(Already) Queer(ing) Heterosexuality

de Corin
Ilustrații de Dariana Ilie

Invit câteva întrebări pe fundalul textului:
Cine stabilește cine e queer și cine nu e queer? După ce criterii? Ce persoană individuală are acest nivel de autoritate?

0.             (Una din primele indicații despre cercetarea literară care ni se oferă la litere e să nu facem „lecturi de identificare” atunci când citim beletristică, adică să nu ne punem problema dacă acțiunea sau reacția personajelor la situațiile în care sunt puse ni se par relatable. Ar trebui, în schimb, să facem „lecturi de specialitate”, cât mai obiective, ca să înțelegem textele respective. Pot trasa necesitatea acestei separări, dar mi s-a părut dintotdeauna artificială. Lectura scoate multe din mine la suprafață, e tumultoasă indiferent de genul de text pe care îl citesc, mereu. Mi se întâmplă să citesc pasaje care mă sufocă, mă obligă să mă opresc din citit în acel moment și să mă mișc, ca și când pasajul sapă un loc adânc înăuntrul meu care face fiecare gest să se simtă inevitabil și necesar. Cel mai des mi se întâmplă întocmai când citesc texte academice sau de teorie, care au pretenția neutralității. Reacționez visceral, și dacă sunt atentx la senzațiile din corpul meu, identific părțile din text care mă interesează cel mai tare sau care produc anumite neliniști în interiorul meu. E, de fapt, felul în care interacționez cel mai profund cu textele. În eseul meu sper să ilustrez și asta.)

 1.             (În momentul în care încep să lucrez la text, pare că nu îmi mai place ce voiam să scriu)
Realizarea că sunt atrasx de persoane de toate genurile a venit treptat. Adică, a venit destul de brusc, dar am chestionat-o imediat. Clasica narativă că „fac” asta pentru atenție, deși nu vorbisem cu absolut NIMENI despre asta. Că nu e vorba despre atracție romantică sau sexuală față de persoane care nu sunt bărbați, ci „doar” de atracție platonică (cine știe unde e granița aia fixă să-mi explice și mie pls). Îl port cu mine până în momentul de față, la intensități diferite. Cel mai des se întâmplă când mă plimb foarte adâncitx în mintea mea, o activitate care îmi aduce la suprafață toate anxietățile posibile și imposibile. Am reușit, între timp, ca de cele mai multe ori când alunec către acest gând, să mă ancorez în realitatea mea, a corpului meu, și să îmi dau seama că nu are deloc sens. Dar, când am o zi proastă, în care mă simt mult prea vulnerabilx, tot rostogolesc în capul meu gândul că, de fapt:

  • Aș fi o femeie heeetero*.
  • Nu vreau să accept adevărul și mă mint pe mine
  • Sunt destinată să găsesc fericirea într-o relație monogamă, tradițională, cu un bărbat (și el heeetero).

(Abia acum îndrăznesc să-mi identific experiența ca atare: homofobie internalizată)

Și toate aceste fapte servesc, desigur, drept consecință directă una pentru cealaltă, într-o mișcare circulară, self-fulfilling prophecy. Imaginea de sine devine insuportabilă. 

În poezia Unde găsesc și eu testul care îți zice că ești femeie, andy andreea se întreba: „Dar dacă sunt cis, atunci de ce mi-e frică să mă convingă că nu e adevărat?” (antologia Adăposturi, Cenaclul X, 2021).

Cel mai mult m-a ajutat să aflu la terapie că acest gând funcționează ca un gând obsesiv clasic, că am voie să nu-l bag în seamă, că nu trebuie neapărat să dezvăluie un adevăr esențial, încrustat în ființa mea. Odată ce am reușit să mă distanțez de el într-o anumită măsură și am reușit să-l privesc mai relaxat, m-am întrebat: De ce, totuși, ar fi fost atât de îngrozitor să fiu heeetero? (Dar cis**?)

