale fiecărei zile înregistrate – „emoțional” –, și prin multe dintre textele atribuite fiecărei zile, unde această dimensiune este imediat percepută. Ceea ce nu e vizibil în forma finală de prezentare a evaluărilor ca lucrări destinate expunerii este un sistem suplimentar de codificare și evaluare a zilelor, pe care îl regăsim în agendele care compun arhiva Evaluărilor, și care este, în mod cert, dedicat relației sale. E aproape ca o încercare – intimă – de a se autoarhiva raportat la cealaltă persoană, ținând cont de complexitatea acestei dinamici, de la latura afectivă la dificultăți din contextul mai larg în care aceasta se desfășura.

Dincolo de aceste aspecte, mai mult sau mai puțin literale, identitatea queer a Ioanei produce diferite ecouri în lucrări unde tematica în sine nu denotă, nemediat, această latură, așa cum este cazul seriei Relics for the Afterfuture (Brown) – unde se află la lucru diverse tactici „subversive” (în raport cu trecutul istoric, imaginarul și cultura vizuală și până la înseși tehnicile de producție ale lucrărilor), ori capacitatea de a imagina, prin acele lucrări, viitoruri queer. Toate acestea pot fi puse lesne sub semnul unei atitudini care deviază de la normă, fie ea artistică sau socio-culturală, și care contribuie astfel la un mediu propice experimentului și dezvoltării unei abordări extrem de particulare.
—Sandra Demetrescu

Ca multe persoane queer, Ioana a avut o perioadă dificilă de negociere cu ea însăși a acestei identități. Și timpurile erau diferite. Nivelul de acceptare în societatea românească era și mai scăzut ca acum, cuvântul „queer” a început sa fie folosit la sfârșitul primei decade a anilor 2000 și, abia după 2010, s-a dezvoltat un limbaj mai generos și mai precis cu care operăm astăzi; atunci, nu aveam o serie de reviste, instrumente, modalități publice pentru a vorbi despre queerness. Ceea ce întărește, privind înapoi, caracterul extrem de onest al artei Ioanei.
—Dragoș Olea

Linia de 9 metri
Relics for the Afterfuture

Tipul de persoană pragmatică, Ioana s-a inspirat din Bucureștiul palpabil în care a trăit și studiat și pe care l-a experimentat prin prisma sa existențială. Arhitectura brutalistă păstrată până în zilele noastre, digul Crângași, locuri pe care le parcurgem în fuga noastră cotidiană au fost, preț de momente, trecute prin filtrul artistei ca un proces continuu de autodescoperire, de ambiție spre o trăire mai profundă, mai autentică și mai reală. Acțiunea de a te asimila vizavi de spațiul în care te afli te poate imersa în el. 

Seria Relics for the Afterfuture (Brown) pornește de la căutarea de a-și găsi propria identitate la intersecția problematică dintre local și global. În autointerviul dedicat acestei serii de lucrări, Ioana explică ce anume a motivat-o să utilizeze culoarea maro ca laitmotiv al întregii instalații. Nuanța i se pare cea mai potrivită pentru „a descrie România actuală: cu natura ei spectaculoasă și primitivă, abuzată și abandonată, cu satele ei părăsite de oamenii care au plecat să muncească în Spania, cu casele maramureșene cumpărate și mutate în Franța, cu orașele ei prăfuite de provincie în care blocurile arată ca niște epave urâte și părăsite, cu autobuzele aglomerate pline de transpirație, cu traficul intoxicant. Maroul e orizontal, e o culoare cu care poți să începi ceva”.    

Linia de 7 metri
Expoziția 
IOANA NEMEȘ. ALL TIMES AT ONCE

Un actor important în arta contemporană, Ioana a lăsat în urmă o documentație solidă de la care a pornit serii de lucrări care conferă un awe moment în privitoarx. Nu trebuie să ai o expertiză de specialitate sau să ai ochiul format în spectrul artelor. Cumva, dă impresia că asta și-a dorit de la bun început artista: un dialog între lucrare și privitoarx. Un interschimb de sentimente. O readucere aminte și o ocazie de introspecție, de privire către interior. O speculație personală ceea ce am enunțat, dar un fapt clar este că vizitarea expoziției și popasul la fiecare lucrare a lăsat și lasă un impact de durată, cu mult după părăsirea locului intim al sălilor muzeale ale MNAC, două etaje dedicate pe care grupul Kilobase Bucharest le-a curatoriat cu o deosebită grijă și atenție față de lucrări, de artistă, dar și de părerile, convingerile și concepțiile acesteia vizavi de expunere și de ceea ce înseamnă pentru sine expunerea într-un muzeu.

Aruncare de la 7 metri
Outro

16 aprilie 2011

Dragă Ioana,

Îți scriu de la masa din bucătărie, cu inima bătându-mi în continuare foarte puternic din cauza unui vis straniu, dar minunat. Am avut o viziune care m-a făcut să mă trezesc din somn brusc, cu un țipăt, trezind-o și pe scumpa mea Claudia, care acum îmi pregătește o cană de lapte cald cu miere menită să mă liniștească.

Deși este ora 4 dimineața, simt că trebuie să îți mai scriu o dată înainte să ne vedem în New York. Nici măcar nu știu dacă vei primi această scrisoare la timp, având în vedere eficiența Poștei Statelor Unite (elvețienii, după cum știi, sunt punctuali până la obsesie, așa că o să dau vina preventiv pe americani), dar îmi asum riscul.

Nu încape îndoială că visul meu se datorează și vizitei pe care am efectuat-o zilele trecute la o clinică de ecocardiografie fetală din Geneva, unde am putut observa cum folosesc cercetătorii ecograful cu ultrasunete Color Doppler pentru a depista afecțiunile cardiace în utero. Este o tehnologie remarcabilă; aproape că mi-au dat lacrimile când am asistat la diagnosticarea unui fetus de doar 20 de luni cu anomalia Ebstein a valvei tricuspide.

Dar să mă întorc la visul meu: în fața ochilor, dragă Ioana, mi-a apărut o strălucire minusculă de o frumusețe uimitoare, care s-a mărit treptat pe fundalul misterios al ecranului unui aparat de ecografie cardiacă, până a ajuns la cel mai intens portocaliu pe care l-am văzut vreodată. Tot ecranul minții mele era invadat de o splendoare vibrantă care mă făcea să mă simt extrem de tulburat și, în același timp, mă umplea de o liniște supremă, până când am simțit că întreaga creație avea să explodeze. Din fericire, m-am trezit înainte să se întâmple asta.

Poate vei înțelege de ce m-am gândit la tine. Ce aș vrea eu, de fapt, să-ți spun, este așa: acceptă portocaliul, Ioana. Poate vei crede că asta va însemna sfârșitul tuturor lucrurilor, dar sunt convins că în cazul tău va fi abia începutul.

Evident, îți voi spune mai multe despre acest gând al meu atunci când ne vom întâlni, pe 25 aprilie. Abia aștept să te văd! Până atunci, îți doresc numai bine.

Cu sinceritate,
Dr. Max Lüscher
Institutul de Diagnoză Psihologico-Medicală
Lucerna, Elveția

(din Ioana Nemeș, Carte de artist, februarie 2015)

Ioana Nemeș a încetat din viață la New York, în seara zilei de 23 aprilie 2011, în urma unui stop cardiac, la vârsta de 32 de ani.