Prima hetero-oară

de Kitty Rea și Vlad de la Brașov
Ilustrații de Venila Rice

Doi foști parteneri își amintesc cum s-au pregătit pentru experiența lor sexuală în România începutului de secol XXI.

Ea: Mi-am dorit momentul acela cu sete. Era cam singura chestie care îmi mai ocupa mintea mea de adolescentă de șaisprezece ani. Am vie amintirea faptului că am amânat cu mult chin momentul pierderii virginității până după ce am împlinit șaisprezece ani. Cinsprezece mi se părea prea puțin. Alesesem o limită arbitrară în capul meu care m-ar fi făcut mai puțin „curvă”. Curvele fiind evident acele femei care se bucurau de sexualitatea lor. Poate chiar cu mai mulți parteneri! Oroare! Și eu m-aș fi bucurat de sexualitatea mea din plin, mai ales că eram într-o relație „serioasă”. Pun între ghilimelele de rigoare ținând cont că eram totuși în liceu, dar, realitatea e că eram serios îndrăgostită de băiatul cu care eram într-o relație de un an. Și eram horny. Tot timpul eram horny. Aveam voie să ies din casă doar câteva ore pe săptămână (încercarea mamei de a limita posibilitățile de promiscuitate) și petreceam acele ore cu el, între săruturi, atingeri, penisul lui pe care îl simțeam prin pantaloni. Îmi doream să fiu cu el, amândoi dezbrăcați, prin paturi, pe pajiști, prin scări de bloc. Îl doream, dar rușinea cu care fusesem îmbăiată de mică nu mi-a permis înainte de vârsta cât de cât „respectabilă” de șaisprezece ani.

Jurnalul lui: 3 noiembrie 2002. Am coborât afară și ne-am plimbat pe Colină. Pe drum, Kitty mi-a zis de ce nu are curaj să facă dragoste: îi e frică să nu se rupă prezervativul, crede că sexul ne va distanța (temeri gândite împreună cu M., prietena ei). Apoi mi-a mărturisit ceva ce m-a șocat: ea simte că făcând dragoste cu mine, îmi va face o favoare. Am liniștit-o, spunându-i că vom face dragoste doar atunci când și ea își va dori acest lucru. Am rămas dezamăgit, totuși, credeam că și ea vrea să facem dragoste. Nu e așa cum credeam. Avem tot timpul în față, nu ne grăbește nimeni, așa că de făcut dragoste nu se va auzi prea des. În cazul meu, eu sunt pregătit pentru lucrul acesta. A, mai era un motiv care o împiedica să facă dragoste: este o fată de doar cinsprezece ani, despre care se vor crede lucruri urâte, dacă va face asta. Lecția de astăzi: iubirea le rezolvă pe toate.

El: Vârsta mea nu avea o relevanță decât în măsura în care îmi comparam experiențele cu ale altora. Eu îmi luam ca reper informația că adolescenții americani fac sex de pe la treișpe-paișpe ani și că în rândul băieților era răspândită ideea că e ok să faci sex înainte de optsprezece ani. Părinții mei nu au menționat vârste permise sau nepermise, iar diferența de doar un an între noi doi credeam că ne va sincroniza dorințele. Formând unul dintre puținele cupluri longevive din liceu, aveam foarte puțini înainte-mergători; cu toate acestea, eu trăiam cu senzația că situația mea este dorită de mulți alții. Așadar, la șaișpe ani mergând spre șaptișpe, timing-ul părea perfect.

Ea: Educația mea sexuală nu a constat în informații despre prezervative, infecții transmisibile sexual sau prevenirea sarcinilor nedorite. Educația mea sexuală aș putea rezuma-o la „să nu te știe vecinii”. Am înțeles de mică faptul că a avea dorințe „necurate” era rușinos, dar să afle lumea despre ele era de-a dreptul devastator. Țin minte că mama m-a prins cu iubitul meu în casă. Eram singuri. După ce el s-a făcut nevăzut, mi-am încasat țipetele de rigoare nu pentru că ar fi putut abuza de mine, dacă nu ar fi fost un om minunat. Nu am fost pedepsită nici pentru că poate nu aș fi avut prezervative în casă. Am fost, în schimb, bătută pentru că „dacă te vedeau vecinii că ai intrat cu un băiat în casă, ne făceai de râs în tot blocul”.