HETEROPESIMISM      HETEROPESIMISM       HETEROPESIMISM       HETEROPESIMISM  

(Acum că tastez toate astea, simt că aș putea contrazice totul. Simt anxietatea cum crește la fiecare cuvânt, până ajung în punctul în care trebuie să iau o pauză ca să mă calmez. Odată la 2-3 propoziții, aproximativ. Încerc să regăsesc entuziasmul pe care îl simt atunci când mă gândesc la idei de care sunt atașatx, fără altă miză, când le integrez, asimilez, petrec timp cu ele. După ce m-am hotărât să scriu acest text, m-am trezit din somn în toiul nopții stresându-mă că voi fi canceled.)

*Notă: De când mi-am ales tema textului, am tot oscilat între două titluri: Queering Heterosexuality și Queering Straight Sex. Ambele păreau, în diferite momente ale procesului, că s-ar potrivi, și în același timp îmi ridicau dileme. De exemplu, dacă o femeie cishet și un bărbat cis bi fac sex, se poate numi straight sex? Există vreo miză pentru textul de față în a-l numi straight sex? Dacă o femeie trans face sex cu un bărbat cis, se poate numi straight sex? De ce ar fi important să îl numim straight sex și de ce nu? Pe de altă parte, heterosexualitatea nu este doar o categorie identitară determinată, ci a fost produsă într-un proces istoric de către diverse mecanisme ale puterii astfel încât să ia doar anumite forme. Există heterosexualitate dincolo de aceste mecanisme? Dacă nu, și ea, prin definiție, ia doar anumite forme, poate fi ea queerizată? Sau dacă zicem că o queerizăm, ce queerizăm, de fapt? Se prea poate ca răspunsurile la aceste întrebări, pe care momentan nu le am/găsesc, să modifice fundamental sau să invalideze argumentele mele. Dacă le-aș fi lăsat să mă copleșească, n-aș mai fi scris nimic. 
Propun un termen care, în acest eseu, să cuprindă posibile contradicții sau lipse de rigurozitate: heeeterosexualitate. A se citi vocala lungă scăzând treptat tonalitatea, exprimând un fel de regret la folosirea acestui termen imperfect. Important să se lungească puțin și ultimul a. Se poate folosi cu sensul de: categorie identitară, orientare sexuală, comportament sexual, stil de viață în conformitate cu heteronormativitatea, etc. De aici rezultă membrul familiei lexicale: adjectivul heeeterosexual și prescurtarea valabilă și pentru substantiv, și pentru adjectiv: heeetero. Nu se aplică la cuvântul „heteronormativitate” pentru că e un termen mult mai stabil. De bine, de rău, știm ce presupune heteronormativitatea. 

**E nevoie de Nota 2: Heeeterosexualitatea e în acest text cisheeeterosexualitate, dar e vorba mult mai mult despre sexualitate și mai puțin despre gen. Cred că oricum se pot influența reciproc. Totuși, se prea poate ca discuția despre gen să aibă nevoie de alt tip de argumente. E un teren mult mai alunecos pentru mine, procesul de explorare a identității mele de gen e de-abia la început, încă pășesc tiptil. Cine știe, dacă aș fi scris acest text peste 2/4/7 luni/un an, ar fi arătat foarte diferit.

2.             De ce ar fi fost atât de îngrozitor să fiu o femeie heeeterosexuală?
Mi-a fost greu să înțeleg cum de există forme literare queer, sau ce ar face unele forme literare să fie, în sine, queer. Când le identificam, aveam impresia că le identificam sprijinindu-mă pe faptul că autorx/autoarea/autorul se identifică la rândul său drept persoană queer. 

