Manifestul Rezistenței Feministe Anti-Război din Rusia

de Feminist Anti-War Resistance
Traducere din engleză de Iris Horomnea

Traducem acest manifest din versiunea sa în engleză, de pe Jacobin Mag, originalul fiind un manifest scris în limba rusă de feministele din Rusia împotriva războiului din Ucraina și împotriva imperialismului.

***

Pe 24 februarie, în jurul 5:30 dimineața, ora Moscovei, președintele Rusiei Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni speciale” pe teritoriul Ucrainei, cu scopul „denazificării” și „demilitarizării” acestui stat suveran. Operațiunea fusese în pregătire de multă vreme. Timp de mai multe luni, s-au adunat trupe rusești la granița cu Ucraina. În același timp, conducerea țării noastre a negat orice posibilitate a unui atac militar. Acum putem vedea că a fost o minciună.

Rusia a declarat război țării sale vecine. Nu i-a permis Ucrainei dreptul la autodeterminare și nici vreo speranță la o viață liniștită. Declarăm – și nu pentru prima oară – că timp de 8 ani s-a purtat un război la inițiativa guvernului rus. Războiul din Donbas este o consecință a anexării ilegale a Crimeei. Credem că Rusia și președintele său nu sunt și nu au fost niciodată preocupați de soarta oamenilor din Luhansk și Donețk, iar recunoașterea republicilor după 8 ani a fost doar un pretext pentru invadarea Ucrainei, mascată sub iluzia liberării.

Ca cetățene ruse și feministe, condamnăm acest război. Feminismul este o forță politică, care nu poate fi de partea unui război al agresiunii și ocupației militare. Mișcarea feministă din Rusia luptă pentru grupurile vulnerabile și dezvoltarea unei societăți juste, cu oportunități și șanse la viitor egale, în care violența și conflictele militare nu-și au locul.

Războiul înseamnă violență, precaritate, dislocare forțată, vieți distruse, nesiguranță și lipsa unui viitor. Este ireconciliabil cu valorile esențiale și scopurile mișcării feministe. Războiul exacerbează inegalitățile de gen și aruncă în regresie mulți ani de luptă pentru câștigarea drepturilor omului. Războiul aduce cu sine nu doar violența bombelor și a gloanțelor, ci și violența sexuală: așa cum arată istoria, în timpul războaielor, riscul violului crește semnificativ pentru orice femeie. Pentru acestea, dar și multe alte motive, feministele ruse și persoanele care împărtășesc valori feministe trebuie să se poziționeze ferm împotriva acestui război, dezlănțuit de conducerea țării noastre.

Actualul război, așa cum arată declarațiile lui Putin, este luptat sub drapelul „valorilor tradiționale” declarate de guvernanții ideologi – valori pe care Rusia ar fi decis să le promoveze ca misionară prin lume, folosindu-se de violență împotriva celor care refuză să le accepte sau au viziuni diferite. Oricine este capabil de gândire critică înțelege bine faptul că aceste „valori tradiționale” includ inegalitatea de gen, exploatarea femeilor și represiune din partea statului împotriva acelora a căror viață, identitate, și acțiuni nu sunt conforme cu normele patriarhale înguste. Justificarea ocupării unui stat vecin din dorința promovării unor astfel de norme distorsionate și urmăririi unei „liberări” demagogice este un alt motiv pentru care feministele din toată Rusia trebuie să se opună acestui război cu toate resursele lor.

Astăzi, feministele sunt una din singurele forțe politice active din Rusia. Pentru mult timp, autoritățile ruse nu ne-au perceput ca pe o mișcare politică periculoasă, astfel că temporar am fost mai puțin afectate de represiunea statului decât alte grupuri politice. În momentul de față, peste 45 de diverse organizații feministe operează prin toată țara, de la Kaliningrad la Vladivostok, de la Rostov-pe-Don la Ulan-Ude și Murmansk. Apelăm la grupurile feministe ruse și feministele individuale să se alăture Rezistenței Feministe Anti-Război și să își unească forțele pentru a se opune activ războiului și guvernului care l-a început. Apelăm de asemenea și la feministele din toată lumea să se alăture rezistenței noastre. Suntem numeroase, suntem împreună și putem reuși multe: în ultimii 10 ani, mișcarea feministă a obținut o imensă mediatizare și putere culturală. Este timpul să transformăm această putere într-una politică. Suntem opoziția războiului, patriarhatului, autoritarianismului și militarismului. Suntem viitorul care va triumfa.

Apelăm la feministele din întreaga lume:

  • Să vă alăturați demonstrațiilor pașnice și să lansați campanii offline și online împotriva războiului din Ucraina și dictaturii lui Putin, organizându-vă propriile acțiuni. Vă invităm să folosiți simbolul mișcării Rezistenței Feministe Anti-Război în materialele și publicațiile voastre, precum și hashtag-urile #FeministAntiWarResistance și #FeministsAgainstWar
  • Să distribuiți informații cu privire la războiul din Ucraina și agresiunile lui Putin. Avem nevoie ca întreaga lume să susțină Ucraina în acest moment și să refuze să ajute regimul lui Putin în orice fel.
  • Să distribuie acest manifest altor persoane. Este necesar să arătăm că feministele sunt împotriva războiului – și a oricărui tip de război. De asemenea, este esențial să demonstrăm că există în continuare persoane activiste ruse care sunt pregătite să se unească în opoziție față de regimul lui Putin. Acum suntem toate în pericolul persecuției din partea statului și avem nevoie de susținerea voastră.
Feminist Anti-War Resistance

este o campanie anti-război lansată de feministele din Rusia.

Iris Horomnea

mai scriu/mai traduc/mai performez/mai cânt (dar doar când sunt singură). nu știu exact ce urmează să fac pe viitor și mă blochez mereu la întrebarea „spune câte ceva despre tine”. oriunde aș ajunge, sper să pot să fac să fie un loc bun.

Societate • Comunitate
Taguri: activism, antiimperialism, feminism, patriarhat, razboi, rusia, solidaritate, ucraina, violența