Un spațiu utopic al eliberării trans: în dialog cu echipa TransLucid

de Carolina Vozian

Artă digitală de Nico Mureș

 

Acest text face parte din seria de articole jurnalistice „AS REALITY UNFOLDS – O perspectivă feministă digitală asupra contemporaneității”, un proiect care promovează răspunsuri feministe asupra evenimentelor de actualitate și acoperă mai multe macro-arii de analiză: Socio-politică locală și din regiune, Socio-politică internațională, Literar-artistică și Pop-cultura Internetului.

***

Echipa proiectului TransLucid: ADAM/ Ada Mușat, Andrei Dinu, Andy Andreea, Arhanghela, Aron Madon, Dragoș Petrișor, Evelyn Homeghiu, Mihaela Michailov, Patrick Brăila, Paula Dunker, Raj/ Ramya, Renate Dinu

***

TransLucid a avut premiera pe 17 mai 2023, la Teatrul Maghiar din Timișoara, un teatru de stat. Și multe persoane au spus, pe bună dreptate: e un moment istoric.
TransLucid e primul spectacol conceput, creat și jucat de o echipă formată majoritar de artistx trans și nonbinare și veți avea ocazia să-l (re)vedeți pe 25.07 și la București, cu ocazia Bucharest Pride 2023.

E un spectacol cu o construcție complexă, care transformă diverse elemente de arhivă a istoriei trans locale în scenarii de reverse history* și le îmbină cu rescrieri ale unor opere clasice într-o cheie trans/intersecțională și cu proiecții utopice realiste despre un viitor trans. Toate acestea condimentate cu emisiuni de divertisment precum Horoscopul, fiindcă tot spectacolul se întâmplă în convenția unui post TV – Trans TV. 
*Termenul de reverse history este, după cum explică Mihaela Michailov, o tehnică narativă care ne permite să ne întoarcem la puncte vulnerabile din istorie și să le rescriem traiectoria. 
Mai mult decât a scrie o analiză proprie a spectacolului și de ce consider că e un pas foarte important și un vis împlinit pentru teatrul politic local, teatrul românesc în general, comunitatea trans și toate comunitățile ei tovarășe – lucruri pe care le cred cu totul –, m-am lăsat ghidată de curiozitate și de experiment spre echipa spectacolului. Fiind ceva atât de nou și unic, am fost curioasă: cum a fost pentru ele/ei/ex să scrie un text colectiv? De ce au ales convenția asta de ficțiune/proiecție speculativă și nu o convenție documentar-realistă? (Alegere care mi se pare foarte inspirată și inspiratoare, pornind de la faptul că centrează bucuria queer, imaginația și reziliența). Cum a fost să pună în scenă un spectacol cu o echipă atât de mare și mixtă, în care au lucrat și actorx, și nonactorx? Ce provocări au întâlnit în cale? Ce bucurii și resurse le-au ajutat să gestioneze provocările? Ce au descoperit și cum le-a transformat acest proces comun?
Pe lângă acestea, în spiritul spectacolului și a crezului politic „nimic despre noi fără noi”, am ales ca și acest articol să fie compus din perspective, experiențe și păreri ale artistxlor,  majoritar trans și nonbinare, care au crescut TransLucid din stadiile sale incipiente până la splendoarea de pe scenă. 
Vă las să savurați în direct, din culisele Trans TV, dialogurile artiștxlor cu mine, reportera CUTRA. 

