Să învățăm de la ciuperci

Selecție de texte din MISSY MAGAZINE
Ilustrații de Diana Branzan
Traducere de Iulia Dondorici

Versiunea originală a acestor texte în limba germană a apărut pe MISSY MAGAINE aici, aici și aici.

 

Cum se inspiră feministele queer de la ciuperci

de Ella von der Haide și quEErEcologiEscollEctivE

Când am fost întrebată dacă pot scrie acest articol despre ciuperci și feminismul queer, tocmai eram pe punctul să plec în pădure, ca în toți anii în luna septembrie, să culeg ciuperci. În primul moment am fost tentată să refuz, dar dorința de a da un impuls dinspre feminismul queer entuziasmului meu actual pentru ciuperci a fost mai mare.

Prin urmare, acceptăm (noi, quEErEcologiEscollEctivE) și plec în pădure, la cules de ciuperci, ca să-mi pun în ordine gândurile. În timp ce-mi pregătesc rucsacul, mă gândesc la teoria Ursulei K. Le Guin: the carrier bag theory. Această teorie feministă ne învață că cele mai vechi unelte ale omenirii nu au fost săbiile sau topoarele, ci traistele pentru căratul hranei. Istoria arată cu totul altfel dacă ne gândim că dezvoltarea tehnicii a început cu aceste culegătoarx grijulii și cunoscătoarx ale naturii, nu cu lupte și omoruri.

Ciupercile pe care sper să le găsesc, într-o zonă împădurită cu o monocultură de molizi de la marginea orașului München, sunt încărcate radioactiv. În partea de sud a Bavariei, s-au scurs în 1986 norii radioactivi de la Cernobîl. Solul pădurilor este încă contaminat. Cu toate acestea, ciupercile cresc. Și ne arată cum să creăm noi istorii feministe queer ale (supra)viețuirii pe ruinele capitalismului. Antropologa postumanistă Anna Lowenhaut Tsing descrie cum cresc ciupercile matsutake în zonele postindustriale, de pildă, în jurul reactorului din Fukushima și cum e posibilă (supra)viețuirea ființelor vii umane și mai-mult-ca-umane pe o planetă devastată.

Ciuperci comestibile nu găsesc prea multe astăzi, de bună seamă că nu a plouat suficient. În schimb, dau peste licheni, crescuți pe zidurile de beton ale tunelului autostrăzii, pe care merg prin mijlocul pădurii. De fiecare dată când mă opresc să observ acestă creatură simbiotică formată din ciuperci și alge, mă simt cuprinsă de recunoștință. Lichenii sunt primii care, în urmă cu aproximativ cinci sute de milioane de ani, au ieșit din mare pe pământ, au început să fărâmițeze formațiunile stâncoase și, astfel, să pregătească terenul pentru alte ființe vii. Și iată că pe stâlpii de beton încep să creeze un nou sol, făcând curățenie după noi, oamenii. Cipercile, acestx agentx mai-mult-decât-umane remodelează deja planeta, o repară iar și iar, și o regândesc în mod ciclic. O acțiune plină de grijă, care descentrează puterea modelatoare a lumii exercitată de oameni.

Colectivul nostru face parte dintr-un cor polifonic de ecologistx feministx queer din întreaga lume și își propune să deconstruiască narațiunile heteronormative despre natură, care sunt atât de des folosite pentru a legitima asuprirea și exploatarea. Prin metode științifice, de grădinărit și artistice, experimentăm perspective ecologice în texte (cum este „Queerfeldein“, apărut în 2018, în revista Luxemburg), în ateliere despre ecofeminism și compost, în filmul „Queer Gardening“ sau într-un spectacol de circ postantropocentric despre microbii de sol. Ciupercile sunt o sursă de inspirație pentru practicile ecologice queer. În nenumărate feluri, ele sunt ființe simbiotice anarhiste și grijulii. Rețelele și inteligența lor sunt descentralizate și lipsite de ierarhii. Ne transformă conștiința fără să fie nevoie să le fumăm, iar simplul fapt de a vorbi despre numeroasele lor genuri ne ajută să dezvoltăm o viziune queer a sexualității. Dau un singur exemplu: bureții de mătreață (schizophyllum commune) au un sistem tetrapolar de înmulțire, care duce la un număr de 23.328 tipuri posibile de încrucișări.

