Pentru că de data aceasta nu ne vom putea întâlni fizic, dar ne-ar plăcea să aveți parte de o întâlnire digitală cu materialele feministe din CUTRA#3—Afectiv, am pregătit o expoziție virtuală de artă feministă, în care sunt integrate lucrările vizuale realizate pentru acest număr într-un tur virtual cu: Admina, alex horghidan, Anna Grozavu, Diana Gheorghiu, Maria Dimancea, Simina Popescu, realizat de: Tăietzel Ticălos.
De asemenea, mai sus găsiți patru videouri realizate de o parte din autoarele ale căror lucrări le puteți găsi acum în print: Orsolya András, Veda Popovici, Laura Sandu, Elena Morar, Ștefi Ionescu, h.arta, Mihaela Michailov, Maria Dimancea.
Vizualizare tur:
Turul virtual Cutra #3—AFECTIV este alcătuit din 7 scene 360°, fiecare permițând vizitatoarei să navigheze și să interacționeze cu spațiul. Navigarea poate fi realizată fie din prima scenă (Cutra #3 AFECTIV – START) prin click-uri directe pe numele artistelor, fie prin intermediul meniului de jos (prin click-uri pe săgeți sau prin icon-ul grid).
Reîntoarcerea la prima scenă poate fi realizată prin click-uri pe textul „Cutra start”. Vizitatoarea poate alege din diferite opțiuni de vizualizare (Normal View, Fisheye View, Stereographic View, Architectural View, Pannini View și Little Planet View) cu un click lung pe ecranul telefonului sau click dreapta pe mouse pentru desktop.