 

Către scriitoarele TransLucid: În primul rând, vreau să vă felicit pentru un text dramaturgic absolut fabulos! E foarte bine dozat, e amuzant, e emoționant, e politic și, n-aș ezita să zic, revoluționar! E profund fără să fie greoi sau retraumatizant, te trece de la râs la plâns la fiori de recunoștință și la sentimentul că ești onorată să faci parte din public, să primești tot ce îți oferă. Aceasta, desigur, e o reușită comună a îmbinării dintre text & regie & performanța actorxlor! 
Dar să ne oprim puțin la text. Din ce înțeleg, ați scris toate trei textul de la TransLucid. Am auzit spectatoarx vorbind după spectacol: dar asta cine a scris? Iar partea cealaltă cine a scris-o? Au scris totul împreună sau cum? 
Urmând acest val de curiozități, vă întreb la rândul meu: cum a fost procesul de scris într-un colectiv de scriitoare/ dramaturge? Mi se pare foarte interesantă această colectivizare a scrisului, care adesea e definit și practicat ca o activitate solitară, pe deoparte, însă pare și dificil să fie practicat (și) ca ceva de grup, pe de altă parte. Pare că sunt câte un set de provocări în ambele situații, însă ce-mi transpare din scrisul colectiv e acest proces foarte important de a te lăsa impactat/ă de colege, de a te concentra pe reușita ideii comune mai largi, mai degrabă decât pe ideea ta individuală.  
Deși teatrul, în sine, e această activitate colectivă prin definiție, adesea autoarea textului tot o persoană e. În cazul TransLucid, mi se pare admirabil că ați deconstruit această instanță singulară a autorului! 
Știu că unele dintre voi au experiență de muncă în teatru politic de ani de zile, iar pentru altele acest proiect e un început. Însă, dacă nu mă înșel, formula aceasta pare să fi avut câte un element nou pentru fiecare dintre voi.
Cum a fost să lucrați împreună la acest text? Și cum ați făcut practic să funcționeze scrisul în grup? Care au fost lucrurile noi pe care le-ați descoperit? Care au fost provocările acestui tip de organizare scriitoricească? Și care au fost bucuriile?  

Andy Andreea: Mulțumim pentru cuvintele frumoase despre performance. Ne bucurăm tare mult că spectacolul a generat atâtea sentimente diverse. <3 
Pentru mine a fost prima oară când am lucrat la un spectacol de teatru. Paula și Mihaela începuseră deja să lucreze la spectacol de mai multă vreme și aveau deja o cercetare făcută, pe care ne-am bazat când am început să lucrăm. Ne-am întâlnit de mai multe ori și după ce am stabilit cumva structura performance-ului (să fie structurat sub forma unui post de televiziune trans), ne-am ales fiecare emisiuni pe care să le scriem. După ce scriam niște fragmente ne întâlneam din nou și citea fiecare partea sa, sau citeam pe roluri dacă erau mai multe personaje. Și mai comentam pe texte, adăugam sau scoteam bucăți. 

Paula: Nu cred în munca solitară și nici nu-mi place deloc. În majoritatea proiectelor scenice la care lucrez, există o persoană responsabilă pentru text, dar acesta se poate schimba neîntrerupt pe parcursul repetițiilor în funcție de cum devine viu prin celelalte persoane implicate. E o negociere continuă și asta îmi place mult! La TransLucid am scris împreună și, inițial, ne-am împărțit fiecare pe ce ne pricepem și ce ne-a făcut mai mare plăcere să scriem – Mihaela a reinterpretat trans texte clasice, Andy Andreea a imaginat un viitor posibil și eu m-am ocupat de dramatizarea documentării. Ne-am adunat apoi și am modelat textul împreună, iar când am început să repetăm cu performerx, textul a fost din nou rescris, ținând cont de ceea ce simțeam cu toatx. 

Mihaela: Mulțumim pentru tot ce ai spus despre text. Am creat un cadru de scriitură colectivă, bazat constant pe feedback și, aș spune, pe o întrajutorare în procesualitatea gândirii și scrierii, în sensul în care am vehiculat între noi multe idei, le-am filtrat și am păstrat ce ni s-a părut relevant. Apoi fiecare a scris anumite părți, ni le-am trimis între noi și am rediscutat. S-a creat o legătură puternică în tot acest spațiu comun de schimb de idei și fragmente. Ca și cum, de la un punct încolo, acest text imaginat de trei sensibilități s-a adunat într-o unică și eliberatoare sensibilitate. 

