Media care pune în centru nostalgia și tânjirea (yearning) a cunoscut o creștere exponențială atât când vine vorba de producția, cât și de consumul ei, încă de la începutul pandemiei de Covid-19. Cadre desprinse dintr-un trecut idealizat par să fie norma nu numai în cazul consumului „inocent” (evident în popularitatea unor microtendințe specifice precum dark academia sau cottagecore), ci și în propagarea imaginarului de extremă dreaptă, prin invocarea unui tip de trecut idealizat, mai simplu, mai „back to the roots”. 

Modul în care consumăm media centrată pe nostalgie, în această etapă târzie a capitalismului, pare să fie afectat de o distanță față de istorie, un fenomen care poate fi numit dezistoricizare, care, într-adevăr, poate avea și valențe antihegemonice. Totuși, unele produse culturale își asumă în mod direct tensiunea generată de cele două aparente nuanțe ale nostalgiei. Aceasta poate fi înțeleasă fie ca o legătură puternică și necritică cu un trecut care încurajează conservatorismul, fie ca o modalitate pentru a tempera sentimente de solitudine într-o lume din ce în ce mai nesigură.

În ultimii ani, mai multe filme și seriale TV care abordează genul ficțiunii istorice s-au concentrat pe reprezentarea homosexualității. Interesul pentru ficțiunea care explorează relațiile homosexuale sau homoerotice în contexte homosociale, utilizând un cadru istoric, precum diferite războaie, este evident dacă ne uităm la numărul de romane publicate pe această temă: The Charioteer de Mary Renault, As Meat Loves Salt de Maria McCann, At Swim, Two Boys de Jamie O’Neill, printre altele. Mai puține reprezentări ale lesbianismului în contextul războiului sunt aduse în prim-plan, dar romanele The Well of Loneliness de Radclyffe Hall și The Night Watch de Sarah Waters pot fi menționate în acest sens.

În 2023, respectiv 2024, au fost publicate două debuturi queer de ficțiune istorică — In memoriam de Alice Winn și Casa amintirilor de Yael van der Wouden. Ambele abordează tema războiului și, în același timp, tratează în mod critic tensiunea pe care nostalgia o evocă în prezentul nostru. O nostalgie care favorizează conformismul și supunerea și, în același timp, o nostalgie care reprezintă o modalitate de „a trece peste” dialoghează în mod special în cele două romane queer pe care aș vrea să le folosesc ca exemple ale acestei tensiuni. Romanele lui Winn și van der Wouden scot în evidență puterea nostalgiei queer. 

Nostalgia queer este un concept teoretic care se diferențiază de ambele nuanțe ale nostalgiei discutate anterior. Din perspectiva nostalgiei queer, trecutul nu e idealizat și nu e folosit drept mecanism de adaptare, ci e (re)imaginat într-un mod care favorizează consolidarea comunității și revendică narațiunea excluderii cu care s-au confruntat comunitățile queer. 

In memoriam spune povestea lui Gaunt și Ellwood, doi elevi care frecventează o școală cu internat în zona rurală a Angliei. Ei devin foarte apropiați în timpul anilor de formare ca elevi la Preshute, dar sunt separați odată cu înrolarea bruscă a lui Gaunt în armata britanică în 1914, anul care marchează începutul Primului Război Mondial. Gaunt, rezervat și încordat, împotriva războiului, cu o viziune influențată de lectura textelor grecești clasice, este opusul lui Ellwood, popular și idealist, cu o viziune romantică asupra războiului. Povestea pendulează între descrierile fruste ale evenimentelor din tranșee și imaginea idealizată pe care cei doi o au despre Preshute. Astfel, Winn reușește să redea tensiunea menționată anterior în ceea ce privește nostalgia. Băieții sunt perpetuu iluzionați și deziluzionați de educația pe care o primesc. Curajul și „bărbăția”, pe care Ellwood le suprapune cu războiul reprezentat în poeziile romanticilor citite în timpul școlii, sunt spulberate odată cu experiența directă pe care o are în tranșee, iar Gaunt este măcinat de terori nocturne. Cu toate acestea, proiecțiile lor cu rol de alinare par să se bazeze în continuare pe imaginea unei adolescențe „pure”, legată indisolubil de Preshute. Școala cu internat ne este prezentată ca un loc al violenței și al conformității, chiar dacă e deseori văzută printr-un filtru idilic. 