Am înțeles când am citit Argonauții de Maggie Nelson. Dacă ne gândim la queer ca la termen umbrelă pentru identități pe spectrul LGBTQ+, atunci e neclar dacă Maggie Nelson este sau nu queer. Dar Argonauții este, cu siguranță, queer. Mi-e greu să explic în câteva rânduri despre ce e o carte, dar încerc: e un text autoteoretic despre transformările prin care trece corpul lui Maggie Nelson, odată ce rămâne însărcinată, și a partenerului ei Harry, odată ce începe să ia testosteron. Cartea e presărată de meditații asupra vieții lor domestice, într-o familie care adesea passes as o familie nucleară tradițională, așa cum și-o imaginează heteronormativitatea. Dar Maggie Nelson vorbește atât de precis și atent despre schimbările profunde, radicale prin care trece și forța transformatoare a acestora, încât experiența sarcinii, adesea simbolizată/codificată puternic drept heteronormativă, devine o experiență care o face să reflecte asupra fluidității corpului său în continuă devenire. 
„Niciun set de practici sau relații nu are monopol asupra așa-zisei radicalități sau a așa-zisei normativități.” 

De când eram mic, gândul că aș fi vreodată însărcinatx se izbea de limitele imaginației mele. Într-un corp pe care îl percepeam atunci drept „de femeie”, părea totuși ceva inevitabil, dar nu reușeam să procesez asta. Nu mă puteam imagina devenind adult. Aveam o reacție viscerală, amețeam, era imposibil să i se întâmple asta corpului meu vreodată. Mă întrista și deprima să văd persoane însărcinate. Citind Argonauții, mă opream la fiecare paragraf și mă uitam afară, pe fereastra trenului. În mișcare, orice punct devine o linie, iar eu mă simțeam pătrunsx de intensitatea tuturor acelor linii laolaltă. Nici nu trebuia să mă gândesc intenționat la ceva, doar să mă emoționez, să mă cutremur, să intru în simbioză cu textul, să mă las surprinsx de toate posibilitățile. În continuare nu îmi doresc deloc să „am” copii biologici, dar în tren m-am eliberat de frică.
Când mă gândesc la Argonauții, îmi vine să plâng.

3.             Dacă vorbim despre fluiditatea și imprevizibilitatea orientării sexuale și a identității de gen, mi se pare corect să recunoaștem această posibilitate și în cazul persoanelor care se identifică (conștient sau inconștient) drept heeeterosexuale.

Înțeleg și chiar țin mult la importanța etichetei identitare queer în prezent. Nu mă convinge în totalitate deconstrucția nesfârșită a categoriilor identitare, cred că riscă să se manifeste prin negarea unor sisteme de opresiune (gen, I don’t see color). Momentan are sens să vorbim în mod explicit despre persoanele LGBTQ. Felul în care e perceput și categorizat corpul în care ne naștem ne influențează percepția asupra lumii și asupra locului propriu în lume. 
Ce face heteronormativitatea din oameni? 

Teoria queer și-a propus, la un moment dat (sau s-a vorbit despre, ca și când deja s-ar întâmpla), să topească granița dintre heterosexualitate și homosexualitate. Oare se referă la o îndepărtare de esențialism? Da, persoanele heeetero nu sunt diferite cu nimic în esență. Dar această realizare nu mi se pare suficientă. Discursul teoriei și al culturii queer se referă, overwhelmingly, în continuare, de fapt, la persoane identificabile drept queer, deși a depășit tematizarea explicită a identității lor. E timpul să mergem mai departe.

Când spun despre mine că sunt queer, poate fi vorba și despre orientarea mea sexuală sau identitatea mea de gen. Dar mai apropiat de mine e faptul că ofer informații despre cum arată utopia mea. 

Heteropesimism = o atitudine de rușine sau negativitate pentru propria heterosexualitate. Heteropesimismul constă în dezafilierea performativă de heterosexualitate și dorința de a avea o altă orientare sexuală
Heteropesimism = [termenul] indică faptul că heterosexualitatea a devenit un soi de povară pentru femeile straight, o orientare care le cauzează regret, rușine și lipsă de libertate
Heteropesimism  = groaza de a fi atrasă de bărbați
Heteropesimism = anestezierea nemulțumirii femeilor în relații romantice cu bărbați și transformarea ei în energia necesară pentru a perpetua instituția heterosexualității
Heteropesimism = o plângere fără finalitate politică

