Sylvia Rivera and Marsha P Johnson march at a protest

Primul Pride a fost o revoltă și alte perspective queer anticapitaliste și radicale

de colectiva CUTRA

PRIMUL PRIDE A FOST O REVOLTĂ. Adică?

Pride-ul queer, așa cum îl știm, s-a născut ca o comemorare a Revoltei de la Stonewall Inn din noaptea de 28 iunie 1969, împotriva brigăzilor de poliție din New York, care hărțuiau în mod sistematic persoanele gay, trans și gender non-conforming (în afară de criminalizarea actelor sexuale homosexuale și a muncii sexuale, legea din Statele Unite, de atunci, includea și reguli stricte legate de îmbrăcarea cu hainele „sexului opus” {cross dressing}).

Revolta de la Stonewall a fost condusă de femei trans, queens și persoane gender non-conforming de culoare, printre care Marsha P. Johnson și Sylvia Rivera, care, în timp, au devenit simboluri pentru eliberarea queer. Revolta a urmat altor revolte din anii trecuți (cea de la Coopers Do-nuts din 1959 în Los Angeles și cea de la Compton’s Cafeteria din San Francisco, în 1966), revolte pornite tot de femei trans, queens și lucrătoare sexuale în baruri unde se întâlnea comunitatea queer.

Politicile celor două, Marsha și Sylvia, au fost întotdeauna radicale și concentrate pe ajutor comunitar și redistribuirea resurselor materiale. În 1970 ele au format grupul STAR (Street Transvestite Action Revolutionaries), un grup politic radical și revoluționar, întotdeauna incomod pentru politicile gay mainstream axate pe respectabilitate. STAR a deschis, pentru o scurtă perioadă, un refugiu numit STAR House, pentru tinerx queer fără locuință, susținut din banii câștigați prin munca sexuală a activistelor.

STAR is a very revolutionary group. We believe in picking up the gun, starting a revolution if necessary. Our main goal is to see gay people liberated and free and have equal rights that other people have in America. We’d like to see our gay brothers and sisters out of jail and on the streets again. — Marsha P. Johnson (din zina Street Transvestite Action Revolutionaries)

Să nu uităm! Pride-ul s-a născut în urma unei revolte împotriva instituției poliției, inițiată de femei trans, de culoare, de lucrătoare sexuale și queens. Primul Pride a fost o revoltă!

Află mai multe:

Street Transvestite Action Revolutionaries: Survival, Revolt, and Queer Antagonist Struggle [Untorelli Press, zină online cu interviuri cu Marsha P. Johnson și Sylvia Rivera]

Pay It No Mind – The Life and Times of Marsha P. Johnson [film documentar din 2012, de Michael Kasino, pe YouTube]

★ Stone Butch Blues [roman de Leslie Feinberg despre viața ca lesbiană butch în anii 1970, în SUA]

POLIȚIA NU NE PROTEJEAZĂ. 1312

Așa cum Revolta de la Stonewall a fost o revoltă împotriva violenței poliției,… și aici&acum continuăm să fim martore la abuzurile poliției și ale statului împotriva celor mai vulnerabile din comunitățile noastre.

De oriunde în lume, dar și din România, citim știri despre femei trans agresate și umilite de poliție, aflăm de nenumărate abuzuri față de lucrătoarele sexuale, persoanele cu suferințe mintale, persoanele rome, persoanele sărace etc… și întotdeauna polițiștii își exercită violența fără să fie sancționați.

Ce siguranță reprezintă poliția, când poliția este o instituție rasistă, sexistă, homofobă? Cine are privilegiul de a se simți protejat de poliție și cine se teme de ea? De-a lungul istoriei globale queer, Poliția nu ne protejează și nu ne-a protejat niciodată – de la Revolta de la Stonewall, la atacurile transfobe din România!

We always felt that the police were the real enemy. We expected nothing better than to be treated like we were animals-and we were. — Sylvia Rivera (din zina Street Transvestite Action Revolutionaries)

După apariția mișcărilor Black Lives Matter din diverse orașe din lume, în ultimi ani, comunitatea queer și de culoare a organizat mai multe marșuri Pride fără prezența poliției. Ne auto-organizăm cu sau fără „pază” de stat… avem grijă de noi și ne protejăm reciproc!

