Vulgară/ a fi lesbiană: Iulia Hașdeu și patriarhatul

de Alex Zorilă și Paula Cerescu
Ilustrații de Simina Popescu

E bine să știți că citind acest text veți găsi mențiuni de ideație suicidală, violență fizică, sexuală și verbală, cât și informații despre sex explicit și cuvinte explicite.

 

Actele I, II, IV , V sunt scrise de Alex Zorilă.
Actele III și V sunt scrise de Paula Cerescu.

 

Actul I. Vulgar

Definiție

Vulgar, -ă adj. Care arată [ca o lesbiană], denotă lipsă de distincție [între atracție și apreciere estetică], de educație [în ale heterosexualității], de rafinament [în acceptarea misoginiei]; care trădează lipsă de decență [sexuală], de bună-cuviință [față de bărbați], de rușine [în ale plăcerii sexuale și romantice], de moralitate [în patriarhat]. 

 

Cultura noastră este sacră
Sistemic ștearsă, ascunsă, blestemată
Dușmancele bărbaților
Ale religiei universal misogine spaimă
Câtă putere revoluționară
Poate fi într-o lesbiană

Citește și află
Istoria cea dreaptă
Dulcea demnitate
Să o simțim toate
De la Anna, Iulia, Mariana* 
Până la tine, mine, aici, aproape.

(*Referire la Anna Weirauch, Iulia Hașdeu, Mariana Cetiner)

Fetele devin femei atunci când

 

La 5 ani arătam
Vulgar
La 12 ani eram îmbrăcată
Vulgar
În autobuz spre școală
Vulgar
În propria mea casă
Vulgar

Dar
Să fii femeie care nu stă să fie futută
Vulgar
O femeie care vrea să fută la rândul ei
Vulgar
O femeie les-
Vulgar
O femeie trans-
Vulgar
O lesbiană romă care vorbește deschis despre propria-
VULGAR. VULGAR.
O femeie trans lesbiană imigrantă care-
VULGAR. DEZGUSTĂTOR. REVOLTĂTOR.

Totul sună atât de vulgar, încât vor să ne fută.
Să mă fută până iese lesbianismul din mine.
Să te fută până iese trans-ul din tine.
Iar cine nu prinde loc, să caute la TV știrile și să spună mai departe
indignați că voiau și ei să ne fută, dar n-au putut:
„Așa le trebuie. Curve proaste.”

Fetele devin femei atunci când sunt văzute pentru prima dată de un bărbat ca fiind un obiect sexual, iar în momentul în care bărbatul se uită libidinos, te atinge sau te violează, apare una dintre primele noastre traume. Trauma de a deveni femeie. Traumă considerată necesară în spațiul românesc, prin care bărbații ne pregătesc pentru viața sexuală. Nu e deloc ceva vulgar, este doar tradițional. Vulgar este să te trezești tu să spui mai departe, să ne faci familia de rușine, să îți bați joc de liniștea noastră cu prostiile tale, că și așa, slabe șanse să te vrea vreun bărbat.

Dar mamele noastre nu înțeleg că nu ne dorim niciun bărbat.

„Uite, pe telefonul meu, dacă te uiți la un porno, te uiți mai mult la femeie, la bărbat, sau nu te uiți deloc?”
Mă uit la amândoi, răspund sec juristului CNCD. Răspund atât de bine, încât mă apreciază. Începe să mă caute și să întrebe de mine. Probabil că vrea sex. 

„Ești o fată tânără și frumoasă, nu pot să accept că vrei să-ți faci asta! Tu poți avea un bărbat!”
Doamna juristă se ridică și pleacă. Apucasem doar să spun cum mă cheamă și că sunt lesbiană. Mă abțin să nu plâng, pentru că activiștii nu plâng și nu suferă, așa că reprim și continui prezentarea.