Scriem cu atâta entuziasm despre toate aceste aspecte, dar să nu uităm că există și ciuperci pe care nu e deloc ușor să le îndrăgești. Ciuperca candida, de pildă, care, provocându-mi mâncărime și arsuri, m-a făcut să mă gândesc la rolul meu de holobiont — corp purtător de microorganisme. Ca să nu se întindă candida în vulva mea, e nevoie, de exemplu, de o bună comunicare și coordonare între partenerx sexuale umane. Ciupercile candida devin învățătoarele mele pentru o cultură feministă a comunicării pozitive despre sex. E un exercițiu folositor să modelăm relațiile cu ciupercile în așa fel încât să fim habitate bune pentru microbii ambivalenți din noi, pentru a găsi răspunsuri la nivelul întregii societăți despre felul cum putem modela lumea împreună cu alte ființe vii.

O strategie a ciupercilor, pe care ne propunem să o copiem (bio-mimicry feminist, cum o numește autoarea feministă neagră adrienne maree brown) este aceasta: să inițiem relații colaborative, simbiotice, și să facem din aportul pozitiv adus vieții un principiu central al propriilor acțiuni. Cum îl descrie, printre altele, profesoara indigenă de biologie a mediului din națiunea potawatomi, Robin Wall Kimmerer, ca un exemplu al felului în care cunoașterea indigenă și cea științifică occidentală pot fi gândite împreună.

Rădăcinile plantelor și miceliul ciupercilor trăiesc în asociație simbiotică sub formă de micoriză, și pun astfel sub semnul întrebării granițele taxonomice ale genurilor. În același timp, creează în jurul lor o structură de sol stabilă. Leagă particulele solului, crescându-i porozitatea și îmbunătățindu-i aerarea, ceea ce îi permite să fie un mediu favorabil pentru alte ființe vii. Ciupercile nu sunt doar metafore, ci partenerx concretx, căci în fiecare grămadă de compost avem de-a face cu ele și vedem ce sunt capabile să facă. Ciupercile ne arată cât e de important, în special pentru grupurile marginalizate, să ne asociem unele cu celelalte în lupta pentru menținerea vieții. După brown, putem învăța de la ciuperci să fim atente la legăturile care sunt importante, nu la cantități și mase: ne gândim aici la Black Lives Matter, Ni Una Menos, Standing Rock, Asociația pentru autodeterminare sexuală, Ende Gelände și multe altele.

Și filosofa feministă Eva von Redecker dă atenție relațiilor și consideră ciupercile modele pentru o formă de organizare umană a ceea ce ea numește „revoluția pentru viață“. Afirmă următoarele: „Ciupercile sunt nașe ale determinării mele ecofeministe. Într-un fel, m-au învățat vrăjitoria. Să mă explic: mult timp, cercetarea privind rolul esențial al ciupercilor micorizice pentru menținerea ecosistemelor, studiile despre complexitatea și imensitatea lor — canale de 1000 de metri într-o lingură de sol — au fost considerate o aiureală neștiințifică. Suzanne Simard, de pildă, biologa care a descoperit mecanismul ciupercilor micorizice a fost multă vreme discreditată, știința ei considerată esoterică. Acum, aceasta a devenit parte a cercetării științifice celei mai noi. Așa cum, în prezent, foarte multe teorii din științele naturale, de la știința solurilor până la cercetările despre climă, recunosc importanța interrelaționărilor, care confirmă știința culturilor indigene și vindecătoarelor din perioada premodernă, pe atunci condamnate ca vrăjitoare. Științele naturii din zilele noastre sunt mai apropiate de ceea ce la începutul perioadei moderne era considerat vrăjitorie, decât de începuturile științei occidentale, care considera natura moartă și ființele vii, mecanisme. Dar între acestea se întind patru sute de ani de persecuții și disprețuire. Asta mă umple de furie! Dar și de perseverență. Nu trebuie să ne lăsăm convinse să renunțăm la solidaritate și afecțiune față de mai-mult-ca-umanul. Niciodată.“

