s+s=bff, Liga Femeilor Gorjene

de Nicoleta Moise

LÍGĂ, ligi, s. f. Uniune, asociație sau coaliție de state, de orașe, de societăți sau de persoane fizice ori juridice, constituită în vederea realizării unui țel comun. 

În aprilie 2017, în prima mea vizită la Târgu Jiu, m-am oprit în fața panoului de informare despre complexul monumental Calea Eroilor, realizat de Constantin Brâncuși în 1938. Acolo am citit pentru prima dată despre existența Ligii Femeilor Gorjene, despre care nu mai auzisem până atunci. Așa am aflat că această ligă, condusă de Arethia Tătărescu, pe lângă faptul că a inițiat proiectul ansamblului monumental, pe care l-a donat ulterior orașului, a ajutat mai multe femei din regiunea Gorjului, dar nu numai. M-am întors la Târgu Jiu de încă trei ori. Atunci m-am întâlnit cu Gabriela Popescu, noua președintă a Ligii Femeilor Gorjene „Aretia Tătărescu”. Gabriela a reactivat în 1992, împreună cu alte douăzeci și una de femei, liga înființată de Arethia în 1921 și au pus pe picioare o organizație apolitică și non-profit, care a reușit prin resurse modeste, să ajute persoane în poziții vulnerabile: femei, copii și bătrâni.

*Un text despre Liga Femeilor Gorjene care completează filmul a fost publicat în CUTRA #2, „Împreună”.

Nicoleta Moise

(n. 1989, București) trăiește și lucrează în București ca artistă și cercetătoare. Practica ei combină adesea fotografia, video și performance. Lucrează în general cu intuiția, materiale de arhivă și cercetează reprezentarea corpului femei în diferite contexte socio-culturale.

Cultură • Artă
Taguri: #colective, activism, Brâncuși, cercetare, comunism, discriminare, discriminare salarială, emancipare, femeie, feminism, liga, Liga Femeilor Gorjene, muncă, postcomunism, prietenie, România, sărăcie, solidaritate, sororitate