Amândoi încep să mă caute, să mă întrebe, să înțeleagă cum fac sex și cum mi-ar plăcea să fac sex. Cumva tot eu sunt cea vulgară, pentru că am spus că sunt lesbiană. În timp ce ei sunt cei îndreptățiți să primească explicații. Persoane hetero pentru care persoanele queer trebuie să se definească, ca mai apoi să fim încadrate într-o oarecare fire umană. Oricine nu se integrează, va fi acuzată că refuză să aibă un comportament ideal pentru a aparține societății și va deveni o persoană conflictuală, greșită, nebună, pentru care nu este permis accesul la societate și față de care restul au liber la discriminare. 

Zi de zi
Mă caută și mă-ntreabă
Numai de el dau, nu mă lasă

„Auzi, da’, cum fac lesbienele sex?”

Stau îngândurată, oare să îl pocnesc?
Mă prefac că n-aud și-l dau în pizda mea

Dar aș fi vrut să-i spun, chiar aș fi vrut să-i spun

Sexul lesbian
Nu e ca în porno
De-o atinge pe aia
Și-o termină din două…
Cu unghii mult prea lungi
Și gemete cam false
De-i rupe clitorisul
Și-apoi n-o ține-n brațe

Sexul lesbian
Nu e ca în porno 
De nu vorbesc niciuna
Și-apoi îi bagă dildo
De e udă din prima
De nu pune nici lube
Că totu-i natural
E natural de scurt

Să crezi tu că durează
Doar 10 minute*
Sexul lesbian
E un workout în sine
Doar 10 minute
E un preludiu scurt
Sexul lesbian
Durează frate mult
„Să-ți iei pungă de popcorn
Că-i face edging mult”

Avem o lume plină
De bărbați lesbofobi
Care nu știu să fută
Dar critică de mor.
Nici nu știu să ți-o tragă
Ar plânge la real deal
Dar ei sunt fanii noștri
Pe site-uri xxx

Și când crezi că e gata
Că doar bărbatu-i nașpa
Femeia straight se-apucă
Și deschide ea gura
„Să apărăm bărbatul
Sensibilul, săracul
De lesbiana rea
Din sexul lesbian”.

Buuun, e sexul lesbian.

(*A se nota că autoarea face referire la sexul lesbian în condiții de confort maxime – pat, cameră, intimitate – și nu cel din băi, mașini, parcuri, care, într-adevăr, durează 10 minute.)

 

Actul II. Poem blând melancolic trist heartbreak

În secret, ca nimeni să nu știe
Defectele tale, pe care le-arăți doar mie
Vulgar
Ești mândră, dar ți-e rușine
Vulgar
Să se afle că ești cu mine.

Acum în liniște, ca nimeni să n-audă
Te iert, pentru că mi-ai dat onoarea
Vulgar
Să mă distrugi pe mine, nu pe fosta și nici pe alta
Vulgar
Iar când nu-i sex, ci dragoste ce vrei să faci cu mine
Vulgar
Mă vei găsi-n genunchi, slujindu-te pe tine.

Câtă ură și fobie ai putut să ții în tine
Vulgar
Să te salvez mereu pe tine, un deliciu pentru mine
Vulgar
Te țin în viață și veghez, până la ultima suflare
Vulgar
Te salvez până te-omori
Vulgar
Până la ultima strigare.

Înger pentru restul, diavol pentru mine
Vulgar
Ai distrus cât ai putut, stai departe de mine.

Tu m-ai iubit
Atât de vulgar și dezgustător de mult,
Știind că nu există religie care să te salveze
De tine, de noi, prin tot ce am trecut.
Ești revoltătoare, doar pentru cine te-a făcut.
De-aici fobia și ura ta
Vulgar
Rușinea și salvarea mea
Vulgar
De mine iubită mult
Iar de-ai tăi, condiționat de mult.

Să mă-ndrăgostesc de tine
Vulgar
Știam c-o să doară adânc
Vulgar
Nu-i păcat ce-a fost cu tine
Vulgar
E păcat ce n-am avut.