Andy Andreea: Pe lângă ce am scris toate trei, am mai scris și alături de performerx. La repetiții, când citeam textul, mereu adăugam sau scoteam chestii în funcție de sugestiile persoanelor din spectacol. Deci a fost un proces colectiv. Cred că și faptul că am putut fiecare să scriem despre un anumit subiect ne-a mai ușurat din muncă. Mie mi-a plăcut și că ne-am ajutat una pe alta și unx pe altx cu sugestii și am venit cu lucruri noi la text sau ne-am lămurit cu anumite chestii. Plus că unele intervenții din text au fost luate chiar din viața performerxlor – mi se pare important să fie auzite cât mai multe experiențe. Și mai mult de atât, am modificat textul și în funcție de feedback-ul primit de la performerx, ca să sune cât mai organic și să se simtă confortabilx cu el. 

Paula: Mie mi s-a întâmplat la un moment dat să am un blocaj și să nu mai pot termina de scris o scenă și a fost minunat că aveam alături de mine două prietene care au preluat de unde rămăsesem. 

Mihaela: M-a ajutat enorm să știu că pentru orice nesiguranță le am cu mine pe Paula și pe Andy. Scriitura pentru un performance este diferită de scriitura pentru proză sau poezie, pentru că e mult mai procesual colaborativă. Tot ce scrii trebuie să capete vibrația scenei, așa că, după ce am scris, a venit partea de lucru la scenă, care a făcut ca toate cele implicate în spectacol să participe și să vină cu sugestii. De fapt, scriitura performativă e mult mai imersiv participativă.

Andy Andreea: Mie mi s-a părut că a mers destul de lin procesul și ne-a permis la toate trei să scriem despre lucrurile care ne interesează, și în stilul nostru. De exemplu, am folosit convenția de talk-show cu Ceiutsul ca să adăugăm fragmente din istoria trans, iar în scena cu Filmul din Noul Val Românesc, efectiv mi-am transcris gândurile și nesiguranțele față de identitatea mea, dar am adăugat și cuvinte încurajatoare pentru persoanele trans. 

Mihaela: Am vrut să rescriu, pentru TransLucid, niște fragmente din Biblie, într-o cheie queer, pentru că mi se pare o provocare întoarcerea la acest text-sursă și regândirea lui într-o dinamică mult mai fluidă. Așa că am scris câteva poeme pornind de la părți cunoscute din Biblie. De asemenea, am rescris scena balului din Romeo și Julieta, care mi se pare o scenă cu enorm de mult potențial queer. Shakespeare recitit într-o cheie queer poate fi interesant din multe puncte de vedere. 

Paula: Experiența a fost foarte plăcută și pentru că negocierile nu erau niciodată încrâncenate și am fost toate trei flexibile. S-a renunțat rapid la bucățile de text care nu funcționau. La partea cu trans-horoscopul, știu că performerx nu erau niciodată mulțumitx, li se părea că nu e suficient de juicy, așa că într-o zi Raj a preluat scriitura și-a transformat textul în ceea ce a ajuns la public.

Mihaela: Apoi, am vorbit cu Paula și cu Andy despre adolescentx trans. Cum se raportează familia? Ce și de ce e greu de înțeles, de acceptat? Pentru toate familiile extinse care se confruntă cu astfel de deveniri, pentru toate familiile care nu știu și nu pot să vorbească despre asta, am ales să scriu o scenă între o mamă și un activist trans, scenă pentru care Patrick Brăila ne-a fost de un imens ajutor. Am rămas din TransLucid cu experiența unei întâlniri de încredere și susținere poate mai importantă decât orice.

