de Kitty Rea
Ilustrații de Iarina Nicolae
Hai să încep cu disclaimere. Poliamoria nu e pentru toată lumea. Poliamoria – dorința de a avea mai mulți parteneri, simultan, care știu unii de alții și pot avea, la rândul lor, alți parteneri – e un model de relaționare care a devenit tot mai popular în ultima vreme. Peste tot se scrie și se aude de poli sau de non-monogamie. Eu trăiesc așa, cam de cinci ani. Cu o familie construită din mulți iubițx, prietenx, metamours. Trăiesc într-un microcosmos afectiv construit din legăturile intime formate între noi toți, care arată cum decidem noi să arate, nu cum ne spune societatea că ar trebui. Dar asta doar în măsura abilităților noastre de a ne revolta împotriva tiparelor cu care am crescut. Și dacă uneori abilitățile sunt abundente, câteodată nu prea putem chestiona nimic și ne simțim înfrânte. Și totul, doar în măsura privilegiilor de care dispunem. Dragostea în mai mulți poate fi o chestie privilegiată – resurse emoționale, timp liber, resurse economice, acces la informație și la sprijin din mai multe surse. Dar e și o călătorie. Pentru mine, poate cea mai intimă și revoluționară călătorie pe care am făcut-o.
Dar cum mi-am început călătoria? Prima oară m-am întrebat de ce se confundă dragostea cu exclusivitatea sexuală. De ce societatea ne spune, cel puțin femeilor în relații hetero, că a iubi pe cineva cu adevărat înseamnă a te fute doar cu el? Și în același timp că non-monogamia, cea lipsită de etică, heteronormativă, sexistă și de care nu trebuie să afle nevasta, este normală pentru bărbați? Că „așa e natura lui”, că side-chicks, că bărbatul vrea să-și răspândească sămânța, iar femeia vrea fidelitate. Și m-am gândit… nu știu soro, eu vreau să-mi răspândesc sămânța orgasmelor, a atingerilor, a lenjeriei intime care îmi place. Vreau să răspândesc semințe de intimitate prin paturi care nu-mi aparțin, prin hoteluri, prin mașini la stopuri, prin parcări și pe bănci în parc, ca o adolescentă. Că de ce să se bucure doar generația născută după 2000 de make out sessions? Vreau să nu mi se spună cum e cu natura femeii. Vreau să confirm știința care spune că femeia e cea care se plictisește în exclusivitate sexuală. Și vreau să împărtășesc cu voi ce am învățat pe parcurs.
Lecția 1: Există un „public” doritor pentru toată lumea
Am stat o perioadă într-un fel de relație deschisă doar la nivel sexual. M-am bucurat de sexualitatea mea, așa cum era ea și cum o descopeream. Și ce descopeream era ca nimic nu era cum crezusem până atunci. Că dorința mea nu era timidă și singură în lume. Că erau mulți care doreau să se bucure de ea. Și de corpul meu, pe care îl crezusem urât, pentru că nu aveam sâni mari și avea forme. Nu eram atât de slabă precum îmi spunea societatea că trebuie să fiu ca să mă placă bărbații. Dar eliberarea cea mai mare a fost să descopăr la un moment dat că lumea mea nu s-a mai învârtit în jurul bărbatului. Îmi doream să mă placă și femeile, trans sau cis, îmi doream să mă placă și persoane non-binare, de care eu nu auzisem înainte de a-mi deschide relația. Petrecusem o viață căutând acceptarea bărbatului cis, hetero. Trăisem doar pentru bărbați și crezusem că doar ei sunt o opțiune. M-am trezit că există un „public” doritor pentru toată lumea. Chiar și pentru mine. Și erau oameni fericiți că-mi pot vedea pozele în care apăream dezbrăcată. Am aflat că sunt dezirabilă pentru mai mulți oameni, chiar dacă nu vedeam femei ca mine pe panourile uriașe cu reclame din centrul orașului.