 

Actul III. Iulia Hașdeu

24 august 2023. Am mers împreună cu iubita mea într-o călătorie la Paris, care promitea să ne expună la toate năzuințele noastre lesbiene, printre care: un festival de muzică, unde cânta preferatul nostru trio queer, boygenius, și să ne revedem cu o prietenă activistă lesbiană, ingineră astronaută. Aveam să descoperim un lucru care urma să ne surprindă. După plimbările infinite cu priveliști deluroase din Montmartre, magazine de cărți și expoziții, am ajuns pe străzile celui de-al șaselea arondisment al Parisului. Pe lumina văratică de apus, am dat de o sculptură – portret al unei femei pe casa nr. 28 a străzii Saint-Sulpice, lângă biserica, piața și fântâna Saint-Sulpice. Iar cine suntem noi ca să nu ne oprim să admirăm sculptura unei femei?

Era portretul Iuliei Petriceicu Hașdeu, pe care scria: 1869. Femme poete de Roumanie. Cette maison garde le souvenir d’un grand esprit (Această casă păstrează amintirea unui mare spirit).

Un trecător cu o privire știutoare ne întreba, curios, pentru că ne-am lipit de acest perete, dacă i-am citit poeziile, dar, fără obișnuința de a vorbi cu străinii, l-am ignorat. Moldoveancă fiind, niciodată eminentă la școală, nu-mi aminteam să fi învățat ceva despre ea, pe lângă faptul că era fiica lui Bogdan Petriceicu Hașdeu. Imediat am început căutarea pe google – a trăit aproape 19 ani și a murit de tuberculoză. În acea perioadă, eram pe un vibe de burnout activist, dar pentru prima dată de-a lungul anilor m-a absorbit un interes atât de covârșitor despre viața sa.

Stăteam pe unul dintre scaunele tipice de culoare fistic din Jardin du Luxembourg, descoperindu-i poeziile.

Prima poezie de care am dat a fost „La ce bun?”:

Să vă spun doamnă, aş putea
Cum că privirea dumneavoastră
Ce-oricare, temător, şi-o vrea
E decît bolta mai albastră
La ce bun? Ați rîde doar de vorba mea.

Și aş putea, cu glas mai stins
Să spun că-ntreagă-va făptură
Nuri dulci şi farmec-n adins
Să curgă lacrime făcură
La ce bun? n-ați crede, poate, ce v-am zis.

Apoi, cu-o tulbure simțire
Și cu ardoare
V-aş spune că vă port iubire
Că, inima-mi, jignită, doare
La ce bun? O ştiți cu propria-vă fire.

Apoi, eram de neoprit. Această activitate a devenit rapid un ritual safic, în care citeam cu voce tare iubitei mele poeziile Iuliei Hașdeu, pe care le-a dedicat, la rândul ei, femeilor pe care le iubea. Mă opream la unele versuri și le reciteam, nu puteam să cred și tot repetam: Ascultă, ascultă ce scria Iulia!

„La ce cugetai?”

Când pe cărți de rugăciune, genele ți le plecai,
Spune-mi scumpa mea amică, la ce oare cugetai?
Închinându-te, o! spune-mi, oare nu cumva rosteai
Al meu nume, câteodată, așa dulce îl găseai?

Eu ceream la cer – când vântul steagurile flutura –
Ca sã binecuvânteze lupta și izbânda mea;
Și pe când gornistu-ntruna, marșuri de război suna, 
Sufletu-mi, gelos pe tine, tot spre tine s-avânta.

lar când tu, îngenuncheată, te rugai la Dumnezeu, 
Eu, călare pe fugaru-mi negru ca un pui de zmeu,
Alergam după al slavei, zgomotos și lung alai;

Îmi râdeam de-orice pericol! Moartea-n față am privit, 
Jupuită, numai oase și cu chip îngălbenit.
Nu cumva atuncea iarăși, tot la mine cugetai?
(Paris, iulie 1886)

Astfel, am aflat că Iulia Hașdeu era lesbiană.