El: Am crescut într-o familie destul de open-minded în ceea ce privește sexualitatea. În casa mea nu s-a pomenit de „barză”, puteam deschide primele numere ale revistei Bravo în limba română (din 1993) direct la mijloc, unde erau niște nuduri-școală și cupluri în ipostaze hot, scenele sexuale din filme nu erau cenzurate în grabă cu palme peste ochi, iar homosexualitatea mi-a fost explicată pe un ton neutru. În clasa a patra am primit, imediat ce apăruse în limba română (1996), volumul „Ce se întâmplă cu trupul meu? Cartea pentru băieți” a Lyndei Madaras, o sex-educator cu multă experiență din Statele Unite. Devenită cartea mea de căpătâi, „Ce se întâmplă cu trupul meu?” m-a trecut prin pubertate fără turbulențe și mi-a dat explicații „tehnice” până târziu, în adolescență. Când am ejaculat prima oară masturbându-mă, în clasa a șaptea, am fugit la carte ca să mă asigur că totul e în parametri normali. Tot de-acolo mi-am luat deprinderile de igienă sexuală și de contracepție, body positivity și terminologia: „poluție”, „vulvă”, „scrot”, „labii”, „smegmă”, „trompe uterine”. În conjuncție cu marele dicționar vizual pe care l-a adus tatăl meu din Franța, am căpătat reprezentarea corectă a anatomiei sexuale, a concepției și a nașterii (atât din față, cât și în secțiune). Rezultatul neașteptat a fost că niciodată în anii tinereții mele nu am purtat the Talk cu părinții mei. În plus, conștiinciozitatea mea și buna purtare generală i-au scutit de multe emoții și îngrijorări. Dar aș mai adăuga un motiv.

Educația mea sexuală în anii ’90 era, pe lângă un privilegiu middle class, și un privilegiu de gen. Ca băiat am fost introdus în lumea sexualității cu o mai mare permisivitate din partea părinților și cu o mai mare încredere în agency-ul meu decât în cazul surorii mele, să zicem. În acea vreme nu am conștientizat aceste discrepanțe, cu toate că mă întrebam de ce sora mea nu a primit o carte asemănătoare cu manualul meu de bune practici corporale/ sexuale. Editurile – învestite cu un rol de pionierat în educația sexuală – contribuiau la aceste dezechilibre: cartea pentru fete a Lyndei Madaras nu a mai fost tradusă în România.

Ea: Am avut și eu o discuție „din aia” cu mama. Aveam treișpe ani când m-a așezat pe canapeaua din sufrageria copilăriei mele, ca sa îmi explice că sexul e rezervat oamenilor care se iubesc. Că e o chestie serioasă și că, dacă e făcut în afara unei relații de lungă durată, te umple de boli. Am rămas multă vreme cu imaginea asta lipită în creier: sexul e murdar, atingerile sunt murdare, dorințele mele sunt murdare. Am cărat tot bagajul ăsta cu mine și, deși mi-aș fi pierdut virginitatea mai devreme dacă m-aș fi luat după dorințele mele, nu am putut. Trebuia să mă asigur că e dragoste. Că e dragoste adevărată, în cadrul unei relații serioase, ca atingerile corpurilor noastre să nu fie pline de mizerie.

Singurele informații reale nu au venit din școală, deși am avut vreo două ore de educație sexuală, dar venite mult prea târziu pentru mine. Eu știam deja cum se pune un prezervativ când ni s-a arătat asta în liceu. Dar am găsit informații la centrul pentru adolescenți pe care îl frecventam. Era un loc cu activități extracurriculare pentru liceeni și, pe peretele de lângă intrare puteai găsi pliante cu informații de tot felul. Printre ele erau pliante despre infecții transmisibile sexual, prevenirea sarcinii, folosirea prezervativului. Le-am devorat. Le știam pe de rost. Nu îmi păsa oricum atât de mult de boli pentru că și dacă ar fi fost să mor în urma sexului, măcar muream și se termina rușinea. Dar îmi era groază de o sarcină. Nu pentru că mi-ar fi afectat viitorul sau pentru că nu știam cum aș crește un copil. Nu. Eram îngrozită că o sarcină nu se poate ascunde, deci m-ar fi aflat lumea. Așa că pliantele au fost salvarea mea. Aveam adulți în jurul meu cărora sigur nu le lipseau informațiile despre sex. Dar mi se părea de neconceput să întreb și să se știe că mă interesează subiectul. Fetele cuminți nu erau preocupate de futut (un cuvânt pe care l-am urât deplin, dar pe care mi-l arunca tata, în derâdere, când mă întreba de ce plec cu iubitul în parc).