Lecția 2: Iubirea e imposibil de duplicat sau copiat
Și apoi, în mijlocul acestei revoluții intime și corporale, ceva ce nu știam că se poate întâmpla m-a lovit din plin. M-am îndrăgostit. Și el s-a îndrăgostit de mine. Așa am aflat că pot iubi doi oameni diferiți, în același timp, în moduri diferite. Am aflat că inima vrea ce vrea ea, fără să asculte ce îi spune rațiunea. Și mi-a șoptit că nu există fund al fântânii de unde vine afecțiunea mea, impulsurile erotice, sexualitatea. Am aflat ce înseamnă să te vadă cineva cu adevărat, să te afirme, să se uite la tine ca la un miracol. A fost ceva ce cred că se întâmplă rar, dar experiența subiectivă a iubirii mereu se simte unică și imposibil de duplicat. Și așa am realizat că este imposibil de copiat, repetat, furat. Pentru că eu eram eu, el era el și numai noi doi, fix cum suntem, putem construi relația pe care o avem. Mai mult decât atât, noi doi avem o relație diferită de la an la an, de la lună la lună. Zilnic construim o relație care nu arată identic cu ce a fost sau cu ce are potențialul de a fi. Mă lupt și azi cu înțelegerea emoțională a lecției din paragraful ăsta. Dar mă bucur că lupt pentru mine și pentru noi. Mă bucur că am pentru ce să lupt.
Lecția 3: Heteronormativitatea ne strică iubirea
Apoi, am întâlnit o fată. O fată care din prima mi s-a părut deosebită, frumoasă, inteligentă și care, culmea, mă plăcea! M-am străduit să ofer, să modelez relația romantică pe care o vedeam în capul meu, să devin. Și am realizat că nu știam cum. Că multe lucruri mă făceau să mă simt straniu, ca de exemplu să scriu o scrisoare de dragoste pentru o femeie. Mi se părea cel mai minunat și mai înspăimântător lucru să o țin de mână. Și am realizat repede că nu știam cum să o iubesc, nici în pat, nici în afara lui. Îmi lipseau informațiile realiste, nu desprinse din filme porno. Mă puneam singura în ipostaza bărbatului cis-hetero, ca și cum singurul rol pe care îl puteam asuma cu o femeie era un fel de counterpart masculin. Îmi lipsea un ghid și asta îmi provoca anxietate, mă făcea să mă simt inadecvată, fucking clueless. Îmi lipsea deprinderea, naturalețea, lejeritatea. Și nu a fost suficient ce puteam să dau. Am învățat că idealul romantic al societății nu are aspirații democratic – fiecare scapă cum poate și încearcă să supraviețuiască în el.
Lecția 4: O inimă frântă doare în orice caz
Și apoi am întâlnit un alt bărbat. Un bărbat care a acceptat ritmul meu de a face lucrurile. Un bărbat care mi-a arătat că lucrurile pe care le vrei pot intra în viața ta în cele mai neașteptate și frumoase moduri. Am învățat de la el cum arată atingerea și am învățat de la el cum să am răbdare. A dispărut când lucrurile dintre noi erau frumoase, când eu simțeam că abia am început. Lecția care rămâne după el este că și atunci când viața ta e plină de oameni extraordinari, pierderea unuia dintre ei este la fel de dureroasă ca atunci când ar fi unicul. Dar am mai învățat și că pot sa fiu recunoscătoare pentru ce, că-i pot păstra amintirea. M-am desprins de povestea noastră nu fără părere de rău, dar fără amarul din gură. Am lăsat pierderea să treacă prin mine ca în litania împotriva fricii.
Lecția 5: Intimitatea și iubirea pot exista și în afara structurilor obișnuite
Au venit în viața mea oameni care m-au acceptat pentru ceea ce sunt. Care nu se apropie de mine nici cu o rețetă, nici nu dau semne să dispară. Am învățat că pot să simt apreciere, apropiere și afecțiune și când nu ne îndrăgostim din prima, sau chiar deloc. Sunt foarte apropiată de un bărbat care vorbește limba anxietăților mele. Și e cel mai simplu lucru din lume să ne înțelegem reciproc. Ne creștem reciproc atunci când facem spațiu unul pentru celălalt, când ne ascultăm, când ne arătăm compasiune. Mă simt ținută în brațe și atunci când nu mă ține în brațe. Am un început de relație cu o femeie alături de care simt ca pot să respir, să mă apropii, încet, temătoare, dar mereu cu câte un pas înainte. Îmi doresc să o fac fericită și să fim fericite. Încă nu știu cum arată idealul romantic pentru noi, dar nu mai sunt speriată, pentru că am încredere în ea și în noi. Am încredere că deși niciuna dintre noi nu știe ce face, cât timp rămânem împreună, vom găsi noi o rețetă nouă. E straniu să stau cu o dorință atât de puternică pe care nu știu cum să o manifest nici azi, dar nu mă mai cuprinde frica când mă gândesc la ea. Am un tip în viața mea care n-aș putea spune exact ce e pentru mine, altceva decât afecțiune și atingere și calm. Nu îmi cere niciodată mai mult decât pot da, dar îmi dă ce simt că am nevoie.
