de Laura Sandu
Artă digitală de Marta Mattioli
Acest text face parte din seria de articole jurnalistice „AS REALITY UNFOLDS – O perspectivă feministă digitală asupra contemporaneității”, un proiect care promovează răspunsuri feministe asupra evenimentelor de actualitate și acoperă mai multe macro-arii de analiză: Socio-politică locală și din regiune, Socio-politică internațională, Literar-artistică și Pop-cultura Internetului.
***
În 26 aprilie 2023 a avut loc un eveniment care a dispărut mult prea repede din atenția publică: prin adoptarea noii legi a educației, religia a fost introdusă ca materie opțională la examenul de Bacalaureat, iar sintagma „promovarea diversității” a fost scoasă din textul legii. Acest lucru s-a întâmplat în urma intervenției bisericii ortodoxe, instituția religioasă cu cea mai mare și mai îndelungată influență în spațiul românesc.
Cred că e nevoie să criticăm de câte ori putem aceste aparent mici victorii ale conservatorilor, fără să le tratăm însă ca pe niște evenimente izolate. Ele sunt rezultatele activității susținute ale bisericii ortodoxe în societatea românească, unde aceasta lucrează de foarte mult timp în acord cu instituțiile statului capitalist și cu felul cum apără acesta interesele neoliberale. Imixtiunea BOR în politicile publice, în sistemul de învățământ și de sănătate creează, împreună cu măsurile neoliberale antisociale ale ultimelor trei decenii, un mediu prielnic mai degrabă morții decât susținerii vieții.
BOR a declarat război persoanelor queer – prin propuneri legislative excluzive pentru care „referendumul pentru familie” din 2018 este exemplul principal, dar și prin încercarea permanentă de a invizibiliza și invalida viețile queer, așa cum s-a văzut și cu ocazia intervenției recente în legea educației. Și a declarat război persoanelor queer și femeilor – prin încercarea de a submina drepturile reproductive și prin propagarea continuă a unei ideologii heteronormative și sexiste.
Iar războiul declarat de BOR nu privește doar persoanele din aceste categorii, ci supraviețuirea întregii țesături sociale, pentru că aceasta se bazează pe munca emoțională, de îngrijire, reproductivă prestată de ele.
În plus, discursul conservator religios câștigă tot mai mult teren pe fondul accesului din ce în ce mai limitat, pentru tot mai mulți oameni, la hrană, energie, sănătate, educație și locuire. Lipsa mijloacelor de trai creează o mare nevoie de susținere psihologică, emoțională, familială și comunitară, pe care BOR le-o promite multora.
O înțelegere mai bună a legăturilor dintre toate aceste fenomene ne va ajuta să ne organizăm împotriva forțelor care, în mod vizibil sau tacit, lucrează împotriva noastră, a tuturor. Să ne organizăm împotriva forțelor care lucrează împotriva persoanelor queer, a femeilor, a persoanelor precarizate și rasializate în neoliberalism.
De aceea, îmi propun în continuare să analizez evenimentul de la care am început, într-un cadru mai larg, care cuprinde atât analiză de discurs, cât și discutarea unor alte fenomene concrete și recente.
*
În primul rând, în perioada postpandemică și odată cu războiul din Ucraina s-a intensificat agresiunea neoliberală asupra vieților noastre. Prin urmare, au luat amploare și iluzia și speranța (uneori actualizată la nivel material) că „familia” (așa cum e ea promovată de discursurile conservatoare precum cel de tip BOR) rămâne singurul refugiu posibil în fața acestei agresiuni.
În ultimul an, costul vieții a devenit insuportabil: prețurile mâncării și întreținerii au crescut enorm și ne întrebăm, tot mai multx dintre noi, cum naiba o să mai facem față, în viitorul apropiat, acestei vieți tot mai scumpe. Prețurile chiriilor continuă să crească, iar evacuările forțate continuă și ele, într-un etos de clică mafiotă poliție-jandarmerie-capital tot mai fățiș, fără vreo minimă încercare de a mima legalitatea. Pentru multe persoane precarizate extrem, împinse la margini, evacuate, migrante, muncitoare în sectoarele economice cele mai prost plătite, ceea ce se numește de obicei „familie” constituie, uneori nu doar la modul ideal, ci și la nivel material, singurul spațiu al rezistenței în fața acestei violențe. Uneori, membrx familiilor chiar se ajută atunci când societatea eșuează în privința susținerii existenței lor și când nimeni altcineva („străin” cum se zice) nu vrea să-x ajute.