El: Sentimentul de familiaritate cu o viață sexuală, dobândit în special prin lecturi și prin neutralitatea binevoitoare a părinților, m-a făcut extrem de deschis la ideea de a face sex. Este de menționat aici și faptul că istoria mea personală a fost ferită de hărțuiri sexuale, abuzuri sexuale sau reprezentări negative ale sexualității – o situație privilegiată de care nu mi-am dat seama atunci. Pe de altă parte, eram la distanță mare de ideea de sex positivity și de consimțământul entuziast. Pentru că sexul era pe agenda mea, mă așteptam să mă bucur de asentimentul partenerei și am manifestat forme ușoare de presiune și atitudini pasiv-agresive pentru că nu s-a întâmplat „când doream eu”.

Jurnalul lui: 3 noiembrie 2002. Când ajungeam la buric cu sărutările, Kitty mă trăgea de cap, interzicându-mi să cobor. Am insistat; în zadar. Am rămas îmbrățișați… Ea se uita tristă în gol. Am întrebat-o dacă s-a întâmplat ceva, ea mi-a zis „nu”. Apoi mi-a mulțumit. Am întrebat-o „for what?”. Mi-a răspuns: „pentru că n-am obligat-o”. Mă și vedeam în postura de violator! (…) Kitty m-a întrebat ce-i cu mine, văzându-mă trist, serios. I-am spus că nu sunt supărat din cauză că nu a vrut să facem dragoste până la capăt, ci sunt mai degrabă săturat să mă tot pregătesc psihologic pentru ce avem de gând să facem. De trei ori era să facem dragoste, și totuși n-am făcut. (…) Astăzi am fost ca un copil care de Crăciun primește un alt cadou decât cel pe care și-l dorea.

Ea: Am petrecut vara, toamna și iarna cu acele pliante. Nu aveam net pe vremea aia. Pliantele cu informații au fost cele care m-au salvat de informațiile trunchiate și adeseori incorecte din Bravo și alte reviste de gen. Pentru multe fete din generația mea, Bravo era sursă de postere și de educație timpurie în privința sexului, a iubirii și a propriului corp. După ce am citit suficient pliantele mele de la centrul administrat de două tipe cu pregătire în psihologie, am mers cu iubitul meu să cumpărăm prezervative. Nu mi-ar fi fost greu să le cumpăr de la farmacie, dacă nu aș fi nutrit teama irațională că poate mă recunoaște farmacista și spune cuiva. Așa că el a intrat să le cumpere. Am devorat și prospectul. Țin minte că l-am citit de mai multe ori, studiind cu atenție imaginile care îți arătau cum se pune prezervativul. Era important, ca să nu rămân însărcinată și să nu mă afle lumea. Și eram decisă că voi face sex, pentru că împlineam șaișpe ani, vârsta respectabilă.

Jurnalul lui: 26 decembrie 2002, retrospectiv. Ieșisem de la teatru și stăteam pe o bancă în părculețul unde e bisericuța cu graffiti. Ne mângâiam prin locuri familiare, iar Kitty era „really turned on”, așa că m-a rugat să încetez să o mângâi, până nu își pierde mințile. Eu îi spuneam că trebuie să găsesc o zi, ca să ajungem la mine acasă, singuri, iar Kitty m-a întrebat dacă vreau să facem „that thing”. Desigur. Într-o zi am cumpărat un pachet de trei prezervative Durex [Extra Safe, n.a.] de la farmacie, apoi am vrut să testez unul, dar nu a mers; penisul nu era destul de întărit, era nevoie de mâna lui Kitty acolo.

El: Contracepția era un reminder constant al riscului pe care l-ar presupune sexul. Nu conta că prezervativul avea un factor de protecție foarte mare, ci că rămâneau câteva procente de risc. E de subliniat că nu bolile cu transmitere sexuală erau în atenția mea, ci doar sarcina nedorită. Teama era extrem de contagioasă, pentru că cei din jur erau destul de generoși în a oferi scenarii de coșmar cu tinere mame (băieții nu figurau). Dincolo de frică, un sentiment puternic de responsabilitate și ceva control-freakness m-au făcut să optez fără ezitare pentru folosirea exclusivă a prezervativului ca metodă de protecție. Am devenit misionarul disciplinat al corporației Durex în același timp în care omiteam „păcatul curviei” la ultimele mele spovedanii.

