Moartea fecioarei

*
la ce folos sfinți și sărbători
când tata vine beat
bătrâna lui mamă trăiește din hiatul
Ce mai lucrăm noi azi?
din colțul patului
moartă de mult
ea dă comenzi
ahtiată după femeia care era odată
înverșunată pe cea de azi că nu mai e

i-a supt tatei viața și duhul din el
vampiroaica bătrână își iubește fiul
la dispoziția ei celibatar
o viață care a trăit din viețile altora

viața tatei a fost
aleasă
unsă
lăsată de sus

*
decedata gorgonă
Marie a Mariilor
pe care toate le veghează
a căror toate câte sunt le știe și le vede
dictează cu neîndestulare, ură și satisfacție
nicicând nu a știut ce înseamnă
puterea, dorința, voința celuilalt
îi sunt străine
stând îndreptar al cuvioșeniei
al piozității
al umilinței de a fi
femeie

*
îi cunosc gramajul din sacadarea respirației
îi cunosc tristețea din unghiul ricoșat al privirii
îi cunosc dozajul în așa fel încât știu când cuvintele nu sunt admise
îi cunosc distanța dezamăgirii și registrul
ritmul și tonalitatea care resping
adevărul meu

*
O, sfântă dictatură
cum unești familiile
să se dezbine
câți vecii vecilor ai în tine
înstrâmbați, găibiți, hrăniți cu mândria
de a fi epicentrul colibei
colibei din care au ieșit pui de uliu
în zbor levitează
doar îmbibați în alcool
de pe azi pe mâine
un zbor fiziologic
primordial, biologic, din reflex
ăsta le-a fost zborul

*
Slavă violenței și urii și fricii
O da, ea, Sfânta Frică
care i-a ținut în viață pe acești nevrednici
care poartă invidia, ura, zgârcenia
din neam în neam
așa li s-a predicat evanghelia
le e gheba lăsată de la vinovăția niciodată împărțită
vinovăția pentru care mâine mai toarnă un pahar
vinovăția care le retează șansa
de a-și trăi singura viață
sfinte le sunt viețile, sfântă înțelepciunea
de a trăi cu foamea de toate
numai nu de Iubire

unde
a respira înseamnă a bombăni
a educa înseamnă a reproșa
a blama e rațiunea lui a fi

*
izolarea a fost întotdeauna un leac
un supra-epitet, un scut
împotriva râsului lumii
lumii bolnave
care se răstignește pe sine
de sine
și tot pe ea se judecă

*
de ce există biserică
când mama nu a știut nicicând să trăiască
în ea
corpul ei e lăcaș pentru Cristos
nimic nu mai încape de credință
crezul fericirii
întodeauna e un dincolo
mai bun, mai blând, mai frumos
un plâns e o cascadă în fiecare seară
poate va veni cineva acasă
poate va primi un mesaj de la copii
poate va fi Pușkin motanul
care să își încolăcească durerea bătrâneții
pe pântecul ei
a trăi pentru a povesti viețile altora
rozariul, sigur el, va putea face ceva
ziua muncește plămădește calcă spală gătește
ca să uite că nu e iubită

rămâi apoi uitată
negociind singurătatea
conjugând verbul a fi cu fericirea voastră e fericirea mea

*
eu nu sunt elegantă rafinată apretată
nu sunt suficient de femeie, ariană
nu aclam populisme și doruri de țară care n-au existat pentru mine
de când ai ajuns la Cluj umbli ca o deshămată
copilăria mea, leagăn uitat și reînviat de nazisme
Heimat Deine Sterne
cântam pe silabe versurile ca pe niște rugăciuni
mereu cu evlavia neștiinței
romanțele cântate mai târziu nu mai sunt romanțe

*
obișnuiam să spun
sunt etnic german după mamă
eu nu sunt nici Elisabeta I, nici a II-a
mama bunicii mele care a pierdut-o pe fată la naștere
se numea Elisabeth
un Else a mai rămas și pentru mama mamei mele
Pe tine de ce te cheamă așa?
cugetă alt fascism de talie mioritică

azi nu știu să mă prezint
nu vreau să mă prezint
alipirea dintre un neam de ciobani
și un neam candva strămutat din Bavaria pe pământ românesc
Bucovina, sau colonizare fetishizată
eu, una din minunile revoluției de clasă
cu ie și dirndl amputat pe din două
eu, cea care a fugit de sine și-a învățat franceză
cea care ar trebui să se dispute pentru granițele din ea care nu există
cea care s-a dezmințit de stâncile lui Goethe
eu, misterul dulce etern feminin
fata care a trăit doar în literatura bărbaților
eu, icoană la adorația Sfântului Umanism
eu, vegană antispeciistă hulită pentru un post continuu
eu, fluidă între genuri niciodată aparținând unui cerc
eu, lipsită de comunitate
excluzând extremismele
nemilitând niciodată până la capăt pentru ceva
eu, extrema extremelor care amână sensul primar
totul e schimbator fluctuant fulgurant tranzitoriu
de ce nu aș fi și eu
fidelă cu evenimentul?

nu îmi e suficientă o lume a nesiguranței
caut lumea în care a exprima nesiguranța poate fi una sigură
eu
un manifest al inocenței sugrumate
vânate de unii
repugnate de alții

*
motanul doarme, doarme și iar doarme
pentru toată liniștea pe care n-o putem avea
Pușkin doarme, doarme și tot doarme
la fel ca depresia tatei
și iar doarme
la fel ca inerția mamei
și iar doarme
tata prea mult
doarme
mama și-ar dori, dar nu poate
doarme

covoare perdele tablouri
miros a ciment a praf a pastile
a carne descompusă
carnea pisicului bolnav care nu mai mănâncă și
doarme
lui Pușkin îi e frică să rămână singur
de o vreme doarme pe ceasul de perete
acum pe coșul de rufe
e stricat
dar curge într-un timp al lui
și doarme