Autori – majoritar bărbați – ai biografiilor Iuliei păreau să fie amenințați de această informație, ștergându-i identitatea intenționat și alunecând, uneori, atât de atent și succint, prin experiențele lesbiene din scrierile ei: „Versuri care, pe lângă cele pe care i le va scrie tot iubitei sale în noiembrie acest an, cu aceeași sete de iubire, înfricată, pretențioasă și neîmpărtășită ca atare (A celle que j’aime) sunt inspirații care se integrează în aceeași psihanalitică stare de suflet, de deviare a sentimentului iubirii normale, refulate, stare de suflet – care e frecvent la multe adolescente sentimentale de acest fel.” (*C. Manolache, Scânteetoarea viață a luliei Hașdeu, editura Cugetarea-Delafras, 1939, pp. 259-260.) 

Imaginea mea despre Iulia Hașdeu a fost completată cu poezia „Disprețul”, care mi-a sugerat o dorință de eliberare din societatea patriarhală în care trăim și dintr-un viitor care părea prestabilit, inevitabil:

Pentru anii mei amorul încă nu e! N-am iubit!
Am tot râs de chipu-i rumen, până-acum necontenit;
Fața lui trandafirie e curată născocire
Spusă poate-odinioară de-un poet, aşa-n neştire,
Căci mai toți amorezații, care-n cale mi-au ieşit
M-au făcut să-mi piară pofta şi dorința de iubit.
Fața lor este sau pală sau deodată înroşită
De-o roşeață ca de friguri, iar privirea rătăcită,
Ba aruncă-n orice parte fulger crunt, răutăcios,
Ba e fixă, sperioasă, neavând nimic frumos.
Într-a lor timiditate, dacă ştiu ca să roşească,
Mutra lor este stângace şi încep să se prostească;
Gura lor nu zice-o vorbă, căci se tem c-or zice rău,
Halul acesta-ntotdeauna, m-a făcut să râd mereu.
Sunt prea tânără acuma! Poate mai târziu, vreodată
Să am milă şi-ndurare de privirea lor speriată.
Iar baladele lor blânde, poate-odată să le-ascult,
Astăzi însă îmi par proaste şi mă fac să râd mai mult.
Mi se spune că Amorul mă va pedepsi odată,
Că târziu sau mai devreme, pe-o figură adorată,
Voi dori ca să văd jalea sau privirile de foc,
Care le resping acum şi de care îmi bat joc.
Nu zic ba! E cu putință! Însă, până-atunci, întruna
De-a Amorului putere o să râd întotdeauna.
Acea zi, de-o fi să vie, dar de care mă-ndoiesc,
Este încă prea departe, pentru ca să mă-ngrozesc!
[…]

Începusem să mă gândesc mult la ea și ce am putea cunoaște despre viața ei cu adevărat, dacă am fi sigure că i-au fost publicate scrierile din jurnal și alte arhive în întregime (ori au fost cenzurate de tatăl său care s-a ocupat de postumitatea operelor ei, cât și de autorii biografiilor sale?). Povesteam despre Iulia la evenimente, i-am dedicat un atelier de pictură queer inspirat de poeziile ei. Curând am realizat că pentru a mă adânci în istoria ei, pot începe cu o vizită la bibliotecă. Ajungând, le-am zis bibliotecarelor: am nevoie de toate cărțile scrise de sau despre Iulia Hașdeu.

Născută în 1869 la București, actuala str.adă Franceză, nr. 14*, la vârsta de 5 ani vorbea cu ușurință în franceză, germană și engleză. A început să scrie poezii, romane și piese de teatru pentru copii, iar la vârsta de 8 ani scria povestiri filozofice și spirituale despre moarte. Datorită performanțelor sale academice, mulți oameni care o invidiau pentru succese, vorbeau că tot ce făcuse se obținuse numai prin protecții, datorită tatălui ei, savantul**. În consecință, la cei aproape 11 ani, pleacă la Paris alături de mama ei pentru a-și continua studiile la colegiul Sévigné. 

În 1886, era prima româncă ce a studiat la Universitatea Sorbona și unica elevă de gen feminin la Școala de Studii Înalte (Ecole des Hautes Etudes) din Paris. Studia latina, greacă veche, pianul, canto, desenul și făcea orele în atelierul de pictură al lui Diogène Ulysse Maillart. Interpreta compoziții muzicale proprii – Aria fluturașului (L’air du papillon), Către Hebe (À Hébé), Serenada (Sérénade), iar în timpul liber scria poezii.

