de Ali Venir, Colectiva CUTRA
Acest text a fost compus și citit în cadrul evenimentului „Idei pentru Planeta Pământ. Maraton de declarații, mesaje și idei”, organizat de Centrul Național al Dansului București, căruia îi mulțumim pentru sprijin și pentru invitație.
Fac parte din Colectiva CUTRA, o colectivă feministă și queer. Și, ca feministă și ca persoana queer, doresc să vorbesc despre ce se întâmplă în Palestina. Ce se întâmplă în Palestina este un genocid. Este un genocid pe care îl urmăresc în fiecare zi pe instagram. Vreau să pot vorbi despre acest genocid fără să reproduc un discurs antisemit de dreapta pe care îl condamn și îl disprețuiesc profund.
Aceste zece minute nu sunt un performance, nu vreau să performez durerea și furia. O postare despre un protest pentru Palestina alungat de polițiști în fața Brooklyn Museum scrie: „Muzeelor le „pasă” de popoarele colonizate doar după ce are loc genocidul (…). Refuzăm să așteptăm cu sufletul la gură expoziția „Palestine: From the rubble” de la Brooklyn Museum. Ei vor arta, nu oamenii”.
Fapte. Postări. Informații. Videouri. Date, foamete, bombe, prăbușirea spitalelor, strămutare forțată. Moarte.
În fiecare zi, deschid telefonul, dau scroll. Închid ochii, deschid ochii. În fiecare zi, nu pot să mă gândesc decât la Palestina. Pun un mic steguleț palestinian ca status. Inutil? Mă întreb. Mai puțin inutil: mă duc la proteste. Vorbesc cu oameni. Mă întorc la social media. Este o experiență ciudată să privești distrugerea și moartea la această scară printre memeuri, pisici, infografice sau orice altceva.
Paisprezece mii de oameni au fost omorâți. Paisprezece mii și în fiecare zi și mai mulți. Imagini ale corpurilor mutilate rulează lângă rețete de mâncare și memeuri. Nou-născuții sunt dați afară din incubatoare pentru că spitalul Al-Shifa nu mai are curent. Un video cu Mark Regev, consilierul al Primului Ministru israelian. Este întrebat de cele 11 mii de persoane ucise în Gaza în nici măcar 40 de zile, și de spitalele bombardate și de copiii morți și el repeta întruna, corectând jurnalistul, că spitalul este a lui Hamas, că numerele sunt manipulate.Cică nu este vorba de civili, nu există inocenți. Orcine de pe teritoriul palestinian este privit de către autoritățile israeliene ca un potențial terorist. Mă întreb ce este un terorist. Cine e numit terorist?
Edward Said ne-a învățat cum Vestul a creat un discurs despre Orient și despre populațiile arabe ca fiind barbare. Iar cuvântul terorist pune punct oricărei propoziții. Un sfârșit al oricărei discuții, al înțelegerii. Silvia Federici în Caliban și Vrajitoarea, acum 20 de ani scria: „Acuzația de vrăjitorie îndeplinea o funcție similară cu acuzația de „terorism” din zilele noastre. Însăși neclaritatea acuzației – faptul că era imposibil de dovedit, în timp ce, în același timp, evoca maximum de oroare – însemna că putea fi folosită pentru a pedepsi orice formă de protest și pentru a genera suspiciune chiar și față de cele mai obișnuite aspecte ale vieții cotidiene.” Asta este puterea unui discurs.
Dar ce este un discurs? Așa le-am explicat studenților din anul întâi la prima lecție de istoria antropologiei. Citim Stuart Hall. Un discurs, spune el, citându-l pe Foucault, este un regim al adevărului. Citez: „Însuși limbajul pe care îl folosim pentru a descrie așa-numitele fapte intervine în acest proces de a decide în cele din urmă ce este adevărat și ce este fals.” Iar când mă uit la clipurile cu știri din Anglia sau SUA este clar că manipularea este până și la nivel gramatical. Cică israelienii au fost omorâți, iar palestinienii au murit. Gramatica este politică.
Manipularea discursului la nivel de mass media este cruntă, iar pe social media măcar pare să circule un discurs contra-hegemonic. Se vorbește despre Palestina, despre violența colonială a Israelului timp de 75 de ani, despre controlul total asupra populației din Gaza și de dinainte de acest masacru. Mă întreb dacă ce ajunge pe social media e totuși mai bine, dat fiind regimul dictatorial și de cenzură al algoritmului de consum capitalist. Totul trebuie să fie scurt, emoționant, compact, de efect. Este oare pornografia durerii, a suferinței? Dacă alternativa este ignorare, uitare, complicitate, eu zic nu.
Îmi amintesc când eram mic, la școală în Italia. Niște copii purtau Keffiyeh, bunicii mei i-au văzut și au zis că sunt teroristi. Și de atunci mi s-a zis că este vorba de ceva foarte complicat. Mă întreb ce poate fi așa complicat de nu poate fi înțeles de 75 de ani încoace. Cui îi convine aceasta întreagă mistificare și care dintre crimele istorice antisemite și islamofobe ale Europei se vor acoperite prin atâtea complicații.
Violența de stat, dominația, colonizarea, deposedarea, distrugerea copacilor seculari de măsline, oprirea apei, închiderea granițelor, alungarea familiilor… Iar acum rachete produse în SUA sunt folosite de Israel asupra spitalelor din Gaza. Videouri și imagini cu răni, mutilări, amputări. Conținut sensibil. Acest videoclip poate avea un conținut grafic sau violent. Vezi de ce. Vezi video. Vezi de ce. Vezi video. Click here.
Închid ochii, deschid ochii. În Berlin, câțiva protestatari pentru Palestina își găsesc pancartele lor pe care scria Stop the genocide, Stop the apartheid distruse de polițiști. În Germania lui 2023 a vorbi despre genocid și colonizare este echivalat cu antisemitismul. Activiști de la Jewish Voice for Peace din State au fost suspendați de la Columbia University în timp ce sioniști creștini cu discurs puternic și violent antisemit vorbesc la un protest pro-Israel in DC. Repet, pentru a sublinia absurdul: Activiști de la Jewish Voice for Peace au fost suspendați, în timp ce sioniști creștini antisemți vorbesc la un protest pro-Israel.
Privesc o imagine cu James Baldwin, alb-negru. Subtitrarea zice: I am terrified at the moral apathy. Sunt îngrozit de apatia morală.
Sunt la piața universității, avem o pancartă pe care scrie QUEERS FOR PALESTINE. Se opresc lângă noi niște simpatizanți ai Israelului. Ne întreabă: oare știți cum o să fiți primiți în Palestina? Știți că doar în Israel veți fi acceptați? Faptul că pe a doua pancartă scrie literalmente „Not in our name, against Israeli pinkwashing” nu pare să conteze pentru ei. Pinkwashing, termen apărut la finalul anilor 2000, în contextul solidarității mișcărilor Queers for Palestine și colectiva feministă și queer palestiniană Aswat (al cărui website văd azi că a fost recent hackuit).
În primul număr al revistei CUTRA, în 2018, colectiva Dysnomia definea pinkwashing-ul ca: „folosirea cinică a drepturilor LGBT+, pentru a normaliza și a distrage atenția de la politicile de apartheid ale statului Israel asupra Palestinei… Prin „spălarea cu roz” se acoperă violări grave ale demnității și ale drepturilor populației palestiniene. Drepturile – de altfel relative – ale cetățenilor statului Israel sunt folosite ca o unealtă de PR în arena mondială a negocierilor geo-politice.”
Așa că Tel Aviv devine o destinație turistică gay și primitoare. Tel Aviv, care este construit pe satele palestiniene. Tel Aviv, unde mai multor palestinieni cu documente din Cisiordania sau din Fâșia Gaza nu li se permite să intre. Chiar dacă sunt homosexuali. Iar în IDF, în armata israeliană, soldații gay și lesbienele sunt primite în mod deschis. În textul colectiv Palestine is a Queer Struggle scria: „un glonț tras de o lesbiană este la fel de letal ca unul tras de un bărbat heterosexual. Armata „gay friendly” a Israelului nu se oprește să întrebe orientarea sexuală a următoarei sale victime înainte de a trage sau de a bombarda.”
Cică IDF-ul este „cea mai vegană armata din lume”. Servește mese vegane și furnizează cizme de luptă vegane. Clementine Morrigan scrie: cizmele militare nu pot fi vegane, pentru că veganismul este o mișcare împotriva suferinței și morții. Nu există cizme militare vegane, nu există eliberare queer în genocid, nu există feminism în colonizare.
Zilele astea văd des imagini cu un soldat Israelian care întinde un steag curcubeu printre ruinele din nordul Gazei. Acolo unde oameni au murit, unde copii și-au pierdut viața. Un soldat din statul Israel, care ține captivi, pardon, deținuți fără proces, mii de bărbați și femei și copii palestinieni, care sunt supuși la tortură și abuzuri. În imaginea cu soldatul israelian el întinde steagul curcubeu, iar pe steag scrie in the name of love. În numele iubirii. Iubirea pe ruinele orașului. Pe ruinele orașului unde locuiau palestinieni, închiși într-o pușcărie, un ghetou lung de 41 de kilometri. Pe ruinele orașului unde nu mai e apă, nici mâncare, unde familii întregi și generații au dispărut peste noapte, unde nu mai există curent la spital, iar femeile nasc în continuare. Iar moarte, iar viață.
In the name of love pe steagul curcubeu pe ruinele orașului unde se iubeau și palestinieni queer.
Proiectul Queering the Map lasă useri să-și insereze poveștile lor queer pe o hârtie. Click. Locație, fâșia Gaza.
Mesajul este anonim și zice: „Nu știu cât timp voi trăi, așa că vreau ca aceasta să fie amintirea mea aici, înainte de a muri. Nu am de gând să-mi părăsesc casa, orice s-ar întâmpla. Cel mai mare regret al meu este că nu l-am sărutat pe acest tip. A murit acum două zile. Ne-am spus cât de mult ne plăceam unul pe celălalt și am fost prea timid să-l sărut ultima dată. A murit în bombardament. Cred că și o mare parte din mine a murit. Și în curând voi muri și eu. Pentru Yonus, te voi săruta în rai.”
Mesajul este anonim și zice: „Întotdeauna mi-am imaginat noi doi stând la soare, mână în mână, liberi în sfârșit. Vorbeam despre toate locurile în care am merge dacă am putea. Și totuși, acum nu mai ești. Dacă aș fi știut că bombele care plouă peste noi te vor lua de lângă mine, aș fi spus cu plăcere întregii lumi cât de mult te-am adorat mai mult decât orice. Îmi pare rău că am fost un laș.”
Colectiva Queers in Palestine scrie: „Refuzăm instrumentalizarea queerness-ului nostru, a corpurilor noastre și a violenței cu care ne confruntăm ca persoane queer, pentru a demoniza și dezumaniza comunitățile noastre, în special în slujba actelor imperialiste și genocidare. (…) nicio solidaritate queer nu poate fi încurajată dacă rămâne oarbă față de structurile rasiste, capitaliste, fasciste și imperiale care ne domină.”
Mesajul este anonim și zice: „Vă rog să știți că, în ciuda a ceea ce spune presa, există palestinieni gay. We are here we are queer. Free Palestine”. In the name of love pe steagul curcubeu pe ruinele orașului. Nu în numele iubirilor noastre.
1/4 din CUTRA