Instituțiile Poliției și Jandarmeriei sunt structuri ce cultivă și reproduc o cultură machistă, abuzatoare. (…) Fie că ne gândim la un feminism intersecțional, fie unul anti-capitalist, decolonial, antirasist sau queer sau toate acestea la un loc, feminismul împletit cu alte poziții radicale ne oferă perspectiva unei critici vizavi de dimensiunea represivă și de supraveghere a statului. — Veda Popovici (din zina Poliția Ucide. Apel feminist pentru o solidaritate anti-represiune)

Află mai multe:

Street Transvestite Action Revolutionaries: Survival, Revolt, and Queer Antagonist Struggle [Untorelli Press, zină online cu interviuri cu Marsha P. Johnson și Sylvia Rivera]

Poliția Ucide. Apel feminist pentru o solidaritate anti-represiune [Editura Pagini Libere, zină de Veda Popovici]

DE CE „LOVE IS LOVE” NU ESTE DE AJUNS

Multe slogane și argumente strict pro drepturile civile (căsătorie, parteneriat civil, adopție ș.a.), cum este și Love is Love, reduc viețile queer la capacitatea de a fi într-o relație, de a apărea ca un cuplu nuclear, adica „normal”… și ăsta ar fi motivul pentru care ar „merita” aceleași drepturi: Love is Love, [just like us].

Dar despre ce love vorbim când… tinerx queer sunt date afară din casă, când marginalizarea socială are consecințe economice grave, când accesul la un proces de tranziție este extrem de dificil și hyper patologizat, sau când, pur și simplu, existența persoanelor queer este redusă doar la potențialul lor de a iubi romantic, de parcă altfel n-ar merită resurse pentru a trăi o viață liberă oricum?

Drepturile civile contează doar parțial, când persoanele queer rămân extrem de vulnerabile economic, când nu există un sistem de sănătate gratuit și incluziv, când nu există dreptul la casă și la muncă fără exploatare, când resursele materiale rămân în mâinile puținilor privilegiați. Doar revendicarea drepturilor civile, fără a acorda atenție revendicării drepturilor sociale, nu va aduce eliberarea tuturor, ci doar a celor deja privilegiați.

Marginalizarea persoanelor queer are consecințe materiale – deseori sunt excluse din welfare-ul formal, dar și din cel informal, de tip familial (să ne gândim, de exemplu, la micile ajutoare pe care familiile le dau copiilor lor heterosexuali și cis, sub promisiunea implicită de a reproduce modelul normat de cuplu căsătorit). Și mai mult decât atât, persoanele queer trăiesc deseori discriminări multiple.

Așa că, în revendicările noastre, nu separăm drepturile civile de cele sociale! Și așa cum ne învață feministele de culoare, o viziune mai de impact către o adevărată schimbare este mai bine formulată sub paradigma „justiției” sociale, decât cea a „drepturilor”. Cea din urmă, adesea, le exclude pe cele mai vulnerabile, nu adresează și nu schimbă cu adevărat condițiile sociale nedrepte, ci doar lărgește puțin cercul celor „inlcuși”.

Sub paradigma „Queer Revolution, Not Mere Inclusion!” se formulează multe critici la adresa revendicărilor axate doar pe drepturi civile: se critică istoria rasistă, abilistă și sexistă a instituției căsătoriei, care exclude alte moduri de relaționare sau ipocrizia incluziunii persoanelor queer și trans în armata imperialistă a SUA, unealtă a distrugerii, sărăciei și inegalității, la nivel global.

Love is Love… dar ce fel de iubire se poate construi și trăi într-o societate profund inegală? Vrem mai mult de atât!

Află mai multe:

Against Equality: Queer Revolution, Not Mere Inclusion. [Antologie. Ediția editată de Ryan Conrad, 2014]

smaschieramenti.noblogs.org [Blog online al colectivului queer Laboratorio Smaschieramenti, Italia, care include texte ca Non saremo “congiunti”, ma unite nella lotta!]