(* Crina Decusară-Bocșan, Iulia Hașdeu / Camille Armand (1869-1888): Bibliografie, Editura Grafema Libris, Chișinău, 2008, p. 7.
**Crina Decusară-Bocșan, Destăinuiri, editura Stress, București, 1993, p. 41.)

Iulia a avut multe prietene apropiate, așa cum sunt menționate în puținele biografii, cărora le dedica versuri safice:

„Encore à elle”

Marie, cum ai uitat tu oare
Acele zile fermecate?
Cu jurăminte ce aflau crezare
În inimile-ngemănate,
Mai plâng pe zilele plecate…

„Sérénade à Marie”

Dragostea-mi purtată nu m-a înșelat niciodată
Domnul ți-a dat în corp frumos o inimă curată.
Pe-atunci mă-ncredințai de-a ta iubire
Adâncă, draga mea, cu jurământ.
Eu mă-ncredeam în ea: ce nălucire!
Azi, legământul tău e șters de vânt (…)
Prietenia suferă, ea care
E-nfiorare pentru cel iubit.
Sufletul lui nicicând nu-i domolit
Și simte-ades cum cade-n întristare.

„Fin d’été”

A notre bonheur comme à notre amour
Le mêle toujours l’arrière-pensée
Que tout cela ne peut durer qu’un jour,
La mort brisant tout de sa main glacée.
(Paris, le 6 Juin 1886)

Sursa: Julie B. P. Hașdeu, Oeuvres posthumes, Bourgeons d’avril: Fantaisies et rêves (fragment), Paris : Librairie Hachette & C-ie, Bucarest : Librairie Socec & C-ie, 1889, p. 116

„Sfârșit de vară”

La fericirea noastră, la iubirea noastră
Întotdeauna se amestecă gândul de după,
Că toate acestea pot dura doar o zi,
Moartea sfărâmând totul cu mâna sa de gheață.

Amie, il n’a pas cette douce ivresse
Qu’éprouve mon coeur, lorsque auprès de toi
Je sens dans ma main ta main qui la presse
Et ton cher regard se fixer sur moi!

Prieteno, el nu are această dulce îmbătare
Pe care o simte inima mea, atunci, când lângă tine,
Simt în mâna mea mâna ta care o apasă
Și privirea ta dragă, fixându-se asupra mea!

O toi que j’accuse de tant d’indifférence 
Dont la froideur causait mon éternel regret, 
Et que j’aimais pourtant, par un instinct secret,
Tu connais donc aussi l’amour et la souffrance!

Oh, pe tine pe care te acuz de atâta indiferență
A cărei răceală îmi cauza regretul etern,
Și totuși te iubeam, printr-un instinct secret,
Deci cunoști și tu iubirea și suferința!

 

Acel „par un instinct secret”, prin care ea își iubește prietena, nu vine oare să ateste acea iubire refulată, deviată, despre care s-a tratat anterior? Și apoi acel „aussi” nu vine la rându-i, să confirme că și ea cunoaște suferința iubirii încătușate?
 — C. Manolache, Scânteetoarea viață a luliei Hașdeu, editura Cugetarea-Delafras, București, 1939, p. 310.

Din fragmentul de mai sus aflăm că și în anul 1939, când a fost publicată monografia scrisă de un bărbat, se bănuia că era lesbiană.