4.              (În acest punct al procesului de scris am citit integral eseul On Heteropessimism de Asa Seresin. Prima propoziție e chiar un citat din Argonauții: „Heterosexuality always embarasses me”. Asa Seresin continuă, apoi, să explice că această propoziție ar fi o oglindire a heteropesimismului și se întreabă cum de Maggie Nelson, atât de familiară cu teoria queer, a căzut în capcana acestei sensibilități. M-am speriat că am înțeles Argonauții total greșit și primul meu impuls a fost să-mi zic că voi renunța la toate referințele din carte. Am tras adânc aer în piept, unu, doi, trei, patru, mi-am ținut respirația, unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, am expirat, unu, doi, trei, patru. Am citit eseul mai departe și mi-am dat seama că eu, de fapt, nu sunt de acord cu felul în care interpretează Asa Seresin acea propoziție din Argonauții și mi-am propus să problematizez asta în eseu, dacă își găsește locul. Aș zice și de ce nu-mi plac termenii în care pune problema, atunci când se gândește la soluții împotriva heteropesimismului.)     

AȘ VREA SĂ ÎNSCRIU TEXTUL LUI MAGGIE NELSON ÎN CELULELE MELE
TE IUBESC MAGGIE NELSON

*schiță cu o palmă cu degete lungi, răsfirate, și unghii tot lungi, ascuțite, care parcă se întinde să prindă ceva, liniile sunt subțiri și shaky*

Devine din ce în ce mai greu să folosesc parantezele în mod coerent și sistematic. Oricum, de ce să marchez așa pasajele din text despre experiența mea corporală și emoțională în procesul de scriere sau de relaționare cu alte texte, dacă procesul nu se poate delimita de ea? De aici încolo fără paranteze.

5.              Acest text ar fi putut să arate foarte diferit dacă nu am fi primit, eu și colegx mex de apartament, vestea că trebuie să eliberăm apartamentul cât mai repede. Din acel punct, nu m-am mai putut gândi la absolut nimic, nimic, nimic. Aproximativ aici ajunsesem în procesul meu de elaborare a textului. 
Am găsit a doua zi un apartament, pe care ne-am grăbit foarte tare să-l luăm. Vom plăti mult mai mult decât înainte și apartamentul tot e sub prețul pieței. Marea mea frică era că ia altcineva apartamentul și că nu mai găsim niciodată ceva affordable. Odată ce am semnat contractul, o săptămână întreagă am muncit de dimineață până seara doar la această mutare foarte intensă, care ne-a epuizat și fizic, și emoțional. Ca să rezist, corpul meu a amorțit. A blocat majoritatea senzațiilor. Am uitat multe dintre ideile care îmi veniseră în zilele anterioare.

6.              Chiar există o zină care se numește Queering Heterosexuality. Aproape uitasem.
Ca anarhistă, Sandra Jeppesen consideră că e necesar și se simte responsabilă să adopte ceea ce ea numește „politici queer” în viața ei heeetero. Propune non-monogamia, „împrumutarea” unor practici din relațiile de prietenie și aplicarea lor în cadrul relațiilor romantice și vice-versa, locuirea și creșterea copiilor în afara structurii de familie nucleară. Conturează un cadru de reimaginat relațiile, asemănător cu anarhia relațională. 
Prima oară când am citit zina, acum vreo 3 ani, țin minte că m-a dezamăgit, dar nu mai știu exact părțile care mi se păreau criticabile. Păcat. În orice caz, mi se părea dezamăgitoare la nivel teoretic. Acum am fost mult mai atentx la părțile în care descria efortul de a integra în viața sa aceste practici „queer” și am încercat să-mi imaginez tumultul pe care probabil l-a simțit navigând aceste explorări în climatul politic al anilor 2000. M-am simțit recunoscătoarx.