Dar ce putem învăța de la ciuperci în ce privește feminismul queer și revoluția? Eva von Redecker afirmă: „Motto-ul ar fi: să avem încredere în rețelele hrănitoare și să le ajutăm să crească. Interpretarea pe care o dau diverselor mișcări de protest este că ele nu trebuie neapărat aduse la un numitor comun, pentru ca lupta împotriva distrugerii colonial-capitaliste a vieții să fie eficientă. Îngrijirea, împărțirea, regenerarea și salvarea pot veni din direcții diferite. În feminismul queer, categoria „unintelligible“ este foarte importantă. Adică ceea ce e nu doar descalificat sau exploatat, ci și radical ilizibil, abnorm și reprobabil. Pământul traversat de filamente de ciuperci — altfel spus murdăria plină de mucegai — ne învață să nu subestimăm funcțiile acestui „neidentificabil“. Nu e vorba de ceva ce ar trebui în sfârșit recunoscut, ci de ceva ce, de fapt, leagă și hrănește totul. Altfel spus, motivul ciupercilor micorizice permite o turnură materialistă — e vorba de un schimb de materie în interacțiunea dintre plantele fotosintetizante și miceliu. Dar fără să alunecăm într-o perspectivă centralizatoare. Nu o rădăcină a socialului, nu „materialul“, ci infinit de multe sucuri care se scurg.“ 

Iată-mă stând tot la birou ca să scriu acest articol în loc să fiu în pădure. Totuși, chiar și aici, în apartament, sunt înconjurată de nenumărate ciuperci vii. Pâinea, brânza, berea și kombucha sunt doar câteva dintre alimentele care fermentează cu ajutorul drojdiei (ciupercă). Fermentația este o formă de preparare și conservare care cruță resursele, făcând ca alimentele să se păstreze mai mult timp și să fie mai ușor digerabile. E o formă de sălbăticie în bucătărie.

Ciupercile sunt pretutindeni și îmi dau speranță, căci nu sunt singură. Toate ciupercile de pe lume, indiferent că sunt subpământene sau cresc la suprafața solului, ca și ciupercile de pe și din interiorul tău, stimatx cititoarx, deconstruiesc fundamentul logicii occidentale, antropocentrice și patriarhale. Ciupercile sunt majoritare, ele vor ști cum să facă față haosului climatic. Putem să ne asociem cu ele, să învățăm de la ele, să le întreținem în jurul nostru și să ne solidarizăm cu ele.

*Acest text a luat ființă prin rețeaua lui Sophie von Rodecker și cu contribuția lui Manuel Wagner.      

 

Ciuperca mea polivalentă: cinci lucruri referitoare la ciuperci pe care le-ai știut dintotdeauna: să culegi ciuperci, Magic Mushrooms, pastele cu ciuperci de stridii, psilocibina și ciuperca piciorului.