Ea: Mă simțeam vinovată față de el. De mai multe ori ne dezbrăcasem în patul din camera lui. Avea un miros incredibil de plăcut acea cameră și el. Doream apropierea de el, dar de tot atâtea ori i-am oferit sex oral și m-am oprit acolo. Blocajul era de netrecut. Evident că în mintea mea de adolescent, sexul oral „nu se punea”. Doar himenul trebuia păzit, acest bastion al purității și valorii mele ca femeie. Mă simțeam vinovată față de el și furioasă pe mine. De ce nu o făceam o dată? Doar îmi doream asta! Dar apoi mă apuca rușinea.

El: Pe măsură ce momentul sexului se apropia, am început să nu mai văd o contradicție cu religia, pentru că inclusesem în ecuație dragostea. „Make love, not sex” era sloganul meu de-a lungul liceului și ideea din spate era pe cât de simplă, pe atât de… simpatică: atât timp cât sexul transcende corporalitatea, el este plăcut lui Dumnezeu. Nu mi-e clar nici acum dacă era doar felul meu de a justifica un comportament pe care morala creștină îl condamna, sau dacă propuneam o nouă religie. În strânsă legătură cu această construcție era ideea de puritate. Pentru mine pierderea virginității nu a avut, evident, încărcătura simbolică pe care patriarhatul o impune asupra femeii, dar nici urgența atașată ideii patriarhale de bărbat activ sexual. Situându-mă în afara acestor precepte, sexul trebuia să fie o manifestare a iubirii – dovadă a „curățeniei sufletești” –, într-o vreme în care puteam defini iubirea doar în termenii imaginarului romantic. „Iubirea” între mine și Kitty exista, deci sexul era posibil fără vinovăție.

Ea: Țin minte rușinea copleșitoare după ce am plecat din apartamentul lui. Într-un final, făcusem pasul. Și a fost un pas frumos. Mi-a plăcut. Dar mergând pe trotuarul pe care călcasem de sute de ori înainte, am devenit tot mai convinsă că se vede, că lumea știe, că e clar ca lumina zilei că nu mai sunt o „fată cuminte”. Din acea primă experiență sexuală ca din povești (doi adolescenți virgini, care se iubeau) țin minte bucuria nestăvilită a apropierii de el, mirosul lui și rușinea de după. Totuși, eram printre primele fete din clasă care își pierduseră virginitatea și asta îmi dădea o aură de maturitate. Atrăgea, evident, și bârfe, comentarii, discuții care se purtau în absența mea. Sau poate toate astea erau în mintea mea, pentru că așa fusesem educată să cred.

Jumătate de viață mai târziu, rușinea încă s-ar mai vrea trăită. Alții ar dori să trăiesc rușinea când vorbesc despre sex sau mă dezbrac pentru fotografii sau menționez că urmăresc pornografie. Eu o refuz. Cu fiecare sfârc dezgolit îmi repet că a avea corp nu e rușinos. A te bucura de corpul tău nu e rușinos. A-ți expune corpul nu e rușinos. Cu fiecare act sexual îmi reamintesc că a trăi intimitatea alături de alte persoane e un lucru frumos. E ceva ce face lumea mai bună. Sexul e o lume în sine. Refuz rușinea pe care știu că alții se așteaptă să o mai simt încă, pentru că rușinea nu îmi aparține. Sexul meu, corpul meu, momentele de apropiere, acelea îmi aparțin.

Kitty Rea

Educatoare sexuală queer, promotoare a consimțământului ca unealtă pentru eliberare sexuală și susținătoare a libertății individuale. Idealistă, încearcă să scoată oamenii din cutiuțele în care societatea încearcă să îi îndese cu forța. Jumătate a podcastului Eropedia, blogger la Kitty Rea, proud mamma a sexo-marxismului cultural și Homo Sapiens nud.

Vlad de la Brasov

„Doctor în istorie” al Universității din București, hoarder cultural și realizator de documentare. Procrastinează cu stil și se dă potențialul autor al peste cincizeci de volume de istorie. Este fondatorul celui mai mare canal de istorie din YouTube-ul românesc („Istorie pe șleau”) și pregătește o sinteză de istorie a României în care aduce femeile, „clasa muncitoare”, minoritățile naționale, sexuale, religioase etc., tinerii și bătrânii la locul din care au fost excluși de către istoriografia tradițională.

Venila Rice

Chiar dacă se simte ca o cățea, se desenează ca pisică. Asta e viața.

Identitate • Corp
Taguri: adolescență, bărbați, contracepție, educație, educație sexuală, intimitate, iubire, masculinitate, relații, sănătate reproductivă, sănătate sexuală, sex, sexualitate, virginitate