Într-adevăr, unul din lucrurile pe care îl prețuiesc la teoria queer este că, dincolo de sexualitate, orientare sexuală sau identitate de gen, discută forma pe care o iau relațiile sociale drept consecință a acestor categorii identitare. Dar nu o consecință „firească”, inevitabilă, ci ghidată de condițiile economice și sociale. Queerizarea heeeterosexualității a fost conceptualizată și înțeleasă, în principal, întocmai în acești termeni: deși o relație dintre două (nu mai multe, căci dacă sunt mai mult de două, oricum nu e percepută drept normativă) persoane ar putea fi citită drept heeetero, dar ea nu urmează grila prescrisă de către heteronormativitate și ia alte forme de relaționare (de exemplu, dar nu neapărat doar, poliamoria), atunci relația ar putea fi considerată queer. Mă întreb, în schimb, dacă o relație heeetero citită drept normativă nu are șanse să fie (considerată) queer.  

Câteodată mă cuprinde o curiozitate aproape voyeristică. Privesc oameni necunoscuți și mă întreb care sunt dorințele lor despre care nu vorbesc, pe care le e frică să le ia în seamă, asupra cărora ar vrea să acționeze și nu știu cum să exprime asta. Îmi e puțin rușine.

Don’t drift off. Toate vor fi scrise la rândul lor.

7.              În volumul său Straight Sex, Lynne Segal urmărește, printre altele, motivele pentru care o anumită ramură a feminismului de val doi s-a întors atât de vehement împotriva sexului heeetero, încât privea femeile care făceau sex cu bărbați ca pe niște trădătoare de clasă. Din câte am înțeles, cea mai puternică explicație pornește de la conceptualizarea în sine a sexului heeetero exclusiv ca pe o reflexie a dinamicilor patriarhale. Penetrarea (căci definiția sexului hetero se reducea la sex penetrativ) era un act violent de luare în posesie și supunere a femeii de către bărbat, imposibil de resemantizat, pentru că femeile erau definite drept o categorie anistorică, predestinată inferiorizării. 
Adeseori mă apasă lipsa de speranță. Mă întristez nespus când îmi imaginez cât de rău trebuie să fie un context în care nu există absolut nicio șansă la condiții mai bune, și mă întreb cum e posibil să suporți sentimentul unei ASEMENEA lipse de speranță, pe care nimeni nu ar trebui să o suporte. Heteropesimism? Iar, având în vedere felurile infinite prin care patriarhatul se impune și manifestă, sprijinit de un discurs științific care naturaliza această inferiorizare, mi se pare de înțeles că feminismul a ajuns într-un punct al lipsei de speranță.

Nu am rămas neafectatx de feminismul de val doi. Nu știu de unde îmi răsărise în cap fix ideea asta, poate nu pusă în cuvinte atât de clare, dar sunt sigur că am trăit cu impresia că heeeterosexualitatea este undeva, în esența sa, o expresie a patriarhatului. Deci, iat-o pe Corin mai mic blocatx între atracția pentru persoane care nu sunt bărbați, care oricum nu era atracție adevărată, și atracția pentru bărbați, care o punea în pericol.

8.              De ce trebuie să mergem mai departe? 
„Potențialul politic al ambiguității discursive (…) poate avea succes numai dacă este privită drept o luptă colectivă pentru reprezentare: contextul, receptarea și, mai presus de toate, articularea în cadrul unei lupte politice mai ample fac diferența.” (Straight Sex
Adeseori îmi sfătuiesc unul din prieteni cu ce să se îmbrace înainte să meargă în vizită în orașul natal. Stau pe scaunul lui de birou cât timp cotrobăie prin dulap, probează mai multe ținute și îmi explică în ce contexte se va afla, ce persoane vor mai fi de față și care îi sunt îngrijorările. Nu sunt haine pe care nu le-ar purta de obicei, dar trebuie să le alegem pe cele care exprimă cel mai bine că e, așa cum îi zic rudele, „o artistă”. Adică ar fi femeie, ceva mai excentrică, dar totuși înghesuit în categoria de femeie.  
Ca să trecem din concret în abstract, câteva scheme:

Figura 1: o linie orizontală delimitează două cadrane: cel de sus, marcat cu A, este mai mare decât cel de jos, marcat cu B. În cadranul de sus sunt trecute, unul sub altul, cuvintele: heterosexualitate; binarism de gen F/M + roluri tradiționale de gen; familie nucleară; monogamie. În cadranul de jos sunt trecute, doar pe două rânduri, cuvintele: alte sexualități; alte feminități/masculinități; non-monogamie; alte forme de relaționare; non-binaritate. Deasupra cadranului de sus e scris, cu un font mai mare și cu majuscule: heteronormativitate.Figura 1: o linie orizontală delimitează două cadrane: cel de sus, marcat cu A, este mai mare decât cel de jos, marcat cu B. În cadranul de sus sunt trecute, unul sub altul, cuvintele: heterosexualitate; binarism de gen F/M + roluri tradiționale de gen; familie nucleară; monogamie. În cadranul de jos sunt trecute, doar pe două rânduri, cuvintele: alte sexualități; alte feminități/masculinități; non-monogamie; alte forme de relaționare; non-binaritate. Deasupra cadranului de sus e scris, cu un font mai mare și cu majuscule: heteronormativitate.

A = comportamente naturale, conform puterii normative care justifică heteronormativitatea (listă non-exhaustivă)
B = comportamente „deviante” conform puterii normative (listă non-exhaustivă) 
Dimensiunea cadranelor A și B este reprezentată conform frecvenței cu care apar și al numărului de persoane care manifestă comportamentele respective.
Heteronormativitatea este o forță atât de puternică și greoaie, încât are nevoie să fie susținută prin justificări puternice și greoaie. Schema 1 reprezintă aproximativ raportul dintre A și B, de care are nevoie heteronormativitatea, și despre care pretinde că este realitatea.

Figura 2: similar cu figura 1, o linie orizontală delimitează două cadrane: cel de sus, marcat cu A, este mai mare decât cel de jos, marcat cu B. Dar aici cadranul A este mai mare decât cadranul A din figura 1, iar cadranul B este mai mic decât cadranul B din figura 1. În cadranul de sus sunt trecute, unul sub altul, tot cuvintele: heterosexualitate; binarism de gen F/M + roluri tradiționale de gen; familie nucleară; monogamie. După fiecare din acești 4 termeni e câte o mică ilustrație drăguță, alcătuită din simboluri de pe tastatură sau din Word. În cadranul B, la fel: alte sexualități; alte feminități/masculinități; non-monogamie; alte forme de relaționare; non-binaritate. Scrisul e, de data asta, și mai înghesuit. Din nou, deasupra cadranului B e scris: heteronormativitate. Figura 2: similar cu figura 1, o linie orizontală delimitează două cadrane: cel de sus, marcat cu A, este mai mare decât cel de jos, marcat cu B. Dar aici cadranul A este mai mare decât cadranul A din figura 1, iar cadranul B este mai mic decât cadranul B din figura 1. În cadranul de sus sunt trecute, unul sub altul, tot cuvintele: heterosexualitate; binarism de gen F/M + roluri tradiționale de gen; familie nucleară; monogamie. După fiecare din acești 4 termeni e câte o mică ilustrație drăguță, alcătuită din simboluri de pe tastatură sau din Word. În cadranul B, la fel: alte sexualități; alte feminități/masculinități; non-monogamie; alte forme de relaționare; non-binaritate. Scrisul e, de data asta, și mai înghesuit. Din nou, deasupra cadranului B e scris: heteronormativitate. 

Mai sus se observă dinamica afirmației „Se îmbracă ca o artistă”. Imediat ce se intuiește pericolul ca B să fie, de fapt, mult mai mare decât în Figura 1, se face spațiu în A pentru mai multe comportamente prin resemantizare, deci dimensiunea lui crește. Dacă prietenul meu e trans non-binar, nu susține heteronormativitatea. Dacă, în schimb, ar fi o femeie, ar putea susține și face parte din heteronormativitate, chit că e ceva mai ૮꒰ ˶• ༝ •˶꒱ა ♡. Desigur, unele comportamente sunt mai resemantizabile decât altele.