 

Mama mea, doamna ciupercilor
de Fungizia Buliz

Provin dintr-o familie alx cărxi membrx sunt toatx entuziasmatx de ciuperci. Asta sună mai idilic și mai sănătos decât e în realitate. Căci pasiunea pentru ciuperci înseamnă mai mult decât, de pildă, într-o vacanță de două săptămâni, în Suedia, să mănânci bureți culeși de mâna ta și gătiți în toate felurile imaginabile, ci și că în 1986 — ca cetățeni ai fostei RDG care nu bănuiau nici pe departe amploarea catastrofei nucleare de la Cernobîl — am înghițit o parte însemnată din recolta foarte bogată de ciuperci din acel an. Dar asta nu a avut darul să micșoreze câtuși de puțin entuziasmul mamei. An de an, în sezonul ciupercilor, totul se învârte pentru ea în jurul mânătărcilor, al ciupercii conopidă, al zbârciogilor & co. În week-end-uri, în zilele de sărbătoare și, cum bănuiesc uneori, chiar în timpul orelor de serviciu, pe ascuns, mama se duce în pădure să culeagă ciuperci. Acasă curăță ore în șir cu prietenele ei numeroase kilograme culese, le pune la congelator, le conservă sau le usucă într-un automat special cumpărat în acest scop. În astfel de situații, mama, care altfel are grijă să nu încalce nicio lege, dezvoltă o mare doză de energie criminală: în Germania există regula strictă conform căreia culegătoarx privatx nu pot culege din pădure mai mult de două kilograme de ciuperci de persoană. Dacă ești prinsx, amenda e până la 10.000, doar că mamei, doamna ciupercilor, nu i s-a întâmplat niciodată să fie prinsă. Se poate spune fără nicio exagerare că în felul acesta ea a înșelat statul german în ultimii ani cu MULTE mii de euro. Această delicvență este, în ochii mei, partea cea mai frumoasă a hobby-ului mamei. Căci, sinceră să fiu, eu una nu mă omor după gustul ciupercilor. Și nu am moștenit nici pasiunea ei pentru cules. De când eram copil nu dădeam niciun randament la cules, umbând de colo colo, visătoare, printre copaci, în loc să scrutez cu atenție solul pădurilor. 

Ce vor ciupercile

de Lena Baumann

 

Rețetă pentru două persoane

200 g de ciuperci de scoică

1 căpățână de usturoi

200 g tăiței lați

25 g unt (vegan)

65 g parmezan (vegan) și Grana Padano

200 ml smântână lichidă (vegană)

1/2 pahar de vin alb, dacă aveți la îndemână

piper și sare

Ciupercile nu sunt plante și, deci, nici legume, sunt ființe vii de sine stătătoare și, cum altfel, au fost mult timp tratate nedrept de bucătarii cis hetero din societatea noastră. Nimeni nu le-a ascultat pe când plângeau de-ți rupeau inima: dacă tot vrei să mă mănânci, atunci măcar nu mă spăla cu apă și pune-mă într-o tigaie încinsă fără ulei! Ciupercile conțin deja multă apă, care le degradează gustul, de aceea nu trebuie să intre în contact cu apa. De aceea nu le spăl niciodată (!) la robinet, în loc de asta le curăț cu un prosop de bucătărie umed. Din același motiv nu trebuie ca tigaia să conțină ulei: atunci când ciupercile încep să se fiarbă, iese apă din ele, iar grăsimea din tigaie ar face să iasă apa din ciuperci, dar fără să o lase să se evapore. Mai mult: ciupercile absorb grăsimea, și totul devine moale și fad și nu are niciun gust. 

Prin urmare: puneți apă într-o oală și fierbeți tăițeii. Între timp, curățați ciupercile și rupeți-le cu mâinile în fâșii subțiri. Tăiați mărunt căpățâna de usturoi. Încingeți — reminder: fără ulei — tigaia și puneți în ea ciupercile, amestecând permanent, până nu mai iese apă din ele. Apoi micșorați focul și adăugați untul, usturoiul și sarea. Lăsați-le să se călească puțin. Dacă aveți vin alb, stingeți-le cu el și lăsați-l să se evapore. Adăugați smântâna lichidă și lăsați totul să fiarbă la foc mic. Scurgeți apa în care au fiert tăițeii și turnați 1-2 polonice în tigaia cu ciuperci, apoi adăugați tăițeii și brânza și amestecați-le puternic, ca astfel să iasă amidonul din ciuperci și să se formeze un sos gros. Dacă sosul e prea subțire, mai adăugați puțină brânză.

