Sarah Lucas (n. 1962, Marea Britanie) este o artistă ce face parte din generația Young British Artists, la fel ca Damien Hirst și Tracey Emin. Lucrează cu medii diferite – fotografie, instalații, performance – iar abordarea sa este de obicei feministă, ironică, impactantă vizual și conceptual, departe de un discurs artistic călduț sau confortabil pentru publicul larg. Sarah Lucas pare genul de om care ar putea fluiera în biserică (ori în biblioteci și Parlament).







