Un spațiu necesar, experimentarea poetică Queer

Poeziile pe care vi le prezentăm astăzi au fost scrise pentru atelierul de poezie queer din cadrul primei ediții a festivalului ART200, coordonat de Teona Galgoțiu, a avut loc online între 27 și 31 octombrie, cu trainerx Nicoleta Onofrei, Flavius Sindie, Ileana Negrea, Tudor Pop și Laura Sandu. În urma celor 27 de înscrieri, au fost selectatx 12 participantx care au trecut, în cele cinci zile de atelier, prin exerciții de scriere și traducere, și-au împărtășit artistele și artiștii queer preferatx și momentele de forță și vulnerabilitate, pe care apoi le-au explorat în versuri.

Cei 12 participantx sunt Mara Cioroianu (București), Vlad Laurențiu Moț (Timișoara), Maria Martelli (Hunedoara), Sia Piperea (București), Mișa Dragomir (București), Eva-Maria Luca (Cluj), Emilia Mardare (Bacău), Oana Ciobanu (Galați/Cluj), Denisa Avram (București), Oana Maria Arhip (Iași), Alexandra Zavelea (București) și Sânziana Șendroiu (Câmpulung Muscel). Prezența lor și a tuturor celor care s-au înscris a dovedit că există voci queer puternice în toată țara; ele au nevoie de platforme și evenimente prin intermediul cărora pot fi auzite și prin care să se poată forma un spațiu necesar, de experimentare poetică Queer.

Atelierul s-a terminat printr-o lectură online pe pagina de facebook ART200, pe care o puteți descoperi aici.

***

Sânziana Șendroiu

18, maybe less

în anul în care bunica făcea optișpe ani,
o legendă de un metru cincizeci și șapte
a zis:
„să-i dăm drumul!”.

în anul în care bunica făcea optișpe ani,
un rus cu ochii pe pereții de prin cosmos
a zis:
„nu văd niciun Dumnezeu aici sus”.

în anul în care bunica făcea optișpe ani,
Yuri a cunoscut-o pe Valentina cea cu brațe groase
și
ochi de căprioară.

eu nu am încă optișpe ani
și
privesc cum se-ntunecă pașii bătrânilor spre piață.
și ea e printre ei. cară un geamantan de bunică.
duce verdeață și salam acasă.

chiar dacă, atunci când ea avea optișpe ani, oamenii ajungeau la concluzia că nu există
dumnezei deasupra norilor,
nici acum nu e așa de rău.
acum măcar sunt toți parte dintr-o poveste a lor.
fie că merg la Kaufland, fie că merg pe Lună.

puff paint 

Îmi place să mă trezesc înainte să-mi sune ceasul.
Perna e de cealaltă parte a patului, plapuma e pufoasă, e
colorată de soare, e
colorată, miroase a
soare.

Peretele e rece și
alb-gălbui, ca un
hamster neted.

E
liniște, o liniște
mare, ca de sărut. E ca
atunci când îmi ardea burta de la dansat și
am ieșit afară și mi-ai zis că sunt frumoasă când dansez și eu ți-am spus că
ești hot când dansezi și am simțit
cum zâmbești și
îți muști buza de jos,
deși era întuneric și nu te vedeam.

E liniște ca atunci, o liniște ca
o așteptare prelungită până
la sfârșitul timpului, până
te-aș răsuci pe toate părțile și te-aș pupa fix pe ochi, până
sună ceasul.

***

Mișa Dragomir

Corpul Meu

1
mai mult decât orice mă doare

ce pot face cu acest corp
cum pot ocupa un metru pătrat în lume

în care orice
poate fi folosit împotriva mea

2
prinsă în acest corp
atât de greu de iubit
care mă doare

aș prefera uneori să mă fi nimerit atunci
femeia cu roșiile aruncate de la balcon
fata care a scuipat spre mine pe stradă
aș fi vrut să fi venit la mine bărbații ăia în
cișmigiu care au trecut pe lângă noi uitându-se lung

3
corpul ăsta slab, ce să fac cu el?
ar putea să facă ceva?
aș putea?

4
când a trecut un grup mai mare mi-am desprins mâna de a ei
–o mișcare subtilă–
mi-au căzut degetele pe banca de lemn
le-am prins înapoi câteva secunde mai târziu
câteva secunde prea târziu.