Figura 3: avem din nou de-a face cu două cadrane despărțite de o linie orizontală. De data aceasta, cel de sus e mult mai mic decât cel de jos, atât de mic încât cuvântul „heteronormativitate” nu mai încape deasupra sa. Încape doar: „eronormativ”. Începutul cuvântului, „het”, și finalul, „itate”, sunt scrise în stânga, respectiv în dreapta cadranului, iar literele sunt întoarse cu susul în jos, ca și când ar fi căzut de pe cadran. În cadran scrie, cu fontul foarte înghesuit: heterosexualitate? Binarism de gen F/M + roluri tradiționale de gen? familie nucleară? monogamie?. Cadranul de jos, unde scrisul încape acum lejer, conține: multiple sexualități; multiple feminități/masculinități; non-binaritate; non-monogamie/multiple forme de relaționare. Ca în figura 1 și în figura 2, cadranul de sus e marcat cu A, iar cel de jos cu B.

Figura 3: avem din nou de-a face cu două cadrane despărțite de o linie orizontală. De data aceasta, cel de sus e mult mai mic decât cel de jos, atât de mic încât cuvântul „heteronormativitate” nu mai încape deasupra sa. Încape doar: „eronormativ”. Începutul cuvântului, „het”, și finalul, „itate”, sunt scrise în stânga, respectiv în dreapta cadranului, iar literele sunt întoarse cu susul în jos, ca și când ar fi căzut de pe cadran. În cadran scrie, cu fontul foarte înghesuit: heterosexualitate? Binarism de gen F/M + roluri tradiționale de gen? familie nucleară? monogamie?. Cadranul de jos, unde scrisul încape acum lejer, conține: multiple sexualități; multiple feminități/masculinități; non-binaritate; non-monogamie/multiple forme de relaționare.  Ca în figura 1 și în figura 2, cadranul de sus e marcat cu A, iar cel de jos cu B.

Figura 3 e parte din utopia mea. Realizarea că, de fapt, majoritatea persoanelor, chiar și heeetero, au dorințe sau comportamente insuportabile pentru heteronormativitate. Altfel de ce ar fi trebuit să fie instaurată atât de violent și vehement? Ele ar trebui recunoscute ca atare la nivel social, astfel încât cadranul A să devină prea mic și fragil pentru a susține heteronormativitatea.

De exemplu: Comportamentele din A au nevoie unele de altele ca să se justifice. Ce mai înseamnă heeeterosexualitatea fără roluri și expresii tradiționale de gen? Ce mai înseamnă rolurile și expresiile tradiționale de gen fără familia nucleară? Ce mai înseamnă familia nucleară fără heeeterosexualitate? 

9.              Sexul dintre un bărbat cis și o femeie cis nu este implicit reacționar și nici nu afirmă implicit rolurile tradiționale de gen. Cel mai inteligibil argument l-am citit în eseul On Circlusion de Bini Adamczak. Teoreticiana propune ceva dezarmant de simplu și intuitiv, nu-mi vine să cred că a durat atât de mult articularea sa (cel puțin în Vest): termenul de circlusion (circluzie??) ca opus al penetrării. Se referă la același act fizic precum penetrarea, dar din cealaltă perspectivă, care acum primește un nume și „ne permite să vorbim altfel despre anumite feluri de sex”, fără să mai desemneze persoana penetrată drept pasivă. Deci și sexul heeetero are potențialul de a rupe legătura dintre pasivitate, lipsă de putere și feminitate și dintre activitate, putere/dominație și masculinitate. O zice și Lynne Segal, menționând o idee de-a lui Freud (lol): afirmarea și manifestarea dorinței este, în sine, o formă de activitate, chiar dacă ea ia forma submisivității sexuale. Poate fi un punct bun de plecare.

Nu sunt de acord cu Asa Seresin atunci când vorbește despre necesitatea de a schimba și reimagina heeeterosexualitatea și afirmă: „Da, poate că orizontul către care ne îndreptăm constă în queerness universal și abolirea genului – dar ce facem între timp?”. Ca și când heeeterosexualitatea nu ar fi compatibilă cu queernessul universal. Recunoașterea, afirmarea și manifestarea propriilor dorințe într-un mod etic și cât se poate de sincer mi se pare queer. E unul din fundamentele utopiei mele și poate lua orice formă. „Niciun set de practici sau relații nu are monopol asupra așa-zisei radicalități sau a așa-zisei normativități.” Cred că stă o miză importantă în eforturile de a crea contextul economic și socio-politic care să permită manifestarea dorinței în siguranță și cu grijă față de noi însxne și de celx din jurul nostru. Dar suntem încă departe de acel punct, deci, insist, categoriile identitare ne sunt de folos în continuare. 