*

Către toatx performerx TransLucid: În primul rând, felicitări că ați creat împreună un spectacol impresionant și că ați avut, fiecare dintre voi, o prezență și o performanță strălucitoare! Cum a fost experiența ta de lucru la TransLucid? Care au fost lucrurile noi pe care le-ai descoperit? Cum a fost să lucrezi cu așa o echipă numeroasă? Care au fost provocările? Dar bucuriile? 

Raj: De fiecare dată când mă gândesc la TransLucid, am un mic zâmbet pe față, pentru că pentru mine experiența asta a fost una superbă. Am descoperit multe lucruri despre persoanele „pionierx” trans din România, multe despre legislația nedreaptă pe care România o abordează când vine vorba despre gen, identitate de gen și orientare sexuală, multe despre sistemul medical și serviciile medicale oferite de stat persoanelor trans (e un subiect trist și e mult mult mult de povestit) și am reușit să lucrez într-o echipă așa de frumoasă, chiar dacă am fost destul de multe persoane, unde, evident, au fost și zile amuzante și zile dramatice (pline de furie sau frustrare). E greu când suntem atât de multe, pentru că intervine gestionarea propriilor emoții și gestionarea emoției/emoțiilor colective, dar cred eu că echipa noastră este una puternică, solidă & solidară.

Patrick: TransLucid, ca idee de spectacol de autoreprezentare trans și ca urmare a The Institute of Change și a La Institutului Schimbării, era în sufletul meu de câțiva ani, de când mi-a povestit Paula că vrea să facă asta. Și când am aflat că se întâmplă, am fost fericit și entuziasmat, sentimente pe care le găsesc rar în munca mea. E un proiect mai greu decât m-am așteptat, cu mulți oameni, cu multe scene, cu multe replici și costume, dar mă bucur că a fost așa, reușita lui e mai palpabilă. Mă bucur și că am putut contribui cu experiența mea de activist trans, pentru că în îmbinarea aceasta între activism și artă mă simt cel mai bine. Coordonarea și alinierea atâtor oameni, dintre care unii se cunoșteau sau lucrau prima dată împreună, într-o paradigmă non-ierarhică, sigură, bazată pe compasiune și solidaritate, n-a fost facilă tot timpul – și cred că ar fi ieșit un spectacol mai prost dacă ar fi fost. La finalul celor două luni de repetiții și a celor patru reprezentații, cred că fiecare dintre noi are în suflet o mulțumire, o victorie.

Pentru cine a jucat pentru prima oară într-un spectacol de teatru, cum te-ai simțit în acest proces? 

Aron: Pentru mine a fost prima dată când am jucat într-un spectacol de teatru, așa că am parcurs emoții complexe și multe chestionări. Întrebări care mi-au adus răspunsuri puternice și m-au ajutat să am încredere în mine într-un fel în care nu știam că pot. A fost o experiență care m-a făcut să mă simt mai puternic și mai auzit. Pe parcursul proiectului, am descoperit că există multe aspecte legate de experiența persoanelor trans în România care nu erau cunoscute publicului larg și care au nevoie de atenție și empatie.

Patrick: Înainte de TransLucid, mai jucasem doar în Lalele, lalele, coordonat de Bogdan Georgescu, în 2017. Și acel spectacol mi-a spart niște bariere proprii de rușine și expunere, dar m-a ajutat mult că se întâmpla totul în liniște și nu trebuia să fiu decât un bărbat trans. Aici, am depășit cu atât mai multă rușine și teamă de actorie, pentru că a trebuit să întrupez personaje, cu tot cu replici, lucru pe care nu credeam că pot să-l fac înainte, și asta mi-a dat multă încredere și eliberare, mai ales că nu mai învățasem un text de vreo 20 de ani. 

Aron: Colaborarea cu o echipă numeroasă a fost o provocare evidentă, dar, o provocare în care am învățat și am crescut împreună. Am învățat despre noi, cine suntem și cum să ne aliniem fiecare cu luptele noastre. Am realizat cât de importantă este vocea noastră și că suntem acolo să vorbim despre noi. Am învățat să ne dăm voie să vorbim tare și că scena este un loc în care putem să ne simțim mai în siguranță, să ne facem auziți.