Reproductive Justice, Not Just Rights [articol online, de Dorothy Roberts, Dissent Magazine, 2015]

HOMONAȚIONALISMUL. A fi gay și xenofob e mai mult decât un paradox

Prin 2017, a circulat pe net știrea că unul din cinci bărbați gay francezi ar fi votat la ultimele alegeri pentru politiciana de extremă dreapta Marine Le Pen. Pentru a înțelege mai bine paradoxul pentru care cineva gay ar vota pentru o persoană care se poziționează împotriva multor drepturi LGBT și e în mod public xenofobă, ar fi util să înțelegem conceptul de homonaționalism.

În 2007, teoreticiana Jasbir Puar a instituit termenul de homonaționalism, care descria, în contextul de după 2001, post-war on terror, cum apărarea drepturilor LGBT+ începea să fie folosită de către guvernul SUA în legitimarea războiului, a imperialismului, și realizarea intereselor politice și economice. Fenomenul funcționează prin asocierea discursivă a Occidentului cu modernitate-progres-LGBT-friendliness și a Orientului și Sudului global cu înapoierea-sărăcia-homofobia.

Homonaționalism ca „la carte” vedem în țări ca SUA, Israel – în campaniile de pinkwashing care folosesc drepturile LGBT pentru a justifica ocuparea Palestinei; Olanda unde politicile islamofobe și anti-imigrare au fost mereu susținute de scuza că Olanda este în mod tradițional pro-LGBT și că imigranții vin să le „strice” valorile. Ca și cum nu ar exista homofobie în Vest, sau forme non-vestice de a fi queer, sau rădăcini coloniale ale homofobiei.

Și totuși, homonaționalismul nu „aparține” unui stat anume și nu există doar în statele cu drepturi LGBT formalizate prin lege, ci, cum explică Puar: „este, mai degrabă, o fațetă a modernității și o schimbare istorică marcată de acceptarea anumitor corpuri homosexuale ca demne de protecție din partea statului-națiune”.

Homonaționalismul nu este un simplu sinonim pentru rasismul gay, nu este nici un alt mod de a face diferența dintre persoanele queer bune și cele rele. (…) Este o critică profundă a discursurilor liberale gay și lesbiene axate pe drepturi, și cum acestea produc reprezentări ale progresului și ale modernității ce continuă să garanteze doar anumitor populații accesul la cetățenie – culturală și legală – cu costul separării și exilării altora. — Jasbir Puar (din articolul Rethinking Homonationalism)

Conceptul ne poate ajuta și să înțelegem politicile aspirațional-europeniste din Europa din Est de după 1989, care folosesc pretinsa acceptare a comunității LGBT ca „barometru prin care este recunoscut un stat și măsurată europenitatea sau nivelul său de civilizație” (Dysnomia), cu toate că aceste criterii au fost folosite în mod oarecum aleatoriu în funcție de diversele interese geo-politice, cum explica Vlad Viski în articolul Homonaționalism în Est.

Aceste drepturi [LGBT+] – în loc de a reprezenta accesul echitabil la resursele societății, protejarea integrității corporale și mentale și garanția auto-determinării – devin vehicul pentru normarea homonaționalistă și pentru implementarea modurilor neoliberale de a produce subiecți politici în periferiile și semi-periferiile lumii. — Colectivul Dysnomia (din articolul În față gardu’ și-n spate leopardu’. Sau ce este pinkwashing și cum să-i rezistăm)

Află mai multe:

African sexuality and the legacy of imported homophobia [de Leah Buckle, 2020, Stonewall.org.uk]

Terrorist Assemblages: Homonationalism in Queer Times [de Jasbir Puar, 2007, Duke University Press] & Rethinking Homonationalism [de Jasbir Puar, 2013, International Journal of Middle East Studies]

În față gardu’ și-n spate leopardu’. Sau ce este pinkwashing și cum să-i rezistăm [de Dysnomia, cutra.ro]

Homonaționalism în Est [de Vlad Viski, 2018, nr. 1 CUTRA, în print]

Pinkwashing: Israel’s International Strategy and Internal Agenda [de Ghadir Shafie, 2019, Aswatgroup.org]

DIVERSITATEA PUSĂ LA MUNCĂ. cât „valorează” viețile queer?