10.            Speranța pe care o port în mine se datorează în mare măsură comunităților în care m-am cuibărit. Nu a apărut înăuntrul meu de nicăieri, iar prezența sa nu persistă din întâmplare. Fiecare dimineață în care mă întâlnesc cu colegx melx de apartament în bucătărie și observ siguranța și ușurința pe care le simt în prezența lor îmi da curajul să cred în utopia mea. Creștem relațiile dintre noi în mod intenționat, vorbim despre cum se dezvoltă ele și cum ne face asta să ne simțim, facem spațiu să cerem afecțiune sau reasigurări, avem grijă unx de celelaltx. Întocmai grija și iubirea ne dau energie pentru ca, mai apoi, să le multiplicăm printre oamenii din jurul nostru. Alaltăieri, unul din ei era prea copleșit să hotărască ce vrea să mănânce la micul dejun și să-și facă cumpărături. Eu eram la Profi și i-am făcut propuneri, știind ce mănâncă de obicei. Micile momente de intimitate mă înduioșează cel mai mult. E important să ne asumăm că nicio comunitate queer nu e perfectă, that’s not the point, ci principiile pentru care își iau un angajament activ.
Înainte să pot articula nevoia de apartenență la o comunitate, cred că o simțeam în corp. Frica mea de a fi o femeie cisheeet era strâns legată de frica de a mi se nega dreptul de a face parte din comunități „queer” (specific queer pentru că asta era nevoia pe care o simțeam, dar cred că se putea extinde la orice fel de comunitate). Dar ceea ce numesc acum „comunitățile din care fac parte” nu au granițe fixe, nu au propriu-zis membrx, iar dacă le-aș numi queer, motivul nu ar fi identitatea persoanelor din comunitate, ci principiile după care ea funcționează. Dacă m-aș fi simțit integratx în heteronormativitate, experiența mea de viață m-ar fi făcut probabil o persoană diferită, dar eu nu mă simțeam integratx oricum. Procesul de a mă elibera de această frică include să mă imaginez și ca femeie cisheeet, pentru ca apoi să-mi dau seama că, în acest punct, nu ar însemna neapărat că s-ar schimba ceva fundamental înăuntrul meu, sau că mi-ar delegitima experiența de viață de până acum.

Există multiple măsuri la nivel instituțional care împing oamenii către familia nucleară heteronormativă și îi precarizează pe celx care nu se înscriu în această structură. În prezent, am norocul să mă raportez la relațiile romantice ca la ceva ce are potențialul să-mi îmbogățească viața, nu ca la o condiție pentru supraviețuire, pentru că lipsa ei nu implică lipsa de siguranță, susținere și conexiune interumană profundă, și sunt convinsx că o astfel de situație ajută substanțial la o manifestare etică și cât mai sinceră a dorinței.

***

Acest text face parte din proiectul „Autoetnografii periferice – ateliere de scriere feministă”, un program desfășurat în cadrul a trei serii de ateliere cu moduri diferite de abordare a scrierii feministe. Textul de față face a fost realizat în grupul Scriere experimentală/ dincolo de genurile literare, facilitat de Alini Medoia.

Proiect cultural co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Corin

Probabil a ieșit chiar acum la plimbare. Își iubește prietenx.

Dariana Ilie

Îmi găsesc bucuria în a explora asocierile emoționale dintre absurdismul vieții și perspectiva mea creativă. Stilul meu este o fuziune de estetici, iar desenul este mijlocul principal prin care mă exprim. @darimmica

Identitate • Corp
Taguri: cishet, cisheteronormativitate, hetero, heteronormativitate, identitate, identitate de gen, orientare sexuală, queer, queerness, questioning