 

Trip-Tipps

de Stella Hager

În timpul unei extaze provocate de „ciupercile magice“ se pot face multe lucruri, care, cel puțin după părerea mea, ne îmbogățesc garantat viața: se pot mângâia animale (recomand să se evite reptilele), se pot aduna frunze (fiți pregătitx să intrați măcar cu una dintre ele într-o relație foarte intimă), se poate unge corpul cu ulei de bebeluși (punând astfel sub semnul întrebării întreaga anatomie a corpului), se poate face pace cu moartea (disclaimer: pe alocuri se dovedește destul de greu), sau se pot evalua tot felul de rețete de cartofi (highligt-ul meu personal până în prezent). În schimb, două lucruri nu trebuie nicicum făcute: să mănânci carne și să sugi pule (deși pe undeva aceste două tematici se ating). Căci mushrooms ne fac să înțelegem că orice carne nu e altceva decât cadavru de animale, preparat în mod mecanic și barbar. Și dacă totuși gustați carne, fiți pregătițx să începeți brusc să țipați și, timp de două ore, să vă „răzuiți“ limba până se curăță perfect. S-ar crede că această concluzie e suficientă pentru a nu mai încerca apoi un blowjob. Dar nu, m-am prins de legătura dintre aceste două lucruri prea târziu și a fost unul dintre momentele cele mai teribile din viața mea. Mă simt mai mult decât okay, după un mushroom-trip, să devin veganx, dar în niciun caz nu sunt pregătită să renunț la dragostea mea pentru pule. Chiar dacă, probabil, aș fi acceptat-o din multe alte motive … dacă aș fi avut de ales.

Magic Mushrooms for Mental Health?
de Silke Schnibbe

Oare ciupercile halucinogene sunt de ajutor în cazul problemelor psihice? La fel ca în cazul MDMA-ului și al ketaminei, cercetătoarx au descoperit efectele pozitive ale psilocibinei, ingredientul activ dintr-un trip pe ciuperci, pentru probleme psihice, mai ales asupra problemelor de sănătate mintală, mai exact asupra dependenței, episoadelor depresive și simptomelor de anxietate în contextul unei boli fizice letale. Consumul de psilocibină creează, printre altele, transformări ale percepției vizuale și sentimentul de a se topi în mediul înconjutăror, de a deveni una cu acesta. De aceea, fanii mushroom-trips-urilor se dau în vânt după culori fosforescente la lampa cu ultraviolete și adoră să stea în pădure. Rezultatele studiilor sunt promițătoare, a concluzionat și FDA (U.S. Food and Drug Administration), deși cercetările trebuie continuate pentru a înțelege exact care sunt efectele psilocibinei în diferite tulburări psihice. De pildă, nu se știe de ce pacienții continuă să se simtă bine și după ieșirea din starea de extaz. Cercetătoarx presupun că psilocibina produce o deschidere emoțională, prin care consumătoarx au acces la viața lor emoțională profundă și astfel pot schimba în mod durabil modele de gândire și de simțire. Acest lucru poate avea efecte pozitive, dar înseamnă și că terapiile cu psihedelice sunt foarte destabilizatoare, de aceea participanții la studii trec, de obicei, în paralel printr-un proces de psihoterapie, în care sunt pregătiți pentru acest tip de experiență. Efectul destabilizator presupune și că pentru persoanele care au avut, ele sau membri ai familiei lor, simptome psihotice sau maniacale, e mai bine să se ferească de acest gen de terapii. Consumul de psilocibină le poate declanșa o criză.