Pentru muncitorii cognitivi și culturali, „familia” (în forma ei nucleară, pecetluită la civil, la biserică și la restaurant) reprezintă în plus un boost de neînlocuit pentru statutul lor social, care îi ajută pe membrii acestor categorii aspirante să acumuleze ceva capital și să-și asigure proprietățile, să se simtă mai safe în lumea neoliberalismului (care, de fapt, nu poate fi safe cu adevărat decât pentru bogații cei mai bogați).
Menghina imposibilă, faptul cel mai îngrozitor, este însă că, la rândul său, acest spațiu al refugiului din fața neoliberalismului – „familia”, este simultan și spațiul principal al violenței de gen.
Biserica ortodoxă este promotorul numărul unu al necesității conservării „familiei”, cu tot cu violența pe care o presupune și despre care nu se vorbește. Începând de la referendumul din 2018, supranumit de ei chiar astfel, „pentru familie”, instituția a făcut propagandă tot mai intensă pe tema asta. În 15 mai 2023, șeful BOR declara: „Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Ziua Națională a Familiei, pentru a sublinia că familia naturală, formată din bărbat și femeie, binecuvântată de Dumnezeu prin Taina Sfintei Cununii, este singura în măsură să-i nască, să-i crească și să-i educe într-un mod sănătos pe copii.” Promovarea familiei așa-zis „naturale” s-a intensificat de câțiva ani încoace, iar asta nu doar în serviciul intereselor specifice ale BOR, ci și pentru că această structură convine de minune capitalismului neoliberal, așa cum voi explica mai jos.
*
De ce structura familiei convine capitalismului, în ciuda etosului neoliberal individualist, al reușitei prin forțe proprii? Pentru că familia este mediul în care sunt produși viitorx muncitorx – prin intermediul muncii gratuite, prestate „din iubire”, de femei și de persoanele feminizate. Pentru că este mediul în care prin munca gratuită prestată „din iubire” de femei și de persoanele feminizate sunt îngrijite persoanele a căror muncă nu poate fi exploatată: vârstnicii, copiii, oamenii cu dizabilități. Iubirea aceea presupusă naturală, un sentiment despre care ni se spune că avem „datoria” să-l simțim, maschează de fapt cantitatea enormă de muncă extrasă de la noi pentru a face oameni și a îngriji persoanele pentru care statul nu mai trebuie astfel să-și asume responsabilitatea. Cele bogate dintre noi pot transfera această muncă de reproducere și îngrijire către muncitoare pe care le angajează sau către instituții private care astfel profită.
În „familia naturală”, cum o numește BOR (adică biofamilia ierarhică, heteronormativă și reproducătoare coercitivă a binarității de gen), iubirea dintre soți, a mamelor pentru copiii lor, a femeilor pentru toată lumea din familie este mistificată astfel încât să justifice sacrificiul („jertfa”). Sacrificiul, adică munca gratuită de reproducere: munca gestațională, munca zilnică (și deseori silnică) de îngrijire și emoțională – un standard al datoriei care, în gândirea conservatoare, decurge direct din sexul femeiesc atribuit la naștere.
În același timp, familia este acea formă de organizare care garantează astăzi necesitatea consumului și a datoriei financiare. Structura previzibilă a familiei, prescrisă de discursuri conservatoare de tip BOR, face posibile planificarea eficientă a consumului și elaborarea planurilor de îndatorare pe termen lung. Și în condițiile în care, în țări precum România, accesul la servicii publice gratuite sau măcar ieftine și de calitate e tot mai redus, nevoia de consum în familie crește, înspre profitul mediului de afaceri: familiile nucleare aspirante vor avea nevoie tot mai mare de produse nenumărate pentru creșterea copiilor, de clinici private, creșe și grădinițe private, de apartamente mai mari – deci de credite mai mari etc.. În vreme ce familiile din clasa muncitoare se vor îndatora și ele, pe cât posibil, cu microcredite, muncind până la epuizare pentru a le asigura copiilor vieți mai bune.
