quantum — că Bucureștiu e un oraș îndrăgostit de cinema

de Miruna Topliceanu
Ilustrații de Alex Roceanu

Acest material este rezultatul atelierelor de scriere feministă Breaking The Waves, organizat împreună cu colectiva Literatură și Feminism. Textul a fost scris în cadrul grupului Identitate-Corp, coordonat de Carolina Vozian. 

UNU în berceni în cămin stau pe patul fără cearceaf –doar animalele dorm pe rogojină–
îmi țin laptopul pe piele ca să îmi prăjească uterul și cu el dorința
pe fundal se aude peeping tom de la placebo îmi acopăr camera de la laptop lumea asta
e și așa
o încălcare constantă a gdprului
chiar și când doar mă privește în ochi ca să mă convingă să cumpăr un sul de hârtie igienică
și are certitudinea că poate să strige
„ai incontinență urinară că și așa vrei să te piși pe noi toți”

camera îmi filmează 180 de grade privirea goală prim plan cu degetele care tastează
curge din ele disperarea singurătatea nu e cea a poetului și
marile întrebări nu mai există
eu dau scroll pe tiktok câte 4 5 6 ore pe zi timp în care creierul mi se lipește de pernă
mă desprind și plâng nici Andy Warhol n-ar putea să pună pe film asemenea
minunăție

DOI în centru camera îl privește din exteriorul clădirii istorice în care lucrează cu masca strânsă
o bârfă din domeniu zice că librăria își oprește 60% din vânzarea unei cărți nimic mai firesc dacă vrei
un imperiu de rahaturi strălucitoare pe care trebuie să le ai
–aici camera intră și-l ignoră–, filmează în schimb dulciurile pixurile cafelele scobitorile
șosetele cu sushi cerceii handmade blinkerele de bicicletă posterele cu animeuri răsuflate
îl mai prinde din când în când la colț plan detaliu pe cicatricea din colțul ochiului
a intrat cu fața în masă când era mic și de atunci lumea e doar un mănunchi de colțuri

urmărire filmat din mână se aude respirația gâfâită a cameramanului cât timp coboară urcă
de aproape obiectivul mângâie ceafa arămie și plină de sudoare mirosul de lămâie
plastic în ochi
acesta e un om care face lucrurile singur mănâncă iaurt singur exersează acorduri singur
nu scrie mesaje niciodată și tandrețea lui se revarsă asupra lui Hegel mai mult decât
asupra maică-sii când dorm cu el dorm cu diafragma deschisă

TREI în făinari la obor drona filmează din cer picioarele murdare ale copiilor cu burțile umflate
între degete Rița Tita și Fuego au răni de la joacă mai sare câte o pietricică
între două atacuri de epilepsie și un kil de cartofi prăjiți mâncați/săptămână cu mâini calice
viața curge și așa
se relevă niște adevăruri firești printr-un zoom la întâmplare/ păduchi în fiecare creștet
viermișori în intestinele ignorate de autorități și de fustele și pantalonii office care trec dezgustate
dinți stricați de acidul gastric ce le șterge existența de fiecare dată când își imaginează napolitane
fă o colonoscopie orașului și vei găsi copiii ăștia plângând

unghi oblic și gross plan pe fața fetiței joacă un zâmbet rupe un ștras de pe tricoul zdrențuit și și-l lipește pe nas
camera se apropie de bucățica strălucitoare de plastic și se privește înghețată–observatorul începe să existe abia atunci când este observat

turistas

12:13 acasă
doișpe și treișpe și pe fundal rulează un film cu
turiști americani pierduți în brazilia
accentul uaiăilllld și complexul de salvator îngenunchează
în strălucirea pielii tari și bronzate
gagicile n-au sutiene clișeul americancei nebune
băieții sorb transpirația frumoaselor brazilience
pulsează în mine dorința și scârba
în casa părinților mei
pulsează în mine dorința și scârba
să fiu și eu
o blonda
wild
și sânii goi să fie sânii lui ishtar
șolduri din willendorf pântece plesnind
în casa părinților mei dorința a fost interzisă
castrată topită asasinată jerfită
în casa părinților mei am învățat rușinea
în ea am rămas un cap vopsit și gol
o scuză din fibră și carton
mamă, tată, vă dau vouă vina mea
wild wild au început crimele
e scârba, e doar scârba

băiețelul m-a privit în ochi și mi-a spus sărumâna

fără nume 1

tot vorbesc cu tine
vezi tu tine ți-am te-am te te tot te
tot vorbesc cu tine și mi-e teamă că asta se numește abuz
ești plasa mea cu angoase, bestia mea.
ești cum îmi imaginez că era tata când lucra la turci, bestia mea.
ești bucata scoasă din uterul mamei, bestia mea.
mă vărs în tine mucălită pricăjită cu mucii în fasole
pentru că știu că nu ești baraj ești șuvoi mă pierd în tine de parcă
ești un concept abstract sic mundus creatus est
și mă tem dragule „dragule” DRAGULE că asta se numește
cu litere mici, cât un copil strecurat între părinții sângeroși,
abuz.
te mângâi și te sărut cu pasiunea iscarioteanului (sic mundus)
te strivesc între sânii mei înfometați și te pun să le suporți dorința
te cânt și te învinovățesc cu dinții putreziți de stricăciunea cuvintelor.
mă las pe spate în brațele tale oricând citeam mai ieri parcă
de un sindrom ca un oraș, iar tu ești primul dintre suferinzi,
umil și darnic cum numai sclavul care-și iubește stăpânul poate să fie
cum numai sclavul care prepară mâncarea și taie carnea poate să fie
și te privesc în mine ca pe un copil nenumit căci nici nume nu ai
și asta în orice religie pentru orice dumnezeu pentru orice doamnă drăguță
cu cabinet la romană și pentru orice bărbat șters în halat la parter la floreasca
asta se numește cu litere cum vrei tu, atât să ai, se numește
abuz.