Către o limbă română mai queer? Forma neutră de gen cu terminația în „x”

de Luca Istodor
Ilustrații de Maks Graur

În căutarea unei forme neutre de gen în limba română, mai multe grupuri și activistx queer propun folosirea terminației în „x”, care să înlocuiască terminațiile genizate pentru substantive, adjective sau pronume.  

Utilizarea formei cu „x” are mai multe funcții. Pe de-o parte, deschide posibilitatea unui limbaj mai incluziv pentru persoane pe spectrul non-binar, care se identifică în afara genului masculin sau al celui feminin. În același timp, este o propunere de formă neutră care nu e, automat, masculină. Dacă, în mod „standard”, în limba română folosim „grupul de prieteni” atunci când nu știm genurile persoanelor din grup, am putea folosi, în loc, „grupul de prietenx”, ca formă neutră, care include și persoanele non-binare din grup. 

Inițial, forma circulă pe paginile unor grupuri informale sau organizații constituite relativ recent în comunitate, cum ar fi Cenaclul X, Identity.Education, art200, sau Comunitatea Vegană Queer: „Nimeni nu știe toate răspunsurile. Toțx învățăm și putem învăța unx de la altx.” (zina TURMA!, Comunitatea Vegană Queer, februarie 2022). Ulterior, forma este preluată și în comunicarea unor asociații LGBTQ+ mai mari, cum ar fi Accept sau MozaiQ: „Ne dorim ca Pride Park […] să includă participarea cât mai multor artistx din comunitate” (postare, Asociația Accept, aprilie 2023). 

Publicații comunitare, precum CUTRA, folosesc terminația în „x” de câțiva ani, deja, în articolele publicate. O altă inițiativă comunitară, podcast-ul Gender Talk, dedică un episod utilizării terminației cu „x” în română. În acesta, Andre, intervievatx de Dani, descrie procesul de a integra terminația cu „x” în diverse contexte din viața sa și motivele din spatele acestei decizii. Ulterior, „X”-ul își face apariția și în câteva publicații mai mainstream, cum ar fi Elle sau Scena9. 

Tot un semn al popularizării formei cu „x” sunt și primele articole conservatoare despre aceasta. În articolul „Timișoara fără gen”, Ziua de Vest atenționează publicul că „non-binaritatea pare a fi tema ascunsă a programului Timișoara 2023”. R3media sugerează că „x”-ul s-ar fi infiltrat în instituțiile statului: „Radio România Cultural a preluat inclusiv ortografierea dubioasă a organizatorilor [festivalului de cultură queer art200], care a eliminat terminația feminină/masculină a unor cuvinte, fiind înlocuită cu «x»”. 

Terminația cu „x” nu stârnește discuții aprinse doar din partea site-urilor conservatoare. Am observat, de multe ori, reacții puternice față de folosirea lui „x” și în cadrul comunității LGBTQ+: de la entuziasm și îmbrățișare a formei, la confuzie, respingere sau frică de a se exprima greșit. În contextul în care gramatica ne este predată în școli ca un set de reguli fixe, stabile pe care trebuie să le învățăm ca atare ca să vorbim „corect”, astfel de reacții sunt de înțeles. 

Tocmai în contextul acestor reacții puternice, dar și dată fiind prezența din ce în ce mai răspândită a formei cu „x”, mi-am propus să vorbesc cu câteva persoane queer care folosesc regulat această formă. Am intervievat 14 persoane LGBTQ+, din care 10 se identifică ca având o identitate de gen pe spectrul non-binar.

Am vorbit despre procesul de a se obișnui cu folosirea „x”-ului, despre regulile asociate acestei noi forme, contextele sociale în care o folosesc și despre mizele personale, sociale și politice asociate acesteia. Interviurile atestă pluralitatea de raportări, motivații și semnificații pe care le ia terminația cu „x”, și pot răspunde, măcar în parte, confuziei, fricii sau neînțelegerii asociate câteodată cu prezența acestei forme. 

