de Viviana Pascu (Vivix), Carolina Vozian, Anastaseu Ștefan
*** E bine să știți că citind aceste poezii veți găsi descrieri explicite despre violență, moarte, viol, mutilare, război. ***
P.
de Viviana Pascu (Vivix)
*
every Palestinian is
born from an olive seed
held by an olive tree
that would reach up up up to the sun
unless the Israeli soldiers
bloodily uprooted it.
*
viața e un split screen:
alimentez the claw machine cu papițoi,
număr acadelele spiralate (28 verzi, 28 roșii), acadele dinți zombie (8), bilele antistres (33), bilele slime (600), mingile emoji (22), baloanele de săpun (18), șerpii din cauciuc (58).
schimb tichete la jocurile pentru copii albi:
treasure cove
magic drop
fortune quest.
„Ca să vă jucați aveți nevoie de un card, e 5 lei, îl luați o singură dată și îl încărcați cu cât doriți. La 100 de lei aveți cardul gratuit și 15 puncte bonus.”
în paralel
genocidul 2D
pe care creierele noastre occidentale
nu îl pot cuprinde.
îmi rămân pe retină
copiii palestinieni amputați, rămași orfani, tremurând incontrolabil în corpurile lor plăpânde, însângerați fără pansamente, înfometați până devin scheleți martirizați.
Hind la doar 6 ani rămasă singura vie printre rudele sale ciuruite în mașină așteptând salvarea, ambulanța care avea s-o salveze a fost la rândul său ciuruită de armata israeliană; tot internetul care întreabă „Where is Hind?” după 12 zile „Hind is no more.”
mamele care urlă, rag, zbiară, se lovesc, și în final leșină când își găsesc copiii inconștienți sub dărâmături
cele care îi nasc prematur sau dacă nu își pierd viața, își pierd sarcinile din cauza traumei perpetue
femeile care folosesc petice de haine în lipsa absorbantelor
sângele lor și al tuturor amestecat cu cenușă, înghițit în pământ. pământul palestinian care cară în sine toată istoria apartheidului strămutărilor nedreptății ocupației islamofobiei arestărilor evacuărilor martirilor nenumiți, uitați, animalelor non-umane martirizate și ele colateral.
(încerc să mă scutur de trauma lor. nu o pot conține. cine o poate conține.)
*
sper undeva să existe acest țesut matriarhal în care toate sufletele rănite să fie legănate în lumină solară până se vindecă.
sper undeva să existe acest țesut matriarhal în care toate sufletele rănite să fie legănate în lumină solară până se vindecă.
sper undeva să existe acest țesut matriarhal în care toate sufletele rănite să fie legănate în lumină solară până se vindecă.
*
după 6 luni
o desensibilizare acută.
suntem obișnuitx să fim martori pasivi la genocid. suntem obișnuitx să ne zacă în sânge feed-urile instagram. cele zeci de mii de manifestații din toată lumea par zadarnice în fața celorlalte 15.000 de bombe, 57.000 de obuze, 21.000 de precision guided munitions țintite în fiecare colț al Fâșiei Gaza.
autoincendierea lui Aaron Bushnell în semn de protest nu a adus încetarea focului, dar ne-a amintit că orice e prea puțin comparat la ce se petrece în Gaza.
viața split screen continuă în ciuda a tot.
joc cu colega de la muncă
țări orașe munți ape plante animale nume
sper să pice litera P
ca să pot zice PalestinaPalestinaPalestina
cu un dor
care nu e al meu.
De la râu până la mare / Palestinei eliberare
de Carolina Vozian
nu suntem făcuți să procesăm poze cu oameni omorâți,
tragedii inimaginabile
poze cu prânzul cuiva, sau cu pisici,
toate astea una după alta pe parcursul a câteva secunde,
îmi spune un prieten
ce înțelege creierul nostru din asta? mă întreb
citeam undeva despre trauma la mâna a doua
când ești martor/ă la orori, măceluri, suferință extremă
blestemul și binecuvântarea tehnologiei
suntem aici, vedem totul, nu putem face nimic
suntem aici, vedem totul, putem face atât de multe
dacă toți suntem parte din lume
sângele scurs în pământurile Gazei
se împrăștie peste tot
în rădăcini, firișoare, în ape
până sub tălpile noastre
we can’t self-care our way out of a genocide
chiar dacă nu se întâmplă aici
ce e aici?