Către scriitoarele TransLucid: Mi s-a părut interesantă alegerea voastră de a nu merge pe un fir neapărat realist, care să prezinte istoria și chiar prezentul comunității trans din România, în stilul teatrului politic documentar. Ați construit, în schimb, un spectacol de ficțiune speculativă, unde vă jucați cu elemente de viitor utopic, cu rescrierea trecutului în moduri mai emancipatoare, cu elemente ludice distractive precum horoscopul spicy ș.a..
Cum ați ajuns la formula de a construi un scenariu speculativ? Credeți că ficțiunea speculativă e un mediu artistic propice de a transmite mesaje activiste pentru justiția socială? Și dacă da, de ce? 

Paula: Pentru mine TransLucid e al treilea spectacol la care lucrez și care are în centru comunitatea trans. În 2014, am creat The Institute of Change, un spectacol despre niște supereroinx trans desprinsx parcă din filmele de la Hollywood, care iau publicul ostatic și-l educă despre fluiditatea genului. În 2016, a avut premiera La Institutul Schimbării, un bio-info show care are la bază șase interviuri din comunitatea trans locală. Treptat, am renunțat să mai performez cele două spectacole pentru că au devenit nereprezentative. Când am început să imaginăm TransLucid cu Mihaela, în 2019, ne doream să vorbim despre istoria locală a comunității trans care să fie adusă în fața publicului de performerx trans. 

Paula: A durat ceva până să ajungem să găsim un cadru în care să prezentăm tot ceea ce voiam să includem în spectacol. La un moment dat, ne imaginam un muzeu trans sau o lecție de istorie care pornește din antichitate și face vizibilă existența transness-ului. Ne-am dat seama repede că datele sunt foarte puține și că am vrea, mai degrabă, să vorbim despre viitor. Andy Andreea a venit cu ideea unui post TV dintr-un viitor apropiat și a avut sens pentru noi, mai ales că ne-am dorit nespus să schimbăm modul în care persoanele trans au fost expuse public în mass media. 

Mihaela: De când am început să discut cu Paula despre faptul că nu mai vrem să apelăm la structura de conferință/lecție performativă pe care am explorat-o în După Traian și Decebal, am vorbit despre două concepte complementare: reverse history – care ne permite să ne întoarcem la puncte vulnerabile din istorie și să le rescriem traiectoria – și cel de istorie speculativă – care ne permite să proiectăm versiuni narative transformatoare. De aici și dorința de a rescrie Geneza în varianta trans sau de a rescrie Crezul, celebrând o figură iconică a comunității trans locale. 

Andy Andreea: Paula a sugerat conceptul de reverse history, un mod de a rescrie istoria trans. În contextul ăsta e important pentru că reprezentarea persoanelor trans în media și în special a femeilor trans, că despre ele se vorbea mai mult și erau invitate la emisiuni, era ghenă, cum zicem și în performance. Adică erau invitate pentru a se râde de ele, pentru a fi hărțuite, pentru a fi o „curiozitate exotică”. Așa că noi am zis să rescriem istoria și să construim aceste emisiuni făcute de persoane trans, unde ele își spun propriile povești într-un cadru în care sunt respectate și în care se află alături de alte persoane trans. Pe lângă asta, tot Paula a propus și conceptul de queer joy, adică să nu vorbim doar despre cât de greu ne e, ca persoane queer, să existăm în societate și cât de discriminate suntem, ci și despre câtă bucurie găsim în queerness, și mai mult de atât, să ne celebrăm queerness-ul. De aici am pornit când am început să scriem textul pentru spectacol.