Capitalismul neoliberal are nevoie de familie în sensurile de mai sus, dar și pentru ca aceasta să se constituie într-un spațiu al regenerării, refugiului și rezistenței, chiar din calea agresiunii pe care însuși capitalismul neoliberal o exercită asupra oamenilor. Pare paradoxal, dar e o tensiune necesară și intrinsecă acestui sistem. Munca de reproducere se organizează mereu conform unei tendințe spre colectivizare, pe care capitalul o subminează constant, ducând la crize individuale (și să sperăm că, în timp, și la organizare anticapitalistă de anvergură, una ale cărei semne se văd acum, de pildă, în grevele feministe care au loc în ultimii ani, de 8 martie, în multe locuri din lume).
Într-o lume care îți spune constant că trebuie să răzbești prin forțe proprii, că depinde totul numai de tine, de cât de mult îți dorești, de cât ești de deșteaptă, de cât de priceput ești într-ale antreprenoriatului și alte astfel de absurdități presante, idealul unui mediu familial susținător chiar rămâne pentru multx singurul refugiu. Doar că, așa cum bine remarca bell hooks în All about Love: New Visions, „familia” asta, așa cum arată ea în capitalism, chiar și ca mediu utopic al iubirii și al grijii, e în realitate, în același timp, mediul principal al violenței, unde copiii sunt tratați ca proprietate și unde învață să confunde iubirea cu abuzul.
La noi, la această confuzie contribuie din plin propaganda conservatoare a BOR. Oricât ar susține această instituție că luptă împotriva violenței domestice ca nimeni alta, angajații ei sunt cei care, la slujbele de cununie (a căror oficiere poate să coste până la 2500 de lei), zic: „Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii (…) iar femeia să se teamă de bărbat.” Nu e doar un fapt cultural divers, este un discurs retrograd și inferiorizant care susține, prin popularitatea lui, prin milioanele de reiterări, violența din familie. La aceeași strângere a chingilor familiei contribuie și discursul de la starea civilă, unde se spune că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită dintre soți (…) și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor.” Astfel, rezultă din aceste „formalități” care ne reglementează viețile, o structură unde femeile se supun, iar copiii sunt proprietatea părinților, aceștia având datoria să asigure creșterea lor într-un climat social în care mijloacele de trai sunt tot mai greu de obținut.
*
Pe fondul acestor acorduri fine între neoliberalism și conservatorism, între statul capitalist și BOR, „familia” devine un spațiu care ne antagonizează cu forță centrifugă.
În lumea distrugătoare în care trăim chiar avem nevoie de un spațiu al întrajutorării necondiționate și de o plasă de siguranță, iar pentru oamenii care nu au avut șansa să aparțină unor comunități (familii alese), aceste lucruri nu sunt de găsit decât în spațiul „familiei biologice”. Ni s-a spus de-atâtea ori (cu ocazia tuturor protestelor unde am cerut servicii sociale, salarii mai bune, pensii mai mari, locuire publică) ce rușine e să ceri. Doar în familie mai ai cât de cât voie să ceri ajutor necondiționat – financiar, locativ, de îngrijire etc.. Niciodată de la stat, pentru că, așa cum ne-a învățat propaganda neoliberală, trebuie să fim independenți, să reușim prin forțe proprii, să nu cerem „de pomană”.
În același timp, acest spațiu al familiei biologice, așa cum arată el în capitalism și în discursul conservator, respinge violent queerificarea, adică eliberarea pe care multx dintre noi am putea să i-o oferim spațiului familiei în dar. Iar de regulă familia te ajută necondiționat atâta vreme cât nu te percepe ca pe o amenințare la adresa felului cum e organizată și structurată. Dacă echilibrul ăsta se strică, necondiționarea dispare, în cele mai multe cazuri.
