de Beatrice Baciu
Ilustrații de Daria Cojocar
Acest material sunt rezultatul atelierelor de scriere feministă Breaking The Waves, organizate împreună cu colectiva Literatură și Feminism. Cele două texte ale lui Beatrice Baciu au fost scrise în cadrul grupului Cultură-Artă coordonat de Mihaela Michailov.
***
Ce este un spațiu feminist?
În dex, pe lângă definiții de fizică și matematică, spațiul e definit ca
„întinderea, locul care ne înconjoară”.
Pentru mine, un spațiu înseamnă simplu: undeva unde ai loc.
A avea loc înseamnă să poți să exiști așa cum ești, fără judecăți și prejudecăți. Un spațiu trebuie să includă. Un spațiu care exclude își pierde statutul de spațiu. Un spațiu care exclude nu e altceva decât un vid.
Lumea e plină de viduri. Dar în vid nu se poate trăi. În vid, suntem separați unii de alții, plutim în derivă, alienați, până la disperare. Vidurile, deși sunt create tot de oameni, nu sunt pentru oameni. Acolo nu se poate crește, acolo totul se termină. Vidurile se creează din neglijență, din moștenire și complacere.
Iar asta face ca spațiile să fie un act de rezistență. Ele trebuie create cu intenționalitate și cu grijă.
Un spațiu transformator e un loc unde nu ești doar acceptat, ci primit. Primit, invitat, îmbrățișat. Lucrurile astea se simt. Teoria nu e suficientă.
Un spațiu nu e limitativ, un spațiu bun pentru tine nu te constrânge sau blochează.
Un spațiu bun e un loc unde nu îți e frică. E un loc care te ascultă și sprijină.
Și totuși nu am formulat bine. Un spațiu nu are urechi să te asculte și umeri să te sprijine. Oamenii au. Un spațiu nu există undeva departe de noi, separat de noi, nu e o entitate perfectă, impersonală. Spațiile sunt create tot de oameni. Dar nu toți știm asta.
Nu condamn pe nimeni. Să asculți și să sprijini se învață și apoi se exersează.
Asta face un spațiu să fie transformator. Când oamenii iau decizia de a exersa să fie atenți și grijulii unii cu ceilalți. Decid asta din nou și din nou și din nou. Și devine mai ușor cu timpul.
Dar trebuie să fii mereu alert să nu cazi în vechile prejudecăți, pe care toți le avem, într-un grad mai mic sau mai mare. Și iarăși insist: devine mai ușor cu timpul.
Decizia de a face bine trebuie luată în fiecare secundă, la fiecare pas, cu fiecare gură de aer.
Și decizia de a face bine îți va aduce bine, îți va face bine. De asta sunt convinsă, pentru că am trăit-o.
Toatx suntem capabilx, chiar dacă nu e ușor. Dar de asta e o virtute, pentru că e o valoare pe care o exersezi mereu, nu una care stă prăfuită, încuiată în debaraua cu valori.
Repet, deși nu toatx o folosim, toți oamenii au puterea să transforme lumea în bine. Să faci bine, nu să domini. Căci spațiile sunt create de oameni care își cunosc puterea și vor să o folosească pentru a susține, nu pentru a domina.
Revin la faptul că teoria nu e suficientă. Nu e destul doar să știi ce e bine, ci trebuie să și practici binele. Adică să-l direcționezi către cei care au nevoie de el. Iar aici e cheia: toți avem nevoie de el. Cu toții suntem alungați, cu toții căutăm refugiu. Fără un refugiu suntem pierdute.
Spațiile există și se tot nasc, important e să le căutăm. Iar spațiul nu e creat de un lider, care dictează regulile spațiului. Oricine intră într-un spațiu, automat îl transformă.
Spațiile nu au nici garanția permanenței, unele spații se năruie, important e doar să ai unul.
Asta ne ține ancorați, asta ne ține pe linia de plutire și asta ne ridică.
Să trăiești fără un spațiu e ca și când ai trăi într-o cușcă, fără posibilitatea de a te exprima fără a fi atacat. Într-un grad mai mic sau mai mare pentru fiecare, asta înseamnă lumea largă.