aici suntem cu toții
când văd o poză cu cineva care a murit
un video cu părinți jelind deasupra unor trupuri mici
lăsate fără viață de armata israeliană
de sua
de toate țările occidentale
de toate guvernele care ar avea ceva de spus, de făcut, și nu fac
de toată mass media care justifică mizerabil genocidul
de toate companiile de arme
de toate companiile de arme
de toate companiile de arme
care există pentru a face profit din bombe și tancuri și drone
care există pentru a face profit din morțile a mii de adulți și copii
din Fâșia Gaza
și din Cisiordania
când văd un video cu un copil care și-a pierdut toată familia
și plânge – neconsolabil – pe holurile unui spital
când văd / când văd / când văd
nu pot să scrollez mai departe
văd moarte îmi amintesc moarte
corpul meu
creierul meu
își amintește moarte
moarte în familia mea
moarte în satul meu
profesoare, vecini și copii din școala mea
rudele mele care-au murit de viață rea,
de boli sau în accidente
și apoi îmi imaginez cum ar fi fost
dacă toate acestea s-ar fi întâmplat
într-o zi, o săptămână, o lună
toate rudele mele, toți oamenii din satul
ce m-a crescut, toate morțile lor
să nu aibă contexte individuale,
ci să fie distruși deodată
de o forță militară
de o armată
și tu să rămâi cumva în viață
dar ce viață?
Ce viață pentru un copil de 4 ani
care pierde tot și bombele continuă,
continuă, continuă să cadă.
Și presa zice că inclusiv
acest copil
poate fi terorist
că-n Palestina copiii nu sunt văzuți
drept copii
ci drept arme
cum altfel explici un copil de 2 ani arestat?
cum explici închisorile din israel pline de prizonieri copii?
mulți dintre care au aruncat cu pietre în tancuri
sau
29 noiembrie, prânz
video cu un copil
care fuge și e împușcat de militari IDF
în Jenin
un copil de
9 ani
instant o voce în mintea mea
încearcă să mă păcălească
nu e adevărat, e o simulare
e un joc video
cum ar putea fi adevărat?
cum să fie adevărat să omori
un copil care fuge să se ascundă de tine?
când ăsta era coșmarul nostru când eram mici
de la prea multe filme cu crime, ni se spunea
de la prea multe filme
așa ceva nu se-ntâmplă
în realitate
când văd poze cu oameni jelind
alte corpuri…
creierul meu se blochează
e aici
și e moarte
și totuși atât de departe
e aici, sub ochii mei
nu e film, e realitate
și nu pot să fac nimic pentru ei
corpul meu nu știe cum să proceseze
poze cu zeci de oameni morți zilnic
și nu, răspunsrul nu e: nu te mai uita
dar care-i răspunsul?
să fii în Gaza
să-ți fie frică să dormi
ca să nu mori în somn
acesta nu e PTSD
PTSD-ul presupune că există un
post
aceasta e o traumă continuă
o traumă în continuă desfășurare
de la râu până la mare
Palestinei eliberare
cuplul de rusoaice imigrante în Tel Aviv
pe care le urmăresc pe instagram
beau șampanie
se mută dintr-o casă în alta
sărbătoresc mutarea cu o masă frumoasă
la restaurant
contrastul nu-mi scapă
postează la story tot felul de teorii ale conspirației
despre cum lumea arabă vrea să omoare evreii
și guvernul/armata îi apără
nu vă e frică? cineva le întreabă
„ba da, dar avem încredere în armată”
și cei care sunt omorâți zilnic de această armată?
„dacă atât de mult vă place de ei, mergeți în Gaza”
cinismul
nu-mi scapă
propaganda
nu-mi scapă
deși nu prea înțeleg această amenințare. Să mergem în Gaza să ce?
Să simțim bombele israelului pe piele proprie?
cum grupuri dezumanizate de oameni
dezumanizează la rândul lor
nu îmi scapă
rezist tentației de-a face o metaforă despre umanitate;
acest termen complet compromis
ți-e frică s-adormi
să nu mori în somn
copilul mic din Jenin nu doarme nopțile,
adoarme abia
când se face lumină
efectele traumei se văd peste tot
în corpurile acestor copii:
„mi-e frică de mașini, pot să fie ținte
mi-e frică să merg pe partea dreaptă a drumului
și pe partea stângă
prea aproape de clădiri
prea departe
mi-e frică de cer
de somn
și de noapte
simt că am o sută de ani
simt că o să murim cu toții
simt că viața de după război e un plus
un băiat se naște deja bărbat
și o fată mireasă
mi-am dorit să sparg toate granițele
there are no children in Gaza”
câți ani ai sau
câte războaie?