Casa amintirilor o are în centru pe Isabel. Povestea începe în 1961, când protagonista și cei doi frați ai ei, Louis și Henry, se întâlnesc la cină, unde li se alătură și Eva, noua iubită a lui Louis. Cina marchează atât întâlnirea celor două femei, cât și dinamica dintre frați. Eva îi stârnește lui Isabel emoții – aparent legate de aversiune. Mai târziu, după ce Eva ajunge să petreacă mai mult de o lună de vară cu Isabel în casa pe care o are în „grijă”, acestea se dovedesc, de fapt, a fi dorință. Fantoma celui de-al Doilea Război Mondial încă planează asupra casei – ea însăși un personaj, care dictează mișcările femeilor din interiorul ei. Se dovedește că locuința pe care Isabel o considera oaza ei de siguranță nu este, de fapt, a ei. Cartea prezintă o parte întunecată a istoriei, arătând cum proprietățile evreilor din zonele rurale ale Olandei au fost vândute în timpul războiului, după ce aceștia au fost evacuați forțat, au încercat să se ascundă sau au ajuns în lagăre. Emoțiile pe care Isabel le are față de rutină și față de menținerea casei, așa cum era în amintire, par să provină din imposibilitatea ei de a-și înfrunta dorința sexuală și de a sparge impresia de cvasi-siguranță pe care i-a lăsat-o copilăria. Tensiunea dintre revendicarea a ceea ce este al tău și păstrarea a ceea ce crezi că este al tău, așa cum este în memorie, poate fi văzută ca oglindind dihotomia conservator/consolator când vine vorba de nostalgie.

În afară de aspectele mult mai evidente ale nostalgiei pe care cărțile le abordează, cele două romane păstrează totuși vie puterea nostalgiei queer.

In memoriam și Casa amintirilor implică un cadru ficțional mai realist, cel puțin în ceea ce privește modurile de gândire specifice perioadelor istorice pe care le reprezintă. Există anumite scene care evidențiază gradul în care standardele heteronormative ale perioadei sunt înrădăcinate în personaje: Isabel o întreabă pe Eva dacă s-ar simți mai bine dacă ar lua masa cu un bărbat în locul ei, sau multiplele situații în care Gaunt și Ellwood spun că s-ar căsători unul cu celălalt dacă celălalt ar fi femeie. Se pare că aceste scene nu imaginează un trecut lipsit de homofobie și rușine internalizată, ci trecutul descris este (re)imaginat în alte moduri. Cărțile perturbă o redare realistă, chiar dacă nu în ceea ce privește stările psihologice ale personajelor sau reacțiile lor în contexte sociale. Există moduri diferite, în special stilistice, prin care se articulează această nesupunere la nivel de structură și gen. De exemplu, în In memoriam, perturbarea se realizează prin descrierile romantice idealizate (la limita pastișei dark academia) ale internatului și peisajului din memorie. În Casa amintirilor, pe lângă elemente realiste există cele de thriller care se îmbină cu cele puternic artificioase ale mizanscenei— interacțiunile dintre corpuri în spațiul casei sunt un exemplu ilustrativ aici. Aceste alegeri dau un efect campy romanelor. Un alt exemplu de redare care face uz de fantezie este acela că, în In memoriam, se știe că există o relație între cele două personaje principale, dar alte personaje, bărbați, nu numai că tolerează relațiile sau le acceptă, dar sunt și solidari cu iubirea dintre Gaunt și Ellwood. Se pare că prietenia cântărește mult mai mult decât „stigmatul” privind „inversiunea”.

Într-un eseu despre Portrait of a Lady on Fire, Lexi McMenamin descrie reacția pe care ea o are în relație cu tensiunea erotică care se produce între cele două protagoniste doar prin faptul că acestea se uită una la alta, concluzionând că „[e] ceva rebel în a găsi plăcere și entuziasm în sentimente menite istoric să ne înspăimânte și să ne separe [pe noi persoanele queer]”. Pare că ficțiunea istorică este un teren pe care sentimentul de yearning/tânjire, un sentiment „subtil și liniștit”, este exacerbat și devine un pretext de explorare a erotismului. În eseul lui McMenamin, ni se dă de înțeles că această apetență a persoanelor queer pentru memele despre tânjire sau alte produse culturale, care sunt curatoriate și apoi etichetate ca yearning media, este un efect direct al pandemiei de Covid-19. Iar consumul acestui tip de media pare să fie, pe lângă o metodă de adaptare în contextul unei situații life-altering, o metodă de adaptare împotriva homofobiei.

Sentimentul de tânjire devine un instrument care propulsează relațiile erotice din cele două romane în cauză. Ambele autoare iau decizii textuale care au legătură cu realitatea unor evenimente istorice traumatice: Primul, respectiv Al Doilea Război Mondial. Aceste evenimente se intersectează cu viața privată și încordarea sexuală dintre personaje. Tensiunea socială produsă de război are, la rândul ei, un efect direct asupra anumitor spații păstrate în amintire sau în realitatea narațiunii ca oaze de siguranță: Preshute (In memoriam), respectiv casa copilăriei lui Isabel, cât și a Evei (Casa amintirilor). Legătura dintre privat și narațiune-globală-afectată-de-război pare să adauge un nou strat de criză și incertitudine în ambele romane — erotismul se dezvoltă în relație cu un eveniment politic disturbator. 

