Poeme de Cristina Mogîldea
Picturi de Adriana Preda
CW: conținut sensibil
Sonicika
La 38 de kg lumea care încape în tine e mai puțină
ofer două felii de pâine neagră
pentru un picior în stomac
am scris la stația de autobuz
m-ați legat
un cub de zahăr pentru un plâns subteran
după care să nu-mi tot întindeți șervețele
păreri de rău, suc de piersici neacidulat
o inadvertență grațioasă ca o mână de arhanghel
care să mă tragă din mină la masă
cu bocanci negri și coastele cenușii
merg spre catedrala coridorului dat cu var
umbrele mă confundă și mi se bagă sub mâneci
Sonicika, fetiță blondă cu unghii de cretă
de ce îmi apeși cu bărbia pe umeri
când nu pot să dorm noaptea
de ce îmi șoptești cu buzele mici, străvezii
o poezie de esenin foarte frumoasă
pe care ți-a șoptit-o pe același coridor
când alergai ca un înger schilod
acum 23 de ani
spre aceeași catedrală
* * *
mi-au arătat una dintre pălăriile tale
era tristă Sonicika noastră
ca prima săptămână de octombrie.
* * *
pe peretele din spatele curții
plin de urină și vomă
sub care dorm la amiază cățeii dumneavoastră
fără cozi și fără urechi
sunt niște orhidei
îmi spune infirmiera cu ochii ca două
lămpi de gaz fără fitil
să nu desenați nimic deasupra
Sonicika le-a desenat
* * *
când căscăm gurile ca să fie siguri că am înghițit ora 7
că am mestecat-o și nu am scuipat-o în buzunar
mi se face frig câteodată
trag peste mine rușinea, mila
tu nu le-ai fi tras, Sonicika
când stau dezbrăcată și îmi pipăie coapsele
să vadă dacă le pot cuprinde cu mâna
ca pe un protest din cuba comunistă
de sub ochelari nu tai odaia în suprafețe convexe
nu îmi imaginez cum joacă table pe ele matisse
rulându-și țigări din tutunul băiatului cu pipă al lui picasso
tu ți-ai fi imaginat, Sonicika
când aud vecinii de bloc (în pulovere cu reni)
strigând icar, petale
nu le fac cu mâna
tu ai fi sărit
tu ai sărit, Sonicika.
curiozitate
peste șoselele în care mi-am ținut în pungi de plastic
respirația
ninge acum. respirațiile mi le trag singură cu un fir de sfoară
din branhii
mă înfășor cu ele așa cum se înfășau vrăjitoarele din salem înainte
să urle
dați-mi foc! nu dansul
ci mâhnirea de a fi într-o lume cu voi m-a ucis
nu pantofii ci lipsa de talent
nu am putut să încâlcesc nicio vrajă
care să nu vă facă să râdeți până la spasm
de carnea voastră. carnea mea e și carnea voastră îmi spunea mama când mă smuceam
de la pieptul ei
îmi îneca spaima cu lapte. când strănutam, se auzeau aplauze de încântare
sunt aceleași
aplauze care îmi gâdilă tălpile
flăcările nu mă dor
desfac pungile cu respirații
nimeni în acest oraș nu a păstrat vreodată pungi cu respirații
și ninge, și ninge
râsetele voastre îngheață, ochii vă sar din orbite cu furie
peste toate mormintele femeilor mai talentate decât mine
ninge
peste toate mormintele femeilor cu un pantof
ninge
peste toate mormintele femeilor care au iubit pantofi care nu semănau cu ai voștri
ninge, ninge
flăcările nu mă dor
aplauze îmi gâdilă tălpile
scurtcircuit
dacă nu aș ști că singurul fir
care leagă stâlpii de electricitate ai acestei lumi este frica
suspiciunea că o contorsionistă ar putea să se cațere
vag amețită, cu picioarele ude
pe unul dintre ei
și să danseze până la celălalt
acoperișul unui puști care se roagă cu două reviste tăiate sub pernă
la jane birkin
să coboare. fecioara din biblie răspunde doar muncitorilor
și bărbaților adevărați. lui de ce
i-ar fi răspuns
fetei care mănâncă legume expirate
din coșul de la supermarket pentru cei fără opțiuni politice clare
în timp ce își ține degetele încrucișate
și își imaginează o revoluție
revoluția de la care s-a întors împușcat tatăl ei
doamna de la casă strigă înfuriată
următorul, următorul
studentului dintr-un salon pentru dependenți, cu lumină la ore fixe
pe care l-a părăsit cel mai bun prieten
urându-i succes
și urletul care a ajuns până la portarul în salopetă după
viață e o mare tâmpenie, băiete
n-o da dracului azi
ascultă-mă, băiete
femeii de 40 de ani care și-a întins fața
pe o foaie de aluat
gluten-free sugar-free life-free
în straturi
zâmbind soțului ei care dansează
cu o contorsionistă
vag amețită, cu picioarele ude
scurtcircuit
Cristina Mogildea scrie. Altfel, este pasionată, printre altele, de istoria artelor, filosofie politică, cafea neagră și arte performative. Crede că cuvântul luciditate este deosebit de frumos.
Inspirată de natura feminină, ține un jurnal vizual în care construiește personaje seducătoare sau triste, vulnerabile sau amuzante. Folosește autoportretul și confesiunile pentru a pune în evidență felul în care universul personal poate fi influențat de relațiile interpersonale. Folosește corpul ca pe o capsulă a timpului, combinând idei socio-politice cu procesele psihice întâmpinate.