 

Cum ne obișnuim cu „x”-ul

Una dintre criticile cel mai des întâlnite față de utilizarea terminației cu „x” e că „nu-ți vine natural să o folosești în română”. Integrarea formelor cu „x” în limbajul cotidian e un proces gradual. Unele persoane au reușit să integreze cu ușurință forma cu „x”: 

Folosesc „x”-ul pentru crearea unei forme neutre de gen, absolut. Procesul a fost destul de natural și intuitiv, chiar dacă aveam momente în care nu știam exact cum pot formula precis. Acum îmi e foarte ușor și cumva pentru mine e clar că e mai important să îl folosesc decât să găsesc forma ideală, gramatical vorbind. (Miruna, 22 de ani) 

Pentru mine, să mă obișnuiesc cu „x”-ul a fost destul de ușor, pentru că de fapt nu vorbesc limba română ca limbă maternă și niciodată nu m-am obișnuit cu formele genizate pentru cuvinte. În maghiară, limba mea maternă, nu există gen gramatical al cuvintelor. De multe ori, când vorbesc în română, nu-mi dau seama că am folosit masculinul în loc să folosesc femininul. Și mi-am dat seama că nu are rost să mă străduiesc să folosesc perfect un sistem binar pe care apoi vreau să-l deconstruiesc. Așa, am integrat „x”-ul în aceste practici de a folosi deja greșit anumite terminații genizate. (Nóra, 29 de ani)

Pentru alte persoane, procesul a fost mai curând dificil și continuă să implice un efort constant: 

Cred că a fost destul de dificil, pentru că nu are o sonoritate așa de naturală în limba română „x”-ul. Există limbi care au mai multe cuvinte cu „x”, dar în română e mai puțin comun. Nici acum nu știu dacă m-am obișnuit pe deplin cu folosirea lui, dar îl folosesc mai des față de cât îl foloseam în trecut. (Alex, 26 de ani) 

Folosesc „x”-ul atunci când mă refer la mine, dar nu în orice context social. Aș vrea să îl folosesc mai des. Procesul în sine de a mă obișnui cu „x”-ul, pentru că limba română este foarte genizată, este în continuare unul foarte complicat, în special că folosirea „x”-ului, mie cel puțin, încă nu-mi vine natural, o simt un pic forțată. (Stuf, 22 de ani)

Ușurința sau dificultatea în a folosi „x”-ul poate să depindă de cuvânt și de forma gramaticală a acestuia. Adrian explică cum i-a fost ușor să integreze „x”-ul pentru anumite forme gramaticale, dar mai dificil pentru altele: 

Folosesc mai degrabă în cazul substantivelor nearticulate, „prietenx” sau poate chiar „prietenxii”, în momentul în care mă refer la mai multe persoane, la un grup de persoane cu genuri diverse. Poate să fie dificil mai ales în contextul în care trebuie să articulezi un cuvânt. Dacă în loc să spui „prietenilor” sau „prietenelor” spui „prietenxlor”, deja începe să sune un pic nefamiliar și dificil de înțeles sau de folosit. (Adrian, 26 de ani) 

 

„X”: instrucțiuni de folosire? 

Nu odată mi s-a întâmplat să mă întrebe persoane care sunt regulile de folosire ale „x”-ului sau dacă există un ghid de utilizare. Se pune „x”-ul după forma masculină sau feminină a cuvântului? Cum se formează pluralul? Cum se articulează corect substantivele? Nóra descrie o dezbatere în jurul utilizării lui „x” și sugerează că potențialul anti-normativ al „x”-ului poate să fie amplificat tocmai de faptul că nu există reguli stricte despre cum să îl folosim. „X”-ul poate să reprezinte un proiect comunitar de co-creare a limbajului, dincolo de a aplica ce e „corect” și „greșit”: 

Nu există reguli foarte stricte legate de „x”.Nu este foarte strict la ce tip de rădăcină a cuvântului îl pui și chiar există discuții. Am vorbit în Cenaclul X despre asta, dacă punem „x”-ul la rădăcina feminină sau la cea masculină. Eu cred că, dacă punem un X mereu la rădăcina masculină, cumva se creează un alt „neutru” masculin. Iar în limba română masculinul e deja considerat neutru, din cauza patriarhatului care există în societate și este recreat prin limbaj. Pentru mine are sens să nu existe o regulă strictă de cum e folosit „x”-ul, pentru că în momentul când ar exista o regulă normativă, „x”-ul ar putea să recreeze niște dinamici de gen sau niște dinamici legate de ce este acceptabil sau nu în societate. (Nóra, 29 de ani)