Informațiile de acest fel continuă: 

În inima ei, fluidul vital al celor șaisprezece ani apropiați, se frământă mereu. Iubește. Așa cum știm că iubește. O prietenă. E dragostea ei mărturisită. E ceea ce plecând, poate, de la poetul idilic, dus departe, se filtrează în inima ei și ricoșează în aceea a Măriei, care răspunde iubirei acesteia, cum e și normal, cu prietenie caldă, cu dragoste prietenească, nu prea pasională însă, așa cum lulia ar fi dorit-o, ziua și noaptea pe lună.
[…]
Din când în când, veșnicul ei refugiu, într-o dragoste pentru o prietenă vine iarăși să-i deschidă fereastra salvării, a revărsărilor sentimentale cu putință și îngăduință. l-ar mărturisi iubirea ei și în aceste păduri elvețiene, și pe acele cărări umbroase în care parcă-i aude glasul și-i vede frumusețea acelei iubite, i-ar destăinui în genunchi… Și totuși…
„Rien ne peut toucher son coeur,
Son coeur sans amour ni haine.”
(Feuille verte d’églantier. Bourgeons)
— C. Manolache, Scânteetoarea viață a luliei Hașdeu, editura Cugetarea-Delafras, București, 1939, p. 265-276.

Iulia Hașdeu nu și-a dorit să fie cunoscută doar ca fiica lui Bogdan Petriceicu Hașdeu.
Camille Armand era numele cu care își semna lucrările. Nu e de mirare – mică fiind, scria în Jurnalul unei școlărițe: Am doisprezece ani și știu o mulțime de lucruri. Mă numesc Julie; detest acest nume; însă, cu excepția mea, toata lumea găsește că e drăguț.*

Într-o scrisoare mai târzie, se adresa tatălui său: În ceea ce privește poeziile mele, ți le voi trimite când voi avea timp să le copiez, însă aș prefera să nu le public mai întâi în România. Cât despre pseudonim, niciodată nu voi semna Jules Dieudonne; vreau să semnez sau Armand Camille sau Camille Armand. Aceste două nume mi-au venit deodată în minte, în împrejurări care mă fac să țin la ele într-un mod superstițios.**

Scrierile ei din secolul XIX îmi oferă o validare profundă a experienței mele lesbiene de care nu știam că am avut nevoie.

Hazardul cu Camille Armand simbolizează o amintire a faptului că identitățile noastre se regăsesc în istoria neamurilor noastre – putem găsi reprezentarea atât de dorită și necesară printre oamenii care au trăit cu mulți ani în urmă în locurile în care trăim noi în prezent și care au vorbit aceeași limbă ca noi.

Mi-aș fi dorit s-o fi întâlnit pe Camille Armand. Cu cât mai mult îi dezvălui povestea, cu atât mai numeroase sunt întrebările pe care i le-aș fi adresat:

— Ai scris o schiță de proză, Alcee et Sapho, unde figurează și Erinna, contemporana Sappho, care e de o vârstă cu tine. Te asociezi oare cu Erinna?
— Nu, Errina nu sunt eu, sau mai degrabă dacă vreți, sunt eu la șaisprezece ani, nu cum am fost, ci așa cum aș fi vrut să fiu, cum aș fi fost dacă aș fi întâlnit o Sappho în viața mea. Aceasta fericire mi-a fost refuzată. Lăsați-mi deci visarea copilărească, lăsați-mă să cred că eu nu sunt Errina, că nimeni nu e Errina, că nu există nici un fel de Errina; e o viziune, o fantomă, o ființă ideală, creată de mine și de sufletul meu… Errina nu a existat niciodată!***
— Ce ai putea spune despre viața unei femei intelectuale în timpurile misogine în care trăiești?
— O femeie are nevoie de geniu și de o mare modestie pentru ca ceilalți să-i tolereze inteligența.
— Ce mesaj ai vrea să transmiți cititoarelor, fiind o femeie scriitoare și poetă la sfârșitul secolului XIX?
Vă părăsesc pentru totdeauna… Sub un nume necunoscut îmi voi dobândi propria existență, fără ajutorul nimănui; prin mine însămi voi ajunge la gloria pe care mi-am visat-o!****

(*Crina Decusară-Bocșan, Destăinuiri, editura Stress, București, 1993, p. 65.
**ibid., p.112.
***ibid., p.96.
****Crina Decusară-Bocșan, Iubirile Iuliei Hașdeu, Editura Asociației „Iulia Hașdeu”, București, 1992, p. 7.)