Mihaela: N-am vrut să rămânem într-o zonă de poetică a performării materialelor documentate, pentru că ne-am dat seama că e nevoie de o acțiune narativă cu dublă direcție: reflecție asupra trecutului și transgresare a realității pentru un viitor trans. E nevoie de sprint speculativ. Așa că am lucrat cu acești doi piloni în structurarea textului și am alternat momentele de reîntoarcere în trecut pentru a-l defragmenta și impulsiona să-și schimbe perspectiva narativă și momentele de eliberare a scriiturii proiecțiilor noastre.

Andy Andreea: Când am început să scriu partea mea din scenariu, nu mi-am propus să fie un text de ficțiune speculativă, dar da, așa a ieșit până la urmă. Poate și din cauză că istoria trans în România nu e atât de bine documentată și cu greu am reușit să aflăm anumite lucruri. Dar noi o scriem și rescriem constant și cred că e important asta. Și cred și că ficțiunea speculativă ne ajută să ne imaginăm un viitor în care vrem și ne dorim să trăim. De exemplu, în LGBșTirile am trasat un parcurs al drepturilor trans în România, pe care am vrea să-l vedem și în realitate, sau în scena cu filmul, unde ne-am imaginat cum ar fi dacă noul val românesc ar fi fost făcut de persoane trans, unde am putea să ne autoreprezentăm, sau în scena cu Ceiutsul, unde ne-am imaginat cum ar arăta un talk-show cu persoane trans care își spun poveștile fără privirile judecătoare, exotizante sau agresive ale prezentatorilor. Și nu doar atât, dar și prezentatoarx sunt tot persoane trans, deci istoria este spusă colectiv.
Ne-am folosit de această rescriere a trecutului și ca să le celebrăm pe Naomi și Sorina, două femei trans care au suferit foarte mult din cauza transfobiei din societate. 

Paula: Cred foarte tare că primul pas în a schimba lumea este în a o reimagina. Poate că asta este ceea ce e în mod inerent queer: să începi să imaginezi o realitate care încă nu există. Să ne producem pe noi însene prin puterea imaginației, să inventăm spații care sunt alte realități, hiperreale, absolut necesare. 

*

O întâmplare de la repetiții de care îți amintești cu drag.

Raj: Momentul în care am decis că prima scenă din spectacol este Naomi la Bahmontana în emisiune. Am început să îmi aduc aminte, alături de colega mea superbă și foarte talentată Arhanghella, de emisiunea televizată – ce circ și panaramă de TV, wow! Dar am râs mult la scena aia, a fost mega funny pentru noi două. Era puțin impactant, pentru ca eu acolo joc rolul Bahmontana (agresoarea lui Naomi), dar am stabilit niște limite la nivel de text și apoi niște limite emoționale între noi (eu și Arhy) și ne-am distrat max din punctul acesta.

Aron: Îmi amintesc când am început să dansăm cu toții într-o pauză de repetiții, a fost un moment foarte puternic de conexiune.

Adam: Îmi amintesc cu drag de momentul în care s-a hotărât ca Patrick să joace rolul regizorului în scena cu Romeo și Julieta. El fiind regizor și in real life, și-a luat rolul foarte în serios din prima secundă și îmi amintesc cum ne-am amuzat cu toții de indicațiile pe care ni le dădea, în special mie, care l-am jucat pe Romeo; îmi spunea foarte serios: „Încă o dată, Romeo, mai cu patos!” și-l ascultam foarte amuzat, dar silitor de fiecare dată. Îmi amintesc cu plăcere de multe momente, de cum m-am conectat cu Raj la Ceiutsul de seară, de cum am cântat împreună, cum ne aduceam de mâncare unii altora și de cum făceam schimb de roluri atunci când cineva lipsea, de cum m-am simțit ca acasă alături de această echipă minunată.