5
și când revine durerea aia în piept,
care a apărut într-o iarnă și n-a mai plecat decât temporar,
și aia e tot politică?
cu ea ce să facă acest corp și eu ce să fac cu el sau cu ea sau cu
politica?

6
acest corp slab
care nu-mi mai aduce nicio plăcere pentru că l-am distrus
acest corp tânăr pe care-am lăsat urme
pe care uneori nu-l recunosc în oglindă
care mă sperie cu suferințele lui

7
corpul tău e un templu, spun ei
apoi își împrăștie ceara de la lumânări prin el
pun mâna peste tot pentru că
da, corpul meu e un templu, și dumnezeu e al tuturor.

8
și când nu mai știam ce să spun în poezie
ei îmi spuneau
nu mai vorbi despre asta
poezia e universală, corpul tău e particular.

eu nu empatizez, spune poetul
se vede că e scris de o femeie, spune poetul
dacă vrei tu să rămâi în nișa asta, e ok
spune
poetul.

doar un loc gol

stăm în curte prietena mea și cu mine
ea ține ore de engleză pe zoom
în poala mea doarme o pisică
ce am vorbit mai devreme în mașină pare acum foarte departe
despre bani părinți bătrâni muncă
despre frici drumuri bătăi
foarte departe
când mama ei râde și ne aduce vin cu apă minerală
sclipește în pahare de plastic
e foarte soare și sub umbrelă
nu mă mai gândesc nici eu deloc

***

Sia Piperea

02, sau fără titlu (despre interesecționalitate)

tatăl meu s-a născut
într-un cătun în apropierea Giurgiului
s-o gândi că e bine
că are ochii albaștri
e bine că sunt mai palidă cu cât trec anii
căci pot să nu mă pronunț nici eu

gheii rasiști sunt deja
destul de răi
„sunt ca voi?”
arăt cumva ca voi.

Mamaie-mi spune
„nu mai sta cu fundul pe gresie,
Măi mamaie,
răcești la ovare,
Cum poți să nu vrei
Strănepoți.”

Unchiul meu-mi spune
„Știu eu că nu ești gay,
te cunosc.
Ca noi ești, fata mea,
dar ți-a dispărut culoarea din piele
de când nu mai vii pe la noi.”

Mama-i rasistă
(așa zice tata,
și tot s-a căsătorit cu ea până la urmă)
Mama-mi spune
„ești fată (cred)
îți plac fetele (crezi).
O să te rezolv eu.”
Poate ea e cea mai rea dintre toți.

Nu mai vreau să merg niciodată
Pe câmp
Nu mai vreau nicio responsabilitate.
…
„sunt ca voi?”
arăt cumva ca voi.
Poate-s prea palidă —
m-au spălat cu-n burete îmbrăcat cu șmirghel în curcubee
prietenii ăia gay ai mei —
ca să mai fiu considerată
de-a familiei.

ca-n cimitiru bellu

Dumnezeu a murit! Și noi l-am omorât!
pe o bancă în cimitirul Bellu când
mi-era silă de tramvaiele și benzinăria unde
un fost coleg a murit toamna trecută.
Dumnezeu tremura în nemișcatul de februarie
mi-ai zis „Dumnezeu e mort”,
m-ai luat de bărbie și m-ai sărutat
în nemișcatul de februarie
îmi aduc aminte doar
că mi-era frig ca dracu la fund
și că zăpada se topea în jurul nostru

tu nu știi
cât de mult m-am încins
de la mâna ta;
nu știi
că dumnezei și atei se învârt în jurul nostru
nu știi

Ți-aș zice să mergem în Bellu din nou
că nu mai e multă vreme pentru paltonul tău negru
pe care să-l fur de pe tine când nu e vânt.
n-o să mai am timp să-ți pun gulerul la loc
Să nu mori de frig!

dar ești moartă în dormitor sub flori uscate
în sticle de cola și castroane în care maică-ta ținea ciorba
ești moartă în dormitor două săptămâni,
deci n-am ce face.
Știu că te rănesc când scriu atâtea metafore
despre pisica ta —
a noastră, mă rog —
Moartă,
dar mi-e dor de când se cățăra pe stomacul tău gol
și ne încălzea pe amândouă.
Ți-ar fi bine dacă ar putea să se mai urce pe tine
și iarna asta, că oricum
nu mai ai insulație în pereți
și na, nu vreau să trebuiască să te ating
Doar cu puloverul pe tine.