Lecția 6: De când sunt mamă iubesc mai altruist
Și acum am un copil. Am un copil care mă educă zi de zi. Lecția mea: dragostea altruistă. Pentru el fac lucruri care mă fac să plâng zi de zi. De exemplu, îl las să exploreze lumea fără să insist să fiu mereu în centrul atenției sale. Îi las pe alții să îl iubească, să îl țină, să formeze un limbaj al afecțiunii care mă exclude. De multe ori, simt că asta îmi frânge inima, pentru că eu vreau să fiu inclusă, mereu, în tot, pe deplin. Dar știu cât de important e să permit depărtarea dintre noi, la fel de lejer cum permit apropierea. Și simt că am în jurul meu „familia mea poli” care să îl crească și să îl iubească. Toți partenerii mei îl adoră, îi cântă, îl plimbă, îl pupă, îi vorbesc în limbi pe care eu nu știu să le vorbesc. Iar eu stau deoparte și fac loc pentru ei toți.
Lecția 7: Anxietățile și gelozia nu dispar odată cu poliamoria
Nu e mereu numai armonie. Am învățat și lecții dureroase. Totuși, am descoperit că e mult mai greu să te rupi de normele sexiste care dictează că valoarea femeii stă în dezirabilitatea ei pentru un bărbat, decât credeam la început. Mi-e greu să accept că îmi trădez queerness-ul. Mă sperie bărbații, adesea, dar tot îmi sunt cea mai familiară atracție. Pot să fi woke de dimineața până seara, dar noaptea, când pui capul pe pernă și te întrebi ce văd alții la tine, speri că răspunsul nu e acela care se tot repetă ca o bandă stricată în capul tău: trebuie să mă dorească sexual, altfel am pierdut. Dorința sexuală pentru tine și-a pierdut din intensitate? Ai încurcat-o! Apropierea voastră se transformă? Vezi că o să dispară! La lumina zilei văd cât de opresive sunt ideile astea care nu au de-a face cu valoarea mea ca om. Dar în momentele de panică nimic nu mai rămâne clar.
Am acceptat că la intersecția dintre relații cu mai multe persoane și complexitatea vieții poliamoroase există multă rușine cu care trebuie să mă lupt. Rușinea că nu construiesc poliamoria ideală, că nu sunt partenera perfectă, că nu ofer „cât ar trebui”, că nu primesc „cât ar trebui”. Rușinea că mă simt de multe ori „stricată”, incapabilă de generozitatea pe care mi-aș dori-o. Am rușinea de gelozie, cuvânt murdar în relațiile alternative. Cum adică nu știi să-ti rezolvi propriile probleme? E apăsător când simți că problemele tale ar putea limita libertatea persoanelor pe care le iubești. Încerc să ascund, să tratez, să muncesc pentru idealurile mele, pentru a le vedea puse și în practică. În lumea relațiilor non-monogame pare că doar cei care nu și-au „făcut temele” nu-și pot gestiona gelozia și propriile insecurități. Iar în lumea relațiilor monogame mi se spune că e normal să sufăr din cauza geloziei, că mi-o merit, doar cine m-a pus să-mi las partenerii să facă sex cu alte persoane? Păi ce credeam că o să se întâmple?
***
Dragostea ia multe forme și poate îmbrăca orice relație, cât timp o scoatem din tiparele în care ni se impune să o îndesăm. Dragostea nu trebuie să fie simetrică, chiar dacă am învățat din filme că reciprocitatea trebuie să fie perfectă. Și valoarea mea nu stă în celălalt și cât îmi dă sau cum îmi dă. Valoarea mea îmi aparține și povestea cu fiecare dintre oamenii din viața mea se construiește zilnic. Și îmi reamintesc mereu că ei mă aleg pe mine în fiecare moment, nu pentru că nu au alte opțiuni, ci în ciuda faptului că au toate opțiunile din lume.
Educatoare sexuală queer, promotoare a consimțământului ca unealtă pentru eliberare sexuală și susținătoare a libertății individuale. Idealistă, încearcă să scoată oamenii din cutiuțele în care societatea încearcă să îi îndese cu forța. Jumătate a podcastului Eropedia, blogger la Kitty Rea, proud mamma a sexo-marxismului cultural și Homo Sapiens nud.
Am 21 de ani și încă mă copilăresc, iar ilustrația îmi oferă un mod de a mă juca. Cu toate că stilul meu a fost considerat ușor sumbru, ironic, personajele aduc alinare celor care le privesc.