 

Actul IV. Scurt Reportaj

Anul acesta, pentru a ne asigura că țara noastră va avea parte de persoane cât mai strălucitoare pe piața muncii, profesorii de la cele mai prestigioase licee din București s-au întâlnit într-o ședință de consiliu și au hotărât să testeze competențele studentelor în lesbianism, mai exact, în arta safică. 

Mai jos, un extract dintr-un posibil subiect la examenul de limba și literatura română, curatoriat de însuși stimabilul actor Pan Duric.

Examen de bacalaureat național 2024
Limba și literatura română

Citește următorul fragment:

„INCOGNITO

Un reporter al Evenimentului zilei și-a petrecut câteva zile printre deținutele și gardiencele de la Penitenciarul Rahova*

[…]

Prima zi de închisoare

… începe cu apelul de dimineață. Supraveghetoarele lucrează câte două în tură. Pe la 7:15, una dintre supraveghetoare se plimbă pe hol și strigă: „Pregătirea pentru apel!”. Un sfert de oră mai târziu se trece pe la fiecare celulă în parte. Se deschide întâi ușa din fier, apoi ușa de grilaj din interior […]. Unele camere sunt decorate cu icoane pe toți pereții, altele au afișe cu bărbați sexy. Unele sunt sărăcăcioase și întunecate, altele au televizor cu telecomandă, radiocasetofon și perdeluțe albe din dantelă. Și absolut toate camerele sunt oglinda perfectă a deținutelor pe care le adăpostesc. Unele mai bogate, altele foarte sărace. Unele tinere, dornice de bărbați, altele bătrâne, dornice de mântuire. Ajungem la camera 708. „Ritualul” continuă: gratiile sunt ciocănite, este verificată curățenia în cameră. Ireproșabil. Dar raportul pe care îl dă șefa de cameră este cu totul original: „Să trăiți, domnișoară… camera 708 se prezintă cu un efectiv de șase stewardese și doi balerini…”. Mă pufnește râsul. Nici supraveghetoarea nu se poate abține, dar nu pare surprinsă. „Gabi, Gabi…”, o mustră blând pe șefa de cameră. Care este, de altfel, o deținută unicat. O privesc și nu-mi pot reveni. Pentru că arată exact ca un băiat. Ca un puști de vreo 17 ani, slăbuț, brunet, cu tenul alb și ochii albaștri. Un băiețel drăguț. Dar ce caută la secția femei??? Se uită la mine cu îndrăzneală. Mă măsoară din cap până-n picioare și-mi spune: „Ești cea mai frumoasă de aici…”. Ușa celulei se închide cu zgomot. Urmează încă alte două camere și apelul ia sfârșit. 

[…]

„Degetoaicele”

Gabi a primit aprobare să dea un telefon. Iese pe hol și, în timp ce formează numărul, se uită la mine și mă întreabă: „Ce faci, balerino?”. „Bine, balerino”, îi răspund. „Nu!”, mă corectează ea, „balerinule!”. „De ce?”, o întreb. „Las’, că-ți explic eu”.

N-am avut răbdare până la următoarea întâlnire cu Gabi, așa că am întrebat-o pe Angelica. Și ea m-a lămurit: „Gabi e degetoaică”. Râde văzând expresia de nedumerire de pe fața mea. „Nu știi ce înseamnă? E una dintre fetele care sunt de fapt băieți în închisoare. Își folosește degetele ca să facă amor cu celelalte deținute. Ea este cea mai dorită. Sunt multe care o roagă să se culce cu ele. În fiecare dimineață, în patul lui Gabi găsim câte o fată. Ea recunoaște că e degetoaică. De fapt și-a tăiat și părul ca să arate ca un băiat. Ș-acum, dacă ai vedea-o pe stradă nici n-ai zice că e femeie. Cu toate astea, are o fetiță afară. Și o reputație aproape onorabilă deoarece nu se culcă decât cu cele care vor și care îi plac ei. Sunt altele care o fac cu forța.”

(*Laura Lică, INCOGNITO, articol din Evenimentul Zilei, aprilie 1999, preluat din cartea Spații Aparte, Alex Zorilă, editura frACTalia, 2023, p. 73-77) 

Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la textul dat.