Petrecem mulți ani din viață fiind corectați sau apostrofați, atunci când suntem copii și spunem sau scriem ceva „greșit”. Astfel, unii dintre noi internalizăm încet regulile „academice”, iar limbajul „standard”, reglementat instituțional, devine un automatism. A vorbi, a scrie, sau a citi un text care folosește terminația cu „x” poate să presupună, atunci, o ieșire din zona de confort, un efort de dezvățare și de regândire a exprimărilor folosite și a modului cum ne raportăm la limbă și gramatică. Cez vede potențial tocmai în acest disconfort: 

Pe lângă caracterul său ludic, jucăuș, drăgălaș, „x”-ul are și puterea de a deranja puțin, de a fi disonant, de a ne opri din fluxul gândirii, de a ne opri din ceea ce citeam și de a ne opri din ceea ce voiam să spunem. Și poate fi benefic uneori să ne oprim și să ne întrebăm atunci când vedem pentru prima oară un „x” într-un text: oare pentru cine este pus acolo sau ce scop are? (Cez, 22 de ani)

Caracterul de experiment al limbajului cu „x” se reflectă și în faptul că unele persoane fie folosesc, fie sunt deschise la a folosi și alte forme care să indice neutrul. Forma cu „x” nu devine reglementată, impusă, obligatorie. Mai degrabă, putem vorbi despre un proces de explorare colectivă pentru a regândi regulile asociate limbii române: 

Inițial, am încercat să evit folosirea lui „x”, dar și a pluralului masculin prin diverse artificii de vorbire. De exemplu, în loc să zic muncitor sau muncitoare, ziceam „persoane care muncesc”. Acum alternez aceste forme de a vorbi, inclusiv pe cea cu „x”, în funcție de context. Momentan, „x” e un experiment de a căuta noi moduri de vorbire, având în vedere că limba română e foarte genizată. E destul de greu să găsim niște forme neutre. Eu personal nu mă agăț de „x”. Sunt deschisă și la alte propuneri de schimbare a limbii, dar momentan pare că e cea mai adoptată și cunoscută formă. (Andy Andreea, 34 de ani)

Mie mi se pare importantă explorarea lingvistică și gramaticală a diferitelor moduri de a sparge binaritatea de gen. Asta mi se pare că face „x”-ul, dar nu cred că e singura variantă. Mi se pare important să căutăm mai multe variante. De exemplu, eu am încercat să fac asta: uneori combin terminațiile masculine cu cele feminine și le pun pe amândouă deodată, cum am scris într-un basm la început: „dragie miele”, folosind și „i” și „e”. (Maria M., 28 de ani) 

 

Prietenx, colegx, membrx familiei: contexte sociale în care folosim „x”-ul 

În ciuda popularizării treptate a formei cu „x”, aceasta rămâne folosită, cel puțin momentan, în cercuri restrânse, preponderent în comunitatea queer. Unele persoane o folosesc ca să se refere la ele însele, altele ca să formeze un neutru care nu e masculin, altele ca să se refere la persoanele non-binare din viața lor care preferă această terminație: 

Folosesc câteodată „x”-ul când mă refer la mine. Îl folosesc și ca să mă refer la alte persoane, mai ales la persoane non-binare, dar îmi place foarte mult când oamenii îl folosesc ca să se refere la mine. Folosesc „x”-ul și ca să formez forme neutre de gen, inclusiv în contexte în care vreau să fie clar că mă refer la persoane de toate genurile, în care să implice că și femeile, și bărbații, dar și persoanele non-binary sunt incluse în ceea ce vreau să zic. (Corina, 22 de ani)

Mă identific ca fiind o persoană genderfluid. Folosesc terminația cu „x” în limbajul meu dacă mi se cere, dacă îmi atrage cineva atenția sau își dorește asta mult. În ceea ce mă privește, folosesc toate pronumele și nu țin cont neapărat de asta. Dar dacă cineva cere asta atunci încerc pe cât posibil să-l introduc în limbajul meu verbal. (Raj, 30 de ani)