Patrick: Îmi amintesc momentul când ne pregăteam de prima reprezentație cu public, efervescența, și aglomerația, și emoțiile din cabina intimă a Centrului Replika. Și pentru că am memoria emoțiilor mai bună decât a faptelor sau vorbelor, a rămas cu mine și mi-e tare dragă. Mi se pare că a fost un moment pe cât de haotic, pe atât de conector.

Ce a fost important, pentru tine personal, să exprimi și să transmiți publicului prin spectacolul TransLucid? 

Aron: Simt că am purtat cu mine o mare responsabilitate în spectacol, în misiunea de a aduce la lumină luptele și puterea personajelor, așa cum au trăit și au înfruntat realitatea în propria lor piele. Dar și viziunile despre un viitor în care existența noastră nu mai este la îndemâna cuiva pentru a fi chestionată și discutată. 

Adam: Pentru mine, cel mai important și de bază mesaj pe care am încercat să-l transmitem, este acela că persoanele trans și non-binare există și că au o istorie care, de prea multe ori, a fost ignorată, batjocorită și chiar ștearsă (după cum spunem și în una din scenele din spectacol), istorie pe care trebuie să o facem văzută și știută. Că trebuie să luptăm cu toții, fiecare cu setul personal de unelte, pentru un viitor în care să ne simțim în siguranță, în care să nu fim doar acceptați, ci apreciați și celebrați, să luptăm pentru ca istoria să nu se repete.

Patrick: A fost importantă convenția în care a funcționat, adică, aceea a unui viitor nu foarte îndepărtat, în care viața persoanelor trans e mai bună și ce o face să fie mai bună și pașii pentru care s-a luptat, solidaritatea, intersecționalitatea cu care s-a luptat să devină mai bună. Și tot ce mi-am propus a fost să transmit ceva, fie emoție, fie umor (care-i greu de transmis), fie revoltă, fie sentimentul de wow, am reușit. Dar asta s-a întâmplat în echipă și cred că astea au fost și mizele emoționale ale piesei. 

*

Cum arată pentru tine un viitor trans? Și de ce avem nevoie ca să ajungem acolo? Cum ziceam mai sus, s-a vorbit mult despre TransLucid ca despre un moment istoric. Un spectacol cu distribuție majoritar trans, cu performerx, autoare și regizoare trans și nonbinare, ca niciodată până acum. De asemenea, putem urmări și noua literatură queer & trans, care este, la fel, înfloritoare, lucruri pe care putem și e nevoie să le sărbătorim! 
Ceea ce mă duce cu gândul la ceva ce spunea Patrick Brăila la lansarea cărților de poezie a Adei Eliane și a lui Grigore Șoitu, și anume că orice artă face o persoană trans în prezent, în aceste condiții sociale adverse, este un act politic pentru întreaga comunitate. Dar că ne dorim să ajungem să trăim vremuri când reprezentarea și autoreprezentarea trans vor fi atât de comune și peste tot, iar drepturile și nevoile persoanelor trans vor fi în mare parte acoperite, încât nu va mai cădea această mare responsabilitate de a reprezenta o comunitate, cât și presiunea care vine odată cu ea, pe umerii fiecărxi artistx trans.
Iar în TransLucid, aveți aceste știri din viitor, unde pas cu pas se ajunge la asemenea vremuri în spațiile de limbă română.
Pornind de la aceste lucruri, oare ați putea aminti cititoarxlor câteva nevoi pe care le are comunitatea trans azi și pentru ce luptăm, ce vrem să obținem, de la instituțiile de stat dar și de la societatea largă, pentru ca fiecare persoană trans să aibă șansa tangibilă a unei vieți împlinite, împlinitoare, împăcate și trăite cu demnitate? 

Raj: Viitorul trans e TRANSLUCID. E un viitor sigur, empatic, emoționant, amuzant, plin de solidaritate, plin de iubire și înțelegere, queerific. As vrea să se ajungă acolo, pentru că în cis het patriarhat normativ am trăit mii de ani. Cred că e timpul pentru o schimbare, cred că e timpul să fim mult mai incluzive, mai răbdătoare și mai dispuse să facem schimbări și să înțelegem oamenii. Baby, c’mon let me upgrade you! (zicea Beyonce în 2015).