De asemenea, războiul pare să fie ales ca eveniment istoric nu doar în sensul unei relatări didactice a unei traume și plasarea ei în anumite contexte domestice, dar și în ideea că potențează tensiunea erotică dintre personaje. În felul acesta, narațiunile despre război funcționează în cazul acestor două romane ca un punct de pornire pentru a (în)scrie în istorie o poveste a sexualității. Așadar, erotismul rezultat este unul mai convingător și scenele erotice de multe ori sunt la limita pornografiei. Astfel se realizează o perturbare și la nivelul unei idei de literatură înaltă, ambele romane izolând scene puternic sexuale, nu doar sugestii ale actelor sexuale, în cadrul unor narațiuni destul de „clasice”, chiar dacă luăm în considerate înainte-menționatele elemente romantice stridente (In memoriam) sau elemente Hitchcock-like în Casa amintirilor, alături de o construcție mai experimentală a frazelor care păstrează tensiunea caracteristică personalității încordate ale lui Isabel.

Totodată, prin utilizarea unor reprezentări directe ale sexului, narațiunile pe care le discut se deschid către prezent. Ele nu senzaționalizează războiul sau istoria (în sensul de a produce doar plăcere prin schadenfreude sau milă, sau să prezinte fără grijă anumite situații pentru a produce același efect), ci instrumentalizează cadrul războiului și genul ficțiunii istorice și ca puncte de pornire pentru intensificarea erotismului și tânjirii queer. Totuși, acest lucru nu este făcut abuziv sau necritic, pentru că prin folosirea tânjirii queer și a scenelor de sex ca dispozitive care au efectul de a șoca cititoarx în corp, romanele ne (re)aduc, într-un fel, în prezent. Alegerea ficțiunii istorice drept cadru care, după cum am văzut, intensifică tânjirea queer, nu reprezintă doar un pretext pentru relația erotică dintre personaje, ci subliniază că dorința este un lucru prezent în viața domestică/privată și interioară și în momente de criză socială.

Absorbția într-un trecut imaginat, așa cum este el (în)cadrat de ficțiune, este perturbată de aceste reprezentări ale sexului. Tânjirea queer dintre personaje incită la rândul ei tânjire a cititoarex, șocând-x în corpul său și făcând-x conștientx de momentul prezent. Șocul este accentuat și mai mult prin descrierile imediate de pavor nocturn din In Memoriam și ale aparentei trădări din Casa amintirilor. Astfel, tânjirea din aceste romane servește ca un dispozitiv puternic pentru a ne face să relaționăm simultan atât cu narațiunea expusă de cărți, cât și cu istoria, prezentul și propria corporalitate. Prin acest mecanism, cărțile abordează ceea ce bell hooks teoretizează ca yearning, și anume „pasiuni și sentimente comune împărtășite de persoane indiferent de rasă, clasă, gen și practici sexuale” (hooks, 2015, p. 37).

Tânjirea, așa cum este descrisă de hooks, este capabilă să facă loc unui „spațiu și un[ui] sentiment comun” (p. 38). Acest „loc” poate pregăti un „teren comun în care toate aceste diferențe se pot întâlni și pot interacționa unele cu altele” (Ibid.). Așadar, romanele nu descriu de fapt un eveniment istoric pentru a-l reda faptic și nu folosesc cadrele istorice doar ca dispozitive stilistice, așa cum s-a discutat anterior. Aceste două romane le prezintă și le utilizează pentru a crea spații de identificare și înțelegere afectivă.

În plus, In memoriam și Casa amintirilor se deschid nu doar către prezent, ci și către evenimente istorice viitoare. Este de parcă ne îndeamnă să menținem o privire plină de speranță spre viitor, fără să uităm că durerea și furia pricinuite de ororile războiului și ura față de minoritățile sexuale, etnic-religiose, de gen și rasializate trebuie să alimenteze o luptă care e necesar să fie continuă. Prin deschiderea istoriei către eșecul său, în timp ce (în)scriu asupra ei o poveste a sexualității neconforme, finalul romanelor subliniază luptele continue queer și prezența fantomatică a războiului, război care întotdeauna planează și peste viața privată. Romanele par să revină în mod repetat asupra unei latențe a încordării care accentuează erotismul, îndemnându-ne să reflectăm asupra naturii personalului și domesticului în raport cu structurile sociale și dinamica istorică.

***

Proiect cultural co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.