„nu mai putem să facem basme în alb negru” și alte poezii

Poeme de Daria Ancuța
Colaje de Vlad-Laurențiu Moț

Pentru că „nu mai putem să facem basme în alb negru” am pornit la drum în construcția textului, care are la bază un joc: am decupat cuvinte individuale din diferite texte (literare + nonliterare) și le-am amestecat. A ieșit un uriaș joc de puzzle pe care l-am asamblat după propriile reguli. Cred că este o (încercare de) revoltă mocnită împotriva unei narațiuni cu care societatea ne hrănește de mici – aceea a escapismului, a idealului. Personaje ideale, tipare de gen osificate și perpetuate, final fericit în care binele învinge. Cred că lupta dintre bine și rău este insuficientă, iar personajele și-ar scrie astăzi propriile narațiuni asumate dacă ar putea.

„ultimul exemplar de deșeu (bio)degradabil” este un fel de continuare a „nu mai putem să facem basme în alb negru”, în care am explorat mai atent ideea din spatele versului „și suntem boala ce cuprinde lumea/ tai un cap cresc trei în loc” din perspectiva unei duble autoanihilări – personală și ecologică. În același timp, cel de-a treilea poem a început ca o joacă în urma vizionării spectacolului „Glorie” de Alexa Băcanu (jucat la Reactor, în Cluj) care este cu siguranță un must see. Ideea de la care a plecat poemul a fost un simplu search pe dexonline care a scos la iveală 24 de definiții diferite pentru cuvântul „erou” și doar 11 pentru cuvântul „eroină”. Încă o dată, m-am lovit de perpetuarea acelorași tipare de gen despre care cred cu tărie că trebuie vorbit: în poezie, în teatru, în viață, în general.

nu mai putem să facem basme în alb negru

astăzi
zmeul aurit
a căpătat permanență
și rezistență la antibiotice
tai un cap cresc trei în loc

am răpit-o pe ileana cosânzeana fata împăratului prințesa din turn
cu promisiunea fericirii
și am închinat-o iatacurilor normelor
spală podeaua dormitorului în genunchi & trage perdelele peste păcatul castității & scutură păturile de resturi mucegăite de sughițuri
seara pe vizorul ei privirile căprui nu întâlnesc fata aleasă cu picioare lungi și frumusețe convențională
crusta de poleială se crapă imperfecțiunile s-au adâncit ca ridurile bunicii sau ca saltelele vecinei imobilizate la pat de la etajul trei
se spune că atunci când a descuiat ușa
ne-a întâmpinat întinsă în timpul sarcofag
obosise să tot aștepte
cu bibelourile tinereților de cristal legate de mâini

de cele mai multe ori
harap alb bravul fecior mezinul virtuos
se topește pe drum cu vântul ca un puf de păpădie
în amurgul prunciei
îl alină animale credincioase ajutoare care mai de care devenite delicatese la ospăț
și atât
oficial nu mai e prinț
umblă câteodată la întâmplare printre privirile căprui
să ne arate că
el sigur există
făt frumos din neam stins de păcate
performându-și dubla negație până la anti-șiamîncălecatpeoșașivamspuspovesteaașa

eșecul s-a scurs simetric pe lacrimile împăratului

iar noi am fugit de propria demență
dintr-o parte în alta
ca niște păpuși pe ață
și suntem boala ce cuprinde lumea
tai un cap cresc trei în loc
o absurditate

ultimul exemplar de deșeu (bio)degradabil

l-ați hrănit prin branulă
cu șiautrăitfericițipânălaadâncibătrâneți
i-ați spus să-și țină întotdeauna
ochii larg închiși

e doar o rană cu potențial
din care storci ca pe puroi
un (aproape) erou
cotidian

în vitrina de sticlă securizată certitudinile (i-)au căzut
una câte una
printre degete
ultimul om strigă pentru ultima oară în punga sa de plastic cu limba învelită în ambalajul steril al unei seringi și cu dinții săi de staniol încrețit cuvinte care-i scămoșează amigdalele

aceeași indiferență rece ecoul propriei voci
privește în sus
și vede doar o pătură găurită
mâncată de moliile
care au venit înaintea lui

autopesticizare

se consolează singur șoptindu-și că
acum e în siguranță
nimeni nu mai poate mirosi frica ultimului exemplar de deșeu (bio)degradabil

https://dexonline.ro/definiție/erou/eroină/sinteză

erou
unu. persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă.
lumea asta care se zgâlțâie din balamale
nu v-a învățat gustul de rodie al disperării
limba voastră era încă naivă
nu cunoștea înfrângerea

doi. personaj principal al unei opere literare.
dar asta nu este o piesă de cehov
ca păianjenii vă faceți pânză de-a lungul unei râpe
focul toporul roata steagul becul aurul paracetamolul
inutile în ultimul act

trei. (în mitologia greco-romană) semizeu, persoană născută dintr-o zeitate și o ființă pământeană, înzestrată cu puteri supraomenești sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite.
când judecata va veni
și vă va găsi cu discursul neînvățat
când îi veți smulge limbile
și ceasul va tăcea
cu mâini în semn de rugăciune și cu genunchi învinețiți veți căuta în gropi și printre rânduri
rămășițe de iubire fragmente de țipete nume prăfuite
și vi le veți face credință

eroină
unu. femeie curajoasă care dă dovadă, prin comportarea ei, de tărie sufletească, în împrejurări excepționale.
ne-au dat un corp de unică folosință
reciclat dintr-o fată morgana demult dispărută
ne-au dat păr lung și
ni l-au înfășurat în jurul gâtului
spânzurătoare artizanală
ne-au dat intuiție și decoruri întotdeauna casnice
împrejurări cu totul neexcepționale.

 doi. mamă eroină  – titlu onorific acordat în regimul comunist unei mame care avea zece sau
mai mulți copii.

ne-am luat de mâini în timp ce
ei jucau țară, țară vrem utere
un lanț de umbre asexuate
cuțite imaginare ne-au crestat pielea
din lamele lor am făcut oglinzi
ne-am mânjit buzele cu sânge
ruj verde devenit roșu
ne-am pudrat obrajii cu o pulbere albă
oase strivite și puțin sidef.

trei.

noi ne-am pierdut numele
suntem altele în fiecare zi
iar ei au uitat
că sunt doar absența unei pete de sânge
pe o cârpă de bumbac.

Daria Ancuța

Cred că undeva în lume, un fluture a răsturnat o piesă de domino. La rândul ei, piesa aceea a răsturnat alte piese. Și așa, fluturele și piesele lui mi-au purtat pașii până aici. La 18 ani, cu un picior în copilărie și cu celălalt într-o pseudo-maturitate ca un joc de Jenga, încerc să îmi găsesc echilibrul prin scris. Uneori reușesc:)

Vlad-Laurențiu Moț

Artist digital autodidact. Experimentez cu editatul pozelor de la 11-12 ani. Sunt extrem de pasionat de suprarealism – consider că îmi oferă cea mai mare libertate de expresie artistică. Lucrările mele sunt conduse de procese cognitive inconștiente pe care le las în mod deliberat să-mi controleze mâinile. Neurodiversitatea pe care o experimentez are, de asemenea, un rol extrem de important în arta mea. Insta: mot.vl

Poezie • Proză
Taguri: , , , , , , , , , , , , ,
Meniu