Paula: Multe persoane din public mi-au zis după ce-au văzut spectacolul că LGBșTirile par a fi ceva la care se poate ajunge și asta îmi dă speranță. Am încercat cu partea asta din spectacol să acoperim nevoile comunității trans și aș mai zice, pe lângă tot ce a scris Andy Andreea: nimic despre noi fără noi! 

Patrick: În toți anii ăștia de când fac activism, vreo 10, m-am întâlnit mult cu „nu credeam că o să am un viitor”, „nu pot să-mi imaginez viitorul”. Și cred că ăsta e un punct important, necesar, acela în care trebuie să ne imaginăm un viitor. Poate și de asta suntem noi, în comunitatea queer, așa mari fani utopii. Și poate acesta e singurul „trebuie”. Viitorul meu trans arată fără sărăcie, fără rasism, abilism, sanism, homofobie, fără psihiatrizare, anti-speciist, feminist și toate celelalte motive care ne aduc împreună în activism și artă politică.

Mihaela: Ne-am dorit ca știrile să fie, la rândul lor, proiective, să ne dea posibilitatea de a condensa nu prezentul – așa cum face o știre – ci de a construi un viitor faptic, un imaginar experiențial, în care să nu mai fie nimic excepțional. Să existe, de exemplu, un monument dedicat persoanelor trans care au suferit abuzuri, să existe pe scenele marilor teatre spectacole create de persoane trans etc.. 

Andy Andreea: Cred că LGBșTirile acoperă în mare parte ce are nevoie comunitatea trans: schimbarea genului în acte doar cu o declarație, tranziția medicală decontată de către stat, locuințe sociale, oprirea privatizării sistemului medical, drepturi la locul de muncă etc.. Și pe lângă aceste nevoi structurale de bază, e nevoie de mai multă reprezentare și vizibilitate în toate domeniile în care lucrăm. Este important că persoane trans cu identități și din medii diferite au lucrat la TransLucid ca performerx, scriitoare, regizoare, muzicianx și sper ca în viitor spectacole de genul ăsta să fie tot mai dese și pe scene și mai mari. 

Patrick: Viitorul meu trans arată ca unul în care munca culturală trans și queer e corect remunerată, reprezentată și respectată.

Andy Andreea: Comunitatea trans este diversă și este important de amintit că e formată din persoane diferite din medii diferite cu nevoi diferite: persoane trans rome, persoane trans care fac muncă sexuală, persoane trans fără adăpost, persoane trans din mediul rural, persoane trans neurodivergente, persoane trans cu abilități diferite ș.a.. Când luptăm pentru drepturi și eliberare trans, luptăm pentru toată lumea, nu doar pentru o parte. 

Mihaela: Viața împlinitoare despre care vorbești trebuie să fie un teritoriu mult mai echitabil și programatic neopresiv. Noi am făcut tot ce-am putut ca să imaginăm acest teritoriu împreună și să-l trăim în spectacol ca pe o experiență transfiguratoare. Pentru noi, spectacolul este un spațiu al iubirii vindecătoare. E locul din care ne putem situa speranța că vom avea toatx grijă de imaginația noastră și de ce poate ea împlini.

Aron: Un viitor trans este un viitor în care nu mai negociem nevoile noastre. Fără obstacole inutile! Fără frică!

***

TransLucid se joacă în cadrul Bucharest Pride pe 25 iulie 2023, la ora 20:00, la Centrul de Teatru Educațional Replika; mai există o posibilitate să se joace și în toamnă. 

TransLucid e o producție făcută posibilă de Asociația identity.education.

Hai să facem lobby împreună să fie inclus în programul permanent al unui teatru de stat!