*
El a zis: să n-ai viața mea, atât îmi doresc
Ea a zis: dacă L-ai fi avut în viața ta, ai fi avut totul

*
Zaț peste zaț peste zaț
își face tata cafeaua
rugă după rugă după rugă
e așteptarea mamei pentru pacea care nu mai vine
în casa Moliei Răsare
în casa în care se caută casă
tac ca să pot scrie
scriu ca să tac
iubirea-i bolnavă și legată la mâini
iubirea suferă, nu ura
speranța-i benignă
pentru o lume în care nu sunt răcnete
în care vocea vindecă, nu sfârtecă
în care atingerea e mângâiere, nu smucitură

am obosit să fiu motivul pentru care casa noastră poate fi casă

*
sunt ghimpele care nu și-a dorit nicicând nașterea fecioarei
celebrarea umbrei sale și a trupului bărbătesc
sfânt catafalc al lumii
origine a împărțirii în cei puternici și cei slabi
între subiecți și obiecți
cândva priveam șansa de a fi fecioară ca unică șansă a fericirii
cândva visam să fiu femeia din Marea Literatură
femeia bijuterie

femeia spectru
femeia demon
femeia dorință
femeia mistuită
femeia eternei așteptări
femeia vis, visul femeii
madonna îndurerată

*
azi sunt așchia pentru o memorie degenerantă
azi sunt focul care biciuiește oroarea prea-cucerniciei
azi sunt restul de femeie care mocnește după propria viață
azi celebrez moartea fecioarei
azi mă nasc vie
alung moarta
azi serbez tot ce nu am avut voie să fiu
azi mă regestez pe mine
azi reneg fantezia oricărui bărbat
care a gândit pentru un Isus
ori predicând prin el
pentru el
care a maltratat cuvântul
pentru a dori chipul și asemănarea lui
pentru a fi dezirabilă în această lume a violenței, a urii, a puterii
în care obediența e necesară pentru satisfacerea plăcerii masculine

azi nu sunt nici fecioară
nici bărbatul care o dorește
ierarhie e femeilor sfinte și a femeilor păcătoase
a celor care își subjugă surorile și a celor care își slujesc stăpânele

azi sunt malformația care respinge ideea de întreg
și totuși
azi mă privesc fiind întregul

Împotriva metanarațiunii

chokola’j

am încercat să te cresc
să te ud după instrucțiuni
să te scald în bătaia soarelui la unghiul studiat de botaniști
te-am lăsat singur în paza lumii de afară
ți-am curățat mereu pervazul
te-am ferit de prădători și ploile cu gheață
ți-am documentat originile pre-olmece
ți-am căutat numele de dinainte să fi fost colonizat
în imaginarul populațiilor mesoamericane

Ka’kau
kakawa
sângele inimii
Chokola’j
a bea împreună

ți-am cercetat întrebuințările medicinale
ți-am îngânat cântece tribale
ți-am făcut compost natural
te-am scos din ghiveciul de plastic
te-am pus într-un vas de lut ars
ți-am schimbat pământul
ți-am oferit spațiul și vecinătatea
ți-am vorbit în fiecare seară
și tot nu a fost suficient,
arborele meu de cacao

nu a fost suficient
sau poate am făcut prea mult
din frică să nu te pierd

dar nu te-am întrebat
cum ar fi arătat viața
pe care tu ți-o doreai

metachokola’j

India Mayorga
o femeie din tribul BriBri Cabecar din munții Talamanca spune

Spiritul păstăii de cacao ne reamintește că trebuie să ne conectăm cu inima noastră și să
recunoaștem interiorul celuilalt.

Fiți atenți de unde vine. Fiți atenți la pământul pe care a fost cultivat.
Theobroma cacao

iubirea mea
nu poți crește hrana
căreia nu îi mai recunoști zeitatea

arborele de cacao pe care mi l-ai lăsat la ușă s-a veștejit

ca să nu mai plâng
continui să îl ud

postchokola’j

o lume posibilă pentru noi e
întoarcerea la vârsta sâmburelui
la memoria locului
la refrenul care l-a îngânat prima oară

înțelegerea nu se deține
grija nu se colonizează
cunoașterea nu se impune

iubirea nu aparține
iubirea nu se cultivă
iubirea nu se posedă
iubirea nu se supraveghează
iubirea nu domină și nu este dominată

iubirea denunță
iubirea se chestionează
iubirea se lasă mișcată fără să miște

iubirea e radicală
nu violentă

iubirea
distanța și absența și nevoia de la care o comunitate începe să existe
iubirea
actul radical
al întâlnirii
al conviețuirii
al conștientizării
celuilalt
ca interdependent de altul
mereu alții

transchokola’j

între
celălalt și același
doar disonanțele
eliberează

.dislocarea propriei priviri
..începutul libertății noastre
…renunțarea la privilegiu
….viața lui
…..a arborelui de cacao
……….
…………..
……………..

ecosisteme

sunt floarea care crește după bătaia soarelui
care se apleacă până când se deformează
mereu
pentru mai multă lumină
mereu
pentru mai multă căldură
mereu
pentru mai multă hrană
mereu
pentru supraviețuire

grădinarul nu mă mută
soarele nu-și schimbă rotația
nu știu să mă-ntorc în rădăcini
nu vreau să-mi mănânc meristemele
altoiul nu m-a învățat ce e iubirea
cred că ghiveciul e problema
și distanța
mult prea mare
față de surorile mele