 

Odă ciupercii piciorului 
de Avan Weis

Gresia de la piscină, bocancii de munte, cizmele de cauciuc.
Transpirație, mâncărime, durere. Tabu.
Sălile de sport și vestiarele urât mirositoare ale anilor ‘80.
Solzi minusculi de piele umedă ce sfâșie psihicul.
La asta se gândesc oamenii, întrebându-se
când ai intrat, rușinându-i, în viața lor.
În ce mă privește, împreună cu tot dezgustul și furia, 
tu ai fost mereu acolo.
Ai venit tiptil tiptil, aproape
neobservată, și furișându-te în secret,
ai căutat cel mai bun loc pentru a fi
pentru a fi mereu aproape de mine.
La început ai mângâiat doar degetul mic,
mai exact spus, spațiul dintre degete,
ciugulindu-l până când pielea mea
a uitat de ea însăși și s-a predat.
Prea mult ai curtat-o, prea mare ți-a fost
dorința de a fuziona cu corpul meu.
Nimic nu ți-a atenuat vreodată efectul,
nu ți-a slăbit strânsoarea ce-mi veștejește pielea.
Hormonii năpraznici ți-au dat imboldul final
De a te adânci și mai mult 
în pofta, dorul și dorința ta
pentru piciorul meu.
Acum ai luat în stăpânire
nu doar unul, ci toate 
degetele de la picioare,
crăpături, tălpi, călcâie, 
sfâșiind, trăgând, tânjind după mai mult.
Dar, oh, admirator viclean,
nu pot lăsa totul în seama ta,
chiar dacă ai devenit o parte
parte din mine.
De îndrăgit, nu, nu te-am îndrăgit.
Mai degrabă mă predau ție,
chiar dacă lupta noastră nu se termină niciodată și eu
intru la dușurile de ștrand doar cu șlapi.

 

Oare ciupercile pot salva clima? Fie înlocuind carnea sau pielea, sau reducând emisiile de CO2: ciupercile sunt ființe cu adevărat polivalente și ar putea influența chiar schimbările climatice

de Merle Groneweg

Ceasul CO2 ticăie: Dacă în următorii ani nu reușim să reducem drastic emisiile de gaze cu efect de seră, va crește semnificativ temperatura Pământului. Au mai rămas aproximativ doi ani și zece luni până la epuizarea „bugetului global de CO2”, făcând posibilă limitarea încălzirii globală la 1,5°C față de perioada preindustrială. Atunci vor fi atinse numeroase puncte de basculare „dincolo de care sistemul se reorganizează, adesea brusc și/sau ireversibil”, cu consecințe devastatoare pentru ecosisteme, după cum afirmă IPCC (Intergovernamental Panel on Climate Change). Factorii determinanți ai catastrofei climatice provocate de om sunt la fel de bine cunoscuți ca și soluțiile: reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră și a consumului de resurse, în locul producției industriale de până acum; economia circulară în locul unei societăți a deșeurilor; materiale durabile în locul materialelor plastice pe bază de petrol. În toate aceste domenii ciupercile joacă un rol important: ca absorbant natural de CO2, dar și ca material biodegradabil. 