Cel mai îngrozitor e
că din momentul în care scriu
acest poem
și până îl voi transcrie
și până îl voi citi undeva
numărul celor omorâți
va crește
numărul copiilor închiși în închisorile israeliene
va crește
numărul caselor distruse
va crește
numărul animăluțelor dispărute sau omorâte
va crește
numărul copiilor rămași fără familii
va crește
[acum transcriu din caiet pe calculator și
doar noaptea trecută au fost omorâți iar 1000
de oameni]
„aș da toată literatura din lume pe măcar o viață salvată
în Gaza”,
zice Lana Bastašić
Încep acest poem condamnând hamas,
altfel nu va fi ascultat până la capăt
Stop
Încep acest poem condamnând guvernul fascist
israelian
armata
israeliană
soldații gay
israelieni
care ridică curcubeul peste oasele tuturor morților
pe care le-au adus
Încep acest poem condamnând toate statele care votează împotriva
încetării focului
sau se abțin (hello, românia)
Încep acest poem condamnând statele unite ale americii
Stop
statele unite ale imperialismului
statele unite alte măcelului
statele unite ale războiului ținut în altă parte
mereu în altă parte
statele unite ale profitului
statele unite ale democrației
prin bombe
statele unite care mereu se luptă cu
terorismul
peste tot în lume
mai puțin în propria
ogradă
statele unite întru genocid
Sfârșesc acest poem
„Unii ucigași sunt numiți criminali, teroriști,
în timp ce alții sunt arme ale statului: polițiști, președinți,
prim-miniștri, trupe armate. Teoretic, atunci când civilii
comit o crimă, statul investighează și caută să facă dreptate.
Când statul comite o crimă, nu se întâmplă nimic,
chiar și atunci când civilii semnalează ipocrizia acestui sistem.”
Anaïs Duplan
dacă toți suntem parte din lume
sângele scurs în pământurile Gazei
se împrăștie peste tot
în rădăcini, firișoare, în ape
până sub tălpile noastre
we can’t self-care our way out of a genocide
chiar dacă nu se întâmplă aici/ aici suntem cu toții
aș da toată literatura din lume pe măcar o viață salvată în Gaza
Mă fut în postările voastre de pe fb în care vă dați intelectuali și experți în politică externă, acum trăim un genocid *
de Anastaseu Ștefan
(Îmi cer scuze că nu pot vorbi frumos atunci când sunt omorâți oameni)
Citatul preferat al oricărui profesor de istorie e: „Un popor care nu-și cunoaște trecutul e condamnat să-l repete”, care merge foarte bine alături de „Conspectați voi lecția azi de la pagina:)”.
Astăzi în orar avem istorie. Astăzi în orar avem istorie. Astăzi în orar avem istorie.
Pe tabla whiteboard scrie mare titlul lecției de azi: HOLOCAUSTUL.
Sub bancă telefonul stă deschis pe instagram reels, unde @wizard_bisan1 informează că populația Gazei este înfometată și cel puțin 10 copii au murit de malnutriție;
Pe tablă apare powerpointul cu lecția: poze cu lagăre de concentrare, cu oameni schilodiți, slăbiți, înfometați.
Privirea coboară înapoi spre telefon unde imaginea unui copil palestinian muribund, mumificat de înfometare rămâne impregnată pe retină.
Numele lui e Fadi Al-Zant și va rămâne în istorie.
Va rămâne în istorie. Astăzi în orar avem istorie.
Poate îi vom regăsi și lui poza într-un powerpoint
Pe o tablă whiteboard.
Sondaj:
Oare ce o să se învețe la istorie despre genocidul din Palestina?
☐ O să fie trecut vreodată cuvântul genocid?
SAU
☑ O să fie considerat un conflict complex cu tabere adverse și o să se explice minuțios ofensiva israeliană?
*cenzurat* Pe Ofensiva Israeliană!
Îmi cer scuze că nu pot vorbi frumos atunci când sunt omorâți oameni!
^ Vă informăm că sunteți susceptibilx de calomnie și defăimare conform articolelor 509, 510 și 511, 514, 515, 516 din Codul Penal din 1936, Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 48 din 02 februarie 1948. În vigoare de la 02 februarie 1948 până la 31 decembrie 1968.
În cazul în care se confirmă, fapta se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani și amendă de la 4000 la 20 000 de lei.
Doriți să continuați?
Rubrica „Știați că?”:
Știați că în 2015 poeta palestiniană Dareen Tatour a fost arestată și încarcerată 5 luni pentru că a postat pe Facebook și pe Youtube poemul „Resist, My People, Resist Them”?
Doamnă judecător,
Stimată*
Îmi cer scuze că nu pot vorbi frumos atunci când sunt omorâți oameni!
Cuvintele sunt tot ce ne rămân într-o lume în care armele decid adevărul.
