Omenirea ca virus: pericolele discursului eco-fascist

O hartă a Chinei construită prin date culese de sateliții NASA și de Agenția Spațială Europeană arată niveluri scăzute ale poluării în contextul carantinei impuse de răspândirea COVID-19, boala cauzată de noul coronavirus (SARS-COV-2). Nivelurile scăzute de poluare sunt legate de încetinirea activităților economice și industriale. Știrea este distribuită pe rețelele de socializare și lumea laudă partea „pozitivă” a pandemiei. Se calculează câți oameni au fost salvați de poluare. Din același registru, imagini cu lebede și delfini care se reîntorc în orașele italiene goale sunt distribuite pe rețelele de socializare. Mesajul este: oamenii au plecat, iar natura își reintră în drepturi. Apa din canalele Veneției este limpede, se pot vedea peștii, doar că pozele nu sunt neapărat sincere. Lebedele care au pus stăpânire pe oraș nu plecaseră niciodată și de fapt, pozele erau făcute în 2013. Delfinii „venețieni” se aflau de fapt într-un port din Sardinia, la câteva sute de kilometri distanță. Cât despre limpezimea apei, aceasta nu este semnul lipsei poluării, ci al încetării activităților maritime pe canal, care aduceau sedimentele de pe fund la suprafață. Poluarea apelor rămâne la aceleași niveluri ca și înainte.

Planeta se vindecă, virusul suntem noi este expresia folosită — omenirea este cancerul, iar planetei îi sunt atribuite caracteristici umane, ea reacționează la „răul” pe care noi îl facem și încearcă să scape de virusul pe care omenirea îl reprezintă. În acest scenariu, planeta vede omenirea ca pe un întreg, fără să țină cont de clasă, de gen, de etnie, etc.. Noi nu am avut grijă de ea, așa că a reacționat. Dar oare chiar omenirea să fie virusul?

În ultima ei carte, On Fire: The (Burning) Case for a Green New Deal, Naomi Klein avertizează asupra a ceea ce ea numește barbarismul climatic. Barbarismul climatic apare prin reavoința țărilor bogate de a ajuta grupurile cele mai vulnerabile în fața crizei climatice. Până de curând, multe dintre acestea negau schimbările climatice. În momentul de față, se creează o ierarhizare a persoanelor care merită ajutate și care nu. Schimbările climatice nu mai sunt negate, dar soluțiile propuse devin autoritare. Astfel, persoanele deja marginalizate sau în risc de marginalizare, cum sunt, de exemplu, persoanele refugiate climatic, ajung să fie afectate cel mai mult de schimbările climatice. Deși acest termen nu este încă acceptat oficial și cuantificarea exactă a persoanelor migrante din motive climatice este dificilă, se estimează totuși că în prima jumătate a anului 2019, șapte milioane de persoane au fost strămutate intern din cauza factorilor de mediu și climatici. Se estimează că în viitor numărul lor va crește.

În discursul public, mișcarea ecologistă este portretizată ca una progresistă, lipsită de ideologie, al cărei scop final este protejarea planetei. Persoanele care neagă schimbările climatice sunt văzute ca retrograde, reacționare, fasciste. Cum să nu crezi în schimbarea climatică? Nu vezi că se topesc ghețarii? Nu vezi că aerul e din ce în ce mai poluat? Nu vezi că dispar specii de animale? Dar ce se întâmplă când fasciștii și conservatorii, pe care îi criticam în trecut, acum cred în schimbările climatice și propun măsuri ecologiste? Sunt oare aceste măsuri cele pe care vrem să le îmbrățișăm?

Aceste întrebări ne conduc la un concept numit eco-fascism. Pentru a-l înțelege mai bine, cred că este necesar să ne uităm la istoria ecologiei și a mișcărilor extremiste, care au încorporat în ideologiile lor măsuri de protecție a mediului.

Termenul de ecologie a fost inventat de zoologul german Ernst Haeckel în 1867. Un susținător al darwinismului social, Haeckel propunea adoptarea de către societatea umană a unor concepte din natură – împerecherea selectivă și igienizarea rasială. Raționamentul acestor măsuri era bazat pe faptul că specia umană funcționează după aceleași legi ca natura și viața organică. Aceste noțiuni de „ordine naturală” sau „legi ale naturii” sunt prezente în discursul reacționar despre mediu și folosite ca să justifice diverse măsuri autoritare.

De asemenea, romantizarea trecutului apare în ideologia nazistă prin chemări la trăirea unui stil de viață mai aproape de natură, mai simplu, mai sănătos, legat de pământ. Această legătură de sânge cu pământul apare în ideologia de extremă dreapta în conceptul de etno-pluralism, adică fiecare țară să fie legată de un grup etnic, care nu trebuie să se amestece între ele. Conceptul de apartenență sanguină la pământ se traduce prin sloganul Blut und Boden [sânge și pământ], care este încă folosit de mișcările neo-naziste actuale (de exemplu în timpul protestelor alt-right din 2017 din Charlottesville, SUA. Astfel, se considera că rasa „ariană” are o legătură specială cu pământul și că știa cum să-l îngrijească, spre deosebire de evreii care erau văzuți ca nomazi și dezrădăcinați.

În 2019, înaintea alegerilor europarlamentare, Marine Le Pen, președinta Adunării Naționale (fostul Front Național) – partidul de extremă dreapta din Franța – lansa manifestul partidului „Pour une Europe des nations Manifeste pour une nouvelle cooperation en Europe”. În manifest era criticată politica granițelor așa-zis deschise ale Europei, văzută ca o insultă la adresa democrației și ca o poartă către scufundarea demografică, ecologică și culturală. Manifestul continuă afirmând că „ideologia mobilității și a nomadismului” este în contradicție cu atașamentul europenilor față de fiecare națiune, pământ, regiune.

O altă figură a extremei drepte, Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei și președintele partidului Fidesz, aduce și el temele climatice în discursul său. În februarie 2020, vorbind despre starea națiunii, îndeamnă populația să ia acțiune împotriva schimbărilor climatice. Folosindu-se de retorica creștină a familiei tradiționale și nucleare, Orbán invocă faptul că e și tată a cinci copii și bunic, și spune că planeta trebuie salvată pentru generațiile viitoare. El merge în partea opusă a discursului, care vede nașterile ca fiind nocive mediului, și propune ca pentru fiecare copil născut să se planteze câte zece copaci. Își continuă discursul și afirmă că protejarea climei și a naturii este o datorie creștină și patriotică, menționând în mod special frumusețea naturală a Bazinului Carpatic. Discursuri similare observăm și la alte partide de extremă dreaptă din Europa, precum Lega (fosta Lega Nord din Italia), care susține măsuri naționale de protecție a mediului, alături de proliferarea discursului anti-imigranți de către liderul Matteo Salvini.

În contextul local, retorica de tip eco-fascist apare tot printr-un discurs ce trimite la legătura dintre om și natură, la pământul strămoșesc. Putem vedea mesajele din timpul protestelor împotriva exploatării de la Roșia Montană cu România Grădina Maicii Domnului, acompaniate vizual de harta României care include și Republica Moldova. Codrul frate cu românul, o expresie ce își are originea în poezia naționalistă Doină de Mihai Eminescu, unde se deplânge invadarea României de către „străini”, apare și în discursul ecologist și trimite la legătura ancestral-biologică dintre identitatea națională și natură, aceasta din urmă fiind delimitată, evident, de granițele țării. Putem găsi aici nostalgia întoarcerii la „vremuri mai simple” și romantizarea mediului rural ca un loc apropiat de natură spre care trebuie să tindem și să-l recuperăm. Mediu rural este, de asemenea, asociat cu o imagine idilică-tradițională și legată de pământul național. Apartenența la pământ duce, astfel, la atitudini anti-migrație, xenofobe și întărește mitul „suprapopulării”, care mai departe alimentează frica de „străini” și susține întărirea și apărarea granițelor.

Într-un argument des întâlnit în retorica eco-fascistă, dar nu numai, se afirmă că suprapopularea a dus la imposibilitatea planetei de a mai susține și alte persoane. Teoria este susținută și de persoane publice, cum ar fi David Attenborough, care are mai multe serii documentare despre mediul înconjurător. În aceste scenarii, discursul suprapopulării va fi mereu îndreptat înspre persoanele sărace sau spre etnii minoritare, care se „înmulțesc” prea mult. Astfel, se ajunge la soluții eugenice, cum sunt cele ale primarului din Târgu Mureș, Dorin Florea, care la începutul anului 2020 a propus ca doar persoanele care îndeplinesc anumite criterii sociale și financiare să fie lăsate să aibă copii. În același timp, a criticat și comunitatea romă, considerând-o a fi o problemă pentru oraș. Astfel de acțiuni au un istoric mai vechi în România. În 2013, o grupare naționalistă a inițiat o campanie prin care acorda câte 300 de lei femeilor rome în scopul sterilizării și tot în același an, un politician din PNL susținea un demers similar.

Teoria suprapopularii a fost propusă de Thomas Malthus la finalul secolului XVIII, care afirma că populația crește în progresie geometrică, pe când mijloacele de subzistență cresc prin progresie aritmetică. Pe scurt, oricând vor crește mijloacele de subzistență, va crește și populația eliminând surplusul creat. Astfel, pentru Malthus, doar prin evenimente ca războaiele, foametea și bolile se poate regăsi un echilibru. Totuși, adevărata problemă în contextul actual nu este suprapopularea, ci modul de producție capitalist care exploatează resursele și le distribuie inegal. Astfel, fie că suntem 7.8 miliarde de persoane pe Pământ, sau 2 miliarde, cât estimează anumiți oameni că ar fi o populație „optimă”, sistemul de producție capitalist tot va continua să exploateze mediul înconjurător.

Un discurs eugenic asemănător apare și în contextul actualei pandemii de COVID-19. Ne este menționat din nou și din nou cum doar persoanele în vârstă sau cele cu boli cronice sau cu sistemul imunitar compromis sunt în pericol, iar „noi”, persoanele tinere sau sănătoase, suntem în siguranță. Discursul acesta, care vede valoroasă doar viața persoanelor tinere și fără probleme de sănătate, nu este departe de cel al purității genetice naziste. La asta se adaugă și modul în care este perceput „celălalt”, cu suspiciune, cu frică; „celălalt” este persoana migrantă care aduce virusul când se întoarce în țară. Sau „celălalt” este „străinul exotic”, care mănâncă animale ce n-ar trebuie să fie mâncate și cauzează boli. Așa zice discursul rasist, uitând de fermele industriale care sunt prezente și în vest, și care contribuie atât la răspândirea bolilor, cât și la suferința animalelor și a oamenilor care lucrează în ele.

Odată cu pandemia de COVID-19 au crescut atacurile rasiste și la asta a contribuit discursul politicienilor care dă virusului caracteristici geografice (virusul chinez, virusul din China, virusul din Wuhan… ). În acest context, pe rețelele de social media și în presă a început o campanie de plasare a vinei pe persoanele rome care se întorc în țară. De asemenea, sunt blamate și persoanele care practică munca sexuală, care sunt acuzate că „răspândesc” virusul. Și ele sunt parte dintr-o categorie vulnerabilă și sunt lăsate acum fără un mijloc de venit. „Celălalt” este văzut și ca poluator. În presă sunt lăudate acțiunile de „igienizare”, unde autoritățile „curăță” din spațiul public „gunoiul” generat de persoanele fără adăpost. „Gunoiul”, în acest context, sunt adăposturile improvizate. În numele „civilizației” și a „orașelor europene”, cele mai marginale persoane sunt înlăturate din nou și supuse abuzurilor autorităților. „Celălalt” sunt aici și persoanele rome, care sunt acuzate de poluare prin arderea de cauciucuri sau cabluri pe canalele de social media. „Celălalt” sunt și persoanele sărace, care strâng lemne și ajung să fie omorâte de autorități, tot în spiritul conservării naturii.

Discursul eco-fascist nu este mereu ușor de identificat. Public, puțină lume o să se considere eco-fascistă, o excepție în acest sens fiind atentatele de extremă dreapta, ca cele din 2019 de la Christchurch din Noua Zeelandă sau din El Paso, Texas, în care teroriștii s-au autointitulat eco-fasciști, ambii îngrijorați că populația „albă” va fi înlocuită de imigranți sau, în cazul din urmă, de populația hispanică. În rest, cel mai probabil, lumea va folosi un limbaj voalat în propunerea de soluții eco-fasciste sau va accepta diverse măsuri autoritare în numele protejării naturii. Putem menționa aici ușurința cu care oamenii au cerut apărarea Parcului Natural Văcărești de către forțele de ordine și împrejmuirea cu garduri, după incendiul din februarie 2020. În istoria recentă, măsurile de securitare și cele restrictive au fost mereu prezentate și acceptate ca ceva inevitabil, realizate pentru protejarea populației sau a mediului înconjurător. Acceptarea, ba mai mult, încurajarea militarizării și „închiderea” naturii sunt simptome ale faptulului că nu se privește natura ca un bun comun, iar distrugerea ei e văzută ca un fenomen pentru care sunt vinovați „oamenii răi” – când, de fapt, în majoritatea cazurilor, natura este atacată de interesul pentru profit a unor entități complexe. În această notă, „natura” trebuie protejată și cu garduri și cu armată, dar sistemul capitalist care duce la exploatarea resurselor și la poluarea mediului nu trebuie înlăturat, ba mai mult, ar trebui să funcționeze în paralel. Astfel, măsurile autoritare sunt acceptate sub masca liberalismului și a „intențiilor bune”.

Temele ecologice sunt preluate și folosite prin discursul liberal, de către sistemul capitalist, ca propagandă și „spălare” a propriilor practici. Acumularea de resurse poate continua nestingherită și structurile de putere nu sunt puse la îndoială, dacă marile corporații aplică politici eco, numite și greenwashing. Reciclarea este promovată ca o soluție „civilizată”, dar obiectele reciclate sunt exportate din țările vestice și trimise spre sudul global, în niște circuite din care tot marile companii au de câștigat. Asemenea cazuri găsim și în România, unde au fost trimise deșeurile din vestul Europei, și arderea lor este unul din motivele poluării din București. Un alt exemplu de discurs eco-fascist voalat îl vedem și în interzicerea practicilor halal și kosher de sacrificare a animalelor în regiunea Flandra din Belgia. Propusă de GAIA, o organizație belgiană de apărare a drepturilor animalelor și susținută și de un partid de extremă dreaptă, Vlaams Belang, legea sună nobil la prima vedere, dar în spatele ei se alimentează un discurs islamofob și antisemit în contextul unei creșteri din ce în ce mai mari a extremei drepte europene. Sacrificarea animalelor pare în regulă doar dacă se face în mod „civilizat”, „vestic”, adică prin șocuri electrice.

Depolitizarea luptei pentru mediu poate duce la o ecologie reacționară. Una dintre ideile recurente este că ecologia nu este nici de dreapta, nici de stânga, dar temele ecologiste pot fi folosite de ambele părți. Totuși, ecologia nu trăiește într-un vid apolitic, ci este interpretată prin teorie socială și de-abia apoi primește o însemnătate. Să o vedem ca neutră și fără ideologie înseamnă să nu vedem cum conceptul de „natural” este el însuși un produs social și să nu punem la îndoială structurile de putere, care mediază relația oamenilor cu mediul înconjurător. La depolitizarea ecologiei contribuie și ridicarea științei la un nivel aproape mistic, lucru făcut posibil și cu ajutorul unor figuri pop din comunitatea științifică (cum este, de exemplu, Neil deGrasse Tyson), care propun o viziune pur rațională și tehnocrată asupra lumii, și care văd știința deasupra culturii și politicii umane. Știința în acest context ascultă doar de „legile naturii”. Uităm că știința este construită și social și cultural și cuprinde toate prejudecățile noastre. Asemeni ecologiei, nici știința nu este lipsită de ideologie și poate fi instrumentalizată și de dreapta, și de stânga. Presupunerea că este apolitică lasă o modalitate să fie apropriată de fascism.

Temele ecologice trebuie abordate dintr-o perspectivă intersecțională și anticapitalistă, pentru a nu ajunge la barbarismul de care ne avertizau Naomi Klein și Rosa Luxemburg. Pentru schimbările climatice nu sunt vinovate persoanele marginalizate în societate, care de fapt, suferă cel mai mult de pe urma lor. Este necesar să privim cu scepticism discursul ecologist care vede omenirea ca problemă și nu sistemul de producție actual. Omenirea nu este o masă omogenă care este afectată în mod egal de schimbările climatice, cum zicea Madonna într-un video postat din cadă, afirmând că COVID-19 este „marele egalizator” și nu îi pasă cât de bogat ești, cât de celebru ești, unde locuiești sau ce vârstă ai. Persoanele ca Madonna, sau ca celebritățile care au cântat Imagine de John Lennon din casele lor imense, vor avea mereu acces la servicii mai bune și la mai multe privilegii decât persoanele care nu au acces la servicii medicale, nu au o locuință stabilă sau decentă, sau se chinuie să plătească chiria lună de lună, care sunt refugiate climatic sau fac parte din alte categorii marginalizate. Trăim într-o lume inegală, iar temele ecologice trebuie să aibă în vedere inegalitățile din societate și să fie încărcate cu politici bazate pe justiție socială, nu cu politici autoritare.

Resurse:
Janet Biehl, Peter Staudenmaier (1996). Ecofascism: Lessons from the German Experience, The Anarchist Library.
Murray Bookchin (1998). The Population Myth, The Anarchist Library.
Naomi Klein (2019). On Fire The Burning Case for a Green New Deal, Penguin Random House KNOPF Canada.

Acest articol face parte dintr-o serie de texte despre Ecologie și Tehnologie, curatoriată de Carolina Vozian.