  1. Indică sensul termenului degetoaică din text.
  2. Menționează motivele pentru care jurnalista și supraveghetoarea sunt mai vulgare decât Gabi.
  3. Precizează dacă acest moment descris în text îi va aduce întrebări identitare jurnalistei.
  4. Explică motivul pentru care și tu ți-ai dori ca Gabi să flirteze cu tine. Pare Gabi a fi genul tău?

Cu astfel de subiecte de examen, suntem siguri că ne aflăm pe calea cea bună spre un viitor în care studentele noastre vor învăța cu adevărat ce înseamnă prietenia, camaraderia școlărească și cum să-și manifeste afecțiunea tandră față de prietena lor cea mai bună.

 

Actul V. Final

Alege stilul prin care să mă despart de tine
Pentru că ești
Ca mama

Te uiți în ochii mei adânc
Ca tata
Abandonezi ce-ai avut
Cu mine
Îți vei aduce aminte
De toate lucrurile prin care ai trecut.
Ce ai putea să-ți dorești mai mult?

Fute
Taie adânc
Rupe 
Ca și când
Curge
Ca un râu
Sânge
M-a durut

Și totul pare că abia a-nceput.

Violența, trăită în trecut
Și
Traumele se șterg prin futut
De aceea, bdsm-ul a rupt
Și sexul este nesimțit de profund

Taie
Fute adânc
Curge
Mult prea mult
Sânge
Te-au durut
Toate lucrurile prin care ai trecut.

***

Cimitirul Bellu. Mormânt. „Mai Sedi Putin”. Oare ce o să fie scris pe mormintele noastre?
În ce pisici plimbătoare lin din jurul lor se vor reîncarna spiritele noastre?
De câte ori a fost zguduită Iulia Hașdeu, cea din altă lume de multă vreme, de când am tot pomenit-o?

sunt înfricată de apropiere,
având o nevoie acută de ea.
ascult istoriile tale
și le încorporez,
e riscant și îngrijorător,
pentru că devii prea mare,
și eu prea mică,
până ce nu fac un pas înapoi
și mă umplu apoi,
crescând și eu.

prin ele,
relatările tale,
mă reîntorc la mine,
îmi înmânează permisiunea externă
să mă cunosc;
te-ai cunoscut pe tine,
deci pot și eu.

astfel mă apropii
și aflu
că este ceva mai mult –
există vieți de descoperit,
vizuine de găsit,
paralele de dezlănțuit,
noduri de dezlegat,
interconexiuni de încătușat,
dincolo de limitările,
memoriile
traumele,
parcursurile,
victoriile mele.

Alex Zorilă

Alex Zorilă este o activistă lesbiană din București, autoarea cărții Spații Aparte. Din 2015 este organizatoare comunitară și producătoare culturală pe subiecte LGBTQIA+. Alex s-a ocupat de organizarea Bucharest Pride 2021, 2022 și 2023.

Paula Cerescu

Paula este o activistă bisexuală din Moldova. În 2018-2023 coordona Programul Dezvoltării Comunitare LGBTQI+ la centrul GDM. Organizatoarea Pride Park-ului anual, atelierelor de pictură cu incursiuni în poezii safice și feministe, Zilelor de Vizibilitate Bi+, târgurilor queer și altor evenimente comunitare.

Simina Popescu

Sunt o ilustratoare și graphic designer pasionată de visual storytelling și de diversitatea (și problematica lipsei sale) din spațiile vizuale, mai ales în legătură cu reprezentarea de gen și sexualitatea. Îmi place să știu că oamenii se pot identifica cu ce desenez și că le pot produce o reacție emoțională, fie că e vorba de jurnale ilustrate și benzi desenate autobiografice sau editoriale și ilustrații de călătorie. @siminaapopescu

Identitate • Corp, Poezie • Proză
Taguri: gay, istorie queer, iulia hasdeu, lesbian, lesbiana, lesbianism, LGBT, poezie, queer, queerness