Fie că vorbim de cumpărături, de consumul media sau de sistemul de producție a datelor pe platformele digitale… viețile și subiectivitățile queer au început să fie văzute cu interes, ca sursă de profit și ca o categorie în sine pe piața economică. Ne întrebăm: ce influență poate avea acest aspect asupra vieților noastre?

Dacă Google sau Amazon fac o reclamă gay friendly sau își pun un logo rainbow, tot rămân în continuare o sursă de exploatare, sărăcie și inegalitate la nivel global, și întrețin un sistem în care tot persoanele queer au de pierdut, în cele din urmă. Corporațiile își spală imaginea prin gay-friendliness… concept denumit pinkwashing. Când ne susțin o fac strict pentru că ne văd ca pe o sursă de profit.

Mai mult decât să profite de pe urma „consumatorilor queer” sau prin agenda lor pro-LGBT – asociată cu progresul și bunătatea –, la nivel global, corporațiile au început să extragă valoare din viețile queer și prin ceea ce e cunoscut ca diversity management: o politică corporate ce susține că însăși „diversitatea” angajaților poate fi instrumentalizată pentru îmbunătățirea profitului companiei. Așa s-a ajuns ca, la diferite locuri de muncă din occident, anumite identități de gen sau orientări sexuale să fie văzute ca plusvaloare.

Dar de unde vine plusvaloarea? Haideți să ne întoarcem un pic la conceptele de muncă reproductivă sau reproducere socială, care au fost ulterior dezvoltate de feministele marxiste, printre care și Silvia Federici: pentru a avansa, capitalismul nu are nevoie doar de muncitori, dar și de cineva care să le spele hainele, să facă de mâncare, să facă și să crească copii și să aibă grijă ca toți să se simtă bine… totul pe gratis.

În ultimi anii, vedem cum diverse aspecte ale muncii reproductive sunt cerute și la locul de muncă, cum „feminizarea” muncii e aproape obligatorie: a zâmbi mereu, a pune la muncă capitalul seducției sau a avea grijă de moralul echipei… totul pe gratis așa că, ce a fost istoric naturalizat ca „gen feminin” nu e doar performance, dar și muncă. Prin diversity management și „diversitatea” poate fi pusă la muncă în interesul capitalismului.

There are workplaces where we have to pretend to be heterosexual, others in which we are obliged to donate our eccentricity to the employer, to tailor it according to the whims of the marketing department. And even though gay glamour, lesbo-chic, underground looks bolster profits, our wage is a pittance and our lives remain precarious. Enough! — SomMovimento nazioAnale (din Declaration of Independence of the People of Twisted Lands)

Concret, cât ne costă munca reproductivă gratuită+invizibilă și munca genului? Suntem expuse șantajului de a monetiza părți ale vieților noastre intime și identitare, care duce la o precaritatea mai mare, ne costă timp, anxietate și ne vulnerabilizează în fața capitalului.

Evident că nu spunem că nu e bine să fim reprezentatx (și mai ales angajatx!), dar vrem să interogăm motivele și consecințele politicilor de pinkwashing și diversity management. Când queerness-ul și „diversitatea” produc bani, ce „diversitate” este reprezentată, și pe care ni se cere să o promovăm? În beneficiul cui?
Ne opunem speculației capitaliste asupra vieților noastre!