Persoanele intervievate au explicat că adaptează folosirea terminației cu „x” în funcție de situația socială în care se află. De exemplu, e mai probabil să folosești terminația cu „x” într-un grup de prieteni queer decât în contexte de muncă sau familiale, cu oameni care nu știu despre această formă: 

Folosesc „x”-ul ca să mă refer la mine și la alte persoane, dar și ca să formez forme neutre de gen. Cu siguranță folosesc „x” mai mult în anumite contexte decât în altele. Îl folosesc în contexte în care oamenii au idee ce înseamnă. Adică cu prietenx și uneori la muncă. În familie, niciodată până acum. (Maria S., 29 de ani)

Folosesc „x”-ul diferit în funcție de context. Mă bucură că am început să introduc din ce în ce mai des forme cu „x” și în contexte care păreau mai puțin confortabile. Mă refer la prietenx mex, în general cu „x”, pentru că am persoane care preferă forme cu „x” în jurul meu și încerc să le respect identitatea. În familie, am introdus formele cu „x” după ce mi-am făcut coming out-ul atât din punctul de vedere al identității sexuale, cât și al celei de gen. Părinții mei nu erau familiarizați cu termenii aceștia și atunci a trebuit să le explic, după care au început și ei să le folosească câteodată. Și la muncă am început să explic ce presupune asta și unii dintre colegii mei chiar folosesc, nu neapărat „x”, dar forme cât mai neutre, cum ar fi „persoana” când se referă la mine. (Stuf, 22 de ani)

Să folosești „x”-ul poate să denote o anume familiaritate cu grupul, un cod comun, și un limbaj asemenea, respect și apreciere reciprocă: 

Mi se pare că „x”-ul poate funcționa ca o mică parolă între prieteni. Îl văd poate și un pic asemănător cu slang-ul într-un grup de prieteni, un grup de oameni în care folosești un anumit limbaj și ca marcă a identității de grup, a apartenenței la grupul respectiv, ca un mic semnal de solidaritate cu cealaltă persoană. Și da, uneori mi se pare mai drăguț. Unele cuvinte mi se par mai drăguțe când sunt „x”-ate. (Adrian, 26 de ani)

Folosirea „x”-ului poate fi corelată cu cât de out ești într-un grup, dacă ți-ai asumat identitatea de gen, identitatea queer, sau cel puțin statutul de aliat. Să introduci folosirea „x”-ului poate deveni și o muncă de educare și emoțională: 

În momentul de față, nu am ieșit cu folosirea terminației cu „x” în afara grupului meu de prieteni. Încă îmi e frică, însă cred că dacă, cu timpul, se va întâmpla, asta va deveni o miză politică, pentru că va semnifica o asumare francă a identității mele de gen. (Cristi, 18 ani)

Folosesc forma cu „x” doar între prietenx, tovarășx, pentru că în alte contexte mi se pare că ar fi un proces foarte emoțional să explic cum mă raportez eu la gen, în general. Și nu cred că există astfel de disponibilitate în alte cercuri momentan în viața mea. (Corina, 22 de ani)

 

De ce folosim „x”? Mize personale și politice 

Ce semnificație și potențial de schimbare are folosirea terminației cu „x”? Ca întotdeauna, mizele personale se intersectează cu cele politice. 

Pentru unele persoane, folosirea formei cu „x” poate fi eliberatoare, le poate ajuta să se exprime mai autentic, sau poate fi chiar parte din procesul de explorare a identității: 

„X”-ul îmi dă senzația că nu mai există așteptări și norme de gen asupra mea. Nu mai trebuie să mă conformez în legătură cu un standard și nu mă mai face să mă simt în pericol, că nu mă aflu în interiorul acelor standarde care pentru mine sunt nerealiste. (Cristi, 18 ani)

Folosirea „x”-ului m-a ajutat pe plan personal să-mi înțeleg identitatea de gen non-binară și să fiu mai în largul meu atunci când vorbesc despre propria persoană. A jucat un rol esențial, aș spune, în a mă simți bine, a comunica despre mine și a respecta identitatea de gen a persoanelor de lângă mine. (Diana, 27 de ani)