În iunie 2023, o echipă internațională de cercetători condusă de biologa Heidi-Jayne Hawkins a publicat un studiu impresionant în revista de specialitate Current Biology: oamenii de știință au ajuns la concluzia că ciupercile micorizice ar putea reține mai mult de 13 gigatone de dioxid de carbon pe an, la nivel mondial. Denumirea de „ciuperci micorizice” se referă la un grup de specii de ciuperci din care fac parte, printre altele, bureții, hribii, muscărițele, buretele viperei și trufele. „Micoriză” înseamnă «rădăcină de ciuperci»: hifele ramificate, filiforme, formează o structură asemănătoare unei rădăcini, miceliul, care constituie cea mai mare parte a unei ciuperci. Și tocmai această rețea subterană de ciuperci micorizice intră în simbioză cu rădăcinile plantelor: ea le furnizează substanțe nutritive minerale precum fosfat, azot și oligoelemente, primind, în schimb, o parte din carbonul pe care plantele îl absorb din atmosferă, prin procesul de fotosinteză. Ciupercile micorizice reprezintă un depozit gigantic de CO2 a cărui importanță a fost adesea neglijată, în timp ce, de pildă, rolul arborilor în stocarea carbonului a fost mult mai intens cercetat. Deși sunt necesare mai multe cercetări în acest domeniu, o contradicție este deja evidentă: „În ciuda multor discuții despre potențiale noi tehnologii de absorbție a carbonului din atmosferă, rezervoarele naturale de carbon, și anume plantele și ciupercile, sunt încă singura «tehnologie» care face acest lucru pe scară largă. Dar noi continuăm să le distrugem: numai în ultimii douăzeci de ani am pierdut 12% din pădurile pe care le aveam în 2000”, spune Julia Christian de la organizația nonguvernamentală FERN, care se concentrează pe conservarea pădurilor. „Majoritatea ciupercilor cresc în păduri și depind de acestea ca habitat, astfel încât distrugerea pădurilor înseamnă și distrugerea ciupercilor”, spune Julia Christian.  

Agricultura industrială este unul dintre principalii factori ai acestei distrugeri: se taie pădurile pentru a se cultiva pe scară largă în special furaje pentru vite și porci. Conform FAO, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, aproximativ 14,5% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră generate de om sunt cauzate de creșterea industrială a animalelor, care produce nu numai CO2, ci și gaze dăunătoare climei, precum metanul și oxidul de azot. De aceea e nevoie de reglementări politice — și mai ales de interdicții — ale metodelor de producție deosebit de dăunătoare. În același timp, așa-numiții înlocuitori de carne pot facilita o schimbare a alimentației. Într-adevăr, pe lângă soia, proteinele din mazăre și seitan, microproteinele — adică proteinele din ciuperci — sunt din ce în ce mai des folosite în producția de înlocuitori de carne. Motivele sunt evidente: proteinele din ciuperci sunt foarte bogate în substanțe nutritive, iar producerea lor necesită mult mai puțină apă, energie și spațiu. Companii precum Enough și Mushlabs lucrează cu miceliul, rețeaua de rădăcini filiforme a ciupercilor, deoarece crește mai repede decât corpul lor fructifer de deasupra solului. Într-adevăr, miceliul poate fi cultivat pe nutrienții proveniți din deșeurile alimentare, cum ar fi resturile de cereale, cojile de orez, zațul de cafea sau pliculețele de ceai. Această reutilizare a resturilor alimentare este ecologică, crescând, în plus, și densitatea nutritivă a ciupercilor, care se dezvoltă rapid în bioreactoare de mari dimensiuni. Această utilizare a ciupercilor e atât de promițătoare încât compania Rügenwalder Mühle, lider de piață pentru produsele de substituție pe bază de plante, care vinde în prezent mai multe produse vegetariene și vegane decât carne, a început să investigheze utilizarea proteinelor din ciuperci, potrivit ziarului Handelsblatt. Nu este surprinzător că ciupercile pot fi folosite în producția de alimente. Dar potențialul lor e mult mai amplu. Pentru Lisa Stelzer, cercetătoare în cadrul departamentului de microbiologie aplicată și microbiologie moleculară a Universității Tehnice (TU) din Berlin, ciupercile sunt „adevărate ființe polivalente”. „În funcție de specie și de condițiile de creștere, ele oferă nenumărate posibilități de dezvoltare a materialelor, putând fi cultivate rapid și eficient din punct de vedere al costurilor”, explică specialista în chimie biologică. Lisa Stelzer face parte dintr-o echipă de cercetare care analizează utilizarea ciupercilor ca material de construcție. Echipa de cercetare urmărește o abordare regională: membrii ei au colectat ciuperci care cresc în regiunea Berlin-Brandenburg, și anume pe reziduurile vegetale acumulate acolo, cum ar fi paiele de rapiță, cânepa și așchiile de plop. În laborator, cercetătoarx au descoperit că lasca (cunoscută și sub numele de ciuperca tinder) are proprietăți similare cu EPS-ul (polisitiren expandat), un material izolant pe bază de petrol fabricat din polistiren. Miceliul ciupercilor, de pildă al ciupercii tinder, poate fi cultivat pe materialele reziduale, în bioreactori. Rezultatul se numește material compozit. „Ciupercile sunt capabile să creeze noi materiale compozite biodegradabile, deoarece ele acționează ca un adeziv natural pe reziduurile agricole”, spune Stelzer. „Proprietățile lor izolante și rezistente la foc le transformă într-o alternativă potrivită și ecologică pentru materialele de construcție.” De fapt, echipa de cercetare de la TU Berlin visează să construiască, până în 2030, o casă din lemn complet izolată, cu materiale fabricate din fungi și reziduuri vegetale din agricultură și silvicultură, punând astfel capăt utilizării materialelor izolante pe bază de petrol, cum ar fi plăcile gips carton și polistirenul. 