Află mai multe:

În față gardu’ și-n spate leopardu’. Sau ce este pinkwashing și cum să-i rezistăm [de Dysnomia, cutra.ro]

Declaration of Independence of the People of Twisted Lands și Tariffario del Lavoro Non Pagato [de SomMovimento NazioAnale]

Diversity management, pinkwashing aziendale e omo-neoliberismo [de Renato Busarello, 2016 în cartea Il genere tra Neoliberismo e Neofondamentalismo]

Revolution at point zero [de Silvia Federici, 2012]

CINE RĂMÂNE ÎN URMĂ? Împotriva respectabilității

Se spune că Love is Love. Desigur – dar ce rămâne nerostit? Că… e mai bine, mai marketabil, mai potrivit pentru reviste și reclame când acest Love e mai alb, mai tânăr, mai frumos, mai monogam, mai slab, mai abil. Că… atunci când corporațiile și marile firme ne susțin și ne reprezintă, ele susțin și reprezintă doar partea mai respectabilă și mai asimilabilă a comunității. Acesta este interesul lor.

Cu toate că, încet-încet, s-a dovedit că aproape toate contra-culturile sau identitățile anti-sistem pot fi preluate și „integrate” în capitalism (de exemplu, estetica punk sau anumite forme de queerness), este important să ne întrebăm cine este mai „asimilabil” și de ce? Pe cine părăsim în procesul de a ne vedea reprezentatx în reclame sau reviste? Cine este lăsat în urmă în schimbul acestei minimale incluziuni în „normalitate”?

Este interesant cum și în contextul cererii drepturilor queer, anumite revendicări sunt mai axate pe asimilare. De pildă, căsătoria gay, prin modelul normativ al cuplului, este un mod de a lărgi controlul statului asupra altor câteva categorii de oameni, pe când, depatologizarea parcursurilor de tranziție ale persoanelor trans are potențialul de a deconstrui puterea normativă a statului. Așa se poate explica și de ce în Irlanda căsătoria gay a fost aprobată înainte de dreptul la avort, de exemplu.

Prin asimilarea în „normalitate”, fie că ea corespunde unor criterii dictate din Stat sau de Capital (căsătoria/ pinkwashing-ul), ni se oferă mereu o alegere: de a părăsi părți ale comunității noastre care nu sunt asimilabile, care nu au putere de consum, nu sunt marketabile sau nu revendică aceleași drepturi normative. Istoria Pride-ului, de la care am pornit aceste reflecții, este una în care chiar cele ce au început luptele au fost ușor-ușor marginalizate de părțile mai respectabile ale comunității queer. Sylvia Rivera povestește:

We were the visible ones, the trans community. And still and yet, if you notice where they keep pushing us every year, we’re further and further towards the back. I have yet to have the pleasure to march with my community, for the simple fact that I belong to the Stonewall Live Veterans group, I march in the front. But until my community is allowed the respect to march in the front, I will go march with my community because that’s where I’m needed and that’s where I belong. – Sylvia Rivera (Bitch on Wheels: A Speech. June 2001)

Când nu vrem kink la Pride, când nu vrem să fim asociate cu persoanele cu suferințe mintale (intersecțiile queer șii mad), când lăsăm în urmă și stigmatizăm persoanele HIV+ , lucrătoarele sexuale sau persoanele sărace… ceea ce facem, de fapt, este să (ne) uităm istoria, să ne bazăm pe speranța goală că dacă noi vom fi acceptate, poate, apoi, vor fi acceptate și altx… Dar până atunci, ce se întâmplă cu celx din urmă?

You all tell me, go and hide my tail between my legs. / I will no longer put up with this shit. / I have been beaten. / I have had my nose broken. / I have been thrown in jail. / I have lost my job. / I have lost my apartment / For gay liberation, and you all treat me this way? / What the fuck’s wrong with you all? / Think about that! – Sylvia Rivera (Y’all better quiet down! Speech at the 1973 Liberation Day Rally)

Află mai multe:

Street Transvestite Action Revolutionaries: Survival, Revolt, and Queer Antagonist Struggle [Untorelli Press, zină online cu interviuri cu Marsha P. Johnson și Sylvia Rivera]

Against Equality: Queer Revolution, Not Mere Inclusion. [Antologie. Ediția editată de Ryan Conrad, 2014]

Why Kink, BDSM, and Leather Should Be Included at Pride [de Chingy L, pe them.us]

Cu sprijinul

Societate • Comunitate
Taguri: , , , , , , , , , , , , , ,
Meniu