Iar fără un refugiu, nu ne-am putea suporta existența. De asta majoritatea avem unul sau mai multe. Spațiile există sub multe forme, dar doar nu le vedem.
Mulți ne găsim acest spațiu inclusiv pe internet. Dar el nu ne face rău, atunci când, așa cum am zis, îl creăm cu intenționalitate. Adică atunci când iei decizii conștiente legat de pe cine urmărești și cu ce mesaje te înconjori. Adică atunci când poate alegi să îi dai unfollow colegei de liceu sau facultate care postează pe story mesaje homofobe.
Iar în viața reală, înseamnă a găsi resurse pentru a-i explica unchiului tău la masa de Paște de ce gluma pe care a făcut-o e misogină. A-i spune mamei tale să nu mai facă glume despre sora ta că a pus câteva kilograme în plus. A-i spune bunicii să nu te mai învețe că trebuie să nu fii prea gălăgioasă ca să fii dezirabilă pentru băieți.
Un spațiu nu e un loc unde suntem identici. Dar e un loc unde ai confort și încredere.
Iar mai departe, un spațiu e un loc unde nu doar existăm, dar și creștem. Spațiile există aievea și trebuie să fie scopul nostru să le facem cât mai locuibile. Să le facem să semene cât mai mult cu „acasă”.
Când aveam 10 ani, mi-am scrântit încheietura jucând țară, țară, vrem ostași.
Un spațiu feminist e lanțul care nu se rupe.
Bărbat român tipic
„Nu e rău intenționat,
e doar un om normal.”
Un om normal adică
un bărbat normal adică
un bărbat român tipic.
Adică ce pretenții să mai și ai
de la el să se educe.
Adică nu e vina lui că e așa,
adică el doar a învățat anumite lucruri
și pur și simplu nu le chestionează.
(Doar le perpetuează)
E un bărbat român tipic
când declară de la el putere
următoarea statistică:
„E, n-or vrea toate femeile copii,
dar 97-98% sigur vor.”
Pe o scară de la 1 la 10,
probabil nu e chiar 10,
dar e un 7 cinstit
când îmi spune că
el e ok cu ăștia LGBT,
să facă ce vor, da’
nu-i ok când
ți se bagă pumnu’ în gură
să fii la fel ca ei.
E un bărbat român tipic
când are impresia că
o să-i bată la ușă
comunitatea LGBT
să-l întrebe dacă are 5 minute
să vorbească despre sexul anal.
E un bărbat român tipic
când își pune pe tinder
poze cu el la păcănele
și-mi spune că se afișează așa
ca să atragă femeia potrivită,
adică cea care trebuie
să-l salveze de vicii.
E un bărbat român tipic
când îmi spune că
bătaia e ruptă din rai
și că să fie altoit de părinți
l-a făcut mai puternic,
dar uită să-mi spună
dacă l-a făcut să se simtă mai puternic
și s-o altoiască pe nevastă-sa.
E un bărbat român tipic
când spune că el nu are niciun prieten,
că a fost naiv cândva și-a crezut în prietenie,
dar că toți sunt de fapt pe interes.
E un bărbat român tipic,
nu vreau să-l psihanalizez,
dar mi-a intrat în reflex și
e destul de ușor s-o fac.
E clar ca bună-ziua
că e un bărbat român tipic
care nu poate vedea
o conexiune umană profundă
în alt loc în afara
nucleului familei.
Și de fapt nici acolo.
Apărătoare a solitudinii. În căutare de un dumnezeu. Înregistrez conversații amuzante pe care le am cu șoferi de uber și mă cheamă ceaidansant pe instagram, dar nu-mi place ceaiul. Să dansez îmi place, în special pe disco.
Sunt studentă în an terminal la Design Grafic, ilustratoare și tattoo artist independent. Încerc să creez un spațiu cât mai safe & accepting & incluziv atât pentru tatuat, cât și redat prin ilustrațiile mele și în mini-universul din ele. @virginmojitto