Unele persoane non-binare simt că sunt văzute, ascultate, că este înțeleasă identitatea lor când cineva li se adresează cu „x”. Formularea poate semnala dorința de a crea un spațiu incluziv, de respect și recunoaștere reciprocă, pentru persoanele care se identifică în afara binarității masculin/feminin:

Folosesc terminația în „x” pentru că am persoane dragx care o preferă și vreau să se simtă iubite, vreau să se simtă înțelese și să fie percepute așa cum își doresc. Folosesc mai mult terminația în „x” cu prietenx mei, dar doresc mult să extind grupurile față de care o folosesc. Vreau să arăt că persoanele acestea există și că mereu vor exista, indiferent de normele lingvistice impuse de societate. (Alin, 21 de ani)

Miza e să creăm o societate cât mai incluzivă. În același timp, respectul este foarte important și atâta timp cât respecți o persoană, îi respecți și orientarea sexuală și identitatea de gen. Cred că „x”-ul este o formă bună de a face celelalte persoane să se simtă incluse și respectate. (Raj, 30 de ani)

Are folosirea terminației cu „x” un potențial de schimbare la nivel social și politic? În eseul său, „No”, Don Kulick rezumă teoriile lui J. L. Austin și Judith Butler pe tema performativității limbajului. Austin privește limbajul drept o acțiune: limba, în enunțarea sa, schimbă lumea. Butler dezvoltă această teorie în lucrările sale, explicând cum propoziții afirmative de tipul „e fată!”, așa cum ar spune un doctor mamei despre un bebeluș nou-născut, nu sunt doar descriptive, ci performează o acțiune, și anume încadrează copilul respectiv într-un anumit gen, care vine la pachet cu anumite așteptări și norme de gen impuse de societate. 

Dacă a vorbi înseamnă a face, dacă actele noastre de vorbire pot crea noi realități, atunci și a include terminația cu „x” în limbaj, în loc de masculin sau feminin, poate fi o formă de rezistență politică. Rezistență împotriva normelor patriarhale care impun ca masculinul să fie folosit drept neutru. Rezistență împotriva ideii de binaritate a genului și așteptărilor de gen impuse de societate. 

Folosirea lui „x” poate fi, deci, o marcă a schimbării pe care vrem să o producem, către o lume mai queer:

Cred că „x”-ul înseamnă pentru mine incluziunea persoanelor LGBTQ+, a persoanelor non-binare care folosesc „x”-ul. Înseamnă și găsirea unei modalități neutre de a vorbi despre grupuri de oameni și a nu alege să folosim forma masculină ca neutru. Cred că asta este și miza politică în a folosi „x”-ul: a demasculiniza limba română. (Alex, 26 de ani) 

A folosi „x”-ul înseamnă un mod de a adapta limbajul pentru a vedea, pentru a susține, pentru a proteja persoanele trans și non-binare, în toată integritatea lor fizică și emoțională. Mai mult, genul binar e o invenție colonială și patriarhală. Adaptarea limbajului actual pentru a include genuri non-binare e o revendicare a unui fel de a fi ce a fost dintotdeauna acolo. Pe deoparte, e o miză istorică și decolonială de a ne dezidentifica cu ideologia de gen binară, opresivă și, pe de altă parte, e o miză foarte actuală de a oferi persoanelor non-binare din prezent un minim de bază de recunoaștere și susținere. (Maria S., 29 de ani)

Mi se pare că „x”-ul este un gest foarte practic de grijă, de exprimare sau auto-exprimare și de performare de gen. Pe lângă asta, mi se pare că are și un potențial revoluționar anti-normativ. Este o intervenție în limbaj și în limbă, într-un context în care limba poate fi o unealtă a naționalismului și a creării și reproducerii statului național și a normativității. Cumva este un protest să folosești „x”-ul, să folosești „x”-ul haotic. Parcă nici nu are reguli. Este un fel de queer-izare, un fel de ruptură în această țesătură naționalistă a limbajului normativ coerent. (Nóra, 29 de ani)