Potențialul ciupercilor pare nesfârșit. Dar deja în acest stadiu apar numeroase întrebări, nu în ultimul rând cu privire la posibilitatea utilizării ciupercilor pe scară largă: aceste materiale durabile vor putea fi folosite atât de repede și în cantități atât de mari pe cât ne obiligă iminenta catastrofă climatică? În ceea ce privește folosirea industrială a ciupercilor ca materiale izolante, Stelzer este o optimistă moderată: „Deoarece multe proprietăți ale materialelor au fost deja studiate pe larg, atât de noi, cât și de cercetătoarx din întreaga lume, se poate imagina o astfel de extindere pe scară largă în Europa până în 2030”. Dar, pentru ca acest lucru să reușească, sunt necesare investiții și reglementări politice: nu numai reglementări care să stimuleze dezvoltarea și utilizarea materialelor durabile, cum ar fi miceliul, ci și impulsuri care să meargă în direcția opusă: „Aș dori să văd că prețurile materialelor pe bază de petrol reflectă și costurile foarte mari de reciclare, care în prezent sunt puse pe umerii comunităților și ai societății”, spune Lisa Stelzer. „Pe de altă parte, avem nevoie de mai multe subvenții de stat în sectorul durabil, fie că vorbim de sisteme solare sau de materiale de ambalare fabricate din compozite din ciuperci”, spune Stelzer. 

E important de remarcat și că rezultatele cercetărilor efectuate la TU Berlin sunt publicate în open access; noile descoperiri și invenții nu sunt în general brevetate. Acest lucru face ca utilizarea lor să fie posibilă pentru mulți actori — în timp ce multe start-up-uri și companii de biotehnologie își brevetează toate invențiile și le vând la un preț ridicat în viitor. Căci capitalismul mizează pe proprietatea privată, pe creștere și concurență. Oare chiar va fi posibilă, cu aceste principii, realizarea unei economii circulare care să respecte clima și să fie orientată spre binele comun? Potențialul deplin al ciupercilor, ca și al altor materiale durabile, va fi realizat doar atunci când materialele izolante fabricate din ciuperci tinder vor deveni standard în industrie, la fel cum proteinele din ciuperci produse la nivel regional și pantofii din piele de ciupercă vor deveni ceva obișnuit. Pentru ca acest lucru să se întâmple, modurile de gândire, de viață și, mai presus de toate, de producție vor trebui să se schimbe — și asta mult mai rapid decât până acum. 

***

Acest articol face parte din proiectul „Moving Borders” prin care ne-am propus traducerea în limba română a câtorva texte feministe și queer din italiană și germană. În plus, pentru a oferi vizibilitate literaturii feministe locale, câteva texte deja publicate în limba română pe platforma CUTRA au fost traduse în cadrul proiectului și vor fi publicate și în limba engleză.

Proiect cultural co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.