Se țin discursuri peste discursuri, în piețe, pe străzi, se spun cuvinte elevate despre lucrurile care se întâmplă: apartheid, colonialism, stat colonizator, mișcare zionistă, islamofobie, epurare etnică, etc.
Se spun cuvinte elevate despre genocid, este un delict să vorbești urât despre cum sunt omorâți oameni.
Dar dacă înjurătura mea ar putea opri o bombă gata să cadă peste acoperișul unei familii care doarme liniștită,
Atunci n-aș mai vorbi frumos până când adevărul armei n-ar fi zdrobit de greutatea cuvintelor mele.
Doamnă judecător,
Stimată*
Cum ar trebui să vorbim atunci când sunt omorâți oameni?
Când armata israeliană se deghizează în medici și execută răniți pe paturile spitalului din Jenin?
Când armata israeliană torturează ostatecii palestinieni cu Pulcino Pio și îi umilește dezbracându-i la bustul gol, considerându-i pradă de război?
Când McDonalds oferă mâncare gratis armatei israeliene, pentru că ce merge mai bine după ce tocmai ai omorât niște copii decât un Happy Meal!?
Când înfometarea devine o strategie militară? Când 104 palestinieni au fost uciși în timp ce alergau doar ca să ia niște pachete cu făină? Când centrele de distribuire a alimentelor din tabere de refugiați sunt bombardate?
Când oricine justifică crimele împotriva palestinienilor cu propoziția „Da, dar și Hamas…”?
Când Statele Unite ale Sclaviei și Libertății de Colonizare au drept de veto și l-au folosit de 2 ori?
Când Pharrell Williams cântă la strângeri de fonduri pentru armata israeliană, deși acum câțiva ani scotea piesa Freedom?
Când un agent al serviciilor secrete își îndreaptă arma spre Aaron Bushnell după ce acesta s-a autoincendiat în semn de protest?
Când în Elbit produce în continuare arme?
Când Starbucks, în Carrefour, în Disney, Amazon, Google, Coca Cola, Pepsi, KFC, H&M, Zara finanțează în continuare genocidul?
Când jandarmii ne iau pancartele la proteste, ne percheziționează, ne intimidează?
Când suntem cenzuratx pentru că scandăm „From the river to the sea, Palestine will be free”?
Mă fut în postările voastre de pe facebook în care vă dați intelectuali și experți în politică externă, acum trăim un genocid!
Îmi cer scuze, dar nu pot vorbi frumos atunci când sunt omorâți oameni.
Istoria se repetă! Suntem martorx la un genocid!
Istoria se repetă! Orice mișcare revoluționară, de rezistență, orice disidență anti-fascistă și anti-dictatorială a fost la un moment dat considerată „mișcare teroristă”.
Istoria se repetă! Social media transmite live cum oameni care pierd totul, zbiară sfâșiați de furie, implorând dreptate și răzbunare!
Istoria se repetă! Tot ce putem face e să dăm share story, share video, share reel, share post.
O lume întreagă asistă și spune: „Aha, știam noi că vor să se răzbune!!!!!!”
SAU
„Totuși, cum să zică de H*mas!? Ar trebui să înțeleagă că din cauza lor a pornit totul,
sunt niște animale, sunt niște animale, sunt niște animale –”
Astea sunt mesajele care curg în secțiunile de comentarii în timp ce zeci de extremiști organizează un rave la zidurile Gazei, bucurându-se că de cealaltă parte:
Un copil plin de sânge e scos dintre ruinele propriei case după ce o bombă i-a ucis familia, tremură incontrolabil și plânge după mama lui.
Un copil cu piciorul amputat are la căpătâiul un medic care speră să nu moară de septicemie printre alte trupuri secționate aflate pe podeaua pătată de sânge a spitalului.
Un medic amputează piciorul propriului copil.
Unui adolescent i-a fost ucisă mama în fața ochilor săi.
Părinții duc în brațe cadavrele carbonizate ale copiilor lor.
Mamele sunt omorâte și nu-și mai pot strânge în brațe pruncii.
Tații sunt orbiți de gloanțe și nu mai văd să-și țină în brațe pruncii.
Medicii nu mai dorm, nu mai mănâncă, doar încearcă să salveze om după om și ajung sa fie bombardați în spitalele cărora le-au jurat credință.
Peste 96 de jurnaliști au murit în timp ce au încercat să nu lase istoria să fie oarbă și de data asta. Alți jurnaliști în urma lor transmit neîntrerupt cum Gaza se transformă în cel mai mare lagăr deschis.
Rezistența e justificată atunci când oamenii sunt ocupați!
Rezistența – nu violența, nu armele, nu bombele!