*
În al doilea rând, a crescut oficial, prin acord politic reînnoit, influența propagandei religioase ortodoxe în spitalele de stat. Un nou protocol semnat de patriarhie și de ministerul sănătății la final de 2022 reglementează mai bine activitatea preoților (prezenți oficial în spitale, prin protocol semnat cu ministerul, din anul 1995). Cele două instituții s-au angajat oficial, în cadrul acestui protocol valabil pe următorul deceniu, pentru „educarea și sprijinirea familiei în conștientizarea rolului important al copilului în sănătatea familiei și a societății.” (Comunicatul integral aici.)
Oare în ce constă această educare? Ce le spun preoții persoanelor care vor să facă avort? (Citiți aici o investigație din 2018 despre „consilierea” preoțească ortodoxă, care include și o broșură cu afirmații nefondate despre avort diseminată de BOR prin spitale.)
Poziția oficială a BOR în legătură cu avortul, de pe site-ul patriarhiei, este următoarea: avortul este un păcat greu pentru că înseamnă uciderea unui „copil”. (Deși, evident, nu e vorba despre uciderea niciunui copil, ci despre întreruperea dezvoltării unui fetus, un conglomerat de celule care nu poate să trăiască separat de corpul care tocmai îl produce.) De asemenea, este „păcat” pentru că afectează „vocația” și demnitatea femeii („vocația” se referă la posibilitatea unor femei de a naște; partea cu demnitatea se referă probabil la faptul că în viziunea conservatoare, o femeie nu devine om decât prin împlinirea acestei așa-zise vocații, iar avortul îi răpește posibilitatea de a deveni umană; e un fel de fișă de post care prescrie angajarea la muncă pe viață, fără posibilitatea retragerii sau refuzului). În plus, BOR susține că nu este indiferentă și nici „derutată” cu privire la tendințele de justificare a avortului. „Dacă viața mamei este pusă realmente în pericol prin sarcină sau naștere, ar trebui să fie acordată prioritate vieții femeii, nu pentru că viața ei are o valoare mai mare în sine, ci datorită relațiilor și responsabilităților față de alte persoane, care depind de ea.”, zic preoții ortodocși, dându-ne fiori pe șira spinării. Și încă: „Riscul avortului datorat violului sau incestului trebuie evitat mai întâi la nivelul educării cu privire la necomiterea acestor păcate. În cazul în care starea de graviditate s-a produs, copilul va trebui să fie născut și, după caz, înfiat sau adoptat.” Starea de graviditate pare „produsă” în gol, iar copilul pare că se naște singur, din acel gol, un gol plin însă, tot el, de „păcate”, dacă a suferit violul. Este evident și aici, încă o dată, cum acest discurs obiectifică pur și simplu corpurile feminizate, încercând să le răpească orice posibilitate de a trăi vieți demne și libere.
Biserica ortodoxă își propagă atitudinea violent misogină în condițiile în care acest drept reproductiv, avortul, nu este un serviciu medical decontat în sistemul nostru public. Și în condițiile în care puține persoane își permit să plătească de la 1500 de lei în sus pentru o asemenea intervenție în clinicile private.
Fac o scurtă paranteză: discuția despre avort trebuie întotdeauna integrată în discuția mai largă despre drepturi reproductive, pentru că în funcție de poziționarea noastră socială ne confruntăm diferit cu presiuni în această privință. Dacă femeile de clasă mijlocie, nerasializate, sunt mai degrabă presate de discursurile instituționale, oficiale, să devină mame biologice, femeile care fac parte din categorii precarizate și rasializate sunt uneori împiedicate să facă acest lucru, prin discurs sau chiar practici rasiste (așa cum remarcă Enikő Vincze în discuția din „Orizontul politic al feminismului socialist”, o broșură pe care o puteți descărca de aici). Sau prin lipsa grijii și atenției medicale, de pildă, care tot de practici rasiste ține. Citiți aici un punct de vedere detaliat asupra drepturilor reproductive și maternității dintr-o perspectivă feministă romă, un text semnat de Anca Nica.
Revenind, se poate spune că în prezent acest drept reproductiv, avortul, se află sub o dublă amenințare: pe de o parte, privatizarea continuă a serviciilor medicale simultană dezmembrării sistemului public de sănătate. Și pe de alta, influența directă, oficială și parafată de ministerul sănătății, a bisericii ortodoxe și a discursului său ultraconservator.
Iar consecințele sunt teribile. Cadrul creat e unul perfect pentru profitori. Așa cum arăta Tudorina Mihai într-un studiu despre accesul local la avort, prezentat în martie 2023 în panelul „Cunoașteri situate” din cadrul conferinței Transformări capitaliste în România: dezvoltare inegală și decalaje sociale, există medici care refuză să facă întreruperi de sarcină în spitalele de stat, dar care nu mai au nicio problemă să facă același tip de intervenție în clinicile private unde lucrează. Pentru câtă lume rămâne deci avortul un serviciu accesibil?
Pe de altă parte, în spitalele de stat, persoanele care vor să facă întreruperi de sarcină sunt în pericolul de a primi consilierea BOR. Adică, așa cum se arăta în materialul citat la începutul acestei secțiuni, sunt expuse unor riscuri psihologice serioase, din moment ce această instituție răspândește, cu acord de la ministerul sănătății, informații nefondate și conforme cu atitudinea antifemei pe care o expun și pe site-ul patriarhiei. Așa cum arăta tot Tudorina Mihai în conferința menționată, BOR a devenit din ce în ce mai vocală împotriva avortului, culminând cu poziția oficială recentă împotriva propunerii din partea a 250 de ONG-uri pro-alegere de decontare a avortului din asigurările de sănătate. „Biserica are printre funcțiile sale centrale și pe aceea de a contribui exemplar la întreținerea ordinii morale în societate, de a explica necesitatea igienică a moralei personale și publice, de a orienta atenția spirituală a oamenilor spre lucrurile esențiale, între care viața, educația, relația cu celălalt, mântuirea din răul cu multe chipuri care sfidează și sabotează sensul existenței omenești. Crima, inclusiv cea comisă prin avort, este unul dintre aceste chipuri.”, a comunicat în decembrie 2022, biroul de presă al patriarhiei.
Evident, avortul nu este o crimă. Foarte probabil criminală este conlucrarea dintre un sistem neoliberal, un stat care are în vedere numai și numai interesele capitalului și o instituție religioasă ultraconservatoare care pun împreună în pericol dreptul persoanelor însărcinate de a decide dacă vor să continue sau nu să facă munca grea pe care o reprezintă gestația (urmată fie de trauma abandonului, fie de munca de îngrijire nesusținută social). Munca gestațională, acel efort neîntrerupt depus de corpul care lucrează ca să producă un alt organism, este la fel ca munca sexuală, o muncă. Aceasta trebuie să fie recunoscută ca atare și trebuie să existe niște drepturi în ce-o privește.
Complet împotriva acestei necesități, instituții precum biserica ortodoxă și asociațiile împotriva dreptului la avort susțin de fapt o singură formă de existență pe care o conceptualizează conform intereselor lor conservatoare. Și lucrează cot la cot împotriva intereselor și bunăstării persoanelor care pot face muncă gestațională.
*
În al treilea rând, devine tot mai importantă influența BOR în educație, prin acordul necondiționat și imediat al legislatorilor. Așa cum spuneam la începutul acestui material, evenimentul de la care am pornit toată această discuție a avut loc pe 26 aprilie 2023, când religia a fost introdusă ca disciplină opțională la examenul de Bacalaureat, iar „promovarea diversității” a fost scoasă din legea educației la intervenția BOR. Parlamentarii au spus că „au primit tot ce au cerut” cultele religioase în legătură cu modificarea acestei legi (detalii aici).
Introducerea religiei ca materie opțională la bac poate să pară ceva inofensiv și ridicol (impresia mea e că BOR se bazează foarte mult pe aparența de inofensiv și formal/cultural pe care o pot avea acțiunile lor) – asta dacă nu coroborăm informația cu influența BOR-ului în discursul public, oficial, despre familie, în sistemul de sănătate și în activitatea mișcărilor de extremă dreapta, despre care voi vorbi puțin mai jos.
Deci, poate suna inofensivă și chiar ridicolă chestiunea religiei ca materie opțională la Bac, mai ales când purtătorul de cuvânt al patriarhiei a dat ca exemplu de subiect posibil „descrierea stilului brâncovenesc”, elaborând apoi: „Să cunoască istoria familiei Brâncoveanu, cei mai importanți martiri din istoria creștinismului românesc.” Mie, una, subiectul celor mai importanți martiri mi-a amintit de acel moment de la ora de religie din gimnaziu, unde preotul-profesor ne-a pus să reconstituim martiriul brâncovenilor. Câțiva copii i-au interpretat pe viitorii decapitați, un altul pe călăul musulman. Și în ziua de azi mai visez urât.
În altă ordine de idei, una mai macro, în condițiile în care islamofobia e în creștere peste tot în Europa, subiectul ăsta e probabil unul dintre cele mai nocive la care te poți gândi, mai ales modelat, cum va fi în cazul religiei la Bac, pe o viziune situată ortodoxă.
Dar, dincolo de fiorii pe care ni-i dau în mod obișnuit luările de poziție ale acestei instituții, violent și grav este discursul lor complet nefondat și instigator la stigmatizare și excluziune referitor la persoanele trans. Îmi pare rău că trebuie să reiau aici și sfătuiesc pe cine se simte afectatx de violență discursivă să sară peste rândurile următoare. Iată ce zice BOR: „Ideologia de gen care descrie ca normalitate o deviație psiho-somatică numită „transgenderism” nu constituie miezul unei științe reale, ci este o artificială construcție ideatică, așa-zis culturală, orientată în răspăr cu realitatea, cu logica, cu biologia, cu antropologia, cu ordinea firii structurată de cele două sexe: masculin și feminin/ feminin și masculin.”
În mod evident, paragraful acesta este gol de sens și mizează pe lipsa educației queer-feministe din învățământul românesc. „Ideologia de gen” este o sintagmă rezultată din dezbaterile din interiorul bisericii catolice, în anii 1990, și nu înseamnă nimic, în sensul că este un termen generic, folosit în mod depreciativ, de conservatori, pentru a sugera că mișcările și teoria queer-feministă sunt „nenaturale” și periculoase. Apoi, „deviația” etc. nu este decât o jignire aruncată pentru stigmatizare și bazată doar pe caracterul retrograd și rău voitor al acestui discurs, și pe niciun fel de cunoaștere reală, dezvoltată în mod colectiv (nici pe discursul oficial al psihologiei, nici pe discursurile angajate în decolonizarea cunoașterii, care argumentează că sistemul de gen binar este un construct colonial eurocentric). Biserica ortodoxă nu are absolut nicio autoritate în stabilirea sensurilor „normalității”, este o discuție care le depășește posibilitățile. Literatura de specialitate, cercetările și dezbaterile purtate de-a lungul unor decenii întregi de persoane situate și îndreptățite să poarte aceste discuții au făcut foarte clar faptul că nu se poate vorbi în termenii niciunei „devianțe” despre persoanele trans, și că singura problemă pe care o avem vine dinspre instituțiile religioase conservatoare din întreaga lume, care investesc mult în propagarea stigmei și ignoranței. Apoi: „artificială construcție ideatică” este o sintagmă pe care ar fi culmea s-o luăm în serios din partea unora care vorbesc toată ziua despre credința lor în draci cu cozi preocupați de sexualitatea noastră. De asemenea, aceiași indivizi ne pun să luăm în serios aprecierea lor critic intelectuală despre ce vine sau nu vine în răspăr cu „realitatea, logica, biologia, antropologia”, domenii în care, din nou, reprezentanții BOR nu au niciun fel de autoritate și cu care nu au absolut nicio legătură. În fine, „ordinea firii” o fi ea structurată de masculin și feminin/feminin și masculin, dar în sensul despre care vorbesc feminismele mezoamericane, adică în sensurile fluide, curgătoare, în care se trece peste obstacolele discursive retrograde și conservatoare de tip BOR exact așa cum curge apa peste bolovani, rozându-i în timp, răbdător și eficient.
Totuși, chiar dacă e complet gol de sens, paragraful cu părerile BOR vine din partea unei instituții implicate adânc în politică, în crearea legislației, în viața socială, în educație, în sănătate și în piața imobiliară (unde ca orice mare proprietar e responsabilă pentru evacuări). Din nefericire, cu toată lipsa lui de noimă, acest discurs rămâne potențial vătămător. În condițiile în care, în această societate, tinerx trans sunt printre persoanele cele mai vulnerabile și mai expuse la violență – se confruntă cu violență în familie, în școală și mai în toate spațiile publice – o luare de poziție de o asemenea ignoranță și răutate nu trebuie să rămână netaxată. E nevoie să ne solidarizăm întotdeauna, cu toate puterile, împotriva discursului de ură și stigmatizare proliferat de instituția aceasta.
*
„Promovarea diversității în școli” a fost exclusă din lege, exact cum a vrut biserica ortodoxă, și înlocuită cu „respectarea diversității pentru a genera elevilor atitudini incluzive și tolerante”. După cum știm foarte bine multx dintre noi, „toleranța” e un termen care nici n-ar trebui folosit în legislație, pentru că este, tocmai, un semn al lipsei de respect. El reiterează și reinstituie superioritatea normei: din postura lor centrală, de la sine înțeleasă și asigurată pe vecie, „majoritarii” îi tolerează pe „minoritari”. DEX: a tolera = a îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea; a admite, a suporta. Adică cei care aparțin majorității, subiectivității centrale sociale, trebuie să permită existența unei diversități (nepermise), s-o treacă cu vederea, s-o suporte? Nu avem nevoie de toleranță, avem nevoie de solidaritate ca factor activ în educație, avem nevoie de solidaritate în diversitate și în promovarea diversității! Dar pasul înapoi e gata făcut, prin intervenția eficientă a BOR asupra textului legii.
În fine, în legea educației se menționează că sunt interzise manifesările și propaganda de natură politică și ideologică, precum și prozelitismul religios. Deci activitatea BOR în școli, manualele lor, modul cum predau religia ortodoxă și toate ideile lor, icoanele de pe pereți, prezența neîntreruptă a preoților pe coridoarele școlilor, prezența la bac a unor subiecte legate de martirii ortodoxe etc. – toate astea nu înseamnă propagandă și prozelitism religios?
De asemenea – educația financiară din școli nu este propagandă politică?
Să înțelegem că propagandă politică e considerată doar educația queer-feministă revoluționară și anticapitalistă și că doar astfel de educație e interzisă în școli? Asta e educația nocivă pentru copii și tinerx?
În vreme ce martiriul ortodox, ideile pro-viață, antivaccinarea, heteronormativitatea și educația financiară (cu întrebări pentru copii de clasa a doua precum: „dacă ai 10 lei și mămica ta e bolnavă, ce cumperi cu ei: ciocolată sau medicamente?” etc.) sunt învățături de bine, neutre ideologic și politic, parafate de ministerul educației?
*
Toate cele de mai sus se întâmplă și în condițiile în care se înmulțesc și manifestațiile organizate de partidele și asociațiile de extremă dreapta.
De exemplu (și nu voi aborda decât foarte pe scurt acest subiect), pe 14 mai 2023 a fost programată, în centrul Bucureștiului, o mare comemorare a martirilor din închisorile comuniste, organizată de Noua Dreaptă și alte asociații, unele cu nume de sfinți ortodocși. Comemorarea anunțată includea slujbe de pomenire, aprinderea unor torțe, un marș în memoria martirilor etc.. Aceste sărbătoriri ale unor figuri legionare într-un cadru profund ortodox, ultraconservator, nu sunt însă manifestări marginale nesemnificative ale extremei drepte, ci reprezintă poziția oficială a statului român. În 2017, ziua de 14 mai a fost declarată și adoptată prin decret prezidențial „Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste” (majoritatea figuri importante ale mișcării legionare din România). Observați terminologia arhaică, foarte asemănătoare discursului bisericii ortodoxe, care a devenit încă o dată discurs oficial al statului român. În plus, Radio România Actualități și Televiziunea Română sunt obligate prin lege să marcheze această zi difuzând cu prioritate emisiuni și materiale informative pe tema martirilor din temnițe.
Și mai îngrijorător este că mai multe instituții culturale și universitare importante au organizat recent expoziții sau au găzduit piese de teatru în legătură cu martirii temnițelor – un trop esențial, dacă nu central, în discursul anticomunist care alimentează simultan mișcarea neolegionară și pe cea neoliberală din spațiul românesc.
Și, în loc să critice tot timpul, prin toate mijloacele și cu toate forțele, acest viraj evident către fascism, lumea culturală și intelectuală mainstream de la noi pare să se lase tot mai mult absorbită, în mod complet necritic, de el. Dacă ne uităm și la felul cum aceeași lume colaborează, la fel de necritic și de iresponsabil și cu bănci și corporații care fac green- și pinkwashing, începe să ne devină tot mai clar procesul de conturare a unui climat social care are toate șansele să devină, în câțiva ani, cu adevărat irespirabil.
*
Cu cât vom analiza mai profund toate aceste dezastre, cu atât vom vedea că luptele noastre nu pot fi separate. E nevoie să revendicăm urgent și să acționăm simultan pentru toate lucrurile esențiale care ne-au fost și ne sunt luate în continuare. Pe scurt, incomplet și schematic:
– pentru scăderea costului vieții: prețuri mai mici la hrană și energie;
– pentru salarii și pensii mai mari;
– pentru locuire publică, accesibilă tuturor;
– pentru acces public, gratuit, garantat la: avort; asistență medicală ginecologică și obstetrică de calitate; intervenții chirurgicale și tratamentele necesare pentru tranziție;
– pentru accesul tuturor la educație; pentru un sistem public de educație bine susținut, fără intervenția BOR;
– pentru o educație revoluționară în școli, nu pentru una „financiară”! Pentru o educație care dezvăluie mecanismele exploatării și deposedării și face posibilă organizarea împotriva lor;
– pentru o educație sexuală în școli, unde să se discute nu doar despre dreptul la avort, ci și despre drepturi reproductive, și despre problematica diferenței dintre sex și gen.
BOR și neoliberalismul își dau mâna, cu acordul parafat de statul român și cu susținerea mediului cultural și intelectual mainstream, ca să ne restricționeze accesul la drepturi reproductive, educație adevărată, sexuală și revoluționară, și în cele din urmă, ca să ne ia șansele la o viață fericită și în libertate pentru toatx. În aceste condiții, nouă, celor multx, nu ne rămâne decât să înțelegem mai bine aceste alianțe și complicități, să ne solidarizăm din toate diversele noastre situări, împotriva lor, să ne organizăm, să ne mobilizăm și să cerem mereu TOTUL, în același timp, fără frică și fără rușine, tinzând mereu către construirea împreună a unui orizont al eliberării.
***
Dacă ți-a plăcut acest material, poate ai vrea să ne sprijini pe Patreon, să ne putem susține activitatea și să finanțăm mai multe texte și artă feministe!
este preocupată de posibilitățile revoluționare ale scriiturii queer-feministe și de crearea spațiilor pentru dezvoltarea acesteia. Este autoarea mai multor texte literare, teoretice și hibride apărute online și în volume colective, și una dintre inițiatoarele platformei Literatură și feminism. A tradus și a redactat cărți de ficțiune și nonficțiune, în colaborare cu diverse edituri, și este editoarea mai multor volume digitale apărute la Editura pentru Literatură Feministă. A facilitat numeroase ateliere de scriere creatoare și de educație politică și a făcut parte, de-a lungul ultimilor ani, din colective precum Gazeta de Artă Politică, Cercul de lecturi feministe Dysnomia și Macaz Autonom.
născută în 1998 în Sansepolcro, Italia, este un artist vizual cu origini duble, înrădăcinate în cultura română și italiană. Practica ei se bazează pe diversitatea mediilor disponibile și pe coexistența realității digitale și fizice. Artista, reprezentată de Galeria Strata este și o tânără membră Kinema Ikon, care locuiește și lucrează în prezent în București, România. @martamattioli