Reziliența poporului palestinian, speranța că într-o zi se va întoarce acasă,
unde nu sunt ruine, bombe, arme, violență, foame,
frică, boală, sânge!
Crăciun 2023. Magazinele sunt pline de globuri și brazi.
Acum nu e voie să fii furios, furioșel, furioșx, revoltat, revoltatx, implicatx, activistx,
Căci trebuie să stăm cuminți să-l așteptăm pe Moșul.
În Gaza nu sunt brazi, nu mai sunt nici măcar măslinii, copacii care au vegheat asupra pământului Palestinian.
Irlanda tocmai a anunțat că Moș Crăciun a primit aprobarea să intre în spațiul aerian al țării.
Israel tocmai a invadat complet Gaza.
Moș Crăciun e și el un colonizator – partidul elfilor de pretutindeni susține Palestina liberă!
Nu pot să-mi pun flori la piept și să vorbesc ca un domn, când bombe cad fără încetare peste un pământ care își dorește pace!
40 de mii de oameni au fost martirizați. – Our blood and souls will serve as a redemption for you, martyr! **
Un Zone of Interest care nu durează o ora 40, ci durează de cel puțin 75 de ani.
Oscarurile se apropie, covorul roșu se va întinde peste sânge, peste ruine, peste moarte
Singurul film care contează acum și cel mai lung film care va exista în istorie, sunt cele 152, 153, 154 …160 … de zile de genocid imortalizate în zeci de videoclipuri.
25,000 de mii de femei și fete au fost omorâte până acum.
Aproximativ 63 de femei sunt omorâte zilnic în Gaza.
60,000 de femei însărcinate suferă de malnutriție, deshidratare și lipsa îngrijirilor medicale.
De 8 martie bărbații dau flori femeilor, tot de 8 martie bărbații bombardează femeile din Gaza.
Soldații israelieni își fac poze cu lenjeria intimă a femeilor cărora le-au bombardat casele, rânjind și cu limba scoasă pe afară!
Undeva în Rafah o fetița privește drept în față obuzul care vine cu viteză spre ea și își spune: „Azi n-am să primesc nicio floare, în schimb mâine, mâine voi fi purtată pe un pat de flori în timp ce oamenii îmi vor rosti în cor numele!”
From the river to the sea, Palestine will be free!
From the river to the sea, Palestine will be free!
From the river to the sea, Palestine will be free!
From the river to the sea, Palestine will be free!
Asta e o luptă a tuturorx, pentru că e despre rezistența împotriva oricărui sistem opresiv.
E o luptă transfeministă, anarhistă, anti-fascistă, anti-speciistă, anti-capitalistă!
O luptă a celor care vin la proteste, a celor care scandează, a celor care flutură steagul Palestinei, a celor care distribuie la story ororile comise de Israel, a celor care boicotează, a celor care lipesc postere cu informații despre genocid, a celor care sprayează pe ziduri „Free Palestine”, a celor care organizează strângeri de fonduri, a celor care donează, a celor care scriu despre asta, a celor care citesc și dau mai departe, a celor care cer încetarea focului, a celor care trimit scrisori către guvern, a celor care semnează petiții, a celor care se informează, a celor care aleg să nu uite,
a celor care știm că revoluția începe cu noi –
Și cândva armonia între rasă, etnie, gen, statut social, economic, poziție geografică
nu va fi doar o utopie!
* Mă fut în prelegerea voastră despre artă, oamenii mei mor, Noor Hindi (poem tradus de membrx Cenaclului X: Nora Ugron, Ilinca Mănescu, Maria Martelli și Irina Ionescu)
** Citat din Frontiers of Dreams and Fears, r. Mai Masri
Sunt copilul adoptiv al lui Edward Cullen și Radu Jude. Fac parte din Cenaclul X și în prezent lucrez la F-SIDES Cineclub. I will always fight homophobes, transphobes, fascists, conservatives, and even your father in the comments. P.S. mi-e foame mereu
Carolina Vozian este scriitoare, lucrătoare culturală, activistă. De mică iubește să se imerseze în povești și să le scrie pe ale sale. În ultimii ani a facilitat ateliere de scriere creatoare, a organizat evenimente, a publicat o carte și alte texte în volume colective, a coordonat un spectacol și un volum de proză scurtă. Împreună cu Andy Andreea, îngrijește platforma de artă speculativă radicală lumiposibile.ro. Caută des să ajungă în natură și în conexiune.
Vivix este un melc non-binar care caută să îmbine sensibilitatea cu politicul. Îi place să facă colaje analog și lucrează la un film found-footage